ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3662/2012

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 610 din 09 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, printre altele, s-a dispus, în sarcina inculpatului M.A., în baza art. 33 și 34 C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioada de 5 ani, după executarea pedepsei principale, și în sarcina inculpatului P.E., în baza art. 33 și 34 C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

- Structura centrală și inculpații M.A. și P.E. La termenul din 26 octombrie 2012, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel București, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest, printre alții, și a inculpaților M.A. și P.E. în temeiul art. 300 2 combinat cu art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. , pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză. Împotriva încheierii de ședință din 26 octombrie 2012, a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 27977/3/2010, inculpații M. A. și P.E. au declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

În subsidiar, apărătorul recurentului inculpat P.E. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Apărătorul inculpatului M.A. a mai criticat hotărârea atacată sub aspectul nemotivării, susținând că aceasta a fost pronunțată prin aplicarea greșită a legii, arătând că fiecare dintre inculpați, în parte, trebuie să beneficieze de o analizare particulară a situa{iei de fapt și că unii dintre inculpații din cauză se află în stare de libertate, neaplicându-se un regim unitar din punct de vedere al măsurilor restrictive. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București dată în încheierea atacată, constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele considerente: l Cu privire la critica apărătorului ales al recurentului inculpat M.A.

în sensul că instanța de apel nu a aplicat un regim unitar tuturor coinculpaților din cauză din punct de vedere al măsurilor restrictive, unii dintre aceștia fiind liberi, și că inculpații nu au beneficiat de o analiză particulară a situației de fapt, Înalta Curte constată că aceste critici nu sunt de natură să atragă incidența art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de inculpat și să conducă la aplicarea art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Instanța a dispus aplicarea unei diferențieri a măsurilor preventive față de ceilalți coinculpați în raport de implicarea /participarea fiecăruia dintre inculpați în parte, care rezultată din situația de fapt și a circumstanțelor comiterii presupuselor fapte, existând indicii că aceștia au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați.

De asemenea, o abordare generică a analizării situației juridice a celor doi inculpați recurenți de către instanța de apel nu poate atrage nulitatea hotărârii atacate și reformarea acesteia, hotărârea nefiind susceptibilă de a se constata vreo omisiune sau obscuritate a motivelor ce au condus la stabilirea soluției dispuse, și, în egală măsură, care să fi făcut imposibilă analizarea hotărârii de către instanța de control judiciar, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu privire la dispoziția instanței de menținere a măsurii arestării preventive a inculpaților P.E. și M.A. constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din C.E.D. O., orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui ca a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1. În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (l) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”. Înalta Curte reține că din starea de fapt reținută de instanța de fond rezultă că în cursul anului 2009, inculpatul P.E., împreună cu inculpații C. M. zis „Ț.”, D.L.G. zis „G.”, M.A. zis „B.” și alții a constituit, condus și coordonat un grup infracțional organizat în vederea comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, furt calificat, nerespectare a regimului armelor și munițiilor, efectuare fără drept a operațiunilor cu arme militare de foc letale și muniții și că în cursul lunii ianuarie 2009, pe timp de noapte, inculpatul P.E., împreună cu inculpații I.N.

A., C.M. zis „Ț.”, T.D. zis „M.”, C.S.G. și S.M. zis „M.”, toți 6 membri ai aceluiași grup infracțional, au sustras prin efracție (tăind gardul împrejmuitor al unității și lacătul de la ușa de acces) dintr-un depozit de armament aflat în incinta UM yyyyy Ciorogârla, situat pe raza comunei Ciorogârla, județul ILFOV, o mare cantitate de arme militare de foc letale și alte materiale militare, prin săvârșirea acestei fapte cauzând o perturbare deosebit de gravă a activității UM xxxxx BUCUREȘTI, UM zzzzz BUCUREȘTI și UM ccccc Ciorogârla, precum și a altor instituții ale statului, în înțelesul dispozițiilor art. 146 C. pen., prin prisma măsurilor speciale ce au trebuit luate ca urmare a sustragerii acestor materiale militare, a duratei, precum și a numărului mare de efective umane și mijloace tehnice și materiale alocate în activitatea de căutare a materialelor lipsă și de înlăturare a factorilor de risc surveniți în urma acestui eveniment.

De asemenea, din probele administrate s-a reținut ca situație de fapt implicarea inculpatului P.E. în activitatea de trafic ilicit de droguri de mare risc, rolul său fiind acela de a asigura, în calitate de lider al acestui grup infracțional organizat, împreună cu membrii acestui grup, aflați sub coordonarea sa, protecția transporturilor de droguri organizate de inculpații D.L.G. zis „G.” și M.A. zis „B. , membri ai același grup infracțional organizat și lideri ai acestuia în ceea ce privește traficul de droguri, și a membrilor grupării participanți direcți la deținerea și transportul drogurilor, constând îndeosebi în mari cantități de heroină, pe cale rutieră pe ruta

TURCIA - BULGARIA - ROMÂNIA - EUROPA

DE VEST. Totodată, s-a reținut că inculpatul P.E. s-a ocupat și cu recrutarea unor membri ai acestui grup infracțional organizat, aflați sub coordonarea sa directă, cărora Ie-a încredințat sarcina de a transporta, pe ruta menționată, în calitate de șoferi, două mari cantități de heroină, de ordinul zecilor de kilograme fiecare, drogurile urmând să fie ascunse în caroseria autoturismelor puse la dispoziția lor special pentru acest scop ' de membrii grupului. În ceea ce-l privește pe inculpatul M.A. zis „B.”, s-a reținut că acesta, în cursul anului 2009, împreună cu inculpații D.L.G. zis „G.”, P.E., C.M. zis „Ț.” și alții a constituit, condus și coordonat un grup infracțional organizat în vederea comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, furt calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme militare de foc letale și muniții și altele.

În urma probatoriului administrat a rezultat că din acest grup infracțional organizat mai fac parte și inculpații S.D.N., M.A.I. M., S.D.V., V.I. și alții. S-a reținut, de asemenea, că în cursul anului 2009, inculpatul M.A. zis „B.”, împreună cu inculpatul D.L.G. zis „G.”, au finanțat, organizat și coordonat mai multe transporturi de droguri de mare risc din TURCIA către ROMÂNIA, în cantități de ordinul zecilor de kilograme la fiecare transport, împrejurări în care doi dintre membrii acestei rețele, ce aveau rolul de „cărăuș” și acționau din dispoziția și sub coordonarea acestora, au fost prinși în flagrant și arestați de către autoritățile competente turce, respectiv de către cele bulgare, împrejurări în care a fost descoperită și confiscată de la aceștia cantitatea totală de circa 124 (o sută douăzeci și patru) kilograme de heroină, disimulată în autoturismele cu care se deplasau.

în același mod și urmărind același scop, tot din dispoziția și sub coordonarea inculpaților D.L.G. zis „G.” și M.A. zis „B.”, precum și a inculpatului P.E., inculpatul V.I. a efectuat, la data de 09 octombrie 2009, o deplasare-test pe ruta ROMÂNIA - BULGARIA-TURCIA, cu autoturismul marca VOLKSWAGEN PASSAT menționat mai sus. Cu această ocazie, numitul V.I. s-a întâlnit atât la plecare, cât și la întoarcerea în țară, cu inculpații D.L.G. zis „G.”, M. A. zis „B.” și P.E. pentru a primi bani și ordine de la aceștia și pentru a-i informa despre modul în care a decurs această deplasare-test. De asemenea, la data de 14 decembrie 2009, inculpatul M.A. zis „B.”, împreună cu inculpatul C.M. zis „Ț.”, i-a dat colaboratorului „G.

M.” - nume de cod o mostră de heroină, constând în cantitatea de 0,87 grame din acest drog de mare risc. Totodată, s-a reținut că, în noaptea de 15 decembrie 2009, inculpatul M.A. zis „B.”, împreună cu inculpatul C.M. zis J.”, i-a vândut colaboratorului „G.M.” - nume de cod, în schimbul sumei de 2.000 Euro, cantitatea de 100,08 grame heroină. Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale, descrisă mai sus, de împrejurările comiterii faptelor, cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pe care inculpații se presupune că le- au săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen. , impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților. Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de C.A.D.O.L.F. , iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează această faptă, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, formulată de către apărătorul recurentului inculpat P.E., se constată următoarele: Conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere susținerile anterioare, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale [(art. 143 și 148 lit. f), art. 149 1 C. proc. pen.)], neintervenind elemente de natură a justifica susținerea că punerea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune și pentru buna desfășurare a procesului penal în raport de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat și au fost condamnați de prima instanță.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puțin severă. Înalta Curte, conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.E. și M.A. împotriva încheierii din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 27977/3/2010. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.E. și M. A. împotriva încheierii din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II- a penală, pronunțată în dosarul nr. 27977/3/2010. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă Pronunțară în ședință publică, azi 8 noiembrie 2012.