ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3662/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3662/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 610 din 09 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul București,

secția

I

penală, printre altele, s-a dispus, în sarcina

inculpatului M.A., în

baza art. 33 și 34 C.

pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare și

interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioada de 5 ani,

după

executarea pedepsei principale, și în

sarcina inculpatului P.E., în baza art. 33

și 34 C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și

interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel, printre alții, Parchetul de pe lângă

Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Structura centrală și inculpații

M.A.

și P.E.

La termenul din

26 octombrie 2012, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control

judiciar, respectiv Curtea de Apel București, verificând legalitatea și

temeinicia

arestării preventive, a menținut starea de arest, printre alții, și a

inculpaților M.A.

și P.E.

în temeiul art. 300

2

combinat cu art. 160

b

alin. (1) și (3)

C. proc. pen.

, pronunțând încheierea

atacată cu recurs în prezenta cauză.

Împotriva încheierii de ședință din 26

octombrie 2012, a Curții de Apel

București, secția

a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 27977/3/2010, inculpații M.

A. și

P.E. au declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii

atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

În subsidiar,

apărătorul recurentului inculpat P.E. a solicitat înlocuirea

măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Apărătorul

inculpatului M.A.

a mai criticat hotărârea atacată sub aspectul

nemotivării,

susținând că aceasta a fost pronunțată prin aplicarea greșită a legii, arătând

că fiecare

dintre inculpați, în parte, trebuie să beneficieze de o analizare particulară a

situa{iei de fapt și că

unii dintre inculpații din cauză se află în stare de libertate,

neaplicându-se un regim unitar din punct de vedere

al măsurilor restrictive.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu cauza,

potrivit

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel

București dată în

încheierea atacată,

constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru

următoarele

considerente:

l

Cu privire la

critica apărătorului ales al recurentului inculpat M.A. în

sensul că

instanța de apel nu a aplicat un regim unitar tuturor coinculpaților din cauză

din

punct

de vedere al măsurilor restrictive, unii dintre aceștia fiind liberi, și că

inculpații nu

au beneficiat de o analiză particulară a situației de fapt, Înalta Curte

constată că aceste

critici nu sunt de natură să atragă incidența art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de inculpat

și să conducă la aplicarea art. 197 alin.

(2) C. proc. pen.

Instanța a

dispus aplicarea unei diferențieri a măsurilor preventive față de ceilalți

coinculpați în

raport de implicarea /participarea fiecăruia dintre inculpați în parte, care

rezultată din

situația de fapt și a circumstanțelor comiterii presupuselor fapte, existând

indicii că aceștia au săvârșit faptele

pentru care sunt cercetați.

De asemenea, o abordare generică a

analizării situației juridice a celor doi

inculpați

recurenți de către instanța de apel nu poate atrage nulitatea hotărârii atacate

și

reformarea acesteia, hotărârea

nefiind susceptibilă de a se constata vreo omisiune sau

obscuritate a motivelor ce au condus la

stabilirea soluției dispuse, și, în egală măsură,

care să fi făcut

imposibilă analizarea hotărârii de către instanța de control judiciar,

respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la

dispoziția instanței de menținere a măsurii arestării preventive a

inculpaților P.E. și M.A. constată

următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din C.E.D.

O., orice persoană are dreptul la

libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această

regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă

cazurilor

prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit.

c). Potrivit

textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost

arestată sau reținută

în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive

verosimile de a bănui ca a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a

crede

în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după

săvârșirea acesteia, în materia privării de

libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea

detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei

persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură

prevăzute de

legea națională, care,

la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției

și să asigure protejarea individului împotriva

arbitrariului.

Altfel spus, să

se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă

cu scopul

prevăzut de art. 5 paragraful 1.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte

constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă,

cât și exigențele ce decurg din prevederile

Convenției.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (l) C. proc. pen., instanța de

judecată,

în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

periodic

legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3)

al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au

determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere

motivată,

menținerea arestării preventive”.

Înalta Curte

reține că din starea de fapt reținută de instanța de fond rezultă că

în cursul anului 2009, inculpatul P.E.,

împreună cu inculpații C.

M. zis „Ț.”, D.L.G.

zis „G.”, M.A. zis

„B.” și alții a

constituit, condus și coordonat un grup infracțional organizat în

vederea

comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, furt calificat,

nerespectare a regimului armelor și munițiilor,

efectuare fără drept a operațiunilor cu

arme militare de foc letale și

muniții și că în cursul lunii ianuarie 2009, pe timp de noapte, inculpatul

P.E., împreună cu inculpații I.N.

A., C.M.

zis „Ț.”, T.D. zis „M.”,

C.S.G. și

S.M. zis „M.”, toți 6 membri ai

aceluiași

grup infracțional, au sustras prin efracție (tăind gardul împrejmuitor al

unității

și lacătul de la ușa de

acces) dintr-un depozit de armament aflat în incinta UM yyyyy

Ciorogârla,

situat pe raza comunei Ciorogârla, județul ILFOV, o mare cantitate de arme militare

de foc letale și alte materiale militare, prin săvârșirea acestei fapte cauzând

o perturbare deosebit de gravă a activității UM xxxxx

BUCUREȘTI, UM zzzzz BUCUREȘTI și UM ccccc Ciorogârla, precum și a altor

instituții

ale statului, în înțelesul dispozițiilor art. 146 C. pen., prin prisma

măsurilor speciale ce au trebuit luate ca urmare a sustragerii acestor

materiale militare, a duratei, precum și a numărului mare de efective umane și

mijloace tehnice și materiale alocate în activitatea de căutare a materialelor

lipsă și de înlăturare a factorilor de risc surveniți în urma acestui eveniment.

De asemenea, din probele

administrate s-a

reținut ca situație de fapt implicarea inculpatului P.E. în activitatea de

trafic ilicit de droguri de mare risc, rolul său fiind acela de a asigura, în

calitate

de lider al acestui grup infracțional organizat, împreună cu membrii acestui

grup, aflați sub coordonarea sa, protecția

transporturilor de droguri organizate de

inculpații D.L.G. zis „G.” și M.A. zis „B.

, membri ai același grup infracțional organizat și

lideri ai acestuia în ceea ce privește traficul de droguri, și a membrilor

grupării participanți direcți la deținerea și transportul

drogurilor, constând îndeosebi în mari cantități

de heroină, pe cale rutieră pe ruta

TURCIA - BULGARIA - ROMÂNIA - EUROPA

DE VEST.

Totodată, s-a

reținut că inculpatul P.E. s-a ocupat și cu recrutarea

unor membri ai

acestui grup infracțional organizat, aflați sub coordonarea sa directă,

cărora Ie-a

încredințat sarcina de a transporta, pe ruta menționată, în calitate de șoferi,

două mari cantități de heroină, de ordinul zecilor de kilograme fiecare,

drogurile urmând

să fie ascunse în caroseria autoturismelor puse la

dispoziția lor special pentru acest scop

'

de membrii grupului.

În ceea ce-l

privește pe inculpatul M.A. zis „B.”, s-a reținut că acesta, în cursul anului

2009, împreună cu inculpații D.L.G. zis

„G.”, P.E., C.M. zis „Ț.” și alții a constituit, condus

și

coordonat

un grup infracțional organizat în vederea comiterii infracțiunilor de trafic de

droguri de mare risc,

furt calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor,

efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme

militare de foc letale și muniții și altele.

În urma

probatoriului administrat a rezultat că din acest grup infracțional organizat

mai fac parte și

inculpații S.D.N., M.A.I.

M.,

S.D.V., V.I. și alții.

S-a reținut, de

asemenea, că în cursul anului 2009, inculpatul M.A. zis

„B.”, împreună cu inculpatul D.L.G. zis

„G.”, au finanțat, organizat și coordonat mai multe transporturi de droguri de

mare risc din

TURCIA către ROMÂNIA, în

cantități de ordinul zecilor de kilograme la fiecare transport,

împrejurări

în care doi dintre membrii acestei rețele, ce aveau rolul de „cărăuș” și

acționau din dispoziția și sub coordonarea

acestora, au fost prinși în flagrant și arestați

de către autoritățile competente turce, respectiv de către cele bulgare,

împrejurări în care

a fost descoperită și confiscată de la aceștia

cantitatea totală de circa 124 (o sută

douăzeci

și patru) kilograme de heroină, disimulată în autoturismele cu care se deplasau.

în același mod și urmărind același scop, tot din dispoziția și sub

coordonarea inculpaților D.L.G. zis „G.” și M.A. zis

„B.”, precum și a inculpatului P.E., inculpatul V.I. a

efectuat,

la data de 09 octombrie 2009, o deplasare-test pe ruta ROMÂNIA -

BULGARIA-TURCIA, cu autoturismul marca VOLKSWAGEN PASSAT menționat mai sus. Cu

această ocazie, numitul V.I. s-a întâlnit atât la plecare, cât și la

întoarcerea în țară, cu inculpații D.L.G. zis „G.”, M.

A. zis „B.” și P.E. pentru a primi bani și ordine de la aceștia și

pentru a-i informa despre modul în care a decurs

această deplasare-test.

De asemenea, la data de 14 decembrie 2009,

inculpatul M.A. zis „B.”, împreună cu inculpatul C.M. zis „Ț.”, i-a dat

colaboratorului „G.

M.” - nume de cod o

mostră de heroină, constând în cantitatea de 0,87 grame din

acest drog

de mare risc.

Totodată, s-a

reținut că, în noaptea de 15 decembrie 2009, inculpatul M.A.

zis „B.”,

împreună cu inculpatul C.M. zis J.”, i-a vândut

colaboratorului „G.M.” - nume de

cod, în schimbul sumei de 2.000 Euro,

cantitatea

de 100,08 grame heroină.

Înalta Curte constată că, în raport de

modul de operare a activității

infracționale,

descrisă mai sus, de împrejurările comiterii faptelor, cât și faptul că

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile

pe care inculpații se presupune că le-

au

săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a

acestora prezintă pericol concret

pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment

de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Deși pericolul

pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca

trăsătură

esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului

pentru ordinea

publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect,

existența

pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al

infracțiunii de

care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel

de infracțiuni, din posibilitatea

comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei

reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima

instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest

moment procesual

condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen.

, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpaților.

Se reține, de

asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu

contravine

dreptului la libertate ocrotit de C.A.D.O.L.F.

, iar pe de altă parte, având în

vedere circumstanțele reale

ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul

crescut de pericol social ce

caracterizează

această faptă, durata detenției provizorii nu excede termenului

rezonabil la care face referire art. 5 paragraful

3 din Convenție, existând temeiuri

suficiente

pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită,

respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta

Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării

preventive nu

alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi

judecați într-un termen rezonabil,

limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Cu privire la cererea de înlocuire a

măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, formulată de

către apărătorul recurentului inculpat P.E., se constată următoarele:

Conform art. 139 alin. (2) C. proc.

pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când a fost luată cu

încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă și

se dispune punerea de îndată în

libertate.

Având în vedere susținerile anterioare, Înalta Curte apreciază că măsura

arestării preventive a fost luată cu respectarea

prevederilor legale [(art. 143 și 148 lit. f), art. 149

1

C. proc.

pen.)], neintervenind elemente de natură a justifica susținerea

că punerea în libertate a inculpatului nu

prezintă pericol pentru ordinea publică, iar

luarea acestei măsuri atât

de severe se impune și pentru buna desfășurare a

procesului penal în raport de natura și gravitatea infracțiunilor

pentru care inculpatul

este cercetat și au fost condamnați de prima

instanță.

În concluzie, Înalta Curte apreciază

că, în prezenta cauză, scopul măsurilor

preventive

nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puțin severă.

Înalta Curte, conform art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondate, recursurile

declarate de inculpații P.E. și M.A. împotriva încheierii din 26 octombrie 2012

a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 27977/3/2010.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la

cheltuieli judiciare conform

dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații P.E. și M.

A. împotriva

încheierii din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a

II-

a penală, pronunțată în dosarul nr. 27977/3/2010.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 125 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 25 lei,

reprezentând onorariul parțial al apărătorilor

desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși se va

avansa din fondul

Ministerului

Justiției.

Definitivă

Pronunțară în

ședință publică, azi 8 noiembrie 2012.