ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 891/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 891/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursului penal de

față,

În baza actelor și lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 538 din 14 august 2012, pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală, în Dosarul nr. 27421/3/2012, în baza art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului

ilicit de droguri cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.Ș.A. la pedeapsa de 8 ani

închisoare, cu interzicerea ca pedeapsă complementară a drepturilor prev.de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după

executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale și ca pedeapsa

accesorie a acelorași drepturi.

Conform art. 350 C. proc. pen. a fost

menținută starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii arestării preventive de la 22

iunie 2012 la zi.

În temeiul art. 17 alin. (1) și art.

18 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială în vederea

distrugerii a 19 comprimate roz cu logo „C.C." ce conțin M.D.M.A. și a

1,80 grame pulbere roz care conține M.D.M.A. (rămase din proba nr. l după

efectuarea analizelor de laborator și reținerea contraprobei) ambalate și

sigilate cu sigiliul M.I. și depuse la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O.

conform dovezii din 02 iulie 2012.

Potrivit art. 17 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială a sumei de 2.140 lei de la

inculpat reprezentând contravaloarea substanțelor stupefiante vândute.

A fost obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în fapt, că în perioada decembrie 2011 - iunie 2012, inculpatul

M.Ș.A., în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut

martorilor B.D., C.G.A. și C.L.L., între 2 și 20 de comprimate ecstasy contra

unor sume cuprinse între 40-50 lei/pastilă, iar în noaptea de 21/22 iunie 2012,

a fost prins în flagrant având asupra sa 30 de comprimate ecstasy pe care le

deținea cu intenția de a le vinde martorului denunțător N.C.C. zis „T."

Situația de fapt a fost reținută pe

baza coroborării tuturor mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire

penală constând în: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante,

procesele verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice,

raportul de constatare tehnico-științifică chimică din 22 iunie 2012,

declarațiile martorului asistent P.I.A. și ale martorilor N.C.C., B.D., C.G.A.,

C.L.A. și P.F.G.

În fața instanței, inculpatul a arătat

că este de acord să beneficieze de disp. art. 320

1

C. proc. pen.

arătând că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a

instanței solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în

faza de urmărire penală fără a solicita administrarea altor mijloace de probă

cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere.

La individualizarea pedepsei aplicate

inculpatului instanța a avut în vedere disp.art. 52 C. pen., precum și

criteriile generale de individualizare prev.de art. 72 C. pen. raportate la prezenta

cauză, respectiv: gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite,

valorile sociale apărate prin dispozițiile legale în baza cărora acesta a fost

condamnat, sănătatea publică de natură a fi pusă grav în pericol prin vânzarea

drogurilor de mare risc, respectiv ecstasy, astfel, consecințele negative ale

consumului de droguri nu privesc doar pe consumatorul însuși ci, se răsfrâng,

direct sau indirect, asupra unui grup mai larg de persoane, cum ar fi membrii

de familie, prieteni, cunoscuți, alte persoane străine deoarece comportamentul

deviant al consumatorului de droguri îi vatămă pe toți aceștia - persoana

inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Totodată, instanța a avut în vedere și perioada îndelungată de comitere a

faptelor ceea ce denotă specializare și o certă perseverență în activitatea

infracțională și prin aceasta o periculozitate socială deosebită dar a reținut

și atitudinea procesuală adoptată în final de inculpat, de recunoaștere a fapte

și a modalității sale de comitere.

Având în vedere că împrejurarea de

fapt a recunoașterii de către inculpat a săvârșirii faptei și a modalității

sale de comitere a fost evidențiată prin aplicarea disp.art. 320

1

C.

proc. pen., instanța de fond nu a mai valorificat această atitudine a

inculpatului ca reprezentând circumstanța atenuantă prev.de art. 74 alin. (1)

lit. c) C. pen., apreciind că dacă ar proceda în acest fel ar însemna ca

aceleiași situații de fapt să i se acorde dublă valență juridică, ceea ce, în

opinia instanție, nu a fost în intenția legiuitorului. A mai reținut prima

instanță că în condițiile existenței acordului de vinovăție al inculpatului,

art. 320

1

C. proc. pen. se aplică cu prioritate față de art. 74 alin.

(1) lit. c) C. pen. deoarece din punct de vedere procedural conduce la

soluționarea cu celeritate a cauzei iar din punct de vedere al dreptului

substanțial constituie o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă.

De asemenea, instanța de fond a

reținut că împrejurările invocate de inculpat - constând în aceea că a urmat

cursurile unei facultăți, a fost angajat la o societate comercială pe postul de

agent de turism, iar din punct de vedere medical este diagnosticat cu diabet

zaharat insulino-dependent, împrejurare care necesită un regim de viața special

- nu sunt de natură a constitui circumstanțe atenuante nici în sensul art. 74 alin.

(1) lit. a) și b) C. pen. deoarece inculpatul este cunoscut cu antecedente

penale, fiind condamnat anterior tot pentru comiterea infracțiunii de trafic de

droguri de mare risc, astfel că intervenția reabilitării de drept nu poate

diminua potențialul criminogen al inculpatului în săvârșirea unor infracțiuni

de acest gen și nici in sensul art. 74 alin. (2) C. pen. întrucât dacă

inculpatul nu ar fi fost surprins în flagrant acesta ar fi continuat săvârșirea

faptelor, forma continuată în care a fost săvârșită aceasta constituind o cauză

legală de agravare facultativă a pedepsei.

În același timp instanța de fond a

reținut că inculpatul a adoptat o atitudine procesuală oscilantă, a comis

faptele într-o perioadă relativ mare de timp, iar comprimatele pe care le

vindea martorilor erau in cantități deloc de neglijat din perspectiva

analizării potențialului criminogen al inculpatului, cu relevanță certă asupra

imposibilității reținerii circumstanțelor atenuante în cea ce îl privește pe

acesta.

Împotriva acestei sentințe a formulat

apel inculpatul M.Ș.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub

aspectul individualizării pedepsei, apreciind că in mod greșit prima instanță

nu a reținut în favoarea sa circumstanțe atenuante în condițiile art. 74 C.

pen. cărora că li se dea eficiență în condițiile art. 76 C. pen. Solicită

instanței de prim control judiciar, în urma reaprecierii tuturor

circumstanțelor incidente în cauză, reducerea cuantumului pedepsei închisorii

la care a fost condamnat sub minimul special iar ca modalitate de executare,

suspendarea acesteia sub supraveghere.

Prin Decizia penală nr. 311/A din 26

octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

în Dosarul nr. 27421/3/2012, a fost admis apelul formulat de inculpatul M.Ș.A.

împotriva sentinței penale nr. 538 din 14 august 2012, pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, a fost desființată, în parte, sentința penală

atacată și rejudecând, în fond, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului M.Ș.A.

de la 8 ani la 5 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței penale atacate.

S-a dedus prevenția inculpatului de la

22 iunie 2012 la zi și a fost menținută starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei decizii penale au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul M.Ș.A.

Prin Decizia penală nr. 1167 din 03

aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de

inculpat, a casat decizia penală a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat la

aceeași instanță - Curtea de Apel București, secția a II-a penală, deoarece

modul cum a fost redactată decizia instanței de apel încalcă dispozițiile art.

356 C. proc. pen., având în vedere că deși pedeapsa a fost redusă sub limita

minimă prevăzută de lege, nici în dispozitiv și nici în minută nu se face

trimitere la prevederile art. 74-76 C. pen.

După casare cu trimitere, apelul

inculpatului a fost înregistrat la Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, la data de 09 mai 2013.

Prin prezentul apel, modificat de inculpat,

s-a solicitat de acesta reținerea, în favoarea sa a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în completare, să se facă aplicarea dispozițiilor art. 19 din

Legea nr. 682/2002 deoarece a făcut un denunț care a fost valorificat de D.I.I.C.O.T.,

în condițiile legii și pe cale de consecință, ca urmare a poziției și conduitei

personale a inculpatului M.Ș.A. să fie reținută în favoarea sa și circumstanțe

atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., cu referire la art. 76 lit. b)

C. pen.

Apelantul inculpat a solicitat ca

pedeapsa care îi va fi aplicată să fie executată sub supraveghere, în

condițiile art. 861 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 169/A din 24

mai 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul

formulat de inculpatul M.Ș.A. împotriva sentinței penale nr. 538 din 14 august

2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr.

27421/3/2012.

A desființat, în parte, sentința

penală atacată și rejudecând:

A făcut aplicarea dispozițiilor art.

19 din Legea nr. 682/2002 și a redus pedeapsa aplicată inculpatului M.Ș.A.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., de la 8 ani închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

A dedus prevenția inculpatului de la

22 iunie 2012 la zi și i-a menținut starea de arest.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel examinând sentința penală nr. 538 din 14 august 2012 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, în baza temeiurilor invocate și cererilor

formulate de apelantul inculpat și din oficiu întreaga cauză sub toate

aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 371 alin. (2) C.

proc. pen. a constatat că apelul este fondat.

În cauză au fost administrate toate

probele necesare aflării adevărului, în raport de care au fost reținute corect

situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică.

În fapt, în perioada decembrie 2011 -

iunie 2012, inculpatul M.Ș.A., în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții

infracționale, a vândut martorilor B.D., C.G.A. și C.L.L., între 2 și 209

comprimate ecstasy, contra unor sume cuprinse între 40-50 lei/pastilă, iar în

noaptea de 21/22 iunie 2012, a fost prins în flagrant având asupra sa 30

comprimate ecstasy, pe care le deținea cu intenția de a le vinde

martorului-denunțător N.C.C. zis „T."

Audiat la urmărirea penală, inculpatul

a avut o poziție procesuală oscilantă, în sensul că, inițial a negat comiterea

infracțiunii de trafic de droguri, susținând că cele 30 de comprimate ecstasy

le deținea pentru consumul propriu. Ulterior a recunoscut și regretat faptele.

În cadrul cercetării judecătorești,

inculpatul a recunoscut faptele, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu și

a solicitat să fie judecat după procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., nemaifiind astfel necesară analiza detaliată a probelor și a

stării de fapt.

Actele comise de inculpat au fost

judicios încadrate juridic în infracțiunea de trafic de droguri de mare risc,

săvârșită în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu referire la

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

După soluționarea cererii în fond, la

dosar s-au depus dovezi potrivit cărora inculpatul M.Ș. a făcut un denunț la D.I.I.C.O.T.

prin care a înlesnit descoperirea altor infracțiuni și arestarea altor

infractori.

Așadar, Curtea de apel a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, constatând îndeplinite

condițiile impuse de această normă juridică și a redus corespunzător și

proporțional pedeapsa aplicată de prima instanță de la 8 ani închisoare la 4

ani și 6 luni închisoare.

Curtea a apreciat că această pedeapsă

este proporțională cu gravitatea infracțiunii comise, prin mai multe acte

materiale și într-o perioadă relativ mare de timp, precum și față de

circumstanțele personale ale acestuia, și anume: are 27 ani, nu este căsătorit,

fără ocupație și a avut o poziție procesuală oscilantă la urmărirea penală,

deși a fost prins în flagrant. Deși nu este recidivist, anterior a fost

condamnat la 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81-82 C. pen. tot pentru trafic

de droguri.

Curtea a considerat că nu poate fi

reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., deoarece

prima teză a acestei norme juridice (prezentarea în fața organelor judiciare)

este inoportună, inculpatul fiind judecat în stare de arest preventiv, teza a

II-a (sinceritatea) a fost valorificată în cadrul aplicării art. 320

1

C. proc. pen., iar teza a IlI-a (a înlesnit descoperirea altor infracțiuni și

infractori) a fost valorificată prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În același sens, Curtea a observat că nu poate fi reținută nicio altă circumstanță

atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) și alin. (2) C. pen.

Pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare

este în același timp eficientă în ceea ce privește reeducarea inculpatului,

precum și descurajantă în planul prevenirii comiterii unor alte infracțiuni.

Împotriva Deciziei penale nr. 169/A

din 24 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

declarat, în termen legal, recurs inculpatul M.Ș.A. pentru cazul de casare

prev. de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen. anterior. Făcând referire

la principiul aplicării legii penale mai favorabile, a invocat art. 81 din

Legea nr. 187/2012, care prevede pentru art. 2 din Legea nr. 143/2000 alte

limite de pedeapsă respectiv 5 - 12 ani închisoare, urmând ca instanța să

individualizeze pedeapsa pe care urmează să o execute, precizând totodată că a

beneficiat de prevederile dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

anterior, precum și de disp. art. 19 din Legea pentru protecția martorilor și

de circumstanțe atenuante în primul ciclu procesual.

În subsidiar, având în vedere că a

executat deja 1 an și 8 luni închisoare, a solicitat ca în urma aplicării unei

pedepse, modalitatea de executare să fie cea prevăzută de art. 811 C. pen.

anterior.

Examinând recursul declarat de

inculpatul M.Ș.A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este

fondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 12 din Legea nr.

255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C.

proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului

potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă

potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecință, analiza cazurilor de

casare se va realiza în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv

art. 385, art. 385 C. proc. pen. anterior.

Prealabil analizării motivului de

recurs formulat de inculpat, Înalta Curte observă că decizia recurată a fost

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 24 mai

2013, ulterior intrării în vigoare la data de 15 februarie 2013 a Legii nr.

2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar

recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție la data de 23 iulie 2013, situație în care acesta este

supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen.

anterior, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care este legea

procesual penală aplicabilă recursului de față.

Pe cale de consecință, constată că în

conformitate cu dispozițiile art. 385

10

C. proc. pen. anterior,

recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la

instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub

sancțiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din

oficiu.

Inculpatul, personal, a depus un

memoriu în care solicită o pedeapsă redusă, în raport de circumstanțele sale

personale, la data de 18 septembrie 2013, dată la care instanța, din oficiu, a

procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive.

Primul termen pe fondul cauzei a fost

stabilit pentru data de 11 decembrie 2013, astfel că se constată că recursul a

fost motivat în termenul prevăzut de dispozițiile legale.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o

nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au

fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de

aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385

9

C.

proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul

recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de

drept.

Cazul de casare prev. de art. 385 pct.

17 C. proc. pen. anterior, prevede că, este supusă casării hotărârea care este

contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

În ce privește cazul de casare

prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior, se constată că,

într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub

aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria

motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar,

pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar,

respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen.

Această verificare nu mai este permisă

de lege, în condițiile în care art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.

anterior, în forma aplicabilă prezentei cauze, reglementează doar motive de

casare care vizează chestiuni de drept, urmând ca criticile invocate vizând

aplicarea legii penale mai favorabile să fie analizate prin prisma disp. art. 5

C. pen.

În ceea ce privește aplicarea legii

penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la

săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una

sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

De la data pronunțării deciziei din

apel, 24 mai 2013 și până la data soluționării recursului a fost abrogat C.

pen. anterior și a intrat în vigoare N.C.P. și Legea nr. 187/2012 cu referire

la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.

În examinarea legii incidente cu

privire la acuzația formulată față de inculpați instanța de recurs urmează să

analizeze:

a) Influența modificărilor legislative

cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt

acuzați. In examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este

incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca

fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecințele produse de acuzație cu

privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data

judecării recursului. în examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere

caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de

individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Examinarea încadrării juridice dată

faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica

dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și

ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire

la sancțiune.

Pedeapsa decurge din caracterizarea în

drept a faptei cercetate.

Unitatea dintre incriminare și

pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina

incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate

împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe

agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea

cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se

individualizează sancțiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanța

trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii

ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din

incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai

întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în

legea nouă.

Date fiind modificările dispozițiilor

Legii nr. 143/2000 și cele ale Legii nr. 682/2003, instanța de recurs urmează

să compare conținutul acestora anterior și ulterior datei de 1 februarie 2014.

Comparația este necesară pentru a

verifica incidența art. 4 C. pen. și art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv

situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai

constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor

constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea

nouă pentru existența infracțiunii.

Legea nr. 143/2000 (versiunea

consolidată la data de 05 decembrie 2011). Art. 2 - Sancționarea traficului și

a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național (1)

Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,

transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribidrea, livrarea

cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori

alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc

cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin.

(1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20

de ani și interzicerea unor drepturi. Legea nr. 143/2000 (modificată și

republicată la data de 06 martie 2014). Art. 2 - Sancționarea traficului și a

altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național (1)

Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,

transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea

cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori

alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc

cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin.

(1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12

ani și interzicerea unor drepturi.

Conținutul constitutiv al infracțiunii

nu este modificat în noua reglementare, modificându-se doar limitele de

pedeapsă prevăzute de legiuitor. Legea nr. 682/2002 (versiune consolidată la

data de 24 noiembrie 2005).

Art. 19 Persoana care are calitatea de

martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, și care a comis o infracțiune

gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau

facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane

care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a

limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Legea nr. 682/2002 (versiune

consolidată la data de 01 februarie 2014).

Art. 19

Persoana care are calitatea de martor,

în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar

înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează

identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au

săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor

pedepsei prevăzute de lege.

Art. 19. a fost modificat prin pct. 3

din Lege nr. 187/2012 începând cu 01 februarie 2014.

Art 2. - în prezenta lege termenii și

expresiile de mai jos au următorul înțeles: a) martorul este persoana care se

află în una dintre următoarele situații:

C. proc. pen., și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu

caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau

care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii

deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni;

în cauză, prin informații și date cu caracter determinant contribuie la aflarea

adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau la prevenirea producerii unor

prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni

ori la recuperarea acestora; în această categorie este inclusă și persoana care

are calitatea de inculpat într-o altă cauză.

Din analiza conținutului celor două

texte de lege se constată că acesta s-a modificat sub aspectul înțelesului

calității de martor, în actuala reglementare fiind exclus ca o persoană lipsită

de calitatea procesuală cerută de lege să poată beneficia de prevederile art.

19.

În ceea ce privește infracțiunea

prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte constată că s-a menținut

întocmai conținutul legal al infracțiunii, diferența constând în reducerea

limitelor speciale ale pedepsei cu închisoarea prin Legea nr. 187/2012 astfel,

în prezent „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,

prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,

distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,

cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de

risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea

unor drepturi", față de pedeapsa de la 3 la 15 ani închisoare, iar „Dacă

faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este

închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi" față de pedeapsa

de la 10 la 20 de ani închisoare, anterioară modificării art. 2 din Legea nr.

143/2000 prin Legea nr. 187/2012.

Față de aceste aspecte, instanța

constată că, raportat la limitele de pedeapsă, legea nouă este mai favorabilă

inculpaților.

Se constată că în noua reglementare

sunt preluate și disp. art. 320 alin. (7) din C. proc. pen. anterior, în disp.

art. 396 alin. (1) din N.C.P.P.

Art. 41 - Unitatea infracțiunii continuate

și a celei complexe, (2) Infracțiunea este continuată când o persoană

săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași

rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul

aceleiași infracțiuni. Art 42 - Pedeapsa pentru infracțiunea continuată

Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor, potrivit disp. art. 34

sau, după caz, art. 40 alin. (1) N.C.P.P.

Art. 35 - Unitatea infracțiunii

continuate și a celei complexe,

(1) Infracțiunea este continuată când

o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea

aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni

care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Art. 36 - Pedeapsa pentru infracțiunea

continuată și infracțiunea complexă (1) Infracțiunea continuată se sancționează

cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se

poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel

mult o treime în cazul pedepsei amenzii.

Din analiza celor două texte de lege,

se constată că în ceea ce privește definiția și conținutul infracțiunii

continuate, diferența între cele două texte o face potrivit N.C.P.

obligativitatea existenței aceluiași subiect pasiv împotriva căruia se

săvârșește infracțiunea, iar în ceea ce privește stabilirea pedepsei pentru

infracțiunea continuată, se constată că textul prevăzut de C. pen. anterior

este mai favorabil, întrucât la stabilirea pedepsei, aplicarea sporului este

facultativă.

La stabilirea pedepsei ce se va aplica

inculpatului ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, instanța de

recurs nu va face o nouă individualizare a sancțiunii atât cu privire la

cuantum, cât și cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporțional

sancțiunea stabilită de instanța de apel în ultimul ciclu procesual (către

minimum, mediu, sau maximul special),în raport de limitele prevăzute de legea

nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii

penale mai favorabile, instanța de recurs va stabili o sancțiune apropiată de

minimul prevăzut de legea nouă, astfel cum a procedat și instanța de apel care

a stabilit aceeași sancțiune, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, dispoziții pe care

instanța de recurs urmează a le reține și a le avea în vedere la stabilirea

sancțiunii ce o va aplica inculpatului M.Ș.A.

În raport de cuantumul pedepsei ce se

va aplica inculpatului, se va aplica și pedeapsa complementară și accesorie.

În ceea ce privește pedepse accesorii

și complementare, potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, la stabilirea legii

noi ca lege mai favorabilă, vor fi avute în vedere dispozițiile potrivit cărora

în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit

legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea

comisă.

Art 65 C. pen.

Conținutul și modul de executare a

pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi

(1) Pedeapsa accesorie constă în

interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b)

și d) - o), a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă

complementară.

(2) În cazul detențiunii pe viață,

pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanță a exercitării

drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) - o) sau a unora dintre

acestea.

(3) Pedeapsa accesorie a interzicerii

exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a

hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate

a fost executată sau considerată ca executată.

(4) În cazul detențiunii pe viață,

pedeapsa accesorie având conținutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se

pune în executare la data liberării condiționate sau după ce pedeapsa a fost

considerată ca executată.

Art. 66 C. pen.

Conținutul pedepsei complementare a

interzicerii exercitării unor drepturi

(1) Pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o

perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele

drepturi:

a) dreptul de a fi ales în

autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție care

implică exercițiul autorității de stat;

c) dreptul străinului de a se afla pe

teritoriul României;

d) dreptul de a alege;

e) drepturile părintești;

f) dreptul de a fi tutore sau curator;

g) dreptul de a ocupa funcția, de a

exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a

folosit pentru săvârșirea infracțiunii;

h) dreptul de a deține, purta și

folosi orice categorie de arme;

i) dreptul de a conduce anumite

categorii de vehicule stabilite de instanță;

j) dreptul de a părăsi teritoriul

României;

k) dreptul de a ocupa o funcție de

conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;

l) dreptul de a se afla în anumite

localități stabilite de instanță;

m) dreptul de a se afla în anumite

locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări

publice, stabilite de instanță;

n) dreptul de a comunica cu victima

sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis

infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia

de acestea;

o) dreptul de a se apropia de

locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară

activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată.

(2) Când legea prevede interzicerea

exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, instanța dispune

interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b).

(3) Interzicerea exercitării

drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b) se dispune cumulativ.

(4) Pedeapsa prevăzută în alin. (1) lit.

c) nu se va dispune atunci când există motive întemeiate de a crede că viața

persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la

tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a

fi expulzată.

(5) Când dispune interzicerea unuia

dintre drepturile prevăzute în alin. (1) lit. n) și lit. o), instanța

individualizează în concret conținutul acestei pedepse, ținând seama de

împrejurările cauzei.

Art 64 C. pen. anterior - Pedepsele

complementare interzicerea unor drepturi,

(1) Pedeapsa complementară a

interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din

următoarele drepturi:

a) dreptul de a alege și de a fi ales

în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție

implicând exercițiul autorității de stat;

c) dreptul de a ocupa o funcție sau de

a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de

care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii;

d) drepturile părintești;

e) dreptul de a fi tutore sau curator.

(2) Interzicerea drepturilor prevăzute

la lit. b) nu se poate pronunța decât pe lângă interzicerea drepturilor

prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.

Art 65 - Aplicarea pedepsei interzicerii

unor drepturi

(1) Pedeapsa complementară a

interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală

stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de

natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana

infractorului, această pedeapsă este necesară.

(2) Aplicarea pedepsei interzicerii

unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

(3) Condiția arătată în alin. (1) cu

privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită și în cazul

în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.

Văzând sfera actuală și conținutul

pedepselor accesorii și complementare se va reține incidența reglementării

actuale ca lege mai favorabilă.

Față de cele ce preced, Înalta Curte

va admite recursul declarat de inculpatul M.Ș.A. împotriva Deciziei penale nr.

169/A din 24 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, numai sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile și va

rejudeca, în aceste limite, în sensul menționat anterior, urmând a dispune

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin.

(3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

M.Ș.A. împotriva Deciziei penale nr. 169/A din 24 mai 2013 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a II-a penală.

Casează în parte decizia recurată și

sentința penală nr. 538 din 14 august 2012, pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală, pe latură penală, numai în ceea ce îl privește pe

inculpatul M.Ș.A., sub aspectul aplicării dispozițiilor legii penale mai

favorabile și, rejudecând, în aceste limite:

În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea

nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

și art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă pe inculpatul M.Ș.A., la pedeapsa de

2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Menține restul dispozițiilor deciziei

și sentinței recurate care nu contravin prezentei.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 22 iunie 2012 la 12

martie 2014.

Cheltuielile judiciare ocazionate de

soluționarea recursului rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la

prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12

martie 2014.