ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 891/2014

Deliberând asupra recursului penal de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 538 din 14 august 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 27421/3/2012, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.Ș.A. la pedeapsa de 8 ani închisoare, cu interzicerea ca pedeapsă complementară a drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale și ca pedeapsa accesorie a acelorași drepturi.

Conform art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii arestării preventive de la 22 iunie 2012 la zi. În temeiul art. 17 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială în vederea distrugerii a 19 comprimate roz cu logo „C.C." ce conțin M.D.M.A. și a 1,80 grame pulbere roz care conține M.D.M.A. (rămase din proba nr. l după efectuarea analizelor de laborator și reținerea contraprobei) ambalate și sigilate cu sigiliul M.I. și depuse la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O. conform dovezii din 02 iulie 2012. Potrivit art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială a sumei de 2.140 lei de la inculpat reprezentând contravaloarea substanțelor stupefiante vândute.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, că în perioada decembrie 2011 - iunie 2012, inculpatul M.Ș.A., în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut martorilor B.D., C.G.A. și C.L.L., între 2 și 20 de comprimate ecstasy contra unor sume cuprinse între 40-50 lei/pastilă, iar în noaptea de 21/22 iunie 2012, a fost prins în flagrant având asupra sa 30 de comprimate ecstasy pe care le deținea cu intenția de a le vinde martorului denunțător N.C.C. zis „T." Situația de fapt a fost reținută pe baza coroborării tuturor mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală constând în: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice, raportul de constatare tehnico-științifică chimică din 22 iunie 2012, declarațiile martorului asistent P.I.A.

și ale martorilor N.C.C., B.D., C.G.A., C.L.A. și P.F.G. În fața instanței, inculpatul a arătat că este de acord să beneficieze de disp. art. 320 1 C. proc. pen. arătând că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală fără a solicita administrarea altor mijloace de probă cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanța a avut în vedere disp.art. 52 C. pen., precum și criteriile generale de individualizare prev.de art. 72 C. pen.

raportate la prezenta cauză, respectiv: gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, valorile sociale apărate prin dispozițiile legale în baza cărora acesta a fost condamnat, sănătatea publică de natură a fi pusă grav în pericol prin vânzarea drogurilor de mare risc, respectiv ecstasy, astfel, consecințele negative ale consumului de droguri nu privesc doar pe consumatorul însuși ci, se răsfrâng, direct sau indirect, asupra unui grup mai larg de persoane, cum ar fi membrii de familie, prieteni, cunoscuți, alte persoane străine deoarece comportamentul deviant al consumatorului de droguri îi vatămă pe toți aceștia - persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Totodată, instanța a avut în vedere și perioada îndelungată de comitere a faptelor ceea ce denotă specializare și o certă perseverență în activitatea infracțională și prin aceasta o periculozitate socială deosebită dar a reținut și atitudinea procesuală adoptată în final de inculpat, de recunoaștere a fapte și a modalității sale de comitere. Având în vedere că împrejurarea de fapt a recunoașterii de către inculpat a săvârșirii faptei și a modalității sale de comitere a fost evidențiată prin aplicarea disp.art. 320 1 C. proc. pen., instanța de fond nu a mai valorificat această atitudine a inculpatului ca reprezentând circumstanța atenuantă prev.de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., apreciind că dacă ar proceda în acest fel ar însemna ca aceleiași situații de fapt să i se acorde dublă valență juridică, ceea ce, în opinia instanție, nu a fost în intenția legiuitorului.

A mai reținut prima instanță că în condițiile existenței acordului de vinovăție al inculpatului, art. 320 1 C. proc. pen. se aplică cu prioritate față de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. deoarece din punct de vedere procedural conduce la soluționarea cu celeritate a cauzei iar din punct de vedere al dreptului substanțial constituie o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă. De asemenea, instanța de fond a reținut că împrejurările invocate de inculpat - constând în aceea că a urmat cursurile unei facultăți, a fost angajat la o societate comercială pe postul de agent de turism, iar din punct de vedere medical este diagnosticat cu diabet zaharat insulino-dependent, împrejurare care necesită un regim de viața special - nu sunt de natură a constitui circumstanțe atenuante nici în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

deoarece inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior tot pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, astfel că intervenția reabilitării de drept nu poate diminua potențialul criminogen al inculpatului în săvârșirea unor infracțiuni de acest gen și nici in sensul art. 74 alin. (2) C. pen. întrucât dacă inculpatul nu ar fi fost surprins în flagrant acesta ar fi continuat săvârșirea faptelor, forma continuată în care a fost săvârșită aceasta constituind o cauză legală de agravare facultativă a pedepsei. În același timp instanța de fond a reținut că inculpatul a adoptat o atitudine procesuală oscilantă, a comis faptele într-o perioadă relativ mare de timp, iar comprimatele pe care le vindea martorilor erau in cantități deloc de neglijat din perspectiva analizării potențialului criminogen al inculpatului, cu relevanță certă asupra imposibilității reținerii circumstanțelor atenuante în cea ce îl privește pe acesta.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul M.Ș.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că in mod greșit prima instanță nu a reținut în favoarea sa circumstanțe atenuante în condițiile art. 74 C. pen. cărora că li se dea eficiență în condițiile art. 76 C. pen. Solicită instanței de prim control judiciar, în urma reaprecierii tuturor circumstanțelor incidente în cauză, reducerea cuantumului pedepsei închisorii la care a fost condamnat sub minimul special iar ca modalitate de executare, suspendarea acesteia sub supraveghere. Prin Decizia penală nr. 311/A din 26 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 27421/3/2012, a fost admis apelul formulat de inculpatul M.Ș.A.

împotriva sentinței penale nr. 538 din 14 august 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost desființată, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, în fond, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului M.Ș.A. de la 8 ani la 5 ani închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. S-a dedus prevenția inculpatului de la 22 iunie 2012 la zi și a fost menținută starea de arest a inculpatului. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul M.Ș.A.

Prin Decizia penală nr. 1167 din 03 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpat, a casat decizia penală a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat la aceeași instanță - Curtea de Apel București, secția a II-a penală, deoarece modul cum a fost redactată decizia instanței de apel încalcă dispozițiile art. 356 C. proc. pen., având în vedere că deși pedeapsa a fost redusă sub limita minimă prevăzută de lege, nici în dispozitiv și nici în minută nu se face trimitere la prevederile art. 74-76 C. pen. După casare cu trimitere, apelul inculpatului a fost înregistrat la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 09 mai 2013. Prin prezentul apel, modificat de inculpat, s-a solicitat de acesta reținerea, în favoarea sa a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., în completare, să se facă aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 deoarece a făcut un denunț care a fost valorificat de D.I.I.C.O.T., în condițiile legii și pe cale de consecință, ca urmare a poziției și conduitei personale a inculpatului M.Ș.A. să fie reținută în favoarea sa și circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., cu referire la art. 76 lit. b) C. pen. Apelantul inculpat a solicitat ca pedeapsa care îi va fi aplicată să fie executată sub supraveghere, în condițiile art. 861 C. pen. Prin Decizia penală nr. 169/A din 24 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul formulat de inculpatul M.Ș.A. împotriva sentinței penale nr. 538 din 14 august 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 27421/3/2012.

A desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând: A făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și a redus pedeapsa aplicată inculpatului M.Ș.A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., de la 8 ani închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. A dedus prevenția inculpatului de la 22 iunie 2012 la zi și i-a menținut starea de arest. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel examinând sentința penală nr. 538 din 14 august 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza temeiurilor invocate și cererilor formulate de apelantul inculpat și din oficiu întreaga cauză sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc.

pen. a constatat că apelul este fondat. În cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului, în raport de care au fost reținute corect situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică. În fapt, în perioada decembrie 2011 - iunie 2012, inculpatul M.Ș.A., în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut martorilor B.D., C.G.A. și C.L.L., între 2 și 209 comprimate ecstasy, contra unor sume cuprinse între 40-50 lei/pastilă, iar în noaptea de 21/22 iunie 2012, a fost prins în flagrant având asupra sa 30 comprimate ecstasy, pe care le deținea cu intenția de a le vinde martorului-denunțător N.C.C. zis „T." Audiat la urmărirea penală, inculpatul a avut o poziție procesuală oscilantă, în sensul că, inițial a negat comiterea infracțiunii de trafic de droguri, susținând că cele 30 de comprimate ecstasy le deținea pentru consumul propriu.

Ulterior a recunoscut și regretat faptele. În cadrul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut faptele, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu și a solicitat să fie judecat după procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., nemaifiind astfel necesară analiza detaliată a probelor și a stării de fapt. Actele comise de inculpat au fost judicios încadrate juridic în infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, săvârșită în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu referire la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. După soluționarea cererii în fond, la dosar s-au depus dovezi potrivit cărora inculpatul M.Ș.

a făcut un denunț la D.I.I.C.O.T. prin care a înlesnit descoperirea altor infracțiuni și arestarea altor infractori. Așadar, Curtea de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, constatând îndeplinite condițiile impuse de această normă juridică și a redus corespunzător și proporțional pedeapsa aplicată de prima instanță de la 8 ani închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare. Curtea a apreciat că această pedeapsă este proporțională cu gravitatea infracțiunii comise, prin mai multe acte materiale și într-o perioadă relativ mare de timp, precum și față de circumstanțele personale ale acestuia, și anume: are 27 ani, nu este căsătorit, fără ocupație și a avut o poziție procesuală oscilantă la urmărirea penală, deși a fost prins în flagrant.

Deși nu este recidivist, anterior a fost condamnat la 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81-82 C. pen. tot pentru trafic de droguri. Curtea a considerat că nu poate fi reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., deoarece prima teză a acestei norme juridice (prezentarea în fața organelor judiciare) este inoportună, inculpatul fiind judecat în stare de arest preventiv, teza a II-a (sinceritatea) a fost valorificată în cadrul aplicării art. 320 1 C. proc. pen., iar teza a IlI-a (a înlesnit descoperirea altor infracțiuni și infractori) a fost valorificată prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002. În același sens, Curtea a observat că nu poate fi reținută nicio altă circumstanță atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) și alin. (2) C. pen.

Pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare este în același timp eficientă în ceea ce privește reeducarea inculpatului, precum și descurajantă în planul prevenirii comiterii unor alte infracțiuni. Împotriva Deciziei penale nr. 169/A din 24 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a declarat, în termen legal, recurs inculpatul M.Ș.A. pentru cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen. anterior. Făcând referire la principiul aplicării legii penale mai favorabile, a invocat art. 81 din Legea nr. 187/2012, care prevede pentru art. 2 din Legea nr. 143/2000 alte limite de pedeapsă respectiv 5 - 12 ani închisoare, urmând ca instanța să individualizeze pedeapsa pe care urmează să o execute, precizând totodată că a beneficiat de prevederile dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. anterior, precum și de disp. art. 19 din Legea pentru protecția martorilor și de circumstanțe atenuante în primul ciclu procesual. În subsidiar, având în vedere că a executat deja 1 an și 8 luni închisoare, a solicitat ca în urma aplicării unei pedepse, modalitatea de executare să fie cea prevăzută de art. 811 C. pen. anterior. Examinând recursul declarat de inculpatul M.Ș.A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecință, analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385, art. 385 C. proc. pen. anterior. Prealabil analizării motivului de recurs formulat de inculpat, Înalta Curte observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 24 mai 2013, ulterior intrării în vigoare la data de 15 februarie 2013 a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 iulie 2013, situație în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc.

pen. anterior, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de față. Pe cale de consecință, constată că în conformitate cu dispozițiile art. 385 10 C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancțiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu. Inculpatul, personal, a depus un memoriu în care solicită o pedeapsă redusă, în raport de circumstanțele sale personale, la data de 18 septembrie 2013, dată la care instanța, din oficiu, a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive.

Primul termen pe fondul cauzei a fost stabilit pentru data de 11 decembrie 2013, astfel că se constată că recursul a fost motivat în termenul prevăzut de dispozițiile legale. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc.

pen. anterior, prevede că, este supusă casării hotărârea care este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Această verificare nu mai este permisă de lege, în condițiile în care art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. anterior, în forma aplicabilă prezentei cauze, reglementează doar motive de casare care vizează chestiuni de drept, urmând ca criticile invocate vizând aplicarea legii penale mai favorabile să fie analizate prin prisma disp. art. 5 C. pen. În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. De la data pronunțării deciziei din apel, 24 mai 2013 și până la data soluționării recursului a fost abrogat C. pen.

anterior și a intrat în vigoare N.C.P. și Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp. În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpați instanța de recurs urmează să analizeze: a) Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt acuzați. In examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică; b) Consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului.

în examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei; Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune. Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege.

Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.

Date fiind modificările dispozițiilor Legii nr. 143/2000 și cele ale Legii nr. 682/2003, instanța de recurs urmează să compare conținutul acestora anterior și ulterior datei de 1 februarie 2014. Comparația este necesară pentru a verifica incidența art. 4 C. pen. și art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

Legea nr. 143/2000 (versiunea consolidată la data de 05 decembrie 2011). Art. 2 - Sancționarea traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribidrea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Legea nr. 143/2000 (modificată și republicată la data de 06 martie 2014). Art. 2 - Sancționarea traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Conținutul constitutiv al infracțiunii nu este modificat în noua reglementare, modificându-se doar limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor. Legea nr. 682/2002 (versiune consolidată la data de 24 noiembrie 2005). Art. 19 Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Legea nr. 682/2002 (versiune consolidată la data de 01 februarie 2014). Art. 19 Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Art. 19. a fost modificat prin pct. 3 din Lege nr. 187/2012 începând cu 01 februarie 2014. Art 2. - în prezenta lege termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles: a) martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situații: 1. are calitatea de martor, potrivit C. proc.

pen., și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni; 2. fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informații și date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni ori la recuperarea acestora; în această categorie este inclusă și persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză.

Din analiza conținutului celor două texte de lege se constată că acesta s-a modificat sub aspectul înțelesului calității de martor, în actuala reglementare fiind exclus ca o persoană lipsită de calitatea procesuală cerută de lege să poată beneficia de prevederile art. 19. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte constată că s-a menținut întocmai conținutul legal al infracțiunii, diferența constând în reducerea limitelor speciale ale pedepsei cu închisoarea prin Legea nr. 187/2012 astfel, în prezent „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi", față de pedeapsa de la 3 la 15 ani închisoare, iar „Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi" față de pedeapsa de la 10 la 20 de ani închisoare, anterioară modificării art. 2 din Legea nr. 143/2000 prin Legea nr. 187/2012.

Față de aceste aspecte, instanța constată că, raportat la limitele de pedeapsă, legea nouă este mai favorabilă inculpaților. Se constată că în noua reglementare sunt preluate și disp. art. 320 alin. (7) din C. proc. pen. anterior, în disp. art. 396 alin. (1) din N.C.P.P. Art. 41 - Unitatea infracțiunii continuate și a celei complexe, (2) Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. Art 42 - Pedeapsa pentru infracțiunea continuată Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor, potrivit disp.

art. 34 sau, după caz, art. 40 alin. (1) N.C.P.P. Art. 35 - Unitatea infracțiunii continuate și a celei complexe, (1) Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. Art. 36 - Pedeapsa pentru infracțiunea continuată și infracțiunea complexă (1) Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii. Din analiza celor două texte de lege, se constată că în ceea ce privește definiția și conținutul infracțiunii continuate, diferența între cele două texte o face potrivit N.C.P.

obligativitatea existenței aceluiași subiect pasiv împotriva căruia se săvârșește infracțiunea, iar în ceea ce privește stabilirea pedepsei pentru infracțiunea continuată, se constată că textul prevăzut de C. pen. anterior este mai favorabil, întrucât la stabilirea pedepsei, aplicarea sporului este facultativă. La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpatului ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, instanța de recurs nu va face o nouă individualizare a sancțiunii atât cu privire la cuantum, cât și cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporțional sancțiunea stabilită de instanța de apel în ultimul ciclu procesual (către minimum, mediu, sau maximul special),în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special).

Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de recurs va stabili o sancțiune apropiată de minimul prevăzut de legea nouă, astfel cum a procedat și instanța de apel care a stabilit aceeași sancțiune, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, dispoziții pe care instanța de recurs urmează a le reține și a le avea în vedere la stabilirea sancțiunii ce o va aplica inculpatului M.Ș.A. În raport de cuantumul pedepsei ce se va aplica inculpatului, se va aplica și pedeapsa complementară și accesorie.

În ceea ce privește pedepse accesorii și complementare, potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, la stabilirea legii noi ca lege mai favorabilă, vor fi avute în vedere dispozițiile potrivit cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Art 65 C. pen. Conținutul și modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi (1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) - o), a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

(2) În cazul detențiunii pe viață, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanță a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) - o) sau a unora dintre acestea. (3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. (4) În cazul detențiunii pe viață, pedeapsa accesorie având conținutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiționate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată. Art. 66 C. pen.

Conținutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi (1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României; d) dreptul de a alege; e) drepturile părintești; f) dreptul de a fi tutore sau curator; g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii; h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță; j) dreptul de a părăsi teritoriul României; k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; l) dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță; m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță; n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță,

ori de a se apropia de acestea; o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată. (2) Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, instanța dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b). (3) Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b) se dispune cumulativ. (4) Pedeapsa prevăzută în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când există motive întemeiate de a crede că viața persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată.

(5) Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) lit. n) și lit. o), instanța individualizează în concret conținutul acestei pedepse, ținând seama de împrejurările cauzei. Art 64 C. pen. anterior - Pedepsele complementare interzicerea unor drepturi, (1) Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi: a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii; d) drepturile părintești; e) dreptul de a fi tutore sau curator.

(2) Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunța decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel. Art 65 - Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi (1) Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. (2) Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă. (3) Condiția arătată în alin. (1) cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.

Văzând sfera actuală și conținutul pedepselor accesorii și complementare se va reține incidența reglementării actuale ca lege mai favorabilă. Față de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul M.Ș.A. împotriva Deciziei penale nr. 169/A din 24 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, numai sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile și va rejudeca, în aceste limite, în sensul menționat anterior, urmând a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii. Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.Ș.A. împotriva Deciziei penale nr. 169/A din 24 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Casează în parte decizia recurată și sentința penală nr. 538 din 14 august 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, pe latură penală, numai în ceea ce îl privește pe inculpatul M.Ș.A., sub aspectul aplicării dispozițiilor legii penale mai favorabile și, rejudecând, în aceste limite: În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă pe inculpatul M.Ș.A., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. Menține restul dispozițiilor deciziei și sentinței recurate care nu contravin prezentei. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 22 iunie 2012 la 12 martie 2014. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2014.