ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3090/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3090/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 527 din

26 iunie 2013, Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr.

3866/3/2012, printre altele, în baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b)

C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului spre executare

pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 10 ani închisoare pe care a

sporit-o la 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., după executarea

pedepsei închisorii.

Împotriva sentinței

primei instanțe, au declarat apel inculpatul B.I.M. și Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a II-a penală, sub nr. 38661/3/2012 (2371/2013).

La termenul din

30 septembrie 2013, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de prim control

judiciar, respectiv Curtea de Apel București, verificând legalitatea și temeinicia

arestării preventive, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive

a apelantului inculpat B.I.M.

Împotriva încheierii

de ședință din 30 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 38661/3/2012 (2371/2013) inculpatul B.I.M., a declarat

recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea

măsurii arestării preventive.

Înalta Curte examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București dată în încheierea

atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele

considerente:

Cu privire la

motivul de recurs care vizează revocarea măsurii arestării preventive, Înalta

Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are

dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această

regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit

textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată

sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească

o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate,

Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului

intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă

în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională,

care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să

asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să

se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut

de art. 5 parag. 1.

În cauza supusă

analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse

în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată,

în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin.

(3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa

cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de

fapt și de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Cu privire Ia

situația de fapt, instanța de fond pentru a pronunța hotărârea menționată anterior

a reținut următoarele:

În perioada 2010-2011,

în calitate de reprezentant al SC B.M.A. SRL (preschimbată ulterior în SC B.A.

SRL) și al partenerului SC B.A.S.C. SRL, a prezentat O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunile

Sud Vest Oltenia, Sud Est, Vest, Centru, București Ilfov și Sud Muntenia documente

și declarații false prin care se atesta în mod nereal capacitatea administrativă

și financiară a societăților comerciale beneficiar și partener (respectiv certificate

de atestare fiscală false ce figurau ca fiind emise de Administrația Financiară

sector 3 București, declarații false privind eligibilitatea societății, adeverințe

false ce creau aparența emiterii de către Inspectoratul Teritorial de Muncă București)

în baza cărora a obținut pe nedrept în numele societăților reprezentate de inculpat

fonduri europene nerambursabile în cuantum total de 3.410.089 RON, în cadrul mai

multor proiecte, fapte care, în opinia instanței de fond, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte

sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul

general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în

numele lor, cu consecințe deosebit de grave, prevăzute de art. 18

1

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13

acte materiale).

Pentru săvârșirea

faptelor descrise anterior și reținute la pct. 1-3, 7-17 de la situația de fapt,

inculpatul B.I.M. a fost trimis în judecată prin cinci rechizitorii, după cum urmează:

Prin rechizitoriul

nr. 39/P/2012 emis la data de 2 octombrie 2012 de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a corupției, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 18

1

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale), fapte descrise la pct.

1-3 și 7 din rechizitoriu.

Prin rechizitoriul

nr. 11/P/2012 emis la data de 25 iunie 2012 de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara pentru săvârșirea

infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte

sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul

general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în

numele lor, cu consecințe deosebit de grave, prevăzute de art. 18

1

alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (3 acte materiale).

Prin rechizitoriul

nr. 317/P/2012 emis la data de 21 ianuarie 2013 de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a corupției, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 18

1

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), fapte descrise la

pct. 1 și 2 din rechizitoriu;

Prin rechizitoriul

nr. 315/P/2012 emis la data de 14 februarie 2013 de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a corupției, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18

1

alin. (1), (3) din Legea

nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), fapte

descrise la pct. 1 și 2 din rechizitoriu;

Prin rechizitoriul

nr. 15/P/2012 emis la data de 22 martie 2013 de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a corupției, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 18

1

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale), fapte descrise la

pct. 1, 2 și 3 din rechizitoriu;

S-a reținut că

întrucât faptele anterior menționate au fost comise de inculpatul B.I.M. într-un

interval de timp foarte scurt, respectiv depunerea cererilor on-line s-a făcut în

perioada 31 august 2010-3 septembrie 2010, după aceeași procedură, cu aceleași informații

completate, instanța a reținut aceeași rezoluție infracțională din partea inculpatului,

astfel că a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice, în baza

art. 334 C. proc. pen., în sensul reținerii unei singure infracțiuni comise în formă

continuată, așa cum s-a arătat anterior prin soluția dată.

Astfel, în baza

art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute

în sarcina inculpatului din infracțiunile prevăzute de art. 18

1

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (rechizitoriul

nr. 39/P/2012), prevăzute de art. 18

1

alin. (1) și alin. (3) din Legea

nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (rechizitoriul nr. 11/P/2012),

prevăzute de art. 18

1

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. (rechizitoriul nr. 317/P/2012), prevăzute de art. 18

1

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (rechizitoriul

nr. 315/P/2012) și prevăzute de art. 18

1

alin. (1), (3) din Legea

nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (rechizitoriul nr. 15/P/2013)

în infracțiunea unică prevăzută de art. 18

1

alin. (1), (3) din Legea

nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În perioada 2010-2011,

în calitate de reprezentant al SC B.M.A. SRL (preschimbată ulterior în SC B.A.

SRL) și al partenerului SC B.A.S.C. SRL, a schimbat, fără respectarea prevederilor

legale, destinația fondurilor europene nerambursabile în cuantum total de 1.058.689,24

RON și a dispus să fie plătită, fără respectarea dispozițiilor legale, în mai multe

tranșe, suma totală de 34.527,63 RON, reprezentând rate din contractul de leasing

încheiat anterior semnării contractelor de finanțare și pentru achiziții de bunuri

care nu au făcut obiectul cererilor de finanțare și nu au fost notificate organismului

intermediar regional pentru încheierea unui act adițional, așa cum prevede art.

9, lit. A, pct. 14 din contractele de finanțare, schimbând astfel destinația sumelor

alocate prin prefinanțare, acordate SC B.M.A. SRL de către O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunea

Sud Vest Oltenia, Regiunea Sud Est, Regiunea Vest, Regiunea Centru și Regiunea București

Ilfov, fapte care în opinia instanței de fond ca urmare a soluției pronunțate întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de schimbare fără respectarea prevederilor

legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Comunităților Europene

sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecințe deosebit

de grave, prevăzute de art. 18

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (11 acte materiale).

Pentru săvârșirea

faptelor descrise anterior și reținute la punctele la pct. 1-3, 7-14 de la situația

de fapt, inculpatul B.I.M. a fost trimis în judecată prin patru rechizitorii, după

cum urmează:

Prin rechizitoriul

nr. 39/P/2012 emis la data de 2 octombrie 2012 de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a corupției, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 18

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale), fapte descrise la pct.

1-3 și 7 din rechizitoriu.

Prin rechizitoriul

nr. 11/P/2012 emis la data de 25 iunie 2012 de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara pentru săvârșirea

infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte

sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul

general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în

numele lor, cu consecințe deosebit de grave, prevăzute de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte

materiale).

Prin rechizitoriul

nr. 317/P/2012 emis la data de 21 ianuarie 2013 de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a corupției, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), fapte descrise la pct.

1 și 2 din rechizitoriu;

Prin rechizitoriul

nr. 315/P/2012 emis la data de 14 februarie 2013 de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a corupției, pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (doua acte materiale), fapte descrise la pct.

1 și 2 din rechizitoriu;

Întrucât faptele

anterior menționate au fost comise de inculpatul B.I.M. într-un interval de timp

relativ scurt, respectiv depunerea cererilor on-line s-a făcut în perioada 31

august 2010-3 septembrie 2010, iar sumele achitate în perioada martie-septembrie

2011, după aceeași procedură, instanța reține aceeași rezoluție infracțională din

partea inculpatului, astfel că se impune schimbarea încadrării juridice, în baza

art. 334 C. proc. pen., în sensul reținerii unei singure infracțiuni comise în formă

continuată.

Astfel, în baza

art. 334 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute

în sarcina inculpatului din infracțiunile prevăzute de art. 18

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (rechizitoriul

nr. 39/P/2012), prevăzute de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. . 78/2000,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (rechizitoriul nr. 11/P/2012), prevăzute

de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen. (rechizitoriul nr. 317/P/2012) și prevăzute de art. 18

2

alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (rechizitoriul

nr. 315/P/2012) în infracțiunea unică prevăzută de art. 18

2

alin.

(1), (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În perioada 2010-2011,

în calitate de reprezentant al SC B.M.A. SRL (preschimbată ulterior în SC B.A.

SRL) și al partenerului SC B.A.S.C. SRL, a prezentat O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunea

Nord Vest documente și declarații false prin care se atesta în mod nereal capacitatea

administrativă și financiară a societății comerciale (respectiv certificate de atestare

fiscală false ce figurau ca fiind emise de Administrația Financiară sector 3 București,

declarații false privind eligibilitatea societății, adeverințe false ce creau aparența

emiterii de către Inspectoratul Teritorial de Muncă București) în baza cărora a

solicitat pe nedrept în numele societăților pe care le reprezenta fonduri europene

nerambursabile în cuantum de 5.527.542,93 RON și din bugetul național în cuantum

de 546.680,07 RON, în cadrul proiectelor X1, X2 și X3, însă nu s-a virat nicio sumă

de bani, întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de folosire

sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care

are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților

Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecințe

deosebit de grave, prevăzute art. 18

4

din Legea nr. 78/2000 raportat

la art. 18

1

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), pentru sumele ce urmau a fi virate din Fondul

Social European și ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit

de grave, prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3), (5)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), pentru sumele

ce urmau a fi virate din bugetul național.

În perioada 2010-2011,

l-a determinat pe numitul B.E. ca, fără vinovăție, să completeze cu date false declarațiile

semnate de cel ultim menționat în calitate de reprezentant al partenerului SC

B.A.S.C. SRL, prin care se atesta existența resurselor administrative ale societății

în ceea ce privește numărul de angajați, declarații care au fost prezentate apoi

de inculpatul B.I.M. autorităților contractante pentru a susține cererile de finanțare

în toate cele 17 proiecte în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea

Resurselor Umane (detaliate la situația de fapt, pct. 1-17), întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii

de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca infracțiune în legătură directă

cu infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, prevăzute

de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și

art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În perioada 2010-2011,

a falsificat 189 înscrisuri (contracte de prestări servicii, rapoarte de activitate,

procese-verbale de confirmare a prestărilor de servicii) prin care a atestat în

mod nereal existența relațiilor contractuale între societatea beneficiară a fondurilor

europene nerambursabile, respectiv SC B.M.A. SRL (preschimbată ulterior în SC

B.A. SRL) și prestatorii de servicii fictivi SC A.C.L. SRL, SC C.F.D. SRL și SC

O.T. SRL și pe care le-a prezentat Autorităților Contractante, O.I.R.P.O.S.D.R.U.,

în baza acestora justificând în mod nereal utilizarea fondurilor europene nerambursabile

în cuantum de 924.448,85 RON acordate în derularea proiectelor X4, X5, X6 și X7,

întrunește elementele constitutive infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură

privată, ca infracțiune în legătură directă cu infracțiunile împotriva intereselor

financiare ale Comunităților Europene, prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea

nr. 78/2000 și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (189 acte

materiale).

Înalta Curte constată

că, în raport de modul de operare a activității infracționale descrise anterior

a faptelor presupus săvârșite de inculpat cât și faptul că pedepsele cu închisoare

prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care exista indicii că inculpatul

le-ar fi săvârșit, sunt mai mari de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă

pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate

și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Deși pericolul

pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială

a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea

publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor presupus săvârșite. Sub

acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși

pericolul social al infracțiunilor pentru care este trimis în judecată inculpatul,

din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii

unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față

de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima

instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual

condițiile prevăzute de art. 300 coroborat cu art. 160 alin. (3) C. proc. pen.,

impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de

asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului

la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor

pentru care este trimis în judecată inculpatul, modalitatea de săvârșire, gradul

crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii

nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din

Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției

provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției

Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte conform

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, recursul

declarat de inculpatul B.I.M. împotriva încheierii din 30 septembrie 2013 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 38661/3/2012

(2371/2013).

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform

dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.I.M. împotriva încheierii din 30 septembrie 2013

a Curții de Apel București, secția a Il-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 38661/3/2012

(2371/2013).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 10 octombrie 2013.