ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3661/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3661/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față, constată următoarele

Prin sentința

penală nr. 564 din 31 august 2012 pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală, în dosarul nr. 19034/3/2012,

s-a dispus, printre altele, în baza art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1)

lit. a) C. pen., cu referire la art. 320

1

C. proc. pen., a fost

condamnat inculpatul GHEORGHE MARIAN, la o pedeapsa de 5 ani si 8 luni

închisoare si

interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen., pe o durata de 3

ani,

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.,

raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 320

1

C. proc. pen., a

fost condamnat inculpatul I.D.C.,

la o pedeapsa de 5 ani si 8 luni

închisoare

si interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C.

pen., pe o

durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale .

În baza art. 83

C. pen., s-a dispus revocarea suspendării pedepsei de 6 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 349

din 11 mai 2011 a Judecătoriei Sectorului 2

București, definitiva prin

decizia penala nr. 2033 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel

București, pedeapsa ce urmează a fi executata in

întregime alături de pedeapsa aplicata

prin

prezenta sentință, astfel încât inculpatul sa execute pedeapsa de 6 ani si 2

luni

închisoare.

În baza art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și cu

aplicarea

art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.M.C. la o pedeapsa de 3 ani si 4

luni închisoare si interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza ll-a și lit. b) C. pen., pe o durata de 2 ani, după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art.

320

1

C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsa

de 8 luni

închisoare.

În baza art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate

inculpatului,

urmând ca acesta sa execute

pedeapsa cea mai grea aplicata, aceea de 3 ani si 4 luni închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și lit.

b) C. pen., pe o perioada

de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost admisă

cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului C.M.,

din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 37 lit. a) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b)

C. pen. si cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire

la art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la o

pedeapsa de 6 ani

închisoare si

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen.,

pe o

durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel,

printre alții, inculpații V.M.

C., C.M.,

G.M. și l.D.C.

La termenul din 26 octombrie 2012, fixat pentru

judecarea apelurilor, instanța de

control

judiciar, respectiv Curtea de Apel București, verificând legalitatea și

temeinicia

arestării preventive, a

menținut starea de arest a inculpaților V.M.C.,

C.M., G.M. și l.D.C. în temeiul art. 300

2

combinat cu

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc.

pen., pronunțând încheierea atacată cu recurs în

prezenta cauză.

Împotriva

încheierii de ședință din 26 octombrie 2012, a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 219034/3/2012, inculpații V.

M.C., C.M., G.M. și l.D.C. au declarat

recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și

revocarea măsurii

arestării preventive.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs

invocate, cât și din oficiu cauza,

potrivit

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel

București dată în

încheierea atacată,

constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru

următoarele

considerente:

Cu privire la dispoziția instanței de menținerii a

măsurii arestării preventive a

inculpaților

V.M.C., C.M., G.M. și l.D.

C. constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din C.E.D.

O., orice persoană are dreptul la libertate și

nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate,

circumscrisă

cazurilor prevăzute în

mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit

textului invocat, o persoană poate fi privată de

libertate dacă a fost arestată sau reținută

în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui ca a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia

privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația

națională

și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca,

arestarea preventivă a unei

persoane

să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de

legea națională, care, la rândul lor, trebuie să

fie compatibile cu dispozițiile convenției

și să asigure protejarea

individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se poată demonstra că detenția

acelei persoane este conformă

cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată

respectate, deopotrivă, atât

dispozițiile

cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile

Convenției.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (l) C. proc. pen., instanța de

judecată,

în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când

instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune

prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive”.

Înalta Curte reține că din starea de fapt

reținută de instanța de fond rezultă că:

în sarcina inculpatului G.M., zis „C.”, s-a reținut că în

perioada februarie - martie 2012, împreună cu

inculpatul l.D.C., a vândut

diverse

cantități de heroină către alte persoane; în aceeași perioadă, în baza unei

rezoluții

infracționale unice, la un

interval de una-două zile, i-a vândut, împreună cu același

inculpat, numitului P.G. câte cinci grame de

heroină, pentru suma de 800 lei,

iar

la data de 30 martie 2012, au vândut aceleiași persoane, cantitatea de 3,72

grame

heroină, pentru suma de 800

lei; cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în aceeași zi, în imobilul

situat în, București, Str. Vlad Dracu

,

unde locuiește fără forme legale, a fost depistată cantitatea de 20,26 grame

heroină, pe

care o deținea fără drept în vederea traficului.

În sarcina inculpatului I.D.C., s-a reținut că,

în perioada

februarie - martie 2012,

împreună cu inculpatul G.M., a vândut diverse

cantități de heroină către alte persoane; în aceeași perioadă, împreună

cu inculpatul

G.M., în baza unei

rezoluții infracționale unice, la un interval de una-două zile, a vândut

învinuitului P.G. câte cinci grame de heroină, pentru suma de

800 lei, iar la data de 30 martie 2012, a vândut

aceleiași persoane, cantitatea de 3,72 grame

heroină, pentru suma de 800

lei.

În sarcina inculpatului V.M.C., zis „B.”, s-a

reținut că

în baza unei rezoluții

infracționale unice, la data de 03 februarie 2012 a vândut cantitatea de 0,06

grame heroină și cofeină, pentru suma de 50 lei, colaboratorului cu nume de cod

„G.V.”, iar la data de 07 februarie

2012, a vândut aceleiași persoane, pentru suma

de 50 lei, cantitatea de

0,10 grame heroină și cafeina.

Fapta aceluiași

inculpat, de a deține fără drept în locuința sa, în vederea

vânzării, dar și pentru consumul propriu,

cantitatea totală de 1,99 grame heroină, găsită

cu ocazia percheziției domiciliare din data de 05 aprilie 2012,

constituie infracțiunea de

„deținere

fără drept de droguri de mare risc, pentru consum propriu”, prevăzută de art. 4

alin. (

1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În sarcina inculpatului C.M., zis „C.B.”, s-a

reținut că

în baza unei rezoluții

infracționale unice, la diverse intervale de timp, a intermediat

vânzarea de droguri de mare risc, heroină, în

general cantități de câte cinci grame, între

numitul G.M., zis „C.”, și numitul V.M.C., zis „B.”,

primind în

schimb heroina destinată consumului propriu.

Înalta Curte constată că, în raport de modul de

operare a activității infracționale,

descrisă mai sus, de împrejurările

comiterii faptelor, cât și faptul că pedeapsa

prevăzută

de lege pentru infracțiunile pe care inculpații le-au săvârșit, este pedeapsa

cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în

libertate a acestora prezintă pericol concret

pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și

neîncredere în

buna desfășurare a justiției,

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se

confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu

înseamnă că la aprecierea pericolului

pentru

ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest

aspect,

existența pericolului public

poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al

infracțiunii de care este învinui: inculpatul,

din reacția publică la comiterea unor astfel

de infracțiuni, din

posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în

lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai faptelor

respective.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază

că sunt întrunite și la acest

moment

procesual condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

, impunându-se,

în continuare, privarea de libertate a

inculpaților.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpaților nu

contravine

dreptului la libertate ocrotit de C.A.D.O.L.F.

, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale

ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire,

gradul crescut de pericol social ce

caracterizează

această faptă, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la

care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri

suficiente pentru

a constata că menținerea detenției provizorii este

licită, respectându-se legislația

internă

și prevederile C.E.D.O.

În același

sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive

nu alterează prezumția de nevinovăție nici dreptul inculpaților de a fi judecați

într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în

dispozițiile și limitele legii.

În concluzie, Înalta

Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor

preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puțin

severă. Înalta Curte, conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca

nefondate,

examinare recursurile declarate de inculpații V.M.C.,

C.M., G.M. și l.D.C. împotriva încheierii din 26

octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în

dosarul

nr. 19034/3/2012.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va

obliga recurenții inculpați la

cheltuieli judiciare conform

dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații V.M.C.,

C.M., G.M. și l.D.C.

împotriva încheierii din 26

octombrie

2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în dosarul

nr.

19034/3/2012.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de

câte 200 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 100

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 noiembrie

2012.