ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3661/2012

Asupra recursurilor de față, constată următoarele Prin sentința penală nr. 564 din 31 august 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 19034/3/2012, s-a dispus, printre altele, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul GHEORGHE MARIAN, la o pedeapsa de 5 ani si 8 luni închisoare si interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen., pe o durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 320 1 C. proc.

pen., a fost condamnat inculpatul I.D.C., la o pedeapsa de 5 ani si 8 luni închisoare si interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen., pe o durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale . În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 349 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitiva prin decizia penala nr. 2033 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, pedeapsa ce urmează a fi executata in întregime alături de pedeapsa aplicata prin prezenta sentință, astfel încât inculpatul sa execute pedeapsa de 6 ani si 2 luni închisoare. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.M.C. la o pedeapsa de 3 ani si 4 luni închisoare si interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen., pe o durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea aplicata, aceea de 3 ani si 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost admisă cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului C.M., din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. si cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.M.

la o pedeapsa de 6 ani închisoare si interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen., pe o durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, printre alții, inculpații V.M. C., C.M., G.M. și l.D.C. La termenul din 26 octombrie 2012, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel București, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților V.M.C., C.M., G.M. și l.D.C. în temeiul art. 300 2 combinat cu art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză. Împotriva încheierii de ședință din 26 octombrie 2012, a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 219034/3/2012, inculpații V. M.C., C.M., G.M.

și l.D.C. au declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București dată în încheierea atacată, constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele considerente: Cu privire la dispoziția instanței de menținerii a măsurii arestării preventive a inculpaților V.M.C., C.M., G.M. și l.D. C. constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din C.E.D. O., orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui ca a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1. În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (l) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”. Înalta Curte reține că din starea de fapt reținută de instanța de fond rezultă că: în sarcina inculpatului G.M., zis „C.”, s-a reținut că în perioada februarie - martie 2012, împreună cu inculpatul l.D.C., a vândut diverse cantități de heroină către alte persoane; în aceeași perioadă, în baza unei rezoluții infracționale unice, la un interval de una-două zile, i-a vândut, împreună cu același inculpat, numitului P.G.

câte cinci grame de heroină, pentru suma de 800 lei, iar la data de 30 martie 2012, au vândut aceleiași persoane, cantitatea de 3,72 grame heroină, pentru suma de 800 lei; cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în aceeași zi, în imobilul situat în, București, Str. Vlad Dracu , unde locuiește fără forme legale, a fost depistată cantitatea de 20,26 grame heroină, pe care o deținea fără drept în vederea traficului. În sarcina inculpatului I.D.C., s-a reținut că, în perioada februarie - martie 2012, împreună cu inculpatul G.M., a vândut diverse cantități de heroină către alte persoane; în aceeași perioadă, împreună cu inculpatul G.M., în baza unei rezoluții infracționale unice, la un interval de una-două zile, a vândut învinuitului P.G.

câte cinci grame de heroină, pentru suma de 800 lei, iar la data de 30 martie 2012, a vândut aceleiași persoane, cantitatea de 3,72 grame heroină, pentru suma de 800 lei. În sarcina inculpatului V.M.C., zis „B.”, s-a reținut că în baza unei rezoluții infracționale unice, la data de 03 februarie 2012 a vândut cantitatea de 0,06 grame heroină și cofeină, pentru suma de 50 lei, colaboratorului cu nume de cod „G.V.”, iar la data de 07 februarie 2012, a vândut aceleiași persoane, pentru suma de 50 lei, cantitatea de 0,10 grame heroină și cafeina. Fapta aceluiași inculpat, de a deține fără drept în locuința sa, în vederea vânzării, dar și pentru consumul propriu, cantitatea totală de 1,99 grame heroină, găsită cu ocazia percheziției domiciliare din data de 05 aprilie 2012, constituie infracțiunea de „deținere fără drept de droguri de mare risc, pentru consum propriu”, prevăzută de art. 4 alin. ( 1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În sarcina inculpatului C.M., zis „C.B.”, s-a reținut că în baza unei rezoluții infracționale unice, la diverse intervale de timp, a intermediat vânzarea de droguri de mare risc, heroină, în general cantități de câte cinci grame, între numitul G.M., zis „C.”, și numitul V.M.C., zis „B.”, primind în schimb heroina destinată consumului propriu.

Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale, descrisă mai sus, de împrejurările comiterii faptelor, cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pe care inculpații le-au săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției, Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinui: inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. , impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților. Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de C.A.D.O.L.F.

, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează această faptă, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puțin severă. Înalta Curte, conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, examinare recursurile declarate de inculpații V.M.C., C.M., G.M. și l.D.C. împotriva încheierii din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 19034/3/2012. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.M.C., C.M., G.M. și l.D.C. împotriva încheierii din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 19034/3/2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 noiembrie 2012.