ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2546/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 iulie 2012, Curtea de

Apel Galați a respins ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării

preventive, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau

țara formulate de inculpații A.L., G.G., G.P.D., O.D., P.V.M., P.E. și S.M.

A respins, ca

nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de

inculpatul P.V.M.

În baza art. 300

2

în ref. la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut

măsura arestării preventive a inculpaților A.L., G.G., G.P.D., O.D., P.V.M.,

P.E. și S.M.

A reținut instanța că

infracțiunile pentru care inculpații sunt trimiși în judecată sunt sancționate

de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani - iar gravitatea deosebită a

faptelor, modalitatea și împrejurările în care se reține că au fost săvârșite

(în formă continuată, prin participarea unui mare număr de persoane,

constituite în grup infracțional), prejudiciul important ce se reține că a fost

cauzat părților vătămate și, nu în ultimul cuvânt, rezonanța socială negativă

pe care ar avea-o, mai ales în actualul context economic, lipsa unei reacții

ferme a organelor judiciare față de persoanele care comit astfel de fapte -

toate acestea sunt elemente de natură să formeze convingerea că lăsarea în

libertate a inculpaților ar prezenta în continuare un pericol concret pentru

ordinea publică.

Totodată, menținerea

măsurii arestării preventive este justificată și din perspectiva prevederilor

art. 136 C. proc. pen., fiind necesară pentru a asigura buna desfășurare a

procesului penal, aflat în stadiul apelului, și pentru a-i împiedica pe

inculpați să se sustragă judecății sau executării pedepsei.

A constatat că

temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a

inculpaților nu au dispărut și nu s-au schimbat și se impune în continuare

privarea acestora de libertate.

Împotriva încheierii

au declarat recurs inculpații G.G., P.V.M., G.P.D. și S.M. și au solicitat, în

esență, admiterea recursului, casarea încheierii arătând că pericolul social

s-a diminuat, durata termenului rezonabil a fost depășită și se tinde ca

arestarea preventivă să se transforme în executarea pedepsei.

Analizând recursurile

declarate, sub aspectele invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpații

G.G., P.V.M., G.P.D. și S.M. sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare:

Prin Rechizitoriul

nr. 365/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați, s-a dispus trimiterea în

judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților G.G., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 215

alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

(prin intermediul SC C.C. SRL); art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C.

pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC U.P. SRL); art.

215 alin. (1), (2), (3), și (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

(prin intermediul SC N. SRL); cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; P.V.M.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003; art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC C.C. SRL); art. 215 alin. (1), (2), (3),

(4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC

U.P. SRL); art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen., (prin intermediul SC N. SRL), cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen.; G.P.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 39/2003; art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC C.C. SRL); art. 215 alin.

(1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (prin

intermediul SC U.P. SRL); art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC N. SRL), cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen. și S.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și

(5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC U.P.

SRL); art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2)

C. pen. (prin intermediul SC N. SRL), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin Sentința penală

nr. 315 din 8 iunie 2012, Tribunalul Galați i-a condamnat pe inculpați, pentru

fiecare dintre infracțiunile deduse judecății, la diferite pedepse cu

închisoare, stabilind pentru inculpatul G.G. pedeapsa rezultantă de 5 ani

închisoare, iar pentru inculpații G.P.D., P.V.M. și S.M. pedepse rezultante de

câte 10 ani închisoare.

S-a reținut, în

esență, că, începând cu luna aprilie 2009, inculpații G.G., A.L., P.V.M.,

G.P.D. și O.D. au constituit un grup infracțional organizat, la care ulterior

au aderat inculpații S.M. și P.E. și că, acționând în cadrul grupului

infracțional, în diferite forme de participație, ajutați și de alte persoane,

au indus în eroare reprezentanții legali ai unui număr de 67 societăți

comerciale, cu prilejul încheierii și derulării unor convenții comerciale,

cauzându-le un prejudiciu în valoare totală de 265.309 RON și 64.450 euro.

Înalta Curte, pornind

de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpaților G.G., P.V.M., G.P.D. și S.M., se reține că potrivit

art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile

prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpații au săvârșit o

infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune

măsura arestării preventive.

În ceea ce privește

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care

subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea

cerințelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată

că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege

menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că

infracțiunile reținute în sarcina inculpaților art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen. sunt sancționate cu pedepse ce depășesc 4 ani închisoare

(respectiv 5 - 20 ani, 10 - 20 ani).

Analiza actelor și

lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în

art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ,

în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaților în

libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În conformitate cu

dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul

la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul

la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nicio persoană nu

trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă

există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute,

în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din

Convenție.

Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției

obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să

se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea

națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

În jurisprudența sa,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale

acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui

inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă

(Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată, pus în libertate,

să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să

comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea

publică (Letellier c. Franței).

Înalta Curte constată

că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv pericolul

ca inculpații să tulbure ordinea publică.

Înalta Curte constată

că menținerea arestării preventive a inculpaților G.G., P.V.M., G.P.D. și S.M.

este justificată, aceștia fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni

caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor,

împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impun menținerea

detenției provizorii.

Din această

perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pericolul concret

pentru ordinea publică al faptelor săvârșite poate fi dedus atât din pericolul

social concret deosebit de ridicat, din limitele de pedeapsă prevăzute de lege,

cât și din circumstanțele personale ale inculpaților ori din modul organizat în

care aceștia au acționat care ar crea în rândul colectivității un sentiment de

insecuritate, de pericol și de nesiguranță specific pericolului pentru ordinea

publică.

În consecință, Înalta

Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru

care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursurile declarate de inculpații G.G., P.V.M., G.P.D. și S.M. cu

obligarea recurenților-inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpații G.G., P.V.M., G.P.D. și S.M.

împotriva Încheierii din data de 30 iulie 2012 a Curții de Apel Galați, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 802/44/2012.

Obligă

recurenții-inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 august 2012.

Procesat

de GGC - AZ