ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2546/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 30 iulie 2012, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara formulate de inculpații A.L., G.G., G.P.D., O.D., P.V.M., P.E. și S.M. A respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul P.V.M. În baza art. 300 2 în ref. la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpaților A.L., G.G., G.P.D., O.D., P.V.M., P.E. și S.M.

A reținut instanța că infracțiunile pentru care inculpații sunt trimiși în judecată sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani - iar gravitatea deosebită a faptelor, modalitatea și împrejurările în care se reține că au fost săvârșite (în formă continuată, prin participarea unui mare număr de persoane, constituite în grup infracțional), prejudiciul important ce se reține că a fost cauzat părților vătămate și, nu în ultimul cuvânt, rezonanța socială negativă pe care ar avea-o, mai ales în actualul context economic, lipsa unei reacții ferme a organelor judiciare față de persoanele care comit astfel de fapte - toate acestea sunt elemente de natură să formeze convingerea că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

Totodată, menținerea măsurii arestării preventive este justificată și din perspectiva prevederilor art. 136 C. proc. pen., fiind necesară pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, aflat în stadiul apelului, și pentru a-i împiedica pe inculpați să se sustragă judecății sau executării pedepsei. A constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu au dispărut și nu s-au schimbat și se impune în continuare privarea acestora de libertate. Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații G.G., P.V.M., G.P.D. și S.M. și au solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea încheierii arătând că pericolul social s-a diminuat, durata termenului rezonabil a fost depășită și se tinde ca arestarea preventivă să se transforme în executarea pedepsei.

Analizând recursurile declarate, sub aspectele invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpații G.G., P.V.M., G.P.D. și S.M. sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin Rechizitoriul nr. 365/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților G.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC C.C. SRL); art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC U.P. SRL); art. 215 alin. (1), (2), (3), și (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC N. SRL); cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; P.V.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC C.C. SRL); art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC U.P. SRL); art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., (prin intermediul SC N. SRL), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; G.P.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC C.C. SRL); art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC U.P. SRL); art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC N. SRL), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și S.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC U.P. SRL); art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (prin intermediul SC N. SRL), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin Sentința penală nr. 315 din 8 iunie 2012, Tribunalul Galați i-a condamnat pe inculpați, pentru fiecare dintre infracțiunile deduse judecății, la diferite pedepse cu închisoare, stabilind pentru inculpatul G.G. pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, iar pentru inculpații G.P.D., P.V.M. și S.M. pedepse rezultante de câte 10 ani închisoare. S-a reținut, în esență, că, începând cu luna aprilie 2009, inculpații G.G., A.L., P.V.M., G.P.D. și O.D. au constituit un grup infracțional organizat, la care ulterior au aderat inculpații S.M.

și P.E. și că, acționând în cadrul grupului infracțional, în diferite forme de participație, ajutați și de alte persoane, au indus în eroare reprezentanții legali ai unui număr de 67 societăți comerciale, cu prilejul încheierii și derulării unor convenții comerciale, cauzându-le un prejudiciu în valoare totală de 265.309 RON și 64.450 euro. Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților G.G., P.V.M., G.P.D. și S.M., se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive.

În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. sunt sancționate cu pedepse ce depășesc 4 ani închisoare (respectiv 5 - 20 ani, 10 - 20 ani).

Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În conformitate cu dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nicio persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar.

De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată, pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franței).

Înalta Curte constată că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv pericolul ca inculpații să tulbure ordinea publică. Înalta Curte constată că menținerea arestării preventive a inculpaților G.G., P.V.M., G.P.D. și S.M. este justificată, aceștia fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impun menținerea detenției provizorii. Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor săvârșite poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat, din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și din circumstanțele personale ale inculpaților ori din modul organizat în care aceștia au acționat care ar crea în rândul colectivității un sentiment de insecuritate, de pericol și de nesiguranță specific pericolului pentru ordinea publică.

În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpații G.G., P.V.M., G.P.D. și S.M. cu obligarea recurenților-inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpații G.G., P.V.M., G.P.D. și S.M. împotriva Încheierii din data de 30 iulie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 802/44/2012. Obligă recurenții-inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 august 2012. Procesat de GGC - AZ