ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 29 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției și în baza disp. art. 155 și urm. C. proc. pen., a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatei T.A. cu 30 de zile, începând cu data de 7 ianuarie 2012 și până la data de 5 februarie 2012 inclusiv. Prin aceeași încheiere, s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o alta mai puțin restrictivă de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.

Pentru a pronunța încheierea, instanța a reținut că propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a fost motivată pe subzistența, în cauză a temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatei, sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și ale art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen., urmărirea penală este în desfășurare, de la momentul arestării preventive (9 decembrie 2011) s-au efectuat acte și măsuri specifice, iar având în vedere complexitatea situației de fapt, multitudinea aspectelor ce se cer a fi elucidate, categoriile de documente care au conținut nereal sau viciat, de aici decurgând și o posibilă schimbare a încadrării juridice a unor fapte, posibila extindere a cercetărilor și pentru alte fapte și în contra altor persoane, se impune prelungirea măsurii arestării preventive.

Instanța, în analizarea propunerii, a reținut că inculpata este urmărită penală în Dosarul nr. 245/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și trafic de influență, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 alin. (1) din aceeași lege, comise în condițiile concursului real prev. de art. 33 lit. a) C. pen. În cauza respectivului dosar, sunt învinuiți și L.A., fratele inculpatei, T.M., avocat în Baroul Vrancea, soțul inculpatei, Ș.A., fin al inculpatei, Ș.Ad., T.V., aceștia trei din urmă pentru infracțiunea de șantaj, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

În fapt, organul de urmărire penală, la 18 noiembrie 2011, a fost sesizat de I.C., acesta denunțând că T.A., judecător la Judecătoria Focșani, având spre soluționare dosarul civil nr. 11258/231/2008, cauza fiind tergiversată nejustificat, pentru a-i da câștig de cauză lui T.M.S., persoană de la care cumpărase drepturile litigioase interesând revendicarea a 13 ha teren, prin intermediul fratelui ei, L.A., funcționar la Consiliul Județean Vrancea, a cerut 20.000 euro, iar pentru recurs, alți 20.000 euro și cu același prilej i-a pus în vedere să-și achite datoria de 20.000 euro față de avocatul I.N., toate acestea cunoscându-se direct, în sensul că magistratul judecător i le-a comunicat personal încă din luna mai 2010. Pentru că nu dispunea de sumele pretinse, I.C.

a apelat la Ș.A., cunoscut sub numele de S.Ș., despre care ulterior a aflat că este finul judecătoarei T.A., de la el împrumutând 40.000 euro pentru 6 luni, actul autentic încheiat înscriind însă 64.000 euro, deci diferența de 24.000 euro o reprezenta dobânda. Ca atare, după ce a făcut rost de bani, I.C. i-a dat lui L.A. 80.000 RON, după puțin timp încă 17.000 euro pentru avocatul I.N., astfel cum ceruse judecătoarea, dar ulterior, același L.A. i-a mai cerut 700 euro reprezentând o diferență de curs valutar pentru T.A. După acest moment, I.C., care îl determinase pe T.C. să asiste în sala de judecată pentru a constata mersul cauzei ce-l interesa, a sesizat că s-a încuviințat o expertiză și la 5 octombrie 2010, T.A.

a pronunțat sentința civilă, prin aceasta admițându-se acțiunea lui T.M.S. (fiind însă vorba de I.C., care cumpărase dreptul litigios pe numele tatălui lui, I.P.), și dispunându-se obligarea Comisiei Locale de aplicare a legii fondului funciar de pe lângă Primăria Focșani de a elibera procesul-verbal de punere în posesie și a Comisiei județene de pe lângă Prefectura Vrancea, de a elibera titlul de proprietate. Știind de la judecătoarea T.A., că hotărârea va fi atacată cu recurs, și pentru a obține o decizie favorabilă și în calea de atac, i se mai ceruseră 20.000 euro, I.C. fusese înștiințat că trebuie să declare și el recurs. Ca atare, I.C. a fost căutat de L.A., acesta precizându-i că sora sa i-a transmis să fie depusă cererea de recurs „într-o anumită zi a săptămânii”, dar, între timp, în ce privește suma, au intervenit unele modificări în sensul că judecătoarea, prin intermediul fratelui ei, s-a gândit că în contul celor 20.000 euro, I.C.

să-i achite unele operațiuni de amenajare a casei ei de vacanță din comuna T., județul Vrancea. Acceptând, I.C., însoțit fiind de către L.A., acesta și pentru a se asigura că într-adevăr cererea va fi onorată, a contactat firma administrată de D.M. și pe D.V., aceștia realizând gratii metalice pentru ferestre, porți metalice, o balustradă și 7 ferestre tip termopan. L.A. îi ceruse lui I.C. și schimbarea acoperișului casei, dar i-a pretins doar banii, 3.800 euro, sub pretextul că aflase el despre o firmă care putea realiza lucrarea cu tablă tip „L.”. Suma a fost primită de L.A. pentru și în numele judecătoarei, în biroul lui I.C. Revenind la cauza civilă, I.C. a depus recursul în ziua indicată de T.A., efectiv cererea fiind înregistrată de către L.A., comunicându-i-se că dosarul de recurs nu a fost repartizat magistratului R.S., prietenă cu T.A., ci unui complet prezidat de judecătoarea D.M., I.C.

a fost sfătuit să-l angajeze ca avocat pe același I.N. căruia îi indica să păstreze contractul de împrumut. Totodată, I.C. l-a rugat pe T.C. să asiste în sala de judecată. La 3 martie 2011, I.C. a fost căutat de către L.A., acesta spunându-i că magistratul din recurs nu poate fi corupt, motiv pentru care se impunea a fi contactat judecătorul S.F., de la Judecătoria Panciu, căruia să-i fie dați 5.000 euro, acesta, la rândul lui urmând să intervină la magistratul judecător D.M. La 8 martie 2011, I.C. a aflat că prin decizia civilă nr. 284 pronunțată în Dosarul nr. 11258/231/2008, s-au admis recursurile Comisiilor de fond funciar, calea de atac exercitată de el fiind respinsă. După această dată, I.C.

și-a procurat un reportofon și a înregistrat convorbirile avute cu L.A. cu judecătoarea T.A., cu soțul acesteia, T.M. și cu Ș.A., suporții rezultați fiind puși la dispoziția organului judiciar odată cu denunțul. Din stocările convorbirilor, prima discuție apare a fi avut loc la 8 martie 2011 în biroul lui aici fiind convocat L.A. și făcându-se referire la bani, servicii, bunuri date judecătoarei și la faptul că pierduse procesul civil. O altă discuție a avut loc la 11 martie 2011, interlocutor este același L.A., spațiul de desfășurare este un bar, L.A. spunându-i lui I.C. să aibă răbdare. Auzind acestea, I.C. i-a arătat reportofonul, i-a comunicat că are înregistrările tuturor discuțiilor purtate și i-a pus în vedere să rezolve problemele.

În aceeași zi, L.A. a adus-o pe judecătoarea T.A. care ceruse să discute personal cu I.C. Întâlnirea a avut loc în autoturismul marca V.G. proprietatea lui L.A., aici judecătoarea recunoscând, implicit și explicit primirea sumelor, a serviciilor efectuate la casa ei de vacanță, a celorlalte foloase și s-a angajat că va restitui sumele primite, dar nu și dobânda datorată finului ei, Ș.A. La 13 martie 2011, I.C. a fost convocat telefonic, de către Ș.A. la locuința acestuia din urmă. Acolo, se afla și judecătoarea T.A. După ce a fost controlat corporal pentru a i se depista eventuale tehnici de interceptare, Ș.A. i-a reproșat îndrăzneala de a înregistra și l-a amenințat că nu se va „mulțumi doar cu locuința tatălui lui pusă gaj” pentru că până la 15 martie 2011 el se angajase că va restitui dobânda.

Neavând la dispoziție banii necesari, I.C. a avut mai multe discuții cu judecătoarea T.A., o parte dintre ele fiind intermediate tot de L.A. Cu aceste prilejuri, lui I.C. i s-a indicat să încerce să revândă dreptul litigios, dar să nu afle acest lucru Ș.A. În convorbirea din 13 martie 2011, judecătoarea T.A. s-a angajat că va rezolva problema, iar dacă vor trebui alți bani, îi va trimite prin intermediul lui Ș.A. Ca atare, în 14 martie 2011 ea i-a trimis lui I.C. 12.300 de euro prin fratele ei, acesta cerându-i lui I.C. să declare în scris că banii sunt contravaloarea amenajărilor de la casa lui. Suma a ajuns la Ș.A. în contul datoriei. În împrejurările descrise, T.A. i-a comunicat lui I.C. un model de contestație în anulare și i-a indicat să apeleze tot la avocatul I.N.

pentru a o promova. S-a mai reținut că la cererea judecătoarei T.A. și a lui Ș.A., I.C. i-a promis celui din urmă 1 ha din terenul pe care îl urmărea, dar pentru că în cauza contestației în anulare se acordau termene și astfel Ș.A. încă nu-și primise nici banii, nici terenul, s-a hotărât ca însoțit fiind de I.C., să discute cu soțul judecătoarei, avocatul T.M. Întâlnirea lor s-a desfășurat în localitatea U., la restaurantul „B.”, cu acest prilej T.M. arătându-se surprins de cele ce-i povestise I.C., motiv pentru care i-a cerut dovezi. Ca atare, acesta i-a oferit un suport optic, evenimentul desfășurându-se în cabinetul avocatului. Luând cunoștință de cele înregistrate, avocatul T.M. a decis să se implice pentru a rezolva situația creată de soția lui, pentru aceasta chemându-l pe avocatul P.A., considerat a fi „om de casă” al familiei lui și i-a cerut să se deplaseze la Arhivele Naționale din București pentru a clarifica situația terenului revendicat de I.C.

La 27 iunie 2011, la notar, I.C. a încheiat o promisiune de vânzare pentru 1 ha de teren în favoarea finului lui Ș.A., cu acest prilej primind 15.000 euro. Suma a fost pretinsă și primită de T.M., acesta susținând că o va da ca mită judecătorilor ce urmau a se pronunța în dosarul contestației în anulare. Pentru că respectivul dosar nu se soluționa, I.C. neavând de unde să restituie 27.300 euro lui Ș.A., el s-a mai întâlnit cu avocatul T.M., acesta însă neintervenind în nici un fel pe lângă finul lui. Disperat de cele expuse, I.C. a încercat să se sinucidă, tatăl lui, I.P., discutând cu familia T. în perioada spitalizării. S-a mai reținut că în disputele lui I.C. cu familia T. și ceilalți, a fost atras și T.V., persoană de presiune, existând indicii că în ce-l privește judecătoarea T.A.

avea spre soluționare un dosar în care el era interesat. La urmărirea penală, s-a mai reținut că I.C. a achitat lucrările de la casa de vacanță a judecătoarei, iar lui D.M., căruia judecătoarea îi soluționase favorabil o plângere împotriva unui proces-verbal de sancționare contravențională pentru un incident rutier, ea i-a cerut să-i dea documente justificative: chitanță, factură fiscală. Constatând în analiza propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive că sunt întrunite condițiile legale prev. de art. 155 alin. (1) C. proc. pen., instanța a motivat existența probelor și a indiciilor temeinice în sensul cerut de art. 143, art. 68 1 același Cod, parag. 1 lit. c) al art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, dar și a art. 136 C. proc.

pen., și ca atare, a apreciat că există presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit faptele, subzistă temeiurile arestării preventive, iar atitudinea inculpatei, de negare, constituie indiciu că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, datele cauzei, comportamentul său, demersurile întreprinse pentru a șterge urmele faptelor infracționale reprezentând indiciu că ar putea influența procesul penal dacă s-ar afla în stare de libertate. De asemenea, s-a mai reținut că inculpata, datorită calității profesionale avute la data presupuselor infracțiuni, probatoriul necesitând audierea personalului instanței, ar putea denatura rezultatele urmăririi penale, în cauză procurorul menționând și iminența audiere a altor magistrați din cadrul instanțelor de pe raza județului Vrancea.

În ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, această condiție, în accepțiunea instanței, este îndeplinită în cauză, el decurgând din gravitatea presupuselor infracțiuni, din împrejurările complexe în care ele s-au derulat, de persoana inculpatei, profesia și funcția ei presupunând probitate, integritate morală, respect al legii, aplicare întocmai a acesteia. Or, acționând astfel cum s-a detaliat, inculpata a prejudiciat grav imaginea justiției, percepția în rândul opiniei publice. Împotriva încheierii, inculpata, în termenul legal, a declarat recurs, motivele invocate fiind detaliate în prezenta. Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta. Potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. proc.

pen., arestarea inculpatului dispusă de instanță, poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. Alin. (1) al art. 156 C. proc. pen. prevede că prelungirea duratei arestării preventive prevăzute în art. 155, se dispune pe baza propunerii motivate a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Alin. (6) al art. 159 același Cod prevede că în cazul în care judecătorul acordă prelungirea, aceasta nu va putea depăși 30 de zile. Totodată, parag.

1 lit. c) al art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale înscrie că lipsirea de libertate se poate dispune dacă persoana a fost arestată în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a împiedica săvârșirea unei infracțiuni sau să fugă după săvârșirea acesteia. Din verificarea lucrărilor dosarului, se reține că încheierea este legală și temeinică, temeiurile arestării inițiale subzistând și impunând privarea de libertate în continuare, sens în care motivarea hotărârii este convingătoare și are corespondent în actele de la urmărirea penală, iar prelungirea acesteia se justifică și pentru ca cercetarea să realizeze obiectivele propuse: atașarea dosarului în care judecătoarea T.A.

a admis acțiunea civilă care-l interesa pe I.C., a dosarului de recurs, efectuarea de rapoarte de constatare tehnico-științifică și valorificarea probatoriului rezultat, redarea în scris, a înregistrărilor audio-video de la percheziția informatică, compararea lor cu materialele audio-video depuse de I.C., reaudierea inculpatei și a învinuiților pe aspectele interpretării rezultatelor percheziției informatice, reaudierea și confruntarea martorilor, audierea și a altor persoane de la nivelul Judecătoriei Focșani sau cele legate de faptul lucrărilor de la casa de vacanță a judecătoarei T.A., unele aspecte ce vizează posibila extindere și/sau schimbare a încadrării juridice. Referitor temeiurilor arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C. proc.

pen., din actele cauzei rezultă că inculpata, astfel cum sunt indicii, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin preconstituirea unor înscrisuri (chitanța, factura fiscală cerută lui D.M.), pedeapsa prevăzută de textele incriminatoare pentru presupusele infracțiuni este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatei, la acest moment al urmăririi penale, prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol motivat și pe considerentul că din modalitatea împrejurărilor de fapt, rezultă că ea s-a întâlnit direct cu I.C., iar în cauză este prezentă o rezonanță socială negativă ce decurge din calitatea avută de inculpată, magistratul trebuind să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu numai în baza legii și a propriei convingeri, nu însă urmărind propriul interes concretizat în venituri și foloase ilicite.

Totodată, inculpata a fost arestată preventiv la 9 decembrie 2011, deci timpul scurs în stare de arest nu depășește o perioadă nerezonabilă. Pentru considerentele expuse, recursul declarat nefiind fondat, urmează a fi respins. Potrivit art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., inculpata recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.A. împotriva încheierii din 29 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 11011/2/2011. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 5 ianuarie 2012.