ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 decembrie 2011, Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, a admis propunerea formulată de

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

-Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției și în baza

disp. art. 155 și urm. C. proc. pen., a dispus prelungirea măsurii arestării

preventive a inculpatei T.A. cu 30 de zile, începând cu data de 7 ianuarie 2012

și până la data de 5 februarie 2012 inclusiv.

Prin aceeași

încheiere, s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o

alta mai puțin restrictivă de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi

țara sau localitatea.

Pentru a pronunța

încheierea, instanța a reținut că propunerea de prelungire a măsurii arestării

preventive a fost motivată pe subzistența, în cauză a temeiurilor care au

determinat arestarea preventivă a inculpatei, sunt întrunite condițiile prev.

de art. 143 și ale art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen., urmărirea penală este

în desfășurare, de la momentul arestării preventive (9 decembrie 2011) s-au

efectuat acte și măsuri specifice, iar având în vedere complexitatea situației

de fapt, multitudinea aspectelor ce se cer a fi elucidate, categoriile de

documente care au conținut nereal sau viciat, de aici decurgând și o posibilă schimbare

a încadrării juridice a unor fapte, posibila extindere a cercetărilor și pentru

alte fapte și în contra altor persoane, se impune prelungirea măsurii arestării

preventive.

Instanța, în

analizarea propunerii, a reținut că inculpata este urmărită penală în Dosarul

nr. 245/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev. de

art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000 și trafic de influență, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la

art. 6, art. 7 alin. (1) din aceeași lege, comise în condițiile concursului

real prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

În cauza

respectivului dosar, sunt învinuiți și L.A., fratele inculpatei, T.M., avocat

în Baroul Vrancea, soțul inculpatei, Ș.A., fin al inculpatei, Ș.Ad., T.V.,

aceștia trei din urmă pentru infracțiunea de șantaj, prev. de art. 194 alin.

(1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

În fapt, organul de

urmărire penală, la 18 noiembrie 2011, a fost sesizat de I.C., acesta denunțând

că T.A., judecător la Judecătoria Focșani, având spre soluționare dosarul civil

nr. 11258/231/2008, cauza fiind tergiversată nejustificat, pentru a-i da câștig

de cauză lui T.M.S., persoană de la care cumpărase drepturile litigioase

interesând revendicarea a 13 ha teren, prin intermediul fratelui ei, L.A.,

funcționar la Consiliul Județean Vrancea, a cerut 20.000 euro, iar pentru

recurs, alți 20.000 euro și cu același prilej i-a pus în vedere să-și achite

datoria de 20.000 euro față de avocatul I.N., toate acestea cunoscându-se

direct, în sensul că magistratul judecător i le-a comunicat personal încă din

luna mai 2010.

Pentru că nu dispunea

de sumele pretinse, I.C. a apelat la Ș.A., cunoscut sub numele de S.Ș., despre

care ulterior a aflat că este finul judecătoarei T.A., de la el împrumutând

40.000 euro pentru 6 luni, actul autentic încheiat înscriind însă 64.000 euro,

deci diferența de 24.000 euro o reprezenta dobânda.

Ca atare, după ce a

făcut rost de bani, I.C. i-a dat lui L.A. 80.000 RON, după puțin timp încă

17.000 euro pentru avocatul I.N., astfel cum ceruse judecătoarea, dar ulterior,

același L.A. i-a mai cerut 700 euro reprezentând o diferență de curs valutar

pentru T.A.

După acest moment,

I.C., care îl determinase pe T.C. să asiste în sala de judecată pentru a

constata mersul cauzei ce-l interesa, a sesizat că s-a încuviințat o expertiză

și la 5 octombrie 2010, T.A. a pronunțat sentința civilă, prin aceasta

admițându-se acțiunea lui T.M.S. (fiind însă vorba de I.C., care cumpărase

dreptul litigios pe numele tatălui lui, I.P.), și dispunându-se obligarea

Comisiei Locale de aplicare a legii fondului funciar de pe lângă Primăria

Focșani de a elibera procesul-verbal de punere în posesie și a Comisiei

județene de pe lângă Prefectura Vrancea, de a elibera titlul de proprietate.

Știind de la

judecătoarea T.A., că hotărârea va fi atacată cu recurs, și pentru a obține o

decizie favorabilă și în calea de atac, i se mai ceruseră 20.000 euro, I.C.

fusese înștiințat că trebuie să declare și el recurs. Ca atare, I.C. a fost

căutat de L.A., acesta precizându-i că sora sa i-a transmis să fie depusă

cererea de recurs „într-o anumită zi a săptămânii”, dar, între timp, în ce

privește suma, au intervenit unele modificări în sensul că judecătoarea, prin

intermediul fratelui ei, s-a gândit că în contul celor 20.000 euro, I.C. să-i

achite unele operațiuni de amenajare a casei ei de vacanță din comuna T.,

județul Vrancea.

Acceptând, I.C.,

însoțit fiind de către L.A., acesta și pentru a se asigura că într-adevăr

cererea va fi onorată, a contactat firma administrată de D.M. și pe D.V.,

aceștia realizând gratii metalice pentru ferestre, porți metalice, o balustradă

și 7 ferestre tip termopan. L.A. îi ceruse lui I.C. și schimbarea acoperișului

casei, dar i-a pretins doar banii, 3.800 euro, sub pretextul că aflase el

despre o firmă care putea realiza lucrarea cu tablă tip „L.”. Suma a fost

primită de L.A. pentru și în numele judecătoarei, în biroul lui I.C.

Revenind la cauza

civilă, I.C. a depus recursul în ziua indicată de T.A., efectiv cererea fiind

înregistrată de către L.A., comunicându-i-se că dosarul de recurs nu a fost

repartizat magistratului R.S., prietenă cu T.A., ci unui complet prezidat de

judecătoarea D.M., I.C. a fost sfătuit să-l angajeze ca avocat pe același I.N.

căruia îi indica să păstreze contractul de împrumut. Totodată, I.C. l-a rugat

pe T.C. să asiste în sala de judecată.

La 3 martie 2011,

I.C. a fost căutat de către L.A., acesta spunându-i că magistratul din recurs

nu poate fi corupt, motiv pentru care se impunea a fi contactat judecătorul

S.F., de la Judecătoria Panciu, căruia să-i fie dați 5.000 euro, acesta, la

rândul lui urmând să intervină la magistratul judecător D.M.

La 8 martie 2011,

I.C. a aflat că prin decizia civilă nr. 284 pronunțată în Dosarul nr. 11258/231/2008,

s-au admis recursurile Comisiilor de fond funciar, calea de atac exercitată de

el fiind respinsă.

După această dată,

I.C. și-a procurat un reportofon și a înregistrat convorbirile avute cu L.A. cu

judecătoarea T.A., cu soțul acesteia, T.M. și cu Ș.A., suporții rezultați fiind

puși la dispoziția organului judiciar odată cu denunțul.

Din stocările

convorbirilor, prima discuție apare a fi avut loc la 8 martie 2011 în biroul

lui aici fiind convocat L.A. și făcându-se referire la bani, servicii, bunuri date

judecătoarei și la faptul că pierduse procesul civil. O altă discuție a avut

loc la 11 martie 2011, interlocutor este același L.A., spațiul de desfășurare

este un bar, L.A. spunându-i lui I.C. să aibă răbdare. Auzind acestea, I.C. i-a

arătat reportofonul, i-a comunicat că are înregistrările tuturor discuțiilor

purtate și i-a pus în vedere să rezolve problemele.

În aceeași zi, L.A. a

adus-o pe judecătoarea T.A. care ceruse să discute personal cu I.C. Întâlnirea

a avut loc în autoturismul marca V.G. proprietatea lui L.A., aici judecătoarea

recunoscând, implicit și explicit primirea sumelor, a serviciilor efectuate la

casa ei de vacanță, a celorlalte foloase și s-a angajat că va restitui sumele

primite, dar nu și dobânda datorată finului ei, Ș.A.

La 13 martie 2011,

I.C. a fost convocat telefonic, de către Ș.A. la locuința acestuia din urmă.

Acolo, se afla și judecătoarea T.A. După ce a fost controlat corporal pentru a

i se depista eventuale tehnici de interceptare, Ș.A. i-a reproșat îndrăzneala

de a înregistra și l-a amenințat că nu se va „mulțumi doar cu locuința tatălui

lui pusă gaj” pentru că până la 15 martie 2011 el se angajase că va restitui

dobânda.

Neavând la dispoziție

banii necesari, I.C. a avut mai multe discuții cu judecătoarea T.A., o parte

dintre ele fiind intermediate tot de L.A.

Cu aceste prilejuri,

lui I.C. i s-a indicat să încerce să revândă dreptul litigios, dar să nu afle

acest lucru Ș.A.

În convorbirea din 13

martie 2011, judecătoarea T.A. s-a angajat că va rezolva problema, iar dacă vor

trebui alți bani, îi va trimite prin intermediul lui Ș.A. Ca atare, în 14

martie 2011 ea i-a trimis lui I.C. 12.300 de euro prin fratele ei, acesta

cerându-i lui I.C. să declare în scris că banii sunt contravaloarea

amenajărilor de la casa lui. Suma a ajuns la Ș.A. în contul datoriei. În

împrejurările descrise, T.A. i-a comunicat lui I.C. un model de contestație în

anulare și i-a indicat să apeleze tot la avocatul I.N. pentru a o promova.

S-a mai reținut că la

cererea judecătoarei T.A. și a lui Ș.A., I.C. i-a promis celui din urmă 1 ha

din terenul pe care îl urmărea, dar pentru că în cauza contestației în anulare

se acordau termene și astfel Ș.A. încă nu-și primise nici banii, nici terenul,

s-a hotărât ca însoțit fiind de I.C., să discute cu soțul judecătoarei,

avocatul T.M. Întâlnirea lor s-a desfășurat în localitatea U., la restaurantul

„B.”, cu acest prilej T.M. arătându-se surprins de cele ce-i povestise I.C.,

motiv pentru care i-a cerut dovezi. Ca atare, acesta i-a oferit un suport

optic, evenimentul desfășurându-se în cabinetul avocatului.

Luând cunoștință de

cele înregistrate, avocatul T.M. a decis să se implice pentru a rezolva

situația creată de soția lui, pentru aceasta chemându-l pe avocatul P.A.,

considerat a fi „om de casă” al familiei lui și i-a cerut să se deplaseze la

Arhivele Naționale din București pentru a clarifica situația terenului

revendicat de I.C.

La 27 iunie 2011, la

notar, I.C. a încheiat o promisiune de vânzare pentru 1 ha de teren în favoarea

finului lui Ș.A., cu acest prilej primind 15.000 euro. Suma a fost pretinsă și

primită de T.M., acesta susținând că o va da ca mită judecătorilor ce urmau a

se pronunța în dosarul contestației în anulare.

Pentru că respectivul

dosar nu se soluționa, I.C. neavând de unde să restituie 27.300 euro lui Ș.A.,

el s-a mai întâlnit cu avocatul T.M., acesta însă neintervenind în nici un fel

pe lângă finul lui. Disperat de cele expuse, I.C. a încercat să se sinucidă,

tatăl lui, I.P., discutând cu familia T. în perioada spitalizării.

S-a mai reținut că în

disputele lui I.C. cu familia T. și ceilalți, a fost atras și T.V., persoană de

presiune, existând indicii că în ce-l privește judecătoarea T.A. avea spre

soluționare un dosar în care el era interesat.

La urmărirea penală,

s-a mai reținut că I.C. a achitat lucrările de la casa de vacanță a

judecătoarei, iar lui D.M., căruia judecătoarea îi soluționase favorabil o

plângere împotriva unui proces-verbal de sancționare contravențională pentru un

incident rutier, ea i-a cerut să-i dea documente justificative: chitanță,

factură fiscală.

Constatând în analiza

propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive că sunt întrunite

condițiile legale prev. de art. 155 alin. (1) C. proc. pen., instanța a motivat

existența probelor și a indiciilor temeinice în sensul cerut de art. 143, art.

68

1

același Cod, parag. 1 lit. c) al art. 5 din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, dar și a art. 136

C. proc. pen., și ca atare, a apreciat că există presupunerea rezonabilă că

inculpata a săvârșit faptele, subzistă temeiurile arestării preventive, iar

atitudinea inculpatei, de negare, constituie indiciu că va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului, datele cauzei, comportamentul său,

demersurile întreprinse pentru a șterge urmele faptelor infracționale

reprezentând indiciu că ar putea influența procesul penal dacă s-ar afla în

stare de libertate.

De asemenea, s-a mai

reținut că inculpata, datorită calității profesionale avute la data

presupuselor infracțiuni, probatoriul necesitând audierea personalului

instanței, ar putea denatura rezultatele urmăririi penale, în cauză procurorul

menționând și iminența audiere a altor magistrați din cadrul instanțelor de pe

raza județului Vrancea.

În ce privește

pericolul concret pentru ordinea publică, această condiție, în accepțiunea

instanței, este îndeplinită în cauză, el decurgând din gravitatea presupuselor

infracțiuni, din împrejurările complexe în care ele s-au derulat, de persoana

inculpatei, profesia și funcția ei presupunând probitate, integritate morală,

respect al legii, aplicare întocmai a acesteia. Or, acționând astfel cum s-a

detaliat, inculpata a prejudiciat grav imaginea justiției, percepția în rândul

opiniei publice.

Împotriva încheierii,

inculpata, în termenul legal, a declarat recurs, motivele invocate fiind

detaliate în prezenta.

Recursul nu este

fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.

Potrivit

dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. proc. pen., arestarea inculpatului dispusă

de instanță, poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă

temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea

de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Alin. (1) al art. 156

C. proc. pen. prevede că prelungirea duratei arestării preventive prevăzute în

art. 155, se dispune pe baza propunerii motivate a procurorului care efectuează

sau supraveghează urmărirea penală.

Alin. (6) al art. 159

același Cod prevede că în cazul în care judecătorul acordă prelungirea, aceasta

nu va putea depăși 30 de zile.

Totodată, parag. 1

lit. c) al art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale înscrie că lipsirea de libertate se poate dispune

dacă persoana a fost arestată în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a

împiedica săvârșirea unei infracțiuni sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Din verificarea lucrărilor

dosarului, se reține că încheierea este legală și temeinică, temeiurile

arestării inițiale subzistând și impunând privarea de libertate în continuare,

sens în care motivarea hotărârii este convingătoare și are corespondent în

actele de la urmărirea penală, iar prelungirea acesteia se justifică și pentru

ca cercetarea să realizeze obiectivele propuse: atașarea dosarului în care

judecătoarea T.A. a admis acțiunea civilă care-l interesa pe I.C., a dosarului

de recurs, efectuarea de rapoarte de constatare tehnico-științifică și

valorificarea probatoriului rezultat, redarea în scris, a înregistrărilor

audio-video de la percheziția informatică, compararea lor cu materialele

audio-video depuse de I.C., reaudierea inculpatei și a învinuiților pe

aspectele interpretării rezultatelor percheziției informatice, reaudierea și

confruntarea martorilor, audierea și a altor persoane de la nivelul

Judecătoriei Focșani sau cele legate de faptul lucrărilor de la casa de vacanță

a judecătoarei T.A., unele aspecte ce vizează posibila extindere și/sau

schimbare a încadrării juridice.

Referitor temeiurilor

arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C.

proc. pen., din actele cauzei rezultă că inculpata, astfel cum sunt indicii, a

încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin preconstituirea unor

înscrisuri (chitanța, factura fiscală cerută lui D.M.), pedeapsa prevăzută de

textele incriminatoare pentru presupusele infracțiuni este mai mare de 4 ani,

iar lăsarea în libertate a inculpatei, la acest moment al urmăririi penale,

prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol motivat și pe considerentul că

din modalitatea împrejurărilor de fapt, rezultă că ea s-a întâlnit direct cu

I.C., iar în cauză este prezentă o rezonanță socială negativă ce decurge din

calitatea avută de inculpată, magistratul trebuind să-și îndeplinească

atribuțiile de serviciu numai în baza legii și a propriei convingeri, nu însă

urmărind propriul interes concretizat în venituri și foloase ilicite.

Totodată, inculpata a

fost arestată preventiv la 9 decembrie 2011, deci timpul scurs în stare de

arest nu depășește o perioadă nerezonabilă.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat nefiind fondat, urmează a fi respins.

Potrivit art. 192, cu

referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., inculpata recurentă va fi

obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata T.A. împotriva încheierii din 29

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

Dosarul nr. 11011/2/2011.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 5

ianuarie 2012.