ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3347/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar:

Prin Încheierea din 12 octombrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 160

8a

C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată,cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul inculpatul B.M.O.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I-a Penală sub nr. 6834/2/2012, inculpatul B.M.O., prin intermediul apărătorului ales a solicitat în baza art. 160

2

și următoarele C. proc. pen., liberarea sa provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis în baza încheierii din 27 iulie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5071/2/2012, prin care a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 22 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția l-a penală, a fost casată această încheiere și, rejudecând, a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., dispunându-se arestarea sa preventivă pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen.

În motivarea acestei cereri s-a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., în sensul că infracțiunea reținută în sarcina sa este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani și nu există date care să justifice temerea că va săvârși o nouă infracțiune dacă va pus în libertate, sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea vreunor martori, ori prin alterarea sau distrugerea altor mijloace de probă, în contextul în care inculpatul nu are interesul de a-și agrava situația și dorește să participe la corecta stabilire a situației de fapt.

Prin Încheierea de ședință din 24 septembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 6834/2/2012, Curtea de Apel Galați a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul B.M.O.

Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs.

Prin Decizia penală nr. 3061/27 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul inculpatului, s-a casat în totalitate încheierea din 24 septembrie 2012 și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se în esență că prin neascultarea inculpatului, instanța a încălcat principiul cotradictorialității, aducând astfel o gravă încălcare intereselor legitime ale inculpatului.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 6834/2/2012*, inculpatul, atât personal, cât și prin apărătorul său ales, după admiterea în principiu, solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, invocând motivele arătate în mod detaliat în partea introductivă a prezentei încheieri.

S-a susținut, în esență, că nu există date din care să rezulte că, odată pus în libertate, va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor ori prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, dovedind o conduită corectă timp de 35 de zile până la arestarea sa, perioadă în care, deși cunoștea acuzațiile care i-au fost aduse, nicicum nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului.

Instanța a apreciat cererea ca nefondată, pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 160

1

C. proc. pen.. în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța putând acorda liberarea provizorie dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen.., respectiv cele prevăzute de art. 160

4

alin. (1) C. proc. pen..

Din analiza acestor texte de lege rezultă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al inculpatului ci o vocație a acestuia, instanța putând, pe de o parte, să acorde liberarea în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul celor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani în condițiile în care nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni.

Pe de altă parte, instanța poate să refuze acordarea liberării pe considerente de netemeinicie, refuz care trebuie să aibă la bază temeiuri care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este oportună, temeiuri care pot privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de justiție.

Astfel cum a statuat ICCJ - Secțiile Unite prin decizia nr. 17/2011 dată într-un recurs în interesul legii, aprecierea asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea învinuitului ori inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.

În cauză, prin rechizitoriul nr. 151/P/2012 din 18 septembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională de Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe, Infracțiunilor de Serviciu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.M.O., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În esență, în sarcina inculpatului B.M.O. s-a reținut că prevalându-se de calitatea sa de inspector la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiul Tecuci, județul Galați, a pretins, în primăvara anului 2012, atât direct cât și prin intermediul lui L.V., suma de 70.000 RON, din care a primit în data de 21 iunie 2012, suma de 50.000 RON, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor persoane din sistemul judiciar (magistrați și polițiști), pe care poate să le determine să rezolve în mod favorabil (să restituie bunurile sechestrate, să ridice măsurile preventive, să dea soluții de achitare/de netrimitere în judecată, etc) dosarele penale în care denunțătorul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Datele care circumstanțiază fapta, astfel cum a fost reținută de acuzare în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele - verbale de transcriere a convorbirilor și a comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate, procesele - verbale de transcriere a înregistrărilor audio ambientale, declarațiile denunțătorului S.M. și cele ale martorilor G.G., C.C., S.D., S.I. și S.F., coroborate în parte cu declarațiile coinculpatului L.V., pun în evidență aspecte concrete care demonstrează că lăsarea în libertate a inculpatului nu este oportună, cel puțin la acest moment, atât prin natura și gravitatea concretă a infracțiunii de corupție reținută în sarcina sa, cât și a riscului ca acesta, odată pus în libertate, să nu încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor, neputându-se anticipa în mod pozitiv asupra comportamentului său viitor, cât timp inculpatul nu și-a asumat săvârșirea faptei, iar cercetarea judecătorească încă nu a fost declanșată.

Dacă datele care caracterizează persoana inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu un statut socioprofesional bine structurat, fiind căsătorit, având în întreținere copii minori, studii superioare și postuniversitare, cu o carieră care a culminat cu trimiterea în trei misiuni internaționale) pot constitui elemente care să conducă la concluzia că liberarea provizorie poate fi dispusă, în urma evaluării faptei pretins săvârșită, Curtea de Apel a constatat că nu poate acorda liberarea provizorie, atât timp cât circumstanțele cauzei impun în continuare privarea de libertate pentru buna desfășurare a procesului, iar garanțiile de ordin personal nu sunt de natură să înlăture (cel puțin la acest moment procesual) pericolul concret care se regăsește în însăși natura și gravitatea faptei pentru care a fost trimis în judecată, aceasta fiind de altfel și interpretarea dată de CEDO în cauza N.C./Austria -hotărârea din 27 iunie 1962

Este adevărat că, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și dacă garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea provizorie poate fi acordată.

Cum la acest moment al procedurilor nu se poate susține că s-ar fi depășit termenul rezonabil în accepțiunea dată acestei sintagme prin jurisprudența CEDO, iar garanțiile de ordin personal oferite de inculpat sunt insuficiente ținând cont că tocmai în aceste circumstanțe - familie bine structurată, nivel de instrucție superior, cu o carieră meritorie, necunoscut cu antecedente penale - ar fi săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, cererea privind acordarea liberării provizorii sub control judiciar apare ca nefondată.

Împotriva încheierii primei instanțe, inculpatul B.M.O. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pentru considerentele arătate în partea introductivă a hotărârii.

Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală și temeinică.

Examinând recursul inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru cele infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesual și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele, precum și alte situații privind persoana inculpatului, se constată că din actele și lucrările dosarului nu se relevă date concrete pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocația legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., trebuie examinată și oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și 8 C. proc. pen.

În lipsa unor criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii, Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc fapta de trafic de influență, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, de care este acuzat inculpatul B.M.O. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, calitatea inculpatului, valorile sociale lezate), cât și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.

În ce privește datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul - necunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, având în întreținere copii minori, are studii superioare și postuniversitare, cu o carieră deosebită) - beneficiază de circumstanțe favorabile, unele dintre acestea fiind condiții necesare pentru exercitarea profesiei sale, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular și nu pot conduce la o previzibilitate pozitivă a comportamentului ulterior al inculpatului, câtă vreme a săvârșit o faptă de corupție, în considerarea calității deținute.

Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptei de trafic de influentă, reflectat de modalitatea concretă în care se presupune că a săvârșit fapta pentru care este cercetat (s-a reținut că prevalându-se de calitatea sa de inspector la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiul Tecuci, județul Galați, a pretins, în primăvara anului 2012, atât direct cât și prin intermediul lui L.V., suma de 70.000 RON, din care a primit în data de 21 iunie 2012, suma de 50.000 RON, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor persoane din sistemul judiciar (magistrați și polițiști), pe care poate să le determine să rezolve în mod favorabil (să restituie bunurile sechestrate, să ridice măsurile preventive, să dea soluții de achitare/de netrimitere în judecată, etc) dosarele penale în care denunțătorul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală), lăsarea acestuia în libertate nu este oportună în acest moment procesual.

Curtea reține că liberarea provizorie sub control judiciar nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a cercetării judecătorești, care nu a început la acest moment, aspect în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.O. împotriva încheierii din 12 octombrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6834/2/2012*, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.O. împotriva încheierii din 12 octombrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6834/2/2012*.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM