ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3081/2012

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor

din dosar:

Prin

Încheierea din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția penală și

pentru cauze cu minori, învestită cu soluționarea apelurilor declarate

împotriva Sentinței penale nr. 67 din 25 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul

Brăila, în temeiul art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (1)

și (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului

M.A.M. și a respins cererea de înlocuire cu una dintre măsurile constând în

obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Verificând legalitatea și temeinicia

arestării preventive în condițiile art. 300

2

C. proc. pen. rap. la

art. 160

b

C. proc. pen., curtea de apel a constatat că arestarea

preventivă a inculpatului este legală, temeiurile prevăzute de art. 143 C.

proc. pen. combinat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen. care au determinat

arestarea impunând în continuare privarea de libertate.

Astfel, infracțiunea pentru care a fost

cercetat, trimis în judecată și condamnat inculpatul este o faptă gravă,

sancționată de legiuitor cu închisoarea mai mare de 4 ani.

Raportându-se atât la datele care

circumstanțiază infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, cât și la

pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea

în libertate a acestuia, pericol care se regăsește în însăși natura și

gravitatea faptei, instanța a apreciat că se impune menținerea stării de arest

a inculpatului.

Împotriva încheierii sus-menționate,

inculpatul M.A.M. a declarat recurs, solicitând, prin apărătorul desemnat din

oficiu, casarea încheierii atacate și, rejudecând, pe fond, revocarea măsurii

arestării preventive, iar, în subsidiar, înlocuirea acesteia cu măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Analizând recursul declarat de inculpat,

Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală, temeinică și

corespunzător motivată cu privire la subzistența temeiurilor care au determinat

arestarea preventivă a inculpatului și care impun în continuare menținerea

măsurii.

Din examinarea lucrărilor și actelor

dosarului rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima

instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală,

menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii

temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta

respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și

limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că, la acest moment

procesual, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se mențin și

există temeiuri noi, reflectate de materialul probator administrat la dosar

după luarea măsurii, care justifică și impun în continuare privarea de

libertate a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice și

suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din

care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a comis fapta pentru care este

cercetat.

În cauză, se constată că temeiul care a stat

la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148

lit. f) C. proc. pen., subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ,

condițiile prevăzute de textul de lege. Astfel, pentru infracțiunile pentru

care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în stare de

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest ultim temei, în practica

Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că menținerea detenției este

justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel

puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto

pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni,

pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor,

pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea

publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor

dosarului rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de

ridicat de pericol social al infracțiunii de trafic de influență reținute în

sarcina inculpatului, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a

zădărnici aflarea adevărului și de a împiedica buna desfășurare a procesului

penal. Natura infracțiunii și modalitatea de comitere (în calitate de comisar

șef de poliție în cadrul M.A.I. - D.G.I.P.I. - Serviciul de informații și

protecție internă Brăila, în cursul lunii septembrie 2011, folosindu-se de

funcția sa de ofițer de informație, a acceptat promisiunea primirii unei sume

de bani de la martorul-denunțător M.I. și a primit de la acesta suma de 4.500

RON prin intermediul martorului-denunțător A.G., lăsându-i să înțeleagă că are

influență asupra organelor judiciare din mun. Brăila, care aveau spre

soluționare o cauză penală, având ca obiect sustragerea unor utilaje agricole

(tractoare J.D.) din Franța, pentru a le determina să dispună restituirea în

custodie a celor 5 tractoare indisponibilizate pe timpul cercetărilor într-un

dosar penal de la martorii denunțători) relevă o periculozitate infracțională

și o rezonanță socială care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică

prin lăsarea inculpatului în libertate.

Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la

baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se

înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar

condamnarea inculpatului în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de

nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la

vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea

de libertate.

În raport de toate aceste aspecte, se

constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a

inculpatului M.A.M. nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în

libertate, care nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei

desfășurări a procesului penal.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A.M. împotriva

Încheierii din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6257/113/2011, cu obligarea

acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul M.A.M. împotriva Încheierii din data de 25 septembrie 2012 a Curții

de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 6257/113/2011.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de

300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 01

octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ