ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2547/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 30 iulie 2012 Curtea de

Apel Galați în baza art. 300

2

C. proc. pen. în ref. la art. 160

b

C. proc. pen., a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a

inculpatului A.M., pe care a menținut-o.

A constatat că

arestarea preventivă este legală, temeiurile prevăzute de art. 143 C. proc.

pen. combinat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au determinat arestarea

impunând în continuare privarea de libertate. Astfel, infracțiunea pentru care

a fost cercetat, trimis în judecată și condamnat inculpatul este o faptă gravă,

sancționată de legiuitor cu închisoarea mai mare de 4 ani și raportându-se atât

la datele care circumstanțiază infracțiunea reținută în sarcina inculpatului,

cât și la pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta

lăsarea în libertate a acestuia, pericol care se regăsește în însăși natura și

gravitatea faptei, a apreciat că se impune menținerea stării de arest a

inculpatului.

Împotriva încheierii

a declarat recurs inculpatul A.M. și a solicitat admiterea recursului, casarea

încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, arătând că măsura este

nelegală și netemeinică, iar judecarea în stare de libertate nu ar impieta

bunul mers al procesului penal.

Analizând recursul

declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul A.M.

este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Prin Sentința penală

nr. 366 din 28 iunie 2012, Tribunalul Galați, a respins ca nefondată, cererea

inculpatului A.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptei penale deduse

judecății din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 175 alin. (1)

lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182

alin. (2) C. pen.

În baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 175 alin. (1)

lit. i) C. pen. și aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. pen. și a art.

74 alin. (1) lit. a) C. pen. art. 76 alin. (1) lit. b) și a art. 76 alin. (2)

C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A.M. la pedeapsa închisorii în cuantum de 4

ani precum și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani

după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârșirea tentativei

la infracțiunea de omor calificat (faptă comisă la 15 februarie 2012).

În conformitate cu

disp. art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului mai sus-menționat

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)  lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art.

350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului A.M. și, în

conformitate cu art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa închisorii aplicată

acestuia perioada executată în stare de reținere și arest preventiv începând cu

data de 14 martie 2012 la zi.

În baza art. 14 C.

proc. pen. raportat la disp. art. 998 și urm. C. civ. a obligat inculpatul A.M.

către partea civilă F.C.M. la plata sumei de 3000 RON cu titlu de daune morale;

a respins, ca fiind nedovedite, pretențiile civile în sumă de 2000 RON,

formulate cu titlu de daune materiale de către partea civilă F.C.M.

A constatat că

S.C.J.U. "Sf. A.A." Galați nu a formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat după

rămânerea definitivă a prezentei, în vederea introducerii profilului genetic în

S.N.D.G.J.

În temeiul disp. art.

118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea specială a obiectului

tăietor înțepător (țăpoi), folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 109

alin. (3) C. proc. pen. a dispus ca mijloacele materiale de probă ridicate cu

ocazia cercetărilor (consemnate în procesele-verbale de ridicare obiecte

încheiate la 14 martie 2012 și 23 februarie 2012) să fie păstrate la instanța

de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei.

Înalta Curte, pornind

de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului A.M. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f)

din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din

același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea

prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive.

În ceea ce privește

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care

subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea

cerințelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată

că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege

menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului art. 20 raportat la art. 174 art.

175 lit i) C. pen. este sancționată cu pedeapsa ce depășește 4 ani închisoare.

(respectiv 15 - 25 ani)

Analiza actelor și

lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în

art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care trebuie îndeplinită

cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea

inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea

publică. În conformitate cu dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de

România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit

de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit

principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în

mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de

libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de

dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției

obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să

se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea

națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

În jurisprudența sa

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale

acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui

inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller

împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice

aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi

infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică

(Letellier c. Franței).

Înalta Curte constată

că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul

ca inculpatul să tulbure ordinea publică.

Înalta Curte constată

că menținerea arestării preventive a inculpatului A.M. este justificată, acesta

fiind trimis în judecată pentru o infracțiune caracterizată de un grad ridicat

de pericol social, care prin natura sa, împrejurările comiterii și, îndeosebi,

urmările produse, impune menținerea detenției provizorii, (tentativă la omor

calificat).

Din această perspectivă,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pericolul concret pentru

ordinea publică al faptei săvârșite poate fi dedus atât din pericolul social

concret deosebit de ridicat, cât și din circumstanțele personale ale

inculpatului ori din modul în care acesta a acționat, care ar crea în rândul

colectivității un sentiment de insecuritate, de pericol și de nesiguranță

specific pericolului pentru ordinea publică.

În consecință, Înalta

Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru

care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul declarat de inculpatul A.M. cu obligarea recurentului

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M. împotriva încheierii din data de

30 iulie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr 3796/121/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 13 august 2012.

Procesat de GGC - AA