ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2444/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2444/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 iulie 2012

pronunțată în dosarul nr. 6941/3/2011 (1594/2012), Curtea de Apel Bucuresti, secția

a II a penală, pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul București și de inculpații M.P., S.F., L.G. și C.F.

împotriva sentinței penale nr. 205 din 22 martie 2012 a Tribunalului București,

din oficiu, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

C.

proc. pen. a pus în discuția părților legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventivă dispusă față de inculpatul M.P.

Re

ținând că în cauza de față sunt îndeplinite și

condițiile cumulative prev. de art. 148

lit.

f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, cât și sub aspectul

existenței probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică, a constatat că temeiurile care au determinat

arestarea nu s-au schimbat si justifica în continuare privarea de libertate a

acestuia, astfel că a dispus menținerea stării de arest a inculpatului M.P.

Totodat

ă, prin aceeași încheiere a respins

ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea,

de a nu părăsi localitatea, constatând că motivele invocate anterior,

privitoare la menținerea stării de arest conduc, implicit, la acesta soluție.

În termen legal, inculpatul M.P. a

declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia,

casarea încheierii atacate si cercetarea sa în stare de libertate, susținând că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai

subzistă, iar pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat prin

trecerea unei perioade mari de timp de la 10 iunie 10, data arestării sale.

A mai ar

ătat că este fără antecedente penale,

are 2 copii minori în întreținere și un domiciliu stabil, solicitând a se avea

în vedere momentul procesual actual, infracțiunea săvârșită, respectiv

complicitate la înșelăciune și faptul că este arestat de 2 ani si 2 luni și că

ar putea intra în comisia de liberare provizorie la executarea a 2 ani si 5

luni de detenție.

Recursul declarat de inculpat este

fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., în cauzele privitoare la infrac

țiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna

desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului

de la judecată, se poate lua față de acesta una din masurile preventive,

lit.

d) a acestui articol prevăzând

arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/06, prevede că m

ăsura arestării inculpatului poate

fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a

săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață

sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publica.

În raport de actele dosarului Înalta

Curte constată că prin sentința penală nr. 205 din 22 martie 2012 pronunțată de

Tribunalul București, secția a II a penală, în dosarul nr. 6941/3/2011, s-a

dispus condamnarea inculpatului M.P. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani si 6

luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a)

teza a II a și lit. b) C. pen. pe o

durata de 2 ani,

dup

ă executarea pedepsei principale, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 20 rap. la art. 26

C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. si

cu aplic. art. 74 alin.

(1) lit. c) rap la art. 76 alin. (1)

lit. a)

C. pen., art. 26 rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. si cu aplic. art. 74 alin.

(1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a)

C.

pen., art. 26 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen. si cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c)

rap la

art. 76 alin. (1)

lit. a)

C. pen.

In baza art. 71 C. pen. s-a interzis

inculpatului exerci

țiul

drepturilor prev. de

art. 64 lit. a)

teza a II a si lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, cu

titlu

de pedeapsă accesorie.

S-a f

ăcut aplic. art. 350 C. proc. pen. și s-a menținut starea de arest

a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată

perioada reținerii și arestării

preventive, respectiv de la 10 iunie 2010 la zi.

În fapt,

s-a reținut că,

în perioada martie - aprilie 2010, la intervale diferite

de timp și în

baza unei rezoluții infracționale unice, a participat, împreună cu alte

persoane, prin

acte și contribuții diferite, la încercarea de vânzare frauduloasă a

unor imobile - terenuri, situate în

orașul Buftea, în suprafață de 15.000 mp,

respectiv

88.269 mp, folosind în acest sens înscrisuri oficiale, fie originale, dar

utilizate fără drept de cei în cauză, fie

falsificate, în același scop, respectiv pentru obținerea unor acte

autentificate, de către notari publici, în beneficiul unor falși

proprietari,

care și-au atribuit în mod fals identitatea proprietarilor de drept,

folosind acte de identitate false; în acest sens

s-a încercat și uneori s-a și reușit

obținerea,

de către autorii infracțiunilor, a unor documente autentificate de către

mai multe birouri notariale, activitate

infracțională săvârșită în scopul transmiterii

dreptului de proprietate, către persoane neîndreptățite, cu consecința

prejudicierii

adevăraților

proprietari. De asemenea, a ajutat la falsificarea unor înscrisuri sub

semnătură privată, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale,

în vederea folosirii lor în fața notarilor publici, în

încercarea de înstrăinare frauduloasă a unor imobile - terenuri.

Se mai retine, că prin încheierea

din 5 iulie 2012, pronunțată în dosarul nr. 6941/3/2011 (1594/2012), Curtea de

Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 160/b alin. (1) si (3) rap.

la art. 300/2 C. proc. pen. si art. 5 paragr. 1 lit. a) din CEDO a men

ținut starea de arest a inculpatului

M.P., constatând că și la acest moment temeiurile de fapt și de drept care au

determinat arestarea preventivă a inculpatului, prelungirea și menținerea acestei

măsuri nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a

acestuia.

În conformitate

cu disp. art. 5 par. 1 din CEDO, orice persoană are dreptul la

liberate și

nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la

libertate,

Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu

trebuie să fie

lipsită de libertate în mod arbitrar, privarea licită de libertate

fiind expres si

limitativ prev. în disp. art. 5 par. 1 lit. c) din aceeași convenție.

Legalitatea

sau regularitatea deten

ției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și

menținerea

acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele legale de fond si

de procedură prevăzute de legea

națională, care la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

Convenției.

Potrivit art.

139 alin. (1) C. proc. pen., m

ăsura preventiva luata se înlocuiește cu altă

măsură preventivă când s-au schimbat

temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Înalta Curte,

analizând dispozițiile legale anterior menționate

prin

raportare

la principiile generale

în aceasta materie stabilite de jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanțele naționale o

data cu

ratificarea de către România a Convenției Europene a Drepturilor Omului)

în aplicarea art. 5 paragraf 1

lit.

c) și art. 2 din Protocolul nr. 4 la

Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, constată că, Curtea Europeana a

Drepturilor Omului a stabilit principiul general în aceasta materie în

hotărârea Wemlwff c.

Germaniei,

în sensul că „detenția

preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind

starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile

independent de faptul ca ea se va

imputa

sau nu din pedeapsă".

Aprecierea

limitelor rezonabile ale unei detenții

provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele

concrete ale fiecărei

cauze pentru a vedea

în ce măsura "există indicii precise cu privire la un interes

public

real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere

mai mare decât cea a regulii generale a judecării

în stare de libertate" ( Labita

c. Italiei).

Persistenta

motivelor plauzibile de a crede că persoana în cauză a s

ăvârșit o

infracțiune

este o condiție sine qua non a conformității lipsirii de libertate cu

dispozițiile art. 5 din Convenția

Europeana a Drepturilor Omului. Cu toate

acestea,

după o anumită perioadă de timp, aceste motive nu mai sunt suficiente pentru a

justifica privarea sa de libertate (

Wemlwff

c. Elveției

si Stasaitis c. Lituaniei).

Sub aspectul stabilirii caracterului

rezonabil al m

ăsurii

arestării

preventive, Curtea European

ă a Drepturilor Omului a constatat

încălcarea art. 5 din Convenție și în situația în care instanțele naționale nu

au analizat posibilitatea aplicării unor măsuri alternative, pentru a asigura

prezentarea inculpatului la proces, cum ar fi eliberarea pe cauțiune,

interdicția de a părăsi țara sau orașul (cauzele Khudoyorov c. Rusiei,

hotărârea din 8 noiembrie 2005; Vrencev c. Serbiei, hotărârea din 23 septembrie

2008; Lelievre c. Belgiei, hotărârea din 8 noiembrie 2007; Kankowski c.

Poloniei, hotărârea din 4 octombrie 2005 ).

Conven

ția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale prevede, în art. 5 paragraf 3 că „Orice persoană

arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din

prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui

magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are

dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul

procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să

asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere."

Termenul rezonabil prev

ăzut de norma mai sus menționată se

calculează de la data la care persoana acuzată este reținută sau arestată (

dies

a quo

) și se sfârșește la momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare

în primă instanță, chiar nedefinitivă (

dies ad quem

).

Durata rezonabil

ă a detenției conform art. 5

paragraf 3 se apreciază în concret, instanțele naționale având obligația să

prezinte argumentele prelungirii măsurii prin raportare la probe și, întrucât

persistența motivelor plauzibile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni după

trecerea unei anumite perioade de timp nu mai este suficientă în motivarea

măsurii, acestea trebuie să evidențieze existența, fie a pericolului de fugă,

fie a riscului săvârșirii unor noi infracțiuni, fie protejarea ordinii publice

sau să prezinte modul în care a fost instrumentată cauza de către autorități,

prin sublinierea complexității (restituiri, perioadele de stagnare ale

anchetei).

Înalta Curte

constată că, în raport de infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea

inculpatului, de pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni aplicată, de durata de

timp în care inculpatul s-a aflat arestat preventiv, respectiv 2 ani și o lună

de zile, de stadiul procesual actual al cauzei, toate acestea trebuie raportate

la sintagma folosită de legiuitor referitoare la existența în concret a

pericolului pe care îl reprezintă inculpatul pentru ordinea publică, care ar

presupune existența unor riscuri de natură a periclita funcționarea normală a

instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea

drepturilor acesta.

Or, v

ăzând

circumstanțele reale ale cauzei, prin trimitere la momentul procesual actual și

practica CEDO (cazul Jiga contra României) se constată ca aceste riscuri s-au

estompat, fiind

încălcat termenul rezonabil al arestării preventive iar punerea în libertate a

inculpatului prin luarea unei măsuri mai puțin restrictive nu

are caracterul

perturbării procesului penal și nici nu prezintă pericol pentru ordinea

publică.

Pe de altă parte, la alegerea

acestei măsuri (obligarea de a nu părăsi țara) Înalta Curtea avut în vedere și datele

ce circumstanțiază persoana inculpatului, respectiv faptul că nu este

recidivist, precum și concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, din care rezultă că există o

serie de factori pozitivi ce pot influența pozitiv conduita generală a

inculpatului.

Nu

în ultimul

rând, Înalta Curte constată că măsura obligării de a nu părăsi

tara

reglementată de disp. art. 145

1

C. proc. pen. oferă suficiente

garanții procesuale,

prin

stabilirea în sarcina inculpatului a obligațiilor menționate prin prezenta

decizie,

care să asigure buna desfășurare a

procesului penal în continuare și cu inculpatul în

libertate.

A

șa fiind, în raport de aceste considerente, apreciind că

s-au schimbat

temeiurile care au stat la baza lu

ării măsurii arestării preventive a inculpatului, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a

admite recursul declarat de inculpatul M.P. și a dispune potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul M.P. împotriva Incheierii de ședință din data de 5 iulie 2012 a Curții de Apel Bucuresti, secția a II a penală, pronunțată în dosarul nr. 6941/3/2011

(1594/2012).

Casează in parte încheierea atacată

și, rejudecând:

În baza art. 139 alin. (1) C. proc.

pen., înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului M.P. cu măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

În baza art. 145

1

alin. (2)

rap. la art. 145 alin. (1)

1

C. proc. pen., pe durata măsurii

obligării de a nu părăsi țara, inculpatul M.P. va fi obligat să respecte

următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de

urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte este chemat;

b) să se prezinte la Poliția Municipiului Tecuci conform programului de supraveghere întocmit de organul de

supraveghere sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și

să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 145 alin. (1)

2

lit. c) C. proc. pen. se impune inculpatului M.P. ca pe durata măsurii

obligării de a nu părăsi țara, să nu se apropie de coinculpați, persoanele

vătămate, membri familiilor acestora, martori și să nu comunice cu aceștia,

direct sau indirect.

În baza art. 145 alin. (2)

2

atrage atenția inculpatului M.P. asupra faptului că, în caz de încălcare cu

rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin se va lua față de

acesta măsura arestării preventive.

Dispune punerea de îndată în

libertate a inculpatului M.P., dacă nu este arestat în altă cauză.

Menține celelalte dispoziții ale

încheierii atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 20

iulie 2012.