ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1251/2012

Asuprea recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 4 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 5713/113/2011 Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, investită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului M.V. din comuna Stănița, județul Neamț, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 18 din 18 iunie 2011, emis de Tribunalul Brăila, secția penală, în Dosarul nr. 3221/113/2011. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că temeiurile ce au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, din probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în cea de cercetare judecătorească la instanța de fond - rezultă indicii temeinice de natură a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de disp. art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. apreciate astfel și la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Pentru infracțiunea presupus a fi comisă de către acesta legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani, iar la dosarul cauzei există probe din care rezultă că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Această condiție rezultă, totodată, și din gravitatea infracțiunii presupus a fi comisă, din modalitatea în care s-a reținut că a fost săvârșită aceasta- inculpatul, cu intenție, profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra, i-a aplicat, cu cruzime, 52 de lovituri cu un cuțit, la nivelul capului și corpului, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia, din natura relațiilor sociale încălcate, relații ce ocrotesc viața persoanei. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul M.V., solicitând punerea sa în stare de libertate. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului M.V. se mențin fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Sub aspectul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 682 C. proc. pen., Înalta Curte constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost arestat și ulterior trimis în judecată. Referitor la dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., înalta Curte constată că și acestea sunt întrunite, în sensul că infracțiunea de săvârșirea căreia este acuzat recurentul inculpat(omor deosebit de grav) este sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudența C.E.D.O. în special cu referire la unele cauze împotriva Franței (Letellier v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă. Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte. Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligentele sporite cu care au acționat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în fața instanței de apel.

C.E.D.O. stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său ne arbitrar. În Hotărârea Murray v. Regatul Unit, C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. în consecință, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți ( entice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Prin hotărârea Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare. În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată. La acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menționat prin sentința penală nr. 184 din 16 decembrie 2011, de condamnare impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventive reglementat de art. 136 C. proc.

pen. Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica. Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislației în vigoare. În consecință în baza disp art. 300 2 C. proc.

pen. rap la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și va menține starea de arest preventiv a acestuia. Pe cale de consecință constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) și (3) C. proc. pen. Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul M.V. împotriva Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 5713/113/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva încheierii din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 5713/113/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 aprilie 2012.