ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 642/2012

Asuprea recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

17 februarie 2012 pronunțată în dosarul nr. 4176/91/2011 Curtea de Apel Galați,

secția penală și pentru cauze cu minori, investită cu judecarea cauzei în calea

de atac a apelului, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a dispus, menținerea stării de arest preventiv

a inculpatului G.I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 5

iulie 2011, emis de Tribunalul Vrancea, secția penală, în dosarul nr.

3460/91/2011.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a reținut că temeiurile ce au stat la baza

luării acestei măsuri subzistă și impun în continuare privarea de libertate a

inculpatului.

Astfel, din probele

administrate în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în cea de

cercetare judecătorească la instanța de fond, rezultă indicii temeinice de

natură a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru

care s-a dispus trimiterea sa în judecată, fiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 143 C. proc. pen.

Curtea de Apel a

constatat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de

dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. apreciate astfel și la

luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Pentru infracțiunea

presupus a fi comisă de către acesta legea prevede pedeapsa închisorii mai mare

de patru ani și având în vedere gravitatea deosebită a acesteia, modalitatea și

împrejurările concrete de comitere, natura și importanța valorii sociale

lezate, urmarea produsă, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar

prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea, a

constatat că măsura arestării preventive este justificată și prin prisma

dispozițiilor art. 136 C. proc. pen., fiind necesară pentru buna desfășurare a

procesului penal, raportat la considerentele mai sus expuse și la stadiul

procesual.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs inculpatul G.I., solicitând punerea sa în stare de

libertate.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat

arestarea inițială a inculpatului G.I. se mențin fiind îndeplinită una din

condițiile alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen.

Sub aspectul

dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că probatoriul administrat pană în prezent nu a făcut să

înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea pentru care

a fost arestat și ulterior trimis în judecată.

Referitor la

dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că și acestea

sunt întrunite, în sensul că infracțiunea de săvârșirea căreia este acuzat

recurentul inculpat (tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav) este

sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate

prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest context, se

impune sublinierea că în jurisprudența C.E.D.O. în special cu referire la unele

cauze împotriva Franței s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția

particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a

societății de natură să justifice o detenție preventivă.

Timpul scurs de la

momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod

semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice

judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea

gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte.

Pe de altă parte,

acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile

cauzei și de diligentele sporite cu care au acționat organele judiciare, în

prezent cauza aflându-se în fața instanței de apel.

C.E.D.O. stipulează

în art. 5 paragraful 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de

a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând

astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.

În hotărârea Murray

v. Regatul Unit, C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei

bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această

bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie

bazată pe fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă între suspect

și infracțiunea presupusă. În consecință, nicio privare de libertate nu se

poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți

(etnice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate

de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Prin hotărârea

Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da

naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele

necesare pentru a justifica o condamnare.

În speța dedusă

judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale

ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus

la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului

urmărit de măsura luată.

La acest moment

procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în

libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză,

menționat prin sentința penală nr. 224 din 7 decembrie 2011, de condamnare

impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură

preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventive

reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Tot astfel, se

apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin

raportare la exigențele art. 5 paragraf 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul

la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și

suficiente a o justifica.

Pertinența și

suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor

particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen.,

privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare

a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care

aceasta se bucură conform legislației în vigoare.

În consecință în baza

dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va constata legalitatea și temeinicia

măsurii arestării preventive a inculpatului și va menține starea de arest

preventiv a acestuia.

Pe cale de consecință

constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea

prevederilor legale și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la

momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) și (3) C. proc.

pen.

Față de cele

reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul G.I. împotriva

încheierii din 17 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 4176/91/2011.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva încheierii din 17

februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în dosarul nr. 4176/91/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 martie 2012.