ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 30/2016

Asupra cererii de

revizuire, de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3264 din 3 aprilie 2013,

Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins

contestația formulată de P.V. împotriva Deciziei nr. 681 din 21 septembrie 2012

emisă de A.N.I.F. din cadrul M.A.D.R. prin care, s-a dispus încetarea

contractului de muncă încheiat cu contestatoarea, începând cu data de 21

septembrie 2012.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că, prin decizia nr. 642 din 6

august 2012, cea în cauză a fost sancționată disciplinar, cu avertisment scris,

conform art. 248 alin. (1) lit. a) C. muncii, ca urmare a constatării mai

multor deficiențe în activitatea filialei pe care o conducea în calitate de

director.

Urmare deciziei

amintite, emisă în baza prevederilor art. 61 lit. a) C. muncii coroborat cu art.

25 (1) din Legea nr. 248/2010, s-a apreciat că reclamanta a devenit

incompatibilă pentru a mai ocupa funcția de director, astfel că angajatorul, în

considerarea dispozițiilor art. 76 lit. d) C. muncii, a dispus concedierea

acesteia.

Recursul declarat de

contestatoare împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă, care, prin Decizia nr. 1313 din 16 septembrie 2014, a

modificat în tot sentința, în sensul că a admis contestația și anulând Decizia

nr. 681 din 21 septembrie 2012, emisă de intimată, a dispus reintegrarea

contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii.

A obligat-o totodată

pe intimată să-i plătească contestatoarei drepturile salariale cuvenite, de la

data concedierii și până la data reintegrării efective, actualizate la data plății.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că decizia prin care

s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a fost

motivată de intimată pe considerentul că, urmare sancțiunii cu avertisment

scris aplicată contestatoarei prin decizia nr. 642/6 august 2012, aceasta a

devenit incompatibilă cu exercitarea funcției de director, în acord cu

prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 „privind salarizarea

unitară a personalului plătit din fonduri publice”.

Or, se arată, decizia

prin care contestatoarea a fost sancționată disciplinar cu avertisment scris

(și care a stat la baza emiterii deciziei de concediere) a fost anulată

ulterior, prin sentința nr. 1272 din 11 martie 2014, dată de Tribunalul Dolj,

devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1093 din 26 iunie 2014 a Curții de Apel

Craiova.

Ca atare, se

conchide, temeiul de fapt și de drept care a stat la baza emiterii Deciziei nr.

681/2012, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului

individual de muncă al celei în cauză, nu mai subzistă.

La 18 martie 2015,

intimata A.N.I.F., a solicitat lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării

titlului executoriu, respectiv Decizia nr. 1313 din 16 septembrie 2014 a Curții

de Apel Craiova, secția I civilă, arătându-se că urmare dispoziției instanței,

cea în cauză a fost reintegrată în funcție, prin Decizia nr. 243 din 24

septembrie 2014.

Această reintegrare

însă, nu poate fi dispusă decât pentru perioada reprezentând data deciziei

anulate și până la data numirii în funcție a persoanei care a promovat

concursul pentru postul ocupat temporar de contestatoare.

Prin Decizia nr. 295

din 6 mai 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis contestația

la titlu și lămurind înțelesul și respectiv întinderea dispozitivului Deciziei

nr. 1313 din 16 septembrie 2014 pronunțată de aceeași instanță, a dispus că

reintegrarea contestatoarei P.V. și plata drepturilor cuvenite acesteia se va

face de la data concedierii și până la data ocupării prin concurs a postului de

director.

Au fost menținute

restul dispozițiilor Deciziei nr. 1313 din 16 septembrie 2014, dată de Curtea

de Apel Craiova, în Dosarul nr. 15864/63/2012.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut, făcând trimitere la prevederile noului cod de

procedură civilă, că în titlul executoriu nu a fost prevăzută o „dată efectivă”

a perioadei pentru care celei în cauză i se cuvin drepturi salariale și până la

care urma să fie reangajată, în condițiile în care creditoarea intimată a

pretins despăgubiri și după această dată.

Or, se arată,

reangajarea și plata drepturilor salariale de care a fost lipsită intimata

contestatoare nu i se pot cuveni acesteia decât pentru intervalul dintre data

concedierii și data când a fost numit prin concurs noul director.

Dispoziția

reangajării intimatei nu poate fi menținută, conchide instanța, dincolo de

această dată, cât timp concursul și decizia de numire în funcție a noului

director au fost constatate ca fiind conform legii, de către instanța de

contencios administrativ care, raportându-se și la decizia de numire în funcție

a intimatei, a reținut că promovarea celei în cauză a fost una temporară,

până la investirea noului director, prin concursul organizat în acest scop.

Împotriva acestei

ultime hotărâri, P.V. a formulat, la 3 iunie 2015, cerere de revizuire,

întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și alin. (2) C. proc. civ.

Se susține că decizia

dată în contestația la titlu este potrivnică Deciziei nr. 1313 din 16

septembrie 2014, pronunțată de aceeași instanță, a cărei autoritate de lucru

judecat este încălcată.

Astfel, arată

revizuienta, prin lămurirea înțelesului și întinderii dispozitivului instanța

nu poate decât să „expliciteze dispozițiile acestuia” iar nu să modifice

hotărârea.

Prin dispoziția de

anulare a Deciziei nr. 681 din 21 septembrie 2012 emisă de A.N.I.F., contractul

individual de muncă, încheiat pe perioadă nedeterminată, a reintrat în vigoare,

odată cu pronunțarea Deciziei nr. 1313 din 16 septembrie 2014 a Curții de

Apel Craiova.

Or, prin hotărârea

atacată, care statuează că reintegrarea nu poate fi dispusă decât până la data

ocupării postului prin concurs, este contrazisă nu numai dispoziția vizând

anularea deciziei nr. 681 din 21 septembrie 2012 ci se încalcă și prevederile

legale referitoare la împrejurarea că hotărârile judecătorești nu pot fi

aplicate retroactiv.

Ca atare, conchide

revizuienta, reintegrarea nu se poate dispune decât de la data pronunțării (ex

nunc) și nu retroactiv (ex tunc), în acord și cu prevederile art. 80 C. muncii.

Astfel, o eventuală

reintegrare, de la data concedierii până la data ocupării postului prin

concurs, ar presupune o „concediere retroactivă” și respectiv o modificare

retroactivă a contractului individual de muncă.

Investită cu

soluționarea cererii, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr.

471 din 8 iulie 2015, și-a declinat competența în favoarea Înaltei Curți de

Casație și Justiție, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la 20 iulie

2015, sub nr. 799/54/2015.

Cererea se privește

ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă, în considerarea argumentelor ce succed.

Dintru început,

avându-se în vedere temeiul de drept invocat de către revizuientă, se impun

anumite clarificări, legate de cadrul juridic în limitele căruia urmează a fi

examinat demersul judiciar ce face obiectul cauzei de față.

Astfel, trebuie menționat

că, prin Decizia nr. 1313 din 16 septembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, a

fost soluționat irevocabil conflictul de muncă declanșat urmare contestației

formulate de P.V. - în contradictoriu cu intimata A.N.I.F. - anterior datei de

15 februarie 2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 134/2010, privind NC.P.C.

Ca atare, decizia mai

sus invocată a fost dată sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la

data inițierii demersului judiciar.

Aceluiași cadru

juridic urma să i se supună și Decizia nr. 295 din 6 mai 2015 prin care

instanța și-a lămurit dispozitivul propriei hotărâri, la cererea intimatei A.N.I.F.

Astfel, chiar dacă în

mod greșit, prin hotărârea atacată, se face trimitere la

dispozițiile noului Cod de procedură civilă, este cert că, neaflându-ne în

prezența unei cereri ce vizează executarea silită propriu-zisă ci lămurirea

înțelesului și respectiv întinderii dispozitivului hotărârii ce constituie

titlu executoriu, pronunțată sub imperiul vechilor reglementări procedurale,

numai aceste reglementări puteau constitui fundamentul juridic al respectivei

cereri.

Nu poate fi susținută

din punct de vedere al normelor de logică juridică, argumentația potrivit

căreia o instanță pronunță o hotărâre ce constituie titlu executoriu, sub

imperiul unor anumite reglementări procedurale, pentru ca mai apoi, să-și

lămurească înțelesul și întinderea dispozitivului propriei hotărâri,

raportându-se la dispoziții procedurale care nu se aflau în vigoare la data

pronunțării acestei hotărâri.

Ca atare, calea

extraordinară de atac - de retractare - de față, va fi examinată prin prisma

prevederilor codului de procedură civilă de la 1865, în vigoare la momentul

demarării litigiului.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 7 din acest cod, revizuirea unei hotărâri rămase definitive

în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există

hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de

grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate.

Ca atare, textul

vizează situația în care două sau mai multe instanțe, pronunță soluții

contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii

lucrului judecat.

Pentru formularea

cererii de revizuire, întemeiată pe motivul existenței unori hotărâri

potrivnice, este necesară existența triplei identități de părți, obiect și

cauză, condiție fundamentală față de finalitatea revizuirii care este aceea de

a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității lucrului judecat.

În speță, cerințele

textului nu sunt îndeplinite.

Astfel, puterea de

lucru judecat a Deciziei nr. 1313 din 16 septembrie 2014 dată de Curtea de Apel

Craiova, în raport cu hotărârea ce se atacă, nu poate fi invocată, în contextul

în care aceasta din urmă poartă asupra lămurii înțelesului și întinderii

dispozitivului și nu a determinat schimbarea soluției pronunțată în titlul

executoriu.

Admiterea

contestației la titlu formulată de intimata A.N.I.F. a fost judicios dictată de

necesitatea ca în dispozitivul hotărârii ce se execută să fie prevăzută perioada

exactă pentru care contestatoarei i se cuvin drepturile salariale solicitate și

data până la care aceasta urma să fie reangajată, în contextul în care fusese

emisă o decizie de numire a noului director, ca urmare a concursului organizat

pentru ocuparea acestui post.

Este important de

reamintit și faptul că prin decizie irevocabilă, dată de instanța de

contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de P.V.,

vizând constatarea nulității absolute a Deciziilor nr. 591 din 26 iulie 2012

și nr. 651 din 17 august 2012 emise de M.A.D.R. - A.N.I.F., ce au avut ca

obiect organizarea concursului și respectiv ocuparea postului de director al

Filialei de Îmbunătățiri Funciare Dolj (a se vedea sentința nr. 1083 din 23 noiembrie

2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal).

În argumentarea

soluției, instanța a reținut că reclamanta, angajată la Filiala de Îmbunătățiri

Funciare Dolj a A.N.I.F., cu contract individual de muncă pe durată

nedeterminată, a fost numită temporar în funcția de director, până la ocuparea

postului prin concurs, potrivit procedurii stabilite de lege.

Numirea cu caracter

temporar, prin Decizia nr. 252 din 23 decembrie 2011 a directorului general al

A.N.I.F., nu a fost contestată de cea în cauză.

Sentința mai sus

invocată, a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2544 din 30 mai 2014 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În acest context, nu

se poate reține că soluția dată de instanță în soluționarea cererii privind

lămurirea înțelesului și întinderii dispozitivului Deciziei nr. 1313 din 16

septembrie 2014, ar fi determinat „erori” generate de nesocotirea autorității

lucrului judecat, în condițiile în care fondul cauzei nu a fost repus în

discuție și nu s-a procedat la o rejudecare a pricinii.

Ca atare, apare ca nefondată

susținerea că între cele două hotărâri ar exista contrarietate.

Așa fiind, văzând că

cerințele textului mai sus invocat nu sunt îndeplinite, cererea urmează a se

respinge, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta P.V. împotriva Deciziei

nr. 295 din 06 mai 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2016.