ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 581/2016

Decizia nr. 581/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6 noiembrie 2012 pe rolul Tribunalului Dolj, contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimatul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie B. Craiova pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de revocare din funcția de director financiar, reintegrarea pe postul deținut anterior, plata drepturilor salariale de care a fost lipsită pe toată durata producerii efectelor măsurii contestate până la reintegrarea efectivă în funcție, plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 4447/2013, Tribunalul Dolj, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis contestația și a dispus anularea deciziei de revocare emisă de intimat din 5 octombrie 2012 și a dispus reintegrarea pe funcția deținută anterior revocării. De asemenea, a obligat intimatul la plata de despăgubiri egale cu drepturile salariale de care a fost lipsită până la reintegrarea efectivă, drepturi ce constau în salariul indexat, majorat și reactualizat, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, precum și la 700 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie B. Craiova.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia nr. 8205 din 12 septembrie 2013 a admis recursul, a casat sentința nr. 462/2012 a Tribunalului Dolj și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că intimata contestatoare și-a exercitat activitatea în baza dispozițiilor Legii nr. 31/1990, contractul încheiat între aceasta și unitatea recurentă fiind unul de mandat comercial și în aceste condiții, competența aparține secției a II-a civilă a Tribunalului Dolj.

Prin sentința nr. 292 din data de 28 octombrie 2014, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, a admis contestația formulată de contestatoarea A., a anulat decizia de revocare din funcție din data de 5 octombrie 2012, a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția avută anterior revocării, a obligat intimatul către contestatoare la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale cuvenite pe perioada de la revocarea din funcție până la reintegrarea efectivă, drepturi care vor fi indexate, majorate și reactualizate, precum și la plata celorlalte drepturi cuvenite; a obligat intimatul la 1400 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Dolj a reținut în esență următoarele:

Prin dispoziția din data de 5 octombrie 2012 s-a dispus încetarea contractului de administrare, ca urmare a revocării din funcția de director financiar contabil a contestatoarei, începând cu data de 5 octombrie 2012, în temeiul art. 183

3

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 actualizată coroborat cu prevederile Cap. A 3, Cap. XI lit. b) OMS nr. 1628/2007 ca urmare a existenței de fapte culpabile grave datorate neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, aspecte descrise în referatul din data de 4 octombrie 2012 și în raportul anexă de cercetare administrativă.

Conform referatului din data de 4 octombrie 2012 întocmit de managerul interimar al unității s-a reținut că la data de 31 august 2012 acestuia i s-a înmânat personal de la Primăria Craiova o adresă care fusese adusă și înregistrată în data de 30 august 2012 la această instituție, din partea spitalului, dar semnată în dreptul managerului de o altă persoană decât managerul interimar care fusese la acea dată numit în funcție, respectiv de către numitul C. Respectiva adresă însoțea dosarul cu documentația aferentă în vederea avizării de către Primăria Craiova, pentru exercitarea vizei de CFP de către o salariată a unității care fusese împuternicită cu această sarcină de serviciu.

Potrivit legislației în materie și a regimului juridic al spitalului, pentru a se putea exercita viza de CFP în cadrul unității de către salariatul împuternicit în acest sens de către unitate, este nevoie de un aviz provizoriu din partea ordonatorului principal de credit pentru o perioadă de valabilitate inserată în conținutul său, pentru ca în baza acestuia angajatorul să poată nominaliza prin decizie internă persoana desemnată cu această sarcină de serviciu ce va fi reflectată și în fișa postului aferent.

În cauză, termenul de valabilitate pentru avizul provizoriu a expirat, iar viza de CFP în cadrul unității a fost exercitată de salariata unității împuternicită cu această atribuție, în mod ilegal, de foarte mult timp, fără a se verifica acest aspect de către directorul financiar contabil al unității, care avea ca sarcină de serviciu coordonarea activității financiar-contabile desfășurate în cadrul spitalului.

La data de 4 septembrie 2012 împotriva contestatoarei a fost demarată cercetarea disciplinară prealabilă care a fost suspendată față de aceasta chiar de la început, întrucât la data de 3 septembrie 2012 contestatoarea a informat conducerea unității că începând cu data de 2 septembrie 2012 se află internată în spital.

Contestatoarei i-a fost înmânată nota explicativă cu întrebările la care trebuia să răspundă până la data de 1 octombrie 2012, fără ca aceasta să răspundă la acele întrebări.

S-a concluzionat că prin neprezentarea la audiere și prin faptul că nu a depus în termen răspunsurile la întrebările solicitate, contestatoarea și-a recunoscut vina.

Prin referat s-au reținut două abateri disciplinare: fapta săvârșită la data de 30 august 2012 și neprezentarea la audiere.

Instanța a constatat că măsura dispusă este nelegală, întrucât prin probele administrate nu este dovedită abaterea gravă, care să fie rezultatul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu înscrise în anexa la contractul de administrare din 13 ianuarie 2012.

Potrivit art. XI pct. b) din contractul de administrare, acesta încetează la revocarea din funcție a contestatoarei în cazul nerealizării indicatorilor de performanță stabiliți de managerul spitalului, timp de minim un an, din motive imputabile acestuia sau în situația existenței unei culpe grave ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor funcționale.

S-a statuat că trebuie să fie vorba de o faptă care perturbă substanțial activitatea unității, în sensul în care, din analiza tuturor elementelor de fapt, rezultă că, în mod rezonabil, menținerea în continuare a celui vinovat nu este posibilă, precum și în cazul încălcării repetate a obligațiilor de serviciu - situație care presupune săvârșirea mai multor abateri disciplinare, însă, dacă este întrunită această condiție, nu criteriul cantitativ, respectiv numărul de abateri, este hotărâtor, ci competența lor calitativă.

Potrivit art. 17 din contractul de administrare, directorul financiar contabil răspunde de îndeplinirea atribuțiilor ce revin serviciului financiar contabil cu privire la exercitarea controlului financiar preventiv și al asigurării patrimoniului, atribuții ce vizează exclusiv sfera exercitării CFP, adică a acordării vizei CFP, adică obligații pe care toți conducătorii de departamente vizate de CFP le-au potrivit O.G. nr. 119/1999 și nu la organizarea activității de CFP.

Instanța de fond a concluzionat în sensul că singurele atribuții ale directorului financiar-contabil în privința exercitării activității de control financiar preventiv sunt legate de prezentarea proiectelor de operațiuni, însoțite de documente justificative, certificate, răspunzând pentru realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor.

Nici în raportul de audit invocat de spital nu este reținută vreo semnalare a unor probleme legate de inexistența acordului Primăriei cu privire la numirea persoanei care exercita activitatea de CFP (persoana care, de altfel, este aceeași din 2010) și nici vreo culpă a contestatoarei sau alte aspecte care să fundamenteze o astfel de culpă.

Simplele afirmații generale făcute de intimat, referitoare la generarea unor prejudicii financiare unității nu au fost reținute, acestea nefiind susținute de probe.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie B. Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 266 din 8 aprilie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

Criticile aduse sentinței apelate vizează modalitatea în care instanța de fond a stabilit situația de fapt dedusă judecății și a interpretat prevederile contractului de administrare din 13 ianuarie 2012.

Curtea a constatat că sentința apelată cuprinde o amplă descriere a faptelor supuse jurisdicției sale, descriere cronologică raportată la probatoriul administrat în cauză.

Atribuțiile ce îi reveneau intimatei-reclamante în calitate de director financiar contabil și în raport de clauzele contractului de administrare din 13 ianuarie 2012, contract întocmit conform dispozițiilor OMS nr. 1628/2007 au fost analizate și prezentate în mod corect de prima instanță.

Nu caracterul deosebit de important al exercitării controlului financiar preventiv este acela al determinării sau nu a caracterului grav al abaterii imputate intimatei, ci consecințele pe care această abatere le-ar fi avut asupra activității unității în care aceasta funcționa, consecințele constând în prejudicii evidente sau perturbări esențiale ale activității acesteia.

Cum niciunul dintre aceste aspecte nu a fost probat, iar raportul de audit emis de către entitatea ierarhic superioară în urma controlului efectuat nu a identificat prejudicii efective, Curtea a apreciat că cerințele art. XI lit. b) din contractul de administrare pentru revocarea din funcție a intimatei, respectiv existența unei culpe grave ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor funcționale, nu sunt îndeplinite.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie B. Craiova, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe.

Competența materială de a soluționa litigiul aparținea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, deoarece natura raportului de serviciu nu are la bază un contract individual de muncă, ci izvorăște dintr-un act unilateral - actul administrativ de numire în funcție.

Hotărârea este nulă absolut.

Atât încheierea de ședință din 1 aprilie 2015 cât și sentința comunicată la data de 8 mai 2015 este nesemnată de către cei doi judecători care au alcătuit completul de judecată.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Plecând de la natura raportului juridic, contractul de administrare fiind practic un contract de mandat comercial, este necesar a se analiza și natura obligațiilor care derivă din acest contract.

În cazul obligațiilor de rezultat, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a acestora de către administrator, culpa este prezumată și se va antrena răspunderea acestuia.

În privința obligațiilor de mijloace, în cazul neîndeplinirii acestora, vinovăția trebuie dovedită.

Fiind vorba despre obligații care au legătură, sunt asumate în legătură cu activitatea profesională, diligenta pe care trebuie să o depună debitorul pentru executarea acestora se va aprecia diferențiat în funcție de natura și specificul activității profesionale desfășurate.

Contractul de administrare cuprinde o serie de atribuții generale care pot fi încadrate în categoria obligațiilor de diligentă, având în vedere natura lor deoarece privesc activități de rezultat ale mai multor debitori.

Perioada în care reclamanta a ocupat funcția de director financiar-contabil în baza contractului de administrare, activitatea de control preventiv s-a desfășurat cu nerespectarea actelor normative care reglementează această activitate, fapt dovedit de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, culpa contestatoarei este prezumată, sarcina de a răsturna această prezumție revenindu-i acesteia.

Raportat la data încheierii contractului de administrare, acesta a încetat de drept la data de 13 ianuarie 2015, situație în care reintegrarea în această funcție nu mai este posibilă.

Admiterea cererii de reintegrare echivalează cu o prelungire a contractului de administrare.

În cauză, intimata A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Față de momentul introducerii cererii de chemare în judecată - 6 noiembrie 2012 - în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

Așadar excepția necompetenței materiale a instanței trebuie verificată în raport de dispozițiile art. 304 pct. 3: „când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii".

Potrivit dispozițiilor art. 159

1

alin. (2) C. proc. civ.: „Necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului".

Pe de altă parte, această problemă a fost tranșată prin decizia nr. 8205 din data de 12 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, care a statuat că intimata contestatoare și-a desfășurat activitatea în baza unui contract de mandat comercial, ceea ce atrage competența secției a II-a civilă, a Tribunalului Dolj.

În ceea ce privește lipsa semnăturilor membrilor completului de judecată și a grefierului de ședință, este de reținut că aceste semnături există numai pe hotărârea din dosarul cauzei și pe exemplarul atașat la mapa de hotărâri. Exemplarele comunicate părților nu cuprind respectivele semnături, însă legea nu prevede obligativitatea existenței acestora.

Dispozițiile art. 304 pct. 7: „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii" nu au aplicabilitate în cauză.

Astfel, hotărârea recurată respectă cerințele art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Decizia analizează și răspunde în concret motivelor de apel invocate de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie B. Craiova.

Deși recurentul invocă necompetența materială a instanței de fond, în motivarea recursului apreciază că există un contract de mandat încheiat cu contestatoarea intimată căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990.

Așa fiind, recurentul se contrazice în propriile susțineri privind motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.

În ceea ce privește clasificarea obligațiilor în obligații de mijloace și obligații de rezultat, acestea nu pot constitui motive care să atragă casarea sau modificarea deciziei atacate.

Instanța de apel a analizat obligațiile ce-i reveneau contestatoarei, precum și conduita acesteia, reținând în mod legal că aceasta nu și-a încălcat atribuțiile ce-i reveneau.

Pe de altă parte, în cauză nu s-a făcut dovada producerii unor consecințe grave ca urmare a activității desfășurate de intimată, respectiv a existenței unui prejudiciu.

Cu privire la imposibilitatea reintegrării intimatei în funcția deținută anterior ca urmare a încetării de drept a contractului care a fost încheiat pe o perioadă de 3 ani, Înalta Curte reține că, în măsura în care a existat un litigiu între părți în care s-a pus în discuție încetarea abuzivă a raporturilor contractuale, efectele respectivului contract se suspendă până la soluționarea respectivului litigiu.

Susținerile recurentului privind faptul că instanța ar adăuga la durata contractului ori s-ar realiza o dublă reparație nu au suport legal.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei atacate, și pe cale de consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte, va face aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și va obliga recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie B. Craiova împotriva deciziei nr. 266/2015 din 8 aprilie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Obligă recurentul-pârât Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie B. Craiova la plata sumei de

5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 martie 2016.