ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2412/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2412/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 25920/63/2012,

contestatorul I.M. a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei nr. 51

din 10 mai 2010, prin care a fost desfăcut contractul de muncă încheiat cu

intimata CS Fotbal C.A. Ploiești, iar, ulterior, prin precizarea acțiunii,

reintegrarea pe postul de președinte de Consiliu Director și acordarea

despăgubirilor în temeiul art. 78 alin. (1) C. muncii, pentru perioada 10 mai

2010 până la data reintegrării efective.

Prin sentința

civilă nr. 5253 din 05 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosar nr. 25920/63/2012, s-a

respins excepția tardivității formulării contestației invocată de intimată; s-a

respins excepția puterii lucrului judecat invocată de intimată; s-a admis

contestația; s-a anulat decizia nr. 51 din 10 mai 2010 emisă de intimată și s-a

dispus repunerea părților în situația, anterioară emiterii deciziei anulate; a

fost obligată intimata angajatoare către contestatorul-salariat la plata unei

despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate și cu

celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul potrivit contractului

individual de muncă și a actelor adiționale pe perioada 10 mai 2010-05 iulie

2013.

Pentru a se

pronunța astfel, cu referire la fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Motivarea

deciziei de către intimată, în forma "ținând seama de faptul că prin

hotărârea nr. 1 din data de 18 februarie 2010, (..) Adunarea Generală

Extraordinară a Fotbal C.A. Ploiești a împuternicit Consiliul Director să

efectueze toate demersurile necesare având drept rezultat emiterea deciziei

privind încetarea contractului individual de muncă (..) pe care C.A. l-a

încheiat cu domnul I.M. (..)" conduce la ideea că concedierea salariatului

s-a constituit într-un scop în sine pentru care s-a mobilizat întreaga Adunare

Generală într-o ședință extraordinară, la inițiativa Președintelui Adunării

Generale.

Cum decizia

criticată nu face vorbire despre dificultăți economice, despre transformări

tehnologice sau despre cerința îmbunătățirii activității, tribunalul a

constatat că desfacerea contractului de muncă al salariatului este rezultatul

voinței pur potestative a președintelui Adunării Generale, însușită și

consacrată de membrii adunării cu ignorarea prevederilor legale și

contractuale.

Aceeași Adunare

Generală a hotărât desființarea funcției de Președinte al Consiliului Director,

toate sarcinile, atribuțiile și responsabilitățile aferente funcției

desființate fiind preluate de Directorul Executiv al C.A.

Intimata este

organizată și funcționează în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 cu

privire la asociații și fundații, iar potrivit art. 28 din O.G. nr. 26/2000

"Organele fundației sunt: a) consiliul director; b) cenzorul sau, după

caz, comisia de cenzori", iar art. 29 stabilește în sarcina acestui organ

colegial conducerea și administrarea fundației.

Dacă prin

hotărârea nr. 1 a Adunării Generale Extraordinare s-a stabilit

"desființarea funcției de Președinte al Consiliului Director, toate

sarcinile, atribuțiile și responsabilitățile aferente funcției desființate

fiind preluate de Directorul Executiv al C.A.", această conduită nu se mai

încadrează în prevederile legii chiar în condițiile în care, concomitent, s-ar

proceda la o modificare a statutului asociației, deoarece statutul nu poate fi

mai presus decât legea.

Pe de altă

parte, hotărârea adoptată este confuză și contradictorie, deoarece, pe de o

parte, toate sarcinile atribuțiile și responsabilitățile aferente funcției de

Președinte al Consiliului Director sunt preluate de Directorul Executiv iar, pe

de altă parte același Consiliu Director este împuternicit să efectueze toate

demersurile necesare privind încetarea contractului individual de muncă al

contestatorului.

Se poate

concluziona că Directorului Executiv al C.A. nu îl vor reveni chiar toate

atribuțiile aferente funcției desființate, atributul încetării contractului

individual de muncă revenind în continuare Consiliului Director, adică așa cum

prevede și O.G. nr. 26/2000 prin art. 29 referitor la conducerea și

administrarea fundației.

Din această

perspectivă, decizia nr. 51 din 10 mai 2010 semnată de Directorul executiv nu

se aliniază nici prevederilor legii nici hotărârii nr. 1 a Adunării Generale

Extraordinare.

Directorul

executiv, care semnează decizia de încetare a contractului de muncă nu se

regăsește în nici una din organigrame, ambele înscrisuri, indicând funcția de

Președinte executiv în subordinea Consiliului Director.

Această

împrejurare consolidează ideea că, în realitate, nu a avut loc o reorganizare a

fundației, atribuțiile Președintelui (contestatorului) fiind transferate către

o persoană ce încadrează un post care nu se regăsește în organigramă, respectiv

postul de director executiv.

Transferul de

atribuții nu se putea realiza anterior adunării generale pentru că postul de

director executiv încă nu exista. De abia prin hotărârea nr. 1 se stabilește că

„din Consiliul Director (..) urmează să facă parte Domnul C.L. (..) care va

ocupa funcția de Director Executiv (..)" (Se prezuma că funcția este de

Director executiv al Consiliului Director).

În aceste

condiții invocata reorganizare nu a avut, ca și consecințe, decât schimbarea

denumirii postului din Președinte în Director executiv în scopul înlăturării

salariatului contestator din structurile angajatorului, din orice motive.

În cauza dedusă

judecății, pentru toate considerentele mai sus dezvoltate, tribunalul a

constatat că decizia de încetare a contractului individual de muncă a fost

emisă cu încălcarea legii și anulând-o a dispus repunerea părților în situația

anterioară cu obligarea angajatorului la plata despăgubirilor prevăzute de art.

80 C. muncii.

Prin decizia

civilă nr. 9411 din 13 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția l

civilă, s-a admis recursul declarat de intimată, a fost modificată în parte

sentința în sensul înlăturării obligației de plată a despăgubirii pentru

perioada ulterioară datei de 21 septembrie 2011 și s-au menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut următoarele:

În faza

procesuală a recursului, instanța a dispus atașarea la prezentul dosar a

Dosarului nr. 4422/63/2010*, dosar având ca obiect contestația formulată de

contestatorul I.M. împotriva deciziei nr. 8 din 22 februarie 2010 ce a fost

revocată prin decizia nr. 51/2010, contestată în prezentul dosar.

S-a reținut că,

prin notificarea înregistrată, contestatorul I.M. a solicitat fostului său

angajator executarea sentinței nr. 9154 din 24 iunie 2011 a Tribunalului Dolj

prin care instanța a respins excepțiile invocate de ambele părți în cauză, a

admis acțiunea precizată, a dispus anularea deciziei nr. 8 din 22 februarie

2010, reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior, respectiv

președinte al C.S. Fotbal C.A. Ploiești și a obligat intimata la plata unei despăgubiri

calculate potrivit art. 78 C. muncii și la 4407 RON cheltuieli de judecată.

În executarea

acestei sentințe, angajatorul a expediat salariatului o convocare, invitându-l

pe acesta să se prezinte „în ziua de miercuri, 21 septembrie 2011, ora 17:00,

la adresa din Municipiul Ploiești, str. S., județul Prahova (Stadion-clădirea

birouri)". Prin această convocare, angajatorul și-a exprimat în mod

neechivoc atitudinea în relațiile de muncă.

Cu toate

acestea, încălcându-și această obligație, salariatul nu s-a prezentat la muncă,

deși începând cu data de 21 septembrie 2011 angajatorul a comunicat intenția sa

de a-l reprimi la muncă. Din răspunsul adresat de salariat la convocarea

unității, răspuns înregistrat din 21 septembrie 2011, rezultă în mod evident că

salariatul nu dorește să se prezinte la muncă la data la care a fost convocat,

impunând angajatorului emiterea unei decizii de reintegrare. Solicitarea

salariatului nu are vreun suport legal, neexistând dispoziții legale care să

impună angajatorului emiterea unei decizii de reintegrare în muncă.

În aceste

condiții, instanța a constatat că, începând cu data de 21 septembrie 2011

salariatul s-a aflat în culpă, încălcând astfel principiul bunei-credințe

statuat de art. 8 C. muncii, motiv pentru care a înlăturat obligația de plată a

despăgubirii pentru perioada ulterioară datei de 21 septembrie 2011.

La data de 29

martie 2010, contestatorul I.M. a formulat contestație împotriva deciziei nr.

08 din 22 februarie 2010 emisă de pârâtul Fotbal C.A. Ploiești, solicitând

instanței constatarea nulității acesteia, obligarea unității pârâte la

reîncadrarea pe postul deținut și la acordarea despăgubirilor echivalente cu

drepturile salariale de care trebuia să beneficieze dacă ar fi rămas în funcție

pe perioada 22 februarie 2010 - data reintegrării efective pe post, cu

cheltuieli de judecată.

La data de 14

iunie 2010, contestatorul I.M. a depus la dosar o precizare de acțiune prin

care a solicitat instanței să admită acțiunea și să oblige pârâtul la plata

sumelor de 43.000 RON net drepturi salariale și 22.000 euro net prime de joc și

contravaloarea Actului adițional nr. 2 la contract la care se adaugă toate

drepturile financiare (până la repunerea în funcție) până la punerea în

executare a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă, cât și

cheltuielile de judecată în valoare de 1500 RON net.

Prin sentința

nr. 9154 din 24 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr.

4422/63/2010, instanța a respins excepțiile invocate de ambele părți în cauză,

a admis acțiunea precizată, a dispus anularea deciziei nr. 8 din 22 februarie

2010, reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior, respectiv

președinte al C.S. Fotbal C.A. Ploiești și a obligat intimata la plata unei

despăgubiri calculate potrivit art. 78 C. muncii și la 4407 RON cheltuieli de

judecată, reținând următoarele:

Prin încheierea

din data de 05 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr.

4422/63/2010, s-a admis cererea formulată de contestatorul I.M., în

contradictoriu cu Asociația Fotbal C.A. Ploiești.

S-a dispus

lămurirea cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului

sentinței, în sensul că a fost obligată intimata la plata unei despăgubiri în

sumă de 469.319 RON, reprezentând drepturi salariale de la data concedierii, 22

februarie 2010 și până la 01 iunie 2011, precum și la piața unei despăgubiri

egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi

de care ar fi beneficiat salariatul de la 01 iunie 2011 și până la data

reintegrării efective.

Prin decizia

nr. 6269 din 15 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis

recursul intimatei, a fost casată sentința și a fost trimisă cauza spre

rejudecare la aceeași instanță de fond, reținându-se, în esență, că decizia nr.

8 din 22 februarie 2010, fiind revocată prin cea din data de 10 mai 2010,

încetarea contractului individual de muncă al reclamantului nu a operat

începând cu data de 22 februarie 2010, ci cu data de 10 mai 2010, astfel încât

instanța a rămas învestită a se pronunța, în cadrul prezentului litigiu, asupra

drepturilor bănești cuvenite reclamantului pe perioada 01 februarie 2010 – 10

mai 2010.

Cu ocazia

rejudecării, tribunalul va examina cererea privind drepturile salariale

cuvenite reclamantului pe perioada 01 februarie 2010 – 10 mai 2010, în raport

de clauzele contractului individual de muncă, ale actelor adiționale la acesta,

de prevederile din regulamentul de ordine interioară al clubului de fotbal

aplicabil pe perioada dedusă judecății și de dispozițiile incidente din

legislația muncii și, pe baza acestora și a probelor ce se vor administra, se

va pronunța motivat asupra cererii cu care a rămas învestită, având în vedere

atât susținerile reclamantului, cât și apărările pârâtei.

Cauza a fost

înregistrată în rejudecare sub nr. 4422/63/2010*, iar prin sentința nr. 2205

din 06 martie 2013 pronunțată în acest dosar instanța a respins cererea

precizată a contestatorului.

Prin decizia

civilă nr. 7949 din 06 septembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 4422/63/2010*,

Curtea de Apel Craiova a admis recursul contestatorului, a casat sentința

tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând,

în esență, că, câtă vreme instanța de recurs a apreciat că prima instanță este

obligată să soluționeze, în fond, prin administrarea de probatorii, apte să

răspundă argumentat la toate susținerile și apărările corelative ale părților,

circumscrise raportului juridic dedus judecății, cererea de obligare a

intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului, aferente

perioadei 01 februarie 2010-10 mai 2010, prima instanță nu mai avea îndrituirea

să procedeze în alt mod și să soluționeze cererea trimisă în vederea

rejudecării în fond, decât prin încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

Cauza a fost

înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr. 4422/63/2010**.

Prin sentința

civilă nr. 5128 din data de 01 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dolj în

Dosarul nr. 4422/63/2010**, s-a admis în parte cererea, a fost obligată

intimata să plătească contestatorului suma netă de 76838 RON, reprezentând:

drepturi salariale și indemnizația de concediu medical cuvenite în perioada 01

februarie 2010 – 10 mai 2010 în cuantum de 26271 RON, 3020 RON compensarea în

bani a concediului de odihnă neefectuat aferent aceleiași perioade, 27218 RON

prime de joc cuvenite atât în baza contractului individual de muncă, cât și în

baza hotărârii AGA din 1 iulie 2009, 20329 RON bonusul pentru clasarea pe locul

14, sumă ce urmează să fie reactualizată de la data nașterii dreptului până la

data plății efective, s-au respins celelalte capete de cerere privind anularea

decizie de concediere din 22 februarie 2010, repunerea în situația anterioară,

prima de obiectiv de 10.000 euro și compensarea în bani a preavizului.

Prin decizia

civilă nr. 73 din 05 februarie 20J5, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a

respins, ca nefondate, recursurile declarate de contestator și de intimată

împotriva sentinței nr. 5128 din data de 01 octombrie 2014, pronunțată de

Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 4422/63/2010**, având ca obiect contestație

decizie de concediere.

Împotriva

acestei decizii a formulat cerere de revizuire I.M., întemeiată pe art. 322

alin. (2), alin. (5) și alin. (7) C. proc. civ. solicitând, în esență,

următoarele: admiterea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 73/2015

pronunțată în Dosarul nr. 4422/63/2010** de către Curtea de Apel Craiova ca

fiind netemeinică și nelegală și dată în contradictoriu cu sentința civilă nr.

5253/2013 a Tribunalului Dolj, cât și cu decizia civilă nr. 9411/2013 a Curții

de Apel Craiova, ambele pronunțate în Dosarul nr. 25920/63/2012; în temeiul

art. 327 alin. (1) C. proc. civ. modificarea în parte a acesteia, în sensul:

acordării despăgubirilor cuvenite în baza art. 78 alin. (1) C. muncii privind

concedierea nelegală pentru perioada 01 februarie 2010-05 februarie 2015 (data

pronunțării deciziei civile nr. 73/2015 a Curții de Apel Craiova), perioadă din

care se excede de la plata despăgubirilor perioada 10 mai 2010-21 septembrie

2011 acordate în Dosarul nr. 25920/63/2012 în aceeași cauză; - să se modifice

hotărârea în sensul solicitat prin recurs al renunțării la despăgubirile

privind perioada 10 mai 2010-21 septembrie 2011 acordate în mod irevocabil,

constituind putere de lucru judecat în Dosarul nr. 25920/63/2012.

Prin decizia

civilă nr. 418 din 24 iunie 2015, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de

revizuire formulată de către I.M., împotriva deciziei civile nr. 73 din 05

februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în

Dosarul nr. 4422/63/2010**, în contradictoriu cu intimatul Asociația Fotbal

C.A., întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ. și a

declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe

prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul instanței supreme la data de 20 iulie 2015, iar la

termenul de judecată din 29 octombrie 2015, Înalta Curte a rămas în pronunțare

asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire, invocată, atât de

către intimată, prin întâmpinare, cât și de instanță, din oficiu, excepție pe

care, analizând-o cu prioritate, o va admite și va respinge cererea de

revizuire, ca inadmisibilă.

În ceea ce

privește inadmisibilitatea cererii de revizuire invocată de către intimată,

prin întâmpinare, motivată de faptul că hotărârea atacată nu evocă fondul

cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, în condițiile în

care hotărârile pretins potrivnice au fost pronunțate în cauze având ca obiect

un conflict de muncă, iar potrivit dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., în

cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță,

nesusceptibile de apel, instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele,

evocând astfel fondul cauzei.

Potrivit

dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile simt limitate la

admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

Această

dispoziție legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei

cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se

fundamentează.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri

rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei

hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere:

dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad

sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane,

având aceeași calitate.

Rațiunea reglementării

motivului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii

lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite,

dar având același obiect, aceeași cauza și aceleași părți. În asemenea situații

executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se

prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația

anormală, creată, de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza

decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul

autorității de lucru judecat.

Aceasta pentru

că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, își are suportul logic în

respectarea puterii lucrului judecat, care conduce în final la anularea

hotărârii pronunțate cu încălcarea acestui principiu, respectiv a ultimei

hotărâri.

În speță, se

constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru însăși

admisibilitatea cererii de revizuire și anume ca între hotărârile pretins a fi

contradictorii să existe identitate de părți, obiect și cauza.

Astfel, prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr.

4422/63/2010, contestatorul I.M. a formulat contestație împotriva deciziei nr.

08 din 22 februarie 2010 emisă de pârâtul Fotbal C.A. Ploiești, solicitând

instanței constatarea nulității acesteia, obligarea unității pârâte la

reîncadrarea pe postul deținut și la acordarea despăgubirilor echivalente cu

drepturile salariale de care trebuia să beneficieze dacă ar fi rămas în funcție

pe perioada 22 februarie 2010 - data reintegrării efective pe post, cu

cheltuieli de judecată.

După mai multe

cicluri procesuale, prin sentința civilă nr. 5128 din data de 01 octombrie 2014,

pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 4422/63/2010**, s-a admis în parte

cererea. A fost obligată intimata să plătească contestatorului suma netă de

76838 RON, reprezentând: drepturi salariale și indemnizația de concediu medical

cuvenite în perioada 01 februarie 2010 – 10 mai 2010 în cuantum de 26271 RON,

3020 RON compensarea în bani a concediului de odihnă neetectuat aferent

aceleiași perioade, 27218 RON prime de joc cuvenite atât în baza contractului

individual de muncă, cât și în baza hotărârii AGA nr. 992 din 1 iulie 2009,

20329 RON bonusul pentru clasarea pe locul 14, sumă ce urmează să fie

reactualizată de la data nașterii dreptului până la data plății efective. S-au

respins celelalte capete de cerere privind anularea decizie de concediere 22

februarie 2010, repunerea în situația anterioară, prima de obiectiv de 10.000

euro și compensarea în bani a preavizului.

Prin decizia

civilă nr. 73 din 05 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

secția I civilă, în Dosarul nr. 4422/63/2010**, s-au respins, ca nefondate,

recursurile declarate de contestator și de intimată împotriva sentinței nr.

5128 din data de 01 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dolj.

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr.

25920/63/2012, contestatorul I.M. a solicitat constatarea nulității absolute a

deciziei nr. 51 din 10 mai 2010, prin care a fost desfăcut contractul de muncă

încheiat cu intimata CS Fotbal C.A. Ploiești, iar, ulterior, prin precizarea

acțiunii, reintegrarea pe postul de președinte de Consiliu Director și

acordarea despăgubirilor în temeiul art. 78 alin. (1) C. muncii, pentru

perioada 10 mai 2010 până la data reintegrării efective.

Prin sentința

civilă nr. 5253 din 05 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosar nr. 25920/63/2012, s-a

respins excepția tardivității formulării contestației invocată de intimată; s-a

respins excepția puterii lucrului judecat invocată de intimată; s-a admis

contestația; s-a anulat decizia nr. 51 din 10 mai 2010 emisă de intimată și s-a

dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei anulate; a

fost obligată intimata angajatoare către contestatorul-salariat la plata unei

despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate și cu

celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul potrivit contractului

individual de muncă și a actelor adiționale pe perioada 10 mai 2010-05 iulie

2013.

Prin decizia

civilă nr. 9411 din 13 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I

civilă, s-a admis recursul declarat de intimată, a fost modificată în parte

sentința în sensul înlăturării obligației de plată a despăgubirii pentru

perioada ulterioară datei de 21 septembrie 2011 și s-au menținut restul dispozițiilor

sentinței.

Așadar, Înalta

Curte constată că obiectul Dosarului nr. 4422/63/2010 a fost contestație

împotriva deciziei de concediere din 22 februarie 2010, iar obiectul Dosarului

nr. 25920/63/2012 l-a constituit anularea deciziei nr. 51 din 10 mai 2010. De

asemenea, se reține că, în Dosarul nr. 4422/63/2010, soluționat irevocabil prin

decizia civilă nr. 73 din 05 februarie 2015 a Curții de Apel Craiova, au fost

acordate despăgubiri salariale contestatorului pentru perioada 01 februarie

2010 – 10 mai 2010, iar în Dosarul nr. 25920/63/2012, soluționat irevocabil

prin decizia civilă nr. 9411 din 13 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, s-au acordat despăgubirile aferente perioadei 10 mai 2010-21

septembrie 2011.

Rațiunea

reglementării revizuirii prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc civ. se găsește

în necesitatea de a înlătura încălcarea principiului puterii judecat, când

instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având aceiași

obiect, aceeași cauză, aceleași părți. În asemenea situații executarea

hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează

de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată

de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea

și anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității lucrului

judecat.

În cauza de

față, însă, între ultima hotărâre pronunțată, decizia civilă nr. 73 din 05

februarie 2015, și decizia civilă nr. 9411 din 13 noiembrie 2013, ambele pronunțate

de Curtea de Apel Craiova, invocate de revizuent, nu se poate reține

contrarietatea, pentru că obiectul acestora este esențial diferit. Astfel, nu

se poate pune semnul egalității, din punctul de vedere al obiectului, între

cele două decizii de concediere ce au făcut obiectul a două dosare distincte.

Chiar dacă

izvorul acestor litigii dintre părți îl constituie neînțelegerile generate de

decizia de concediere din 22 februarie 2010, emisă de către intimată,

hotărârile judecătorești invocate de revizuent dau dezlegare unor cereri cu

obiect diferit, cu finalitate diferită.

Or, elementele

triplei identități (părți, obiect și cauză) trebuie întrunite în mod cumulativ,

astfel încât este suficientă neîndeplinirea unuia dintre aceste elemente pentru

respingerea cererii de revizuire.

Înalta Curte

mai constată că revizuentul este nemulțumit de modul de soluționare a cererilor

sale privitoare la despăgubiri, respectiv, de felul în care, prin decizia a

cărei anulare o solicită, a fost valorificată autoritatea de lucru judecat a

celor reținute în Dosarul nr. 25920/63/2012, finalizat prin decizia civilă nr.

9411 din 13 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, însă aceste nemulțumiri se

constituie în critici de netemeinicie, ce nu pot fi analizate în cadrul

prezentei cereri de revizuire. În plus, se constată că, în cadrul recursului

declarat împotriva sentinței civile nr. 5128/2014 a Tribunalului Dolj

revizuentul a invocat hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul ce a

format obiectul Dosarului nr. 25920/63/2012 (sentința civilă nr. 5253 din 05

iulie 2013 a Tribunalului Dolj și decizia civilă nr. 9411 din 13 noiembrie 2013

a Curții de Apel Craiova), iar instanța de recurs, prin decizia civilă nr. 73

din 05 februarie 2015 a Curții de Apel Craiova, a analizat incidența

hotărârilor pronunțate în celălalt litigiu, situație în care problema

autorității de lucru judecat nu mai poate fi readusă în discuție pe calea

revizuirii.

În realitate,

solicitând prin cererea de revizuire să i se acorde despăgubiri pe perioada

ulterioară datei de 21 septembrie 2011, revizuentul tinde la încălcarea

autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 9411 din 13 noiembrie 2013 a

Curții de Apel Craiova, prin care i s-au respins, în mod irevocabil, aceste

pretenții.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire, ca

inadmisibilă.

Se va proceda,

totodată, la reducerea onorariului achitat de intimată, la suma de 1.000 RON,

raportat la criteriile prevăzute de dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., respectiv munca depusă de avocat, determinat de elemente precum

complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul I.M. împotriva deciziei

nr. 73 din data de 5 februarie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă,

pronunțată în Dosarul nr. 4422/63/2010**.

Obligă

revizuentul la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată

reduse, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimata Asociația

Fotbal C.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 octombrie 2015.