ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2155/2016

HOTĂRÂRE

10.11.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2155/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2155/2016

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. x/105/2014, la data de 05.05.2014, contestatoarea A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de suspendare a contractului de muncă, reintegrarea contestatoarei în funcția avuta anterior emiterii acestei decizii, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsită pe perioada suspendării contractului individual de muncă.

În motivarea acțiunii, contestatoarea a învederat instanței că a fost angajată prin semnarea contractului individual de muncă pe durată nedeterminată la pârâta SC B. SA Ploiești, iar, prin decizia nr. 144 din 31 martie 2014 emisă de pârâtă, i s-a suspendat contractul individual de muncă, pe durata cercetării disciplinare. La baza emiterii acestei decizii a stat (după cum se menționează în cuprinsul acesteia) o pretinsă faptă de agresare fizică și verbală a unei salariate a societății, de către contestatoare. A arătat că în realitate nu a săvârșit fapta menționată în cuprinsul acestei decizii, considerând emiterea deciziei ca fiind netemeinică și nelegală.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, raportat la art. 208 din Legea nr. 62/2011.

În dovedirea acțiunii, contestatoarea a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

În raport de motivele cererii de chemare în judecată, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, arătând că reclamanta a fost salariata sa până la data de 12.05.2014, când i-a încetat contractul individual de muncă, ca efect al deciziei de concediere pentru motive disciplinare. Pentru emiterea acestei decizii, a fost efectuată procedura cercetării disciplinare prealabile prevăzută de Legea nr. 53/2003 - C. muncii.

Având în vedere gravitatea faptelor de care era acuzată salariata A., precum și din necesitatea de a asigura tuturor salariaților societății desfășurarea activității în condiții de siguranță a integrității fizice și psihice, coroborat cu istoricul relațiilor de serviciu ale salariatei cu colegii săi, conducerea societății a fost determinată să aplice prevederile art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, care prevăd posibilitatea suspendării contractului individual de muncă al unui salariat pe durata cercetării disciplinare prealabile, emițând în acest scop decizia nr. 144 din 31 martie 2014, care face obiectul prezentului dosar. în prezența a 3 martori, salariata a refuzat primirea deciziei, astfel încât i-a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire în data de 03.04.2014.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208, art. 139 alin. (1) din noul C. proc. civ. și pe dispozițiile relevante ale Legii nr. 53/2003 - C. muncii.

Anexate întâmpinării s-au depus înscrisuri.

Prin încheierea de ședință de la 14.01.2015 s-a încuviințat cererea și s-a dispus conexarea Dosarului nr. x/105/2014 la prezentul dosar.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 06.06.2015, sub nr. x/105/2014, contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei nr. 309 din 29 aprilie 2014, prin care s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, în temeiul art. 61 lit. a) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii.

Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 3082 din 11.11.2015, a respins, ca neîntemeiate, contestațiile conexate, formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SA.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației privind decizia desfacerii contractului individual de muncă, iar, pe fond, anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, reintegrarea în funcția avută anterior emiterii acestei decizii și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsită până la data reintegrării efective în funcția avută.

Intimata-pârâtă SC B. SA Ploiești a formulat întâmpinare, prin care a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, iar sentința atacată este legală și temeinică. A solicitat respingerea apelului.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia nr. 1127 din 23 mai 2016 a respins, ca nefondat, apelul.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs, invocând ca motiv de recurs nelegalitatea hotărârii instanței de apel în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticând decizia recurată a arătat că instanța de apel nu a aplicat prezumția de nevinovăție care opera în favoarea sa și faptul că nu s-a constatat existența unei legături de cauzalitate între leziunile numitei C. și fapta reclamantei, din probele cauzei nerezultând că se face vinovată de agresarea părții vătămate.

Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile Ordinului nr. 60/2006, în defavoarea art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii și nu a analizat aplicarea Regulamentului intern, respectiv art. 76 pct. 33.

Potrivit prevederilor din Regulamentul intern sancțiunile se aplică în mod progresiv, mai întâi reducerea salariului, ulterior, în cazul repetării abaterii, putând fi aplicată sancțiunea desfacerii contractului de muncă. În cazul său, sancțiunea dispusă este mult mai gravă față de presupusa abatere.

Critică și faptul că instanța de apel nu a ținut cont că au fost declarate neconstituționale prevederile art. 52 alin. (1) lit. b) și art. 52 alin. (2) lit. a) C. muncii.

Pârâta-emitentă nu a comunicat în termenul legal decizia de desfacere a contractului individual de muncă și, în consecință, trebuia constatată nulitatea acesteia.

A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și, pe fond, anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, reintegrarea în funcția avută anterior emiterii acestei decizii și obligarea societății la plata unei despăgubiri egală cu salariu indexat și corelat și celelalte drepturi și tichete de masă, de care a fost lipsită până la data reintegrării efective în funcția avută.

Cererea de recurs a reclamantei a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 27.07.2016.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a întocmit, la data de 14 septembrie 2016, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și a dispus comunicarea lui părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a apreciat că, având în vedere obiectul litigiului, și anume conflict de muncă, reclamanta nu are deschisă calea de atac a recursului în raport de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirii punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ.

La data de 7.10.2016, intimata-pârâtă SC B. SA a depus la dosarul cauzei punctul său de vedere la raport, prin care a arătat că hotărârea atacată este definitivă în apel și că reclamanta nu are deschisă calea de atac a recursului, întrucât hotărârile pronunțate în litigii având ca obiect conflicte de muncă nu sunt supuse recursului. A solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 10 noiembrie 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat împotriva deciziei nr. 1127 din 23 mai 2016 a Curții de Apel Ploiești, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Cererile introductive conexe, prin care reclamanta a contestat decizia nr. 144 din 31 martie 2014 prin care i s-a suspendat contractul individual de muncă și decizia nr. 309 din 29.04.2014 prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, la data de 5 mai 2015, respectiv 6 iunie 2015, după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., context în care sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 24 același act normativ.

În drept, Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. a intrat în vigoare la data de 15.02.2014, prin apariția Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a acestui act normativ, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 4/2013, care a schimbat dispozițiile finale ale legii de punere în aplicare a noului C. proc. civ., în sensul că art. 81 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 545/03.08.2012, cu completările ulterioare, intră în vigoare la data de 15 februarie 2013.

Potrivit dispozițiilor art. 456 din Titlul II - Căile de atac - C. proc. civ., hotărârile judecătorești pot fi supuse apelului, care este cale ordinară de atac și, în anumite condiții expres prevăzute de textele legale, căilor extraordinare de atac care sunt recursul, contestația în anulare și revizuirea.

Dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că o hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O cale de atac neprevăzută de lege, potrivit normei conținute de art. 457 alin. (3) C. proc. civ., atrage inadmisibilitatea ei.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificat de O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013, prevăd că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă un conflict de muncă, având ca obiect contestațiile conexate formulate de reclamanta A. cu privire la suspendarea și desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, reintegrarea contestatoarei în funcția avută anterior emiterii acestei decizii și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsită până la data reintegrării efective în funcția avută.

În raport de dispozițiile legale anterior menționate, decizia civilă nr. 1127 din 23 mai 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A.