ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1053/2016

Decizia nr. 1053/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 mai 2014 pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă,

reclamantul A.

solicitat anularea

Deciziei nr. 4028 din 22 aprilie 2014 prin care i-a fost desfăcut disciplinar contractul de muncă, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, precum și la plata daunelor morale în cuantum de 30.000 lei pentru desfacerea nelegală a contractului de muncă

.

Prin sentința civilă nr. 2107 din data de 25 august2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantul

A.

, fiind obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 5.359,85 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 2140 din 14 decembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,

a admis apelul formulat de reclamantul A. și a schimbat în parte sentința civilă nr. 2107 din 25 august 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova,în sensul că a admis în parte contestația, a anulat Decizia nr. 4028 din 22 aprilie 2014 emisă de intimata SC B. SRL și a obligat intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la data rămânerii definitive a sentinței, respectiv, 14 decembrie 2015; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale, în cuantum de 30.000 lei, a înlăturat obligația contestatorului de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5359,85 lei, a menținut în rest dispozițiile sentinței și a luat act că apelantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva deciziei curții de apel, intimata SC B. SRL a formulat cerere de revizuire,întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 teza I C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 523 din data de 10 martie 2016,Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins ca nefondată cererea de revizuire, hotărârea pronunțată fiind definitivă.

Împotriva acestei decizii,

revizuenta SC B. SRL,

a formulat apella data de 30 martie 2016, conform ștampilei de primire a curții de apel.

Calea de atac intitulată „Apel”a fost înregistrată la data de 4 aprilie 2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, ca „Recurs”, având în vedere faptul că Înalta Curte nu are competența de soluționare a căii de atac a apelului, ci numai a recursului declarat împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel, potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 304/2004 și art. 97 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 14 aprilie 2016, a fost recalificată calea de atac ca fiind recurs declarat împotriva Deciziei civile

nr. 523 din data de 10 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă

.

În cuprinsul motivelor depuse la dosar, revizuenta prezintă critici ale deciziei pronunțate în apel, arătând, totodată, că nu este de acord cu aserțiunile instanței de revizuire, conform cărora revizuirea nu poate fi primită pentru motive care repun în discuție probleme de fond ce au fost soluționate de instanța de control judiciar.

În aplicarea art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost însușit de membrii completului de judecată la data de 14 aprilie 2016, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile în litigiu.

Conform dovezilor aflate la filele 31-33 din dosar, raportul a fost comunicat recurentei-

revizuente SC B. SRL

și intimatului

A.

la data de 18 aprilie 2016.

La data de 22 aprilie 2016, recurenta-

revizuent

ăa depus la dosar punct de vedere, prin care a arătat că recursul este admisibil întrucât dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. lasă loc de interpretări, iar dreptul de a exercita calea de atac nu poate fi suprimat. A arătat, de asemenea, că excluderea de la controlul judecătoresc imediat a deciziei prin care s-a respins cererea de revizuire determină o încălcare a accesului liber la justiție, iar prin exercitarea căii de atac a recursului se respectă exigențele dreptului consacrat de art. 21 alin. (1) și alin. (2) și, respectiv, de art. 129 din Constituție.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 523 din data de 10 martie 2016, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 2140 din 14 decembrie 2015 pronunțată de aceeași curte de apel, hotărârea fiinddefinitivă.

Față de natura pretenției deduse judecății, respectiv, litigiu de muncă, se reține incidența dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., care stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Referitor la aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, așa cum prevede art. 274 C. muncii.

Art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. stipulează, de asemenea, că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, iar art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect litigii de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În cauză, hotărârea asupra căreia s-a exercitat calea de atac a revizuiriia fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești într-o acțiune având ca obiect litigiu de muncă, decizie care este definitivă.

Prin urmare Decizia

nr. 523 din 10 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în soluționarea cererii de revizuire, nu este

supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile

art. 513 alin. (5)

C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de revizuenta SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 523 din 10 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2016.