ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2044/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2044/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019
Asupra apelului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 20 martie 2018, sub nr. x/2018, contestatoarea A. a chemat-o în judecată pe intimata B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:
să anuleze decizia de concediere nr. 50 din 21 februarie 2018;
să dispună repunerea în situația anterioară emiterii deciziei contestate, prin reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior concedierii;
să o oblige pe intimată la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale majorate și a tuturor drepturilor salariale indexate și actualizate, ce i se cuvin de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă pe postul deținut anterior;
în subsidiar, să anuleze decizia contestată și să o oblige pe pârâtă să emită o nouă decizie de încetare a contractului de muncă, cu schimbarea temeiului legal al măsurii, din art. 61 lit. a) Codul muncii (disciplinar) în art. 65 1 din același act normativ (concedierea pe motive ce nu țin de persoana salariatului);
să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 39-40, art. 61, art. 67, art. 78, art. 248, art. 251-252 și art. 269 din Codul muncii, art. 28 și art. 211 din Legea nr. 62/2011.
Prin sentința civilă nr. 2697 din 17 septembrie 2018, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis contestația formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L.; a anulat decizia nr. 50 din 21 februarie 2018; a dispus repunerea în situația anterioară emiterii deciziei anulate, prin reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior concedierii; a obligat-o pe intimată la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării efective în muncă, precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.200 RON.
Împotriva sentinței primei instanțe, B. S.R.L. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemenicie și nelegalitate.
Prin decizia nr. 566 din 1 martie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta B. S.R.L. împotriva sentinței primei instanțe și a obligat-o pe apelantă la plata către intimata A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.
Împotriva deciziei instanței de apel, B. S.R.L. a formulat contestație în anulare, prin care a solicitat anularea deciziei atacate, în temeiul art. 503 alin. (1) și (2) pct. 3 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 1671 din 3 iunie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea B. S.R.L. împotriva deciziei instanței de apel și a obligat-o pe contestatoare la plata către intimata A. a cheltuielilor de judecată în cauntum de 1.000 RON.
Împotriva deciziei instanței de retractare, B. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea deciziei atacate, în sensul admiterii contestației în anulare.
Intimata a depus întâmpinare la 26 august 2019, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității, tardivității și nulității căii de atac pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, precum și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea apelului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:
Acțiunea are ca obiect anularea deciziei de concediere nr. 50 din 21 februarie 2018 și reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior concedierii, fiind întemeiată pe dispozițiile Codului muncii și Legii nr. 62/2011.
Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar conform art. 214 din același act normativ, "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".
De asemenea, art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că hotărârile pronunțate de instanțele de apel în materia conflictelor de muncă sunt definitive.
Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă constată că litigiul are ca obiect un conflict individual de muncă.
Cum hotărârile pronunțate în apel în materia conflictelor de muncă sunt definitive, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".
Având în vedere că hotărârea atacată cu contestație în anulare este definitivă, conform art. 214 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că și decizia instanței de retractare are același caracter, conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ.
Fiind o hotărâre definitivă, decizia instanței de retractare nu este supusă căilor de atac de reformare, deci nici apelului.
În plus, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența materială funcțională de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 97 C. proc. civ. și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.
În aceste condiții, apelul declarat împotriva deciziei nr. 1671 din 3 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă este inadmisibil.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 214 din Legea nr. 62/2011 și art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, raportat la art. 97 și art. 508 alin. (4) C. proc. civ. și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil apelul declarat de apelanta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1671 din 3 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
Cu privire la cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, instanța supremă constată că intimata a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, conform chitanței de plată a onorariului în cuantum de 1.000 RON, aflată la dosarul Înaltei Curți.
Față de soluția de respingere a apelului, Înalta Curte, în temeiul art. 452 și art. 453 alin. (1), raportat la art. 482 C. proc. civ., va obliga pe apelanta B. S.R.L. la plata către intimata A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil apelul declarat de apelanta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1671 din 3 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
Obligă pe apelanta B. S.R.L. la plata către intimata A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2019.