ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6269/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6269/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului civil de față; Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Brăila sub nr. 11394/196/2008, reclamanta A.S. prin mandatari C.C. și P.T., a chemat în judecată pe pârâții G.P. și G.F., pentru ca pe baza probelor ce se vor administra să se constate că este proprietar de drept asupra imobilului situat în municipiul Brăila, str. G. nr. 31, în calitate de fiică a defunctului C.D. Pârâții au considerat necesar ca reclamanta să precizeze obiectul acțiunii. Reclamanta, prin mandatar C.C., a precizat că obiectul acțiunii este revendicarea imobilului situat în Brăila, str. G. nr. 31, iar reclamanți alături de A.S. sunt și mandatarii C.C. și P.T. Reclamanții au evaluat imobilul revendicat la suma de 1.627.929,6 lei RON.
Având în vedere prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și art. 159 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Brăila s-a declarat necompetentă din punct de vedere material să judece acțiunea în revendicare. Prin Sentința civilă nr. 1725 din 23 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. 11394/196/2008, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu, iar în temeiul art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ. raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de A.S., C.C. și P.T. în contradictoriu cu pârâții G.P. și G.F. și Primăria Brăila, în favoarea Tribunalului Brăila și a dispus înaintarea dosarului la această instanță.
Cauza s-a înregistrat la Tribunalul Brăila, după declinare, sub nr. 1647/113/2009. Prin încheierea din 6 august 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila s-a luat act de precizările făcute de C.C. și P.T., în sensul că înțeleg să stea în judecată numai în calitate de mandatari ai reclamantei A.S. nu și în calitate de reclamanți. Prin Sentința civilă nr. 872 din 16 noiembrie 2009 Tribunalul Brăila a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Primăria Brăila și ca atare a respins acțiunea formulată de reclamanta A.S. prin mandatarii C.C. și P.T. domiciliați în Brăila, str. P. nr. 6, față de această pârâtă, a respins excepțiile invocate de pârâții G.P. și G.F., cu domiciliul în Brăila, b-dul A.I.C.
nr. 75, privind nulitatea cererii de chemare în judecată pentru netimbrare; lipsa calității procesuale active a reclamantei; nulitatea mandatului de reprezentare a reclamantei și inadmisibilitatea acțiunii în constatare. Pe fond a respins ca nefondată acțiunea civilă în revendicare împotriva pârâților G.F. și G.P. și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâți, în sumă de 357 RON. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta prin mandatarii săi. Prin Decizia nr. 109/A din 19 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a fost respins apelul ca nefondat. Împotriva deciziei menționate anterior au declarat recurs mandatarii C.C. și P.T., în numele reclamantei A.S.
(decedată). La data de 14 iunie 2012, L.(A.)F. a depus o petiție, în cuprinsul căreia arată că, în calitate de moștenitoare a mamei sale, A.S. nu își însușește recursul și niciun act întocmit de mandatarii C.C. și P.T., la care a atașat copia Certificatului de moștenitor nr. 63 din 22 septembrie 2012 emis de Biroul Notarului Public I.E. Înalta Curte a pus în discuție excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei-reclamante A.S. (decedată), conform art. 41 (1) C. proc. civ., față de împrejurarea că recursul este semnat de mandatarii C.C. și P.T., și că acesta nu a fost confirmat de moștenitori. Înalta Curte a constatat întemeiată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei reclamante, având în vedere că potrivit certificatului de deces seria DS nr. 998269 din 19 octombrie 2009 eliberat de Consiliul local municipal Târgoviște reclamanta A.S.
a decedat la data de 29 iulie 2009, iar prezentul recurs a fost formulat la data de 14 iunie 2010 în numele recurentei de către mandatarii C.C. și P.T. și că moștenitoarea recurentei reclamante a declarat că nu își însușește recursul și niciun act întocmit de mandatarii C.C. și P.T. Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ. orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei fizice și încetează la moartea acesteia. Dispozițiile art. 71 alin. (1) prima teză C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că mandatul dăinuiește și după decesul celui care l-a dat, până la retragerea lui de către moștenitori, dar orice cerere trebuie formulată în numele succesorilor, persoane cu capacitate procesuală de folosință.
În consecință, Înalta Curte va respinge recursul declarat de mandatarii C.C. și P.T., în numele reclamantei A.S. (decedată) împotriva Deciziei nr. 109/A din 19 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de mandatarii C.C. și P.T., în numele reclamantei A.S. (decedată) împotriva Deciziei nr. 109/A din 19 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a reclamantei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - GV
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.