ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7639/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată din 9 aprilie 2010, reclamantul S.V. a formulat contestație împotriva dispoziției de modificare din 16 martie 2010, a art. 4 din dispoziția de restituire în compensare din 18 aprilie 2008, și a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 1701 m.p., cu motivarea că prin notificarea înregistrată din 11 iunie 2001, S.R., în calitate de moștenitor al autoarei C.A., a solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul situat în municipiul Brăila, fosta str. R., nr. 176, în prezent, str. D., nr. 182, constând în teren în suprafață de 1701 m.p. și construcții aferente demolate de Primăria municipiului Brăila.

Reclamantul S.V. și-a exprimat expres solicitarea de a i se restitui în natură suprafața de teren rămasă diferență, respectiv 1266 m.p. La termenul de judecată din data de 18 iunie 2010 a formulat cerere de intervenție în interes propriu Direcția Administrației Piețelor și Târgurilor Brăila și a solicitat respingerea contestației formulată de S.V. prin care a solicitat restituirea terenului în natură, menținerea prevederilor art. 4 din dispoziția Primarului din 16 martie 2010 de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Prin sentința civilă nr. 1169 din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului Brăila s-a respins, ca nefondată, contestația și s-a admis cererea de intervenție în interes propriu, reținându-se următoarele: În fapt, prin dispoziția din 16 martie 2010 emisă de Municipiul Brăila prin Primar, s-a dispus modificarea art. 4 din dispoziția de restituire în compensare din 18 aprilie 2008, în sensul că pentru diferența de 1266 m.p.

teren nerestituit și pentru construcțiile în suprafață de 263 m.p. – parter și 338,72 m.p. – etaj, precum și 132 m.p. - magazie, aferente imobilului situat în Brăila, str. R., nr. 176 se propune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, lui S.V., moștenitorul lui S.R., conform certificatului de moștenitor din 11 noiembrie 2002. S.R. a formulat notificare la data de 5 iunie 2001 în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată din 11 iunie 2001, prin care a solicitat în mod expres, plata de despăgubiri bănești pentru imobilul demolat situat în Brăila str. D., fosta str. R. nr. 176, format din teren în suprafață de 1701 m.p. și pentru construcțiile aferente demolate. În notificare se menționează că este moștenitorul lui C.A., fostul proprietar al imobilului notificat.

Anterior notificării în baza Legii nr. 10/2001, S.R. a solicitat despăgubiri bănești pentru același imobil în baza Legii nr. 112/1995. Ținându-se cont de opțiunea notificatoarei S.R., Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a dispus evaluarea imobilului revendicat și s-a întocmit în acest sens raportul de expertiză tehnică imobiliară de către ing. C.E. Prin dispoziția din 15 noiembrie 2005 emisă de Municipiul Brăila prin Primar s-a propus acordarea de despăgubiri bănești. Solicitarea notificatoarei a fost în mod constant de a i se stabili măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești și nu restituirea în natură a imobilului ce a aparținut autoarei sale C.A. Reclamantul S.V. nu mai era în termenul legal să modifice notificarea formulată de S.R.

pe care o moștenește în calitate de soț. Deși opțiunea a fost făcută de beneficiarul moștenitor S.R., emițându-se dispoziția din 15 noiembrie 2005, acesta a formulat ulterior, cerere prin care solicita atribuirea în natură a terenului și acordarea de despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate. Dând curs cererii reclamantului, Municipiul Brăila prin Primar a emis dispoziția de restituire în compensare din 18 aprilie 2008 prin care s-a restituit suprafața de 435 m.p. teren situat în Brăila, Piața P. nr. 20 și s-a revocat în totalitate dispoziția din 15 noiembrie 2005 și dispoziția din 5 octombrie 2006. Constatând că restituirea în natură a diferenței de teren nu este posibilă, s-a dispus modificarea art. 4 din dispoziția de restituire în compensare din 18 aprilie 2008, în sensul că pentru diferența de 1266 m.p.

nerestituită și pentru construcțiile în suprafață de 263 m.p. – parter și 338,72 m.p. etaj, precum și 132 m.p. magazie, aferente imobilului situat în Brăila, str. R. nr. 176 se propune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Reclamantul S.V. a contestat dispoziția din 16 martie 2010 emisă de Municipiul Brăila prin Primar, prin care s-a dispus modificarea art. 4 din dispoziția de restituire în compensare din 18 aprilie 2008, motivând că terenul există în natură, liber și neafectat de construcții. Cererea reclamantului nu poate fi admisă deoarece nu a făcut dovada faptului că terenul revendicat este situat pe amplasamentul pe care se află obiectivul Piața H. Există o confuzie cu privire la amplasamentul terenului revendicat.

În notificarea făcută de S.R. se menționează că imobilul este situat în fosta str. R. nr. 176, în prezent str. D., colț cu str. G., fostă str. M.B. Așa cum rezultă din documentația cadastrală depusă la dosar cu privire la istoricul municipiului Brăila, cele două străzi, G. și M.B. au reprezentat locații diferite și niciodată nu s-au substituit ca denumire. Este evident că nu există identitate între imobilul ce a aparținut lui C.A. autorul notificatoarei S.R. și imobilul ce se revendică în natură, ce aparține domeniului public al Municipiului Brăila pe care sunt amplasate obiective comerciale și Piața H., aflate în administrarea intervenientei.

Examinând planurile de încadrare în zonă precum și documentația cadastrală existentă la arhivele statului, pe care intervenienta a depus-o la dosar, se constată că terenul pe care este amplasată Piața H. a aparținut domeniului Municipiului Brăila pe care a construit Halele C. din Brăila, datând încă din anul 1925. Prin urmare, este indubitabil faptul că terenul pe care se află amplasate obiectivele comerciale ce compun Piața H. a aparținut și aparține domeniului public al Municipiului Brăila și se află în administrarea intervenientei SC A.P.T. SA Brăila, care, potrivit HCLM nr. 230 din 14 iulie 2010, este continuatoarea drepturilor și obligațiilor procesuale ale Direcției Administrației Piețelor și Târgurilor Brăila.

În aceste condiții, restituirea în natură a terenului nu este posibilă, iar propunerea de despăgubiri este în conformitate atât cu opțiunea inițială a notificatoarei S.R., precum și cu opțiunea finală a reclamantului. Reclamantul a solicitat, prin precizările finale, să se constate că restituirea în natură a terenului în suprafață de 435 m.p. situat în Brăila, Piața P. nr. 20, prin dispoziția de restituire în compensare din 18 aprilie 2008, este nelegală deoarece tranzacția încheiată cu privire la acest teren s-a făcut prin mijloace frauduloase. Instanța nu este investită să stabilească legalitatea tranzacției încheiate de reclamant cu privire la acest teren și nici nu are competența materială în cadrul procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001.

În ce privește cuantumul despăgubirilor bănești, instanța nu are competența să stabilească deoarece este atributul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, reglementată prin Titlului VII din Legea nr. 247/2005. În drept, potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, stabilirea și plata despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv de către stat și care nu pot fi restituite foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, se face de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate în temeiul acestei legi.

Împotriva deciziei de stabilire a despăgubirilor emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, se poate face contestație la instanța de contencios administrativ. Așa fiind, dosarul împreună cu dispoziția prin care s-au stabilit măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești va fi trimis de către Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de drept comun investită cu această cauză neavând competența să stabilească cuantumul despăgubirilor bănești conform solicitărilor reclamantului. În consecință, tribunalul a constatat că dispoziția atacată este legală și temeinică, motiv pentru care a respins ca nefondată contestația formulată.

Cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC A.P.T. SA Brăila, prin care a solicitat respingerea contestației formulată de reclamant având ca obiect restituirea în natură a terenului și constatarea dreptului de administrare asupra acestuia, instanța a considerat-o fondată, pentru aceleași considerente care au fost expuse în cadrul analizării contestației, constatând că terenul în suprafață de 1701 m.p. situat în Municipiul Brăila, str. D. nr. 182 se află în administrarea intervenientei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S.V. Prin decizia civilă nr. 25A din 20 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 S.R. – în prezent decedată – autoarea reclamantului S.V., a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Brăila, str. R. nr. 176, imobil format din 1701 m.p, teren și construcție. Prin probatoriile administrate în cauză s-a făcut dovada că în prezent, construcția este demolată, iar terenul se află în proprietatea Municipiului Brăila. Singurele probleme rămase în discuție, în speță, sunt amplasamentul imobilului și dacă este posibilă restituirea în natură sau nu a acestuia. Prin dispoziția Primarului municipiului Brăila din 15 noiembrie 2005 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru 1701 m.p.

teren și construcție. Ulterior, ca urmare a cererii din anul 2008 formulate de S.V. - moștenitorul lui S.R., s-a emis dispoziția din 18 aprilie 2008 prin care s-a restituit în compensare o suprafață de 435 m.p. teren situat în str. P. nr. 20. Totodată, s-a menționat că pentru diferența de teren imposibil de restituit în natură se va acorda un alt teren cu care notificatorul să fie de acord. Prin dispoziția din 16 martie 2010 a Primarului municipiului Brăila s-a propus, pentru diferența de teren și pentru construcții, acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. În ceea ce privește dispoziția din anul 2008, reclamantul a făcut deseori afirmația că e rezultatul unui abuz de putere al unui consilier local cu care a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare pentru terenul ce i s-a acordat în compensare.

Însă, în precizările privind obiectul cauzei a menționat că prin prezenta contestație nu solicită decât restituirea în natură a terenului ce a aparținut autoarei sale și despăgubiri pentru construcție. Referitor la reconstituirea vechiului amplasament expertiza tehnică dispusă în cauză a ajuns la concluzia că terenul în cauză este situat în prezent la adresa str. D., nr. 182 și este dispus pe direcția N-S pe sectorul de fructe din „Piața H.” între str. Piața P. și str. D. nr. 182, iar pe direcția E-V pe halele cu pește, minimarket, magazinele de comercializat pâine, vinuri, între str. M.B. și str. R. (în Piața H.). Identificarea și încadrarea în zonă a terenului din str. D. nr. 182 (fosta R. nr. 176) este reprezentată în Anexa nr. 2 a raportului de expertiză.

De menționat că același amplasament îl stabiliseră și reprezentanții Primăriei municipiului Brăila și anume: juristul M.L., ing. C.V. și teh. N.Ș. care utilizaseră în referatele lor sintagma „imobilul din str. D. nr. 182 (fostă str. R. nr. 176) (...) și pe terenul respectiv este amenajată Piața M.”. Și petenta S.R. afirmase că vechiul amplasament al imobilului este pe terenul ocupat în prezent de Piața C. a Brăilei. La expertiza B. efectuată în apel a formulat obiecțiuni Primăria municipiului Brăila considerând că nu s-au luat în calcul toate actele din dosar. Obiecțiunile au fost înlăturate argumentat de către expert, iar unele din înscrisuri întăreau concluzia inițială a expertului. Reprezentantul intimatei SC A.P.T.

SA Brăila a propus alte două locații ale amplasamentului terenului, însă pentru că acestea nu aveau nimic în comun cu adresa din str. D. și pentru că pe acestea se aflau construcții vechi (iar construcția lui A.C. a fost demolată potrivit afirmației lui S.R., S.V.) în mod corect nu au putut fi primite nici aceste obiecțiuni. Față de constatarea că în prezent terenul în discuție este ocupat de Piața C. a Brăilei s-a stabilit regimul juridic al terenului. Potrivit HCL nr. 107/2001 privind inventarierea bunurilor din domeniul public al Municipiului Brăila, la pct. 5, se află și Piața C.; potrivit H.G. nr. 363/2002 s-a atestat acest fapt, iar potrivit HCL nr. 279/2009 acest bun a fost transferat în domeniul privat al Municipiului Brăila.

Conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total (...) restituirea în natură se dispune pentru terenul liber (…), iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. În cazul în care pe terenuri (...) s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată de servituți legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”.

Conform expertizei efectuate în cauză, fosta proprietate C. (de 1701 m.p.) este ocupată în prezent de construcții în proporție de 56,6 % (964 m.p.), iar restul este constituit din alei și căi de acces pentru cumpărătorii pieței. Acest fapt conduce la concluzia că nu se poate da eficiență principiului restituirii în natură a terenului pentru că acesta este afectat de amenajări de utilitate publică – piața ce deservește cetățenii orașului Brăila. În drept, se constată că se aplică ipoteza a II-a a alin. (2) a art. 10 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia persoana îndreptățită urmează să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent. E adevărat că tarabele unei piețe se încadrează în sintagma „construcții ușoare, demontabile” prevăzută de alin. (3) a art. 10, însă acestea sunt destinate unui tip de comerț pretabil doar unei piețe și o piață nu lasă nici o urmă de îndoială că e o amenajare de utilitate publică.

În consecință, afirmația apelantului că amplasamentul terenului notificat a fost inclus abuziv în domeniul public al Municipiului Brăila în 2001 nu are fundament faptic, pentru că potrivit datelor din dosar (afirmații expert, reprezentanții Primăriei și ai intervenientei) Piața C. are această locație de dinainte de apariția Legii nr. 10/2001, iar inventarierea sa în domeniul public nu a fost decât o aplicare a dispozițiilor Legii nr. 213/1998. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul S.V. Prin motivele de recurs, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se invocă greșita aplicare a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și a art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum și art. III din anexa la Legea nr. 213/1998.

Se susține că instanțele de fond și apel au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 10 al Legii nr. 10/2001, atunci când au apreciat că terenul ce aparținut autorilor recurentului reclamant nu poate fi restituit în natură. Art. 10 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 dispune că pot fi restituite în natură acele terenuri pe care se află construcții ușoare sau demontabile, iar art. 10.4 din Norma de aplicare a Legii nr. 10/2001, dispune că se vor restitui în natură și acele terenuri pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile, cum ar fi chioșcurile, chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată. Din Anexa 5 a raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul B.D. rezultă că natura construcțiilor aflate pe terenul în litigiu este cea avută în vedere de normele legale sus-menționate, respectiv ca acestea sunt construcții ușoare, demontabile cu caracter de chioșc.

Judecătorii apelului aveau obligația, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să observe că, deși descrierea mai susmenționată este făcută de expert pentru toate construcțiile, acesta, în cuprinsul expertizei face afirmația că doar o parte din aceste construcții sunt ușoare. Prin urmare, cum descrierea tehnică este una singură pentru toate construcțiile, acestea nu pot fi de două categorii: ușoare și de alt tip. Cum din descrierea tehnică făcută de expert în Anexa 5 este evident, chiar și pentru o persoană care nu are pregătire tehnică, că aceasta descriere corespunde unei construcții ușoare, singura concluzie logică este că toate construcțiile aflate pe terenul în litigiu sunt construcții ușoare, demontabile.

În plus, cu privire la autorizații, expertul face o afirmație contradictorie, care trebuia avută în vedere de judecătorii apelului și anume: „aceste spații au fost construite până în anul 1990 de agenți economici privați”. Or, înainte de Revoluția din Decembrie 1989 nu existau agenți economici privați. Pe de altă parte, judecătorii apelului au aplicat greșit legea, respectiv art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece au apreciat că „o piață nu lasă nicio urmă de îndoială că este o amenajare de utilitate publică”. Caracterul de bun aflat în domeniul public sau privat al statului, însă, nu este lăsat la aprecierea vreunei persoane și nu este dat de notorietate. Art. III al anexei la Legea nr. 213/1998 stipulează care bunuri fac parte din domeniul public al statului: „Domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri (enumerarea este limitativă): pct. 2 - piețe publice, comerciale, târguri (...)”.

În chiar cuprinsul considerentelor deciziei recurate se retine că terenul în litigiu a avut regimul juridic de domeniu public, dar prin HCL nr. 279/2009 acest bun a fost transferat în domeniul privat al municipiului Brăila. Cum piețele comerciale și târgurile fac parte, în mod obligatoriu, conform Legii nr. 213/1998, din domeniul public al statului, iar terenul în litigiu face parte din domeniul privat al statului, se poate concluziona că terenul în litigiu nu are caracterul de piață publică și, prin urmare, poate fi restituit în natură. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că nu este fondat, urmând să îl respingă, pentru considerentele ce succed: Criticile formulate prin motivele de recurs se circumscriu sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece se invocă greșita interpretare și aplicare a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, precum și art. III din anexa la Legea nr. 213/1998. În susținerea motivului de nelegalitate invocat, se arată că instanțele anterioare au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, atunci când au apreciat că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, în condițiile în care toate construcțiile aflate pe teren sunt construcții ușoare, demontabile, iar pe de altă parte, au greșit atunci când au apreciat că o piață comercială este o amenajare de utilitate publică. În speță, stabilindu-se situația de fapt, urmare analizei și aprecierii probatoriului administrat, s-a constatat că în prezent, terenul în litigiu este ocupat de Piața H. – Brăila (Piața M.), situație în raport de care s-a stabilit regimul juridic al terenului.

Pentru determinarea tipului de măsuri reparatorii la care este îndreptățit recurentul reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, este relevantă, desigur, destinația actuală a terenului solicitat a fi restituit în natură. Prin urmare, având a se stabili dacă terenul solicitat este liber, respectiv dacă utilitățile amplasate pe acesta, constituie sau nu amenajări de utilitate publică ale localității urbane în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2008, s-a constatat – din probatoriul administrat, că terenul solicitat nu este teren liber, restituibil în natură, pe perimetrul imobilului fiind dispus sectorul de fructe al Pieții C. a Brăilei, cu spații comerciale diverse, un loc foarte populat și fregventat pe timpul zilei de cumpărătorii brăileni, motiv pentru care, măsura reparatorie privind acordarea de despăgubiri prin echivalent, dispusă față de recurentul reclamant, apare ca fiind cea legală și temeinică.

Potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, sintagma amenajări de utilitate publică are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale, etc iar, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces și existența sau utilizarea unor amenajări subterane și supraterane.

Textul art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, reglementează mai multe ipoteze, dar în speță, în raport de situația de fapt stabilită, recurentul reclamant invocă doar pe cele privitoare la terenuri ocupate de construcții. În cazul terenurilor ocupate de construcții legea distinge între ipoteza edificării de construcții noi autorizate și cea a construcțiilor neautorizate, iar în prima situație se distinge între construcțiile fixe și cele ușoare, demontabile, legea prevăzând restituirea în natură a terenului în cazul edificării de construcții neautorizate și de construcții ușoare, demontabile. În cauză s-a statuat că pe terenul în litigiu nu sunt construcții neautorizate, majoritatea construcțiilor fiind fixe, nu demontabile, o parte fiind și construcții ușoare.

Conform expertizei efectuate, fosta proprietate C. (de 1701 m.p.) este ocupată în prezent de construcții în proporție de 56,6 % (964 m.p.), iar restul terenului este ocupat de alei și căi de acces pentru cumpărătorii pieței. În mod corect a reținut instanța de apel că tarabele unei piețe se încadrează în sintagma „construcții ușoare, demontabile” prevăzută de alin. (3) a art. 10, însă acestea sunt destinate unui tip de comerț pretabil unei piețe. În situația dată, nu este posibilă o restituire în natură a terenului întrucât, cea mai mare suprafață de teren este ocupată de construcții fixe autorizate, între care se interpun construcții ușoare, demontabile (tarabele). O restituire doar a terenului aferent acestor din urmă construcții ar duce la o fragmentare excesivă a terenului, ceea ce ar face dificilă, dacă nu imposibilă, utilizarea acestuia de către reclamant, ceea ce ar conduce și la o diminiuare a valorii economice a terenului.

Nu se poate reține, deci, incidența în speță a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și a art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, nefiind în situația unor construcții neautorizate și în integralitate demontabile. Față de situația actuală a terenului solicitat a fi restituit în natură de către recurentul reclamant, așa cum rezultă din considerentele de mai sus, este fără relevanță a se mai analiza caracterul de bun aflat în domeniul public sau privat al statului, pentru terenul în litigiu, esențial fiind că nu este teren liber, restituibil în natură în sensul legii.

În consecință, stabilind că nu se poate da eficiență principiului restituirii în natură a terenului, recurentul reclamant beneficiind de măsuri reparatorii prin echivalent, instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legii speciale la situația de fapt stabilită în speță, nefiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca, nefondat, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva deciziei civile nr. 25A din 20 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012.