ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7639/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7639/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând, în
condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată din 9 aprilie 2010,
reclamantul S.V. a formulat contestație împotriva dispoziției de modificare din
16 martie 2010, a art. 4 din dispoziția de restituire în compensare din 18
aprilie 2008, și a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de
1701 m.p., cu motivarea că prin notificarea înregistrată din 11 iunie 2001, S.R.,
în calitate de moștenitor al autoarei C.A., a solicitat despăgubiri bănești
pentru imobilul situat în municipiul Brăila, fosta str. R., nr. 176, în
prezent, str. D., nr. 182, constând în teren în suprafață de 1701 m.p. și
construcții aferente demolate de Primăria municipiului Brăila.
Reclamantul S.V. și-a
exprimat expres solicitarea de a i se restitui în natură suprafața de teren
rămasă diferență, respectiv 1266 m.p.
La termenul de
judecată din data de 18 iunie 2010 a formulat cerere de intervenție în interes
propriu Direcția Administrației Piețelor și Târgurilor Brăila și a solicitat
respingerea contestației formulată de S.V. prin care a solicitat restituirea
terenului în natură, menținerea prevederilor art. 4 din dispoziția Primarului
din 16 martie 2010 de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din
Legea nr. 247/2005.
Prin sentința civilă
nr. 1169 din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului Brăila s-a respins, ca nefondată,
contestația și s-a admis cererea de intervenție în interes propriu, reținându-se
următoarele:
În fapt, prin dispoziția
din 16 martie 2010 emisă de Municipiul Brăila prin Primar, s-a dispus modificarea
art. 4 din dispoziția de restituire în compensare din 18 aprilie 2008, în sensul
că pentru diferența de 1266 m.p. teren nerestituit și pentru construcțiile în suprafață
de 263 m.p. – parter și 338,72 m.p. – etaj, precum și 132 m.p. - magazie, aferente
imobilului situat în Brăila, str. R., nr. 176 se propune acordarea de despăgubiri
în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, lui S.V., moștenitorul lui S.R.,
conform certificatului de moștenitor din 11 noiembrie 2002.
S.R. a formulat notificare
la data de 5 iunie 2001 în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată din 11 iunie 2001,
prin care a solicitat în mod expres, plata de despăgubiri bănești pentru imobilul
demolat situat în Brăila str. D., fosta str. R. nr. 176, format din teren în suprafață
de 1701 m.p. și pentru construcțiile aferente demolate.
În notificare se menționează
că este moștenitorul lui C.A., fostul proprietar al imobilului notificat.
Anterior notificării în
baza Legii nr. 10/2001, S.R. a solicitat despăgubiri bănești pentru același imobil
în baza Legii nr. 112/1995.
Ținându-se cont de opțiunea
notificatoarei S.R., Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a dispus
evaluarea imobilului revendicat și s-a întocmit în acest sens raportul de expertiză
tehnică imobiliară de către ing. C.E.
Prin dispoziția din
15 noiembrie 2005 emisă de Municipiul Brăila prin Primar s-a propus acordarea de
despăgubiri bănești.
Solicitarea notificatoarei
a fost în mod constant de a i se stabili măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor
bănești și nu restituirea în natură a imobilului ce a aparținut autoarei sale C.A.
Reclamantul S.V. nu mai
era în termenul legal să modifice notificarea formulată de S.R. pe care o moștenește
în calitate de soț.
Deși opțiunea a fost făcută
de beneficiarul moștenitor S.R., emițându-se dispoziția din 15 noiembrie 2005, acesta
a formulat ulterior, cerere prin care solicita atribuirea în natură a terenului
și acordarea de despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate.
Dând curs cererii reclamantului,
Municipiul Brăila prin Primar a emis dispoziția de restituire în compensare din
18 aprilie 2008 prin care s-a restituit suprafața de 435 m.p. teren situat în Brăila,
Piața P. nr. 20 și s-a revocat în totalitate dispoziția din 15 noiembrie 2005 și
dispoziția din 5 octombrie 2006.
Constatând că restituirea
în natură a diferenței de teren nu este posibilă, s-a dispus modificarea art. 4
din dispoziția de restituire în compensare din 18 aprilie 2008, în sensul că pentru
diferența de 1266 m.p. nerestituită și pentru construcțiile în suprafață de 263
m.p. – parter și 338,72 m.p. etaj, precum și 132 m.p. magazie, aferente imobilului
situat în Brăila, str. R. nr. 176 se propune acordarea de despăgubiri în condițiile
Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Reclamantul S.V. a contestat
dispoziția din 16 martie 2010 emisă de Municipiul Brăila prin Primar, prin care
s-a dispus modificarea art. 4 din dispoziția de restituire în compensare din 18
aprilie 2008, motivând că terenul există în natură, liber și neafectat de construcții.
Cererea reclamantului
nu poate fi admisă deoarece nu a făcut dovada faptului că terenul revendicat este
situat pe amplasamentul pe care se află obiectivul Piața H.
Există o confuzie cu privire
la amplasamentul terenului revendicat.
În notificarea făcută
de S.R. se menționează că imobilul este situat în fosta str. R. nr. 176, în prezent
str. D., colț cu str. G., fostă str. M.B.
Așa cum rezultă din documentația
cadastrală depusă la dosar cu privire la istoricul municipiului Brăila, cele două
străzi, G. și M.B. au reprezentat locații diferite și niciodată nu s-au substituit
ca denumire.
Este evident că nu există
identitate între imobilul ce a aparținut lui C.A. autorul notificatoarei S.R. și
imobilul ce se revendică în natură, ce aparține domeniului public al Municipiului
Brăila pe care sunt amplasate obiective comerciale și Piața H., aflate în administrarea
intervenientei.
Examinând planurile de
încadrare în zonă precum și documentația cadastrală existentă la arhivele statului,
pe care intervenienta a depus-o la dosar, se constată că terenul pe care este amplasată
Piața H. a aparținut domeniului Municipiului Brăila pe care a construit Halele C.
din Brăila, datând încă din anul 1925.
Prin urmare, este indubitabil
faptul că terenul pe care se află amplasate obiectivele comerciale ce compun Piața
H. a aparținut și aparține domeniului public al Municipiului Brăila și se află în
administrarea intervenientei SC A.P.T. SA Brăila, care, potrivit HCLM nr. 230
din 14 iulie 2010, este continuatoarea drepturilor și obligațiilor procesuale ale
Direcției Administrației Piețelor și Târgurilor Brăila.
În aceste condiții, restituirea
în natură a terenului nu este posibilă, iar propunerea de despăgubiri este în conformitate
atât cu opțiunea inițială a notificatoarei S.R., precum și cu opțiunea finală a
reclamantului.
Reclamantul a solicitat,
prin precizările finale, să se constate că restituirea în natură a terenului în
suprafață de 435 m.p. situat în Brăila, Piața P. nr. 20, prin dispoziția de restituire
în compensare din 18 aprilie 2008, este nelegală deoarece tranzacția încheiată cu
privire la acest teren s-a făcut prin mijloace frauduloase.
Instanța nu este investită
să stabilească legalitatea tranzacției încheiate de reclamant cu privire la acest
teren și nici nu are competența materială în cadrul procedurii instituite prin Legea
nr. 10/2001.
În ce privește cuantumul
despăgubirilor bănești, instanța nu are competența să stabilească deoarece este
atributul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, reglementată prin
Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În drept, potrivit procedurii
reglementate de Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, stabilirea
și plata despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv de către stat și
care nu pot fi restituite foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, se face
de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama
Statului Român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra
statului român, corespunzător despăgubirilor acordate în temeiul acestei legi.
Împotriva deciziei de
stabilire a despăgubirilor emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,
se poate face contestație la instanța de contencios administrativ.
Așa fiind, dosarul împreună
cu dispoziția prin care s-au stabilit măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor
bănești va fi trimis de către Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 la Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de drept comun investită cu
această cauză neavând competența să stabilească cuantumul despăgubirilor bănești
conform solicitărilor reclamantului.
În consecință, tribunalul
a constatat că dispoziția atacată este legală și temeinică, motiv pentru care a
respins ca nefondată contestația formulată.
Cu privire la cererea
de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC A.P.T. SA Brăila,
prin care a solicitat respingerea contestației formulată de reclamant având ca obiect
restituirea în natură a terenului și constatarea dreptului de administrare asupra
acestuia, instanța a considerat-o fondată, pentru aceleași considerente care au
fost expuse în cadrul analizării contestației, constatând că terenul în suprafață
de 1701 m.p. situat în Municipiul Brăila, str. D. nr. 182 se află în administrarea
intervenientei.
Împotriva acestei sentințe
a declarat apel reclamantul S.V.
Prin decizia civilă
nr. 25A din 20 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, s-a respins,
ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Pentru a pronunța această
hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Prin notificarea formulată
în baza Legii nr. 10/2001 S.R. – în prezent decedată – autoarea reclamantului S.V.,
a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Brăila,
str. R. nr. 176, imobil format din 1701 m.p, teren și construcție.
Prin probatoriile administrate
în cauză s-a făcut dovada că în prezent, construcția este demolată, iar terenul
se află în proprietatea Municipiului Brăila.
Singurele probleme rămase
în discuție, în speță, sunt amplasamentul imobilului și dacă este posibilă restituirea
în natură sau nu a acestuia.
Prin dispoziția Primarului
municipiului Brăila din 15 noiembrie 2005 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii
constând în despăgubiri pentru 1701 m.p. teren și construcție.
Ulterior, ca urmare a
cererii din anul 2008 formulate de S.V. - moștenitorul lui S.R., s-a emis dispoziția
din 18 aprilie 2008 prin care s-a restituit în compensare o suprafață de 435 m.p.
teren situat în str. P. nr. 20. Totodată, s-a menționat că pentru diferența de teren
imposibil de restituit în natură se va acorda un alt teren cu care notificatorul
să fie de acord.
Prin dispoziția din
16 martie 2010 a Primarului municipiului Brăila s-a propus, pentru diferența de
teren și pentru construcții, acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII
din Legea nr. 247/2005.
În ceea ce privește dispoziția
din anul 2008, reclamantul a făcut deseori afirmația că e rezultatul unui abuz de
putere al unui consilier local cu care a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare
pentru terenul ce i s-a acordat în compensare. Însă, în precizările privind obiectul
cauzei a menționat că prin prezenta contestație nu solicită decât restituirea în
natură a terenului ce a aparținut autoarei sale și despăgubiri pentru construcție.
Referitor la reconstituirea
vechiului amplasament expertiza tehnică dispusă în cauză a ajuns la concluzia că
terenul în cauză este situat în prezent la adresa str. D., nr. 182 și este dispus
pe direcția N-S pe sectorul de fructe din „Piața H.” între str. Piața P. și
str. D. nr. 182, iar pe direcția E-V pe halele cu pește, minimarket, magazinele
de comercializat pâine, vinuri, între str. M.B. și str. R. (în Piața H.).
Identificarea și încadrarea
în zonă a terenului din str. D. nr. 182 (fosta R. nr. 176) este reprezentată în
Anexa nr. 2 a raportului de expertiză.
De menționat că același
amplasament îl stabiliseră și reprezentanții Primăriei municipiului Brăila și anume:
juristul M.L., ing. C.V. și teh. N.Ș. care utilizaseră în referatele lor sintagma
„imobilul din str. D. nr. 182 (fostă str. R. nr. 176) (...) și pe terenul respectiv
este amenajată Piața M.”.
Și petenta S.R. afirmase
că vechiul amplasament al imobilului este pe terenul ocupat în prezent de Piața
C. a Brăilei.
La expertiza B. efectuată
în apel a formulat obiecțiuni Primăria municipiului Brăila considerând că nu s-au
luat în calcul toate actele din dosar. Obiecțiunile au fost înlăturate argumentat
de către expert, iar unele din înscrisuri întăreau concluzia inițială a expertului.
Reprezentantul intimatei
SC A.P.T. SA Brăila a propus alte două locații ale amplasamentului terenului, însă
pentru că acestea nu aveau nimic în comun cu adresa din str. D. și pentru că pe
acestea se aflau construcții vechi (iar construcția lui A.C. a fost demolată potrivit
afirmației lui S.R., S.V.) în mod corect nu au putut fi primite nici aceste obiecțiuni.
Față de constatarea că
în prezent terenul în discuție este ocupat de Piața C. a Brăilei s-a stabilit regimul
juridic al terenului.
Potrivit HCL nr. 107/2001
privind inventarierea bunurilor din domeniul public al Municipiului Brăila, la
pct. 5, se află și Piața C.; potrivit H.G. nr. 363/2002 s-a atestat acest fapt,
iar potrivit HCL nr. 279/2009 acest bun a fost transferat în domeniul privat al
Municipiului Brăila.
Conform dispozițiilor
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „în situația imobilelor preluate în mod
abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total (...)
restituirea în natură se dispune pentru terenul liber (…), iar pentru construcțiile
demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
În cazul în care pe terenuri
(...) s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține
restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată
de construcții noi, cea afectată de servituți legale și altor amenajări de utilitate
publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin
echivalent”.
Conform expertizei efectuate
în cauză, fosta proprietate C. (de 1701 m.p.) este ocupată în prezent de construcții
în proporție de 56,6 % (964 m.p.), iar restul este constituit din alei și căi de
acces pentru cumpărătorii pieței.
Acest fapt conduce la
concluzia că nu se poate da eficiență principiului restituirii în natură a terenului
pentru că acesta este afectat de amenajări de utilitate publică – piața ce deservește
cetățenii orașului Brăila. În drept, se constată că se aplică ipoteza a II-a a
alin. (2) a art. 10 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia persoana îndreptățită
urmează să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent.
E adevărat că tarabele
unei piețe se încadrează în sintagma „construcții ușoare, demontabile” prevăzută
de alin. (3) a art. 10, însă acestea sunt destinate unui tip de comerț pretabil
doar unei piețe și o piață nu lasă nici o urmă de îndoială că e o amenajare de utilitate
publică.
În consecință, afirmația
apelantului că amplasamentul terenului notificat a fost inclus abuziv în domeniul
public al Municipiului Brăila în 2001 nu are fundament faptic, pentru că potrivit
datelor din dosar (afirmații expert, reprezentanții Primăriei și ai intervenientei)
Piața C. are această locație de dinainte de apariția Legii nr. 10/2001, iar inventarierea
sa în domeniul public nu a fost decât o aplicare a dispozițiilor Legii nr. 213/1998.
Împotriva acestei decizii
a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul S.V.
Prin motivele de recurs,
în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se invocă greșita aplicare
a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și a art. 10.4 din Normele metodologice
de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum și art. III din anexa la Legea nr. 213/1998.
Se susține că instanțele
de fond și apel au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 10 al Legii
nr. 10/2001, atunci când au apreciat că terenul ce aparținut autorilor recurentului
reclamant nu poate fi restituit în natură.
Art. 10 alin. (3) al Legii
nr. 10/2001 dispune că pot fi restituite în natură acele terenuri pe care se află
construcții ușoare sau demontabile, iar art. 10.4 din Norma de aplicare a Legii
nr. 10/2001, dispune că se vor restitui în natură și acele terenuri pe care au fost
amplasate construcții ușoare sau demontabile, cum ar fi chioșcurile, chiar dacă
amplasarea acestora a fost autorizată.
Din Anexa 5 a raportului
de expertiză tehnică întocmit de expertul B.D. rezultă că natura construcțiilor
aflate pe terenul în litigiu este cea avută în vedere de normele legale sus-menționate,
respectiv ca acestea sunt construcții ușoare, demontabile cu caracter de chioșc.
Judecătorii apelului aveau
obligația, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să observe că, deși descrierea
mai susmenționată este făcută de expert pentru toate construcțiile, acesta, în cuprinsul
expertizei face afirmația că doar o parte din aceste construcții sunt ușoare.
Prin urmare, cum descrierea
tehnică este una singură pentru toate construcțiile, acestea nu pot fi de două categorii:
ușoare și de alt tip.
Cum din descrierea tehnică
făcută de expert în Anexa 5 este evident, chiar și pentru o persoană care nu are
pregătire tehnică, că aceasta descriere corespunde unei construcții ușoare, singura
concluzie logică este că toate construcțiile aflate pe terenul în litigiu sunt construcții
ușoare, demontabile.
În plus, cu privire la
autorizații, expertul face o afirmație contradictorie, care trebuia avută în vedere
de judecătorii apelului și anume: „aceste spații au fost construite până în anul
1990 de agenți economici privați”. Or, înainte de Revoluția din Decembrie 1989 nu
existau agenți economici privați.
Pe de altă parte, judecătorii
apelului au aplicat greșit legea, respectiv art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,
deoarece au apreciat că „o piață nu lasă nicio urmă de îndoială că este o amenajare
de utilitate publică”.
Caracterul de bun aflat
în domeniul public sau privat al statului, însă, nu este lăsat la aprecierea vreunei
persoane și nu este dat de notorietate.
Art. III al anexei la
Legea nr. 213/1998 stipulează care bunuri fac parte din domeniul public al statului:
„Domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din
următoarele bunuri (enumerarea este limitativă): pct. 2 - piețe publice, comerciale,
târguri (...)”.
În chiar cuprinsul considerentelor
deciziei recurate se retine că terenul în litigiu a avut regimul juridic de domeniu
public, dar prin HCL nr. 279/2009 acest bun a fost transferat în domeniul privat
al municipiului Brăila.
Cum piețele comerciale
și târgurile fac parte, în mod obligatoriu, conform Legii nr. 213/1998, din domeniul
public al statului, iar terenul în litigiu face parte din domeniul privat al statului,
se poate concluziona că terenul în litigiu nu are caracterul de piață publică
și, prin urmare, poate fi restituit în natură.
Examinând recursul prin
prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că nu este fondat, urmând
să îl respingă, pentru considerentele ce succed:
Criticile formulate prin
motivele de recurs se circumscriu sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate
reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece se invocă greșita interpretare
și aplicare a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a art. 10.4 din Normele metodologice
de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, precum și art. III din anexa la Legea
nr. 213/1998.
În susținerea motivului
de nelegalitate invocat, se arată că instanțele anterioare au făcut o greșită aplicare
a dispozițiilor legale, atunci când au apreciat că terenul în litigiu nu poate fi
restituit în natură, în condițiile în care toate construcțiile aflate pe teren sunt
construcții ușoare, demontabile, iar pe de altă parte, au greșit atunci când au
apreciat că o piață comercială este o amenajare de utilitate publică.
În speță, stabilindu-se
situația de fapt, urmare analizei și aprecierii probatoriului administrat, s-a constatat
că în prezent, terenul în litigiu este ocupat de Piața H. – Brăila (Piața M.), situație
în raport de care s-a stabilit regimul juridic al terenului.
Pentru determinarea tipului
de măsuri reparatorii la care este îndreptățit recurentul reclamant în temeiul Legii
nr. 10/2001, este relevantă, desigur, destinația actuală a terenului solicitat a
fi restituit în natură.
Prin urmare, având a se
stabili dacă terenul solicitat este liber, respectiv dacă utilitățile amplasate
pe acesta, constituie sau nu amenajări de utilitate publică ale localității urbane
în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.3 din Normele Metodologice
de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2008, s-a constatat
– din probatoriul administrat, că terenul solicitat nu este teren liber, restituibil
în natură, pe perimetrul imobilului fiind dispus sectorul de fructe al Pieții C.
a Brăilei, cu spații comerciale diverse, un loc foarte populat și fregventat pe
timpul zilei de cumpărătorii brăileni, motiv pentru care, măsura reparatorie privind
acordarea de despăgubiri prin echivalent, dispusă față de recurentul reclamant,
apare ca fiind cea legală și temeinică.
Potrivit dispozițiilor
art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată și art. 10.3 din Normele metodologice
de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, sintagma amenajări de utilitate publică
are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv
suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității,
căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi,
parcuri și grădini publice, piețe pietonale, etc iar, prin teren liber, restituibil
în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate
publică, ce nu afectează căile de acces și existența sau utilizarea unor amenajări
subterane și supraterane.
Textul art. 10 din Legea
nr. 10/2001, republicată, reglementează mai multe ipoteze, dar în speță, în raport
de situația de fapt stabilită, recurentul reclamant invocă doar pe cele privitoare
la terenuri ocupate de construcții.
În cazul terenurilor ocupate
de construcții legea distinge între ipoteza edificării de construcții noi autorizate
și cea a construcțiilor neautorizate, iar în prima situație se distinge între construcțiile
fixe și cele ușoare, demontabile, legea prevăzând restituirea în natură a terenului
în cazul edificării de construcții neautorizate și de construcții ușoare, demontabile.
În cauză s-a statuat că
pe terenul în litigiu nu sunt construcții neautorizate, majoritatea construcțiilor
fiind fixe, nu demontabile, o parte fiind și construcții ușoare. Conform expertizei
efectuate, fosta proprietate C. (de 1701 m.p.) este ocupată în prezent de construcții
în proporție de 56,6 % (964 m.p.), iar restul terenului este ocupat de alei și căi
de acces pentru cumpărătorii pieței.
În mod corect a reținut
instanța de apel că tarabele unei piețe se încadrează în sintagma „construcții ușoare,
demontabile” prevăzută de alin. (3) a art. 10, însă acestea sunt destinate unui
tip de comerț pretabil unei piețe.
În situația dată, nu este
posibilă o restituire în natură a terenului întrucât, cea mai mare suprafață de
teren este ocupată de construcții fixe autorizate, între care se interpun construcții
ușoare, demontabile (tarabele). O restituire doar a terenului aferent acestor din
urmă construcții ar duce la o fragmentare excesivă a terenului, ceea ce ar face
dificilă, dacă nu imposibilă, utilizarea acestuia de către reclamant, ceea ce ar
conduce și la o diminiuare a valorii economice a terenului.
Nu se poate reține, deci,
incidența în speță a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și a
art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, nefiind
în situația unor construcții neautorizate și în integralitate demontabile.
Față de situația actuală
a terenului solicitat a fi restituit în natură de către recurentul reclamant, așa
cum rezultă din considerentele de mai sus, este fără relevanță a se mai analiza
caracterul de bun aflat în domeniul public sau privat al statului, pentru terenul
în litigiu, esențial fiind că nu este teren liber, restituibil în natură în sensul
legii.
În consecință, stabilind
că nu se poate da eficiență principiului restituirii în natură a terenului, recurentul
reclamant beneficiind de măsuri reparatorii prin echivalent, instanța de apel a
făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legii speciale la situația
de fapt stabilită în speță, nefiind incident motivul de recurs reglementat de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente,
în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
ca, nefondat, recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamantul S.V. împotriva deciziei civile nr. 25A din 20 martie 2012
a Curții de Apel Galați, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie
2012.