ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1186/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. I.1. Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 26 martie 2010, sub nr. 2701/2/2010, reclamanții R.I. și M.B.

au chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire până la concurența sumei de 48.231.5 RON, actualizată cu indicele inflației, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru imobilul situat in Brăila, astfel cum reiese din Dispoziția nr. 42986 din 05 noiembrie 2008 emisă în baza unei hotărâri definitive și irevocabile pronunțata de Tribunalul Brăila, secția civilă și o bligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plata pentru suma de 500.000 RON și a titlului de conversie în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea” pentru suma reprezentând diferența dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire și valoarea înscrisă în titlul de plata pentru imobilul, situat în Brăila; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 20 iulie 2001 au solicitat, conform prevederilor Legii 10/2001, acordarea de masuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul situat in Brăila, care a aparținut autorului lor, preluat abuziv și care este imposibil de restituit în natură. Prin Decizia nr. 42986 din 05 noiembrie 2008, Primarul Municipiului Brăila, având în vedere sentința civila nr. 402/2004 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. 6162/2003, a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat in Brăila.

După verificarea dispoziției menționate și a dosarului administrativ de către Instituția Prefectului Județului Brăila, la data de 21 ianuarie 2009 întreaga documentație a fost comunicată Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a înregistrat dosarul petenților sub nr. 42863/CC și deși cuantumul despăgubirilor a fost stabilit printr-o hotărâre definitivă si irevocabilă, nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru suma actualizata cu indicele de inflație. Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât conform Deciziei nr. 8152 din 18 mai 2010 emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cuantumul despăgubirilor pentru imobilul situat în Brăila, a fost stabilit la 48.231,5 RON.

Totodată, a arătat că la data de 10 septembrie 2010, la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, s-a prezentat doamna C.L., în calitate de mandatar al reclamanților, conform procurii speciale tradusă sub nr. 2962/10 și autentificată la notar, la Curtea Magistraților, R.L. în data de 01 septembrie 2010, care a întocmit dosarul de opțiune înregistrat sub nr. 19872 din 10 septembrie 2010, prin cererea formulată optând pentru despăgubiri în acțiuni, și anume un număr total de 48.232 acțiuni. În urma opțiunii formulate de reclamanți, Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar le-a emis titlul de conversie nr. 1477 din 13 septembrie 2010, în cuantum de 48.231,5 RON, reprezentând un număr total de 48.232 acțiuni la o valoare nominală de un leu pentru fiecare acțiune.

Mai mult, a arătat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ținând cont de faptul că, totalul despăgubirilor conform deciziei nr. 8152 din 18 mai 2010 este de 48.231,5 RON, cererea privind emiterea titlului de plată pentru suma de 500.000 RON formulată de reclamanți este inadmisibilă. Și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea aacțiunii ca neîntemeiată. La termenul de judecată din data de 15 octombrie 2010 reclamanții au invocat excepția rămânerii fără obiect a cauzei, întrucât a fost emis titlul de conversie și a solicitat instanței să ia act de rămânerea fără obiect a cauzei și să dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, astfel cum reiese din facturile depuse la dosar.

Prin Sentinta nr. 3943 din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrative și fiscal a admis excepția rămânerii fără obiect a acțiunii și a respins acțiunea reclamantelor ca rămasă fără obiect. A obligat pârâții la plata către reclamante a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274 C. proc. civ. I.2. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Recurentele au criticat sentința sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, susținând că prima instanță în mod nelegal nu a luat în considerare prevederile art. 275 C. proc.

civ. potrivit cărora „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de cererea de chemare în judecată.” Or, în cauză Comisia a emis, în favoarea reclamanților, decizia conținând titlul de despăgubire, astfel că nu se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, pârâta a solicitat micșorarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 alin (3) din C. proc. civ., având în vedere că litigiul a fost soluționat la primul termen de judecată fără a mai fi fost propuse și administrate probe. II.Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. II.1 Argumente de fapt și de drept relevante. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul inițial principal al cauzei deduse judecății l-a constituit obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire până la concurența sumei de 48.231.5 RON, actualizată cu indicele inflației, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru imobilul situat în Brăila, și o bligarea A.N.R.P. la emiterea titlului de plata pentru suma de 500.000 RON și a titlului de conversie în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea” pentru suma reprezentând diferența dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire și valoarea înscrisă în titlul de plata pentru imobilul, situat în Brăila.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată” Având ca fundament aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții. Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii reclamantei. Într-adevăr potrivit dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., „pârâtul care a recunoscut de la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.

Or, această ipoteză nu este îndeplinită în speța noastră, întrucât reclamantele au început procedura de restituire a imobilului situat în Brăila, respectiv de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, la data de 20 iulie 2001 iar în raport cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților au efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, anterior cererii de chemare în judecată. Astfel că, deși acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât până la termenul de judecată stabilit a fost emisă Decizia nr. 8152 din 18 mai 2010, la dosar fiind depusă și cererea de opțiune a reclamantei nr. 19872 din 10 septembrie 2010, această operațiune a fost efectuată după data formulării prezentei acțiuni și în condițiile în care, anterior acesteia, au fost întreprinse demersuri pe cale administrativă.

Pe cale de consecință se constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut culpa procesuală a recurentelor pârâte și le-a obligat pe acestea, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată. Orice amânare în soluționarea cererii reclamantelor a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., determinându-le pe acestea să angajeze cheltuieli cu procesul intentat autorităților pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantelor ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Înalta Curte apreciază că în cauză nu se justifică nici micșorarea onorariului avocațial achitat la fond, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., în sensul că onorariul ar fi nepotrivit de mare în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Având în vedere soluția ce urmează a se pronunța, în raport cu prevederile art. 274 alin. (1) din Codul de procedura civilă, Înalta Curte, constatând culpa procesuală a recurentelor pârâte, va acorda reclamantelor cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului și în calea de atac a recursului. II.2 Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Având în vedere toate aceste considerente, reținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurentele pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamante în cuantum de 2000 RON, conform facturii nr. 3755 din 5 martie 2012, atașată dosarului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 3943 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Obligă recurenții pârâți să plătească intimaților reclamanți cheltuieli de judecată, în cuantum de 2000 RON. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 martie 2012.