ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1186/2012

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

I.1. Cererea de chemare în judecată

și hotărârea primei instanțe.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București

- Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 26 martie 2010,

sub nr. 2701/2/2010, reclamanții R.I. și M.B. au chemat în judecată pe pârâtele

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, solicitând obligarea

Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea

deciziei reprezentând titlu

de despăgubire până la concurența sumei de 48.231.5 RON, actualizată cu

indicele inflației, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru imobilul

situat in Brăila, astfel cum reiese din Dispoziția nr. 42986 din 05 noiembrie 2008

emisă în baza unei hotărâri definitive și irevocabile pronunțata de Tribunalul

Brăila, secția civilă și o

bligarea

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea

titlului de

plata pentru suma de 500.000 RON și a titlului de conversie

în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea” pentru suma reprezentând diferența

dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire și valoarea înscrisă în

titlul de plata pentru imobilul, situat în Brăila; cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 20 iulie 2001 au

solicitat, conform prevederilor Legii 10/2001, acordarea de masuri reparatorii

în echivalent, pentru imobilul situat in Brăila, care a aparținut autorului

lor, preluat abuziv și care este imposibil de restituit în natură.

Prin

Decizia nr. 42986 din 05 noiembrie 2008, Primarul Municipiului Brăila, având în

vedere sentința civila nr. 402/2004 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul

nr. 6162/2003, a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat in

Brăila. După verificarea dispoziției menționate și a dosarului administrativ de

către Instituția Prefectului Județului Brăila, la data de 21 ianuarie 2009

întreaga documentație a fost comunicată Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

care a înregistrat dosarul petenților sub nr. 42863/CC și deși cuantumul

despăgubirilor a fost stabilit printr-o hotărâre definitivă si irevocabilă,

nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire

pentru suma actualizata cu indicele de inflație.

Pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea

acțiunii ca neîntemeiată, întrucât

conform Deciziei nr.

8152 din 18 mai 2010 emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, cuantumul despăgubirilor pentru imobilul situat în Brăila, a

fost stabilit la

48.231,5 RON.

Totodată, a arătat că la

data de 10

septembrie 2010, la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, s-a prezentat doamna C.L.,

în calitate de mandatar al reclamanților, conform procurii speciale tradusă sub

nr. 2962/10 și autentificată la notar, la Curtea Magistraților, R.L. în data de

01 septembrie 2010, care a întocmit dosarul de opțiune înregistrat sub nr. 19872

din 10 septembrie 2010, prin cererea formulată optând pentru despăgubiri în

acțiuni, și anume un număr total de 48.232 acțiuni. În urma opțiunii formulate

de reclamanți, Direcția pentru

Acordarea

Despăgubirilor în Numerar le-a emis titlul de conversie nr. 1477 din 13

septembrie 2010, în cuantum de 48.231,5 RON, reprezentând un număr total de

48.232 acțiuni la o valoare nominală de un leu pentru fiecare acțiune.

Mai mult, a arătat pârâta

Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților,

ținând cont de

faptul că, totalul despăgubirilor conform deciziei nr. 8152 din 18 mai 2010

este de 48.231,5 RON, cererea privind emiterea titlului de plată pentru suma de

500.000 RON formulată de reclamanți este inadmisibilă.

Și

Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinarea formulată a

solicitat respingerea aacțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de

15 octombrie 2010 reclamanții au invocat excepția rămânerii fără obiect a

cauzei, întrucât a fost emis titlul de conversie și a solicitat instanței să ia

act de rămânerea fără obiect a cauzei și să dispună obligarea pârâtelor la

plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, astfel cum

reiese din facturile depuse la dosar.

Prin Sentinta nr. 3943 din 15

octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios

administrative și fiscal a admis

excepția rămânerii fără obiect

a acțiunii și a respins acțiunea reclamantelor ca rămasă fără obiect.

A obligat pârâții la plata către

reclamante a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274 C.

proc. civ.

I.2. Recursul declarat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Recurentele au criticat sentința sub

aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, susținând că prima

instanță în mod nelegal nu a luat în considerare prevederile art. 275 C. proc.

civ. potrivit cărora „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare

pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de

judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de cererea de

chemare în judecată.”

Or, în

cauză Comisia a emis, în favoarea reclamanților, decizia conținând titlul de

despăgubire, astfel că nu se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor

de judecată.

În subsidiar, pârâta a solicitat

micșorarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 alin (3) din C. proc.

civ., având în vedere că litigiul a fost soluționat la primul termen de

judecată fără a mai fi fost propuse și administrate probe.

II.Considerentele Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările

dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile,

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

II.1 Argumente de fapt și de drept

relevante.

Verificând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte a constatat că obiectul inițial principal al cauzei deduse

judecății l-a constituit obligarea C.C.S.D. la

emiterea

deciziei reprezentând titlu

de despăgubire până la concurența sumei de 48.231.5 RON, actualizată cu

indicele inflației, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru imobilul

situat în Brăila, și o

bligarea

A.N.R.P. la

emiterea titlului de

plata pentru suma de 500.000 RON și

a titlului de conversie în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea” pentru suma

reprezentând diferența dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire și

valoarea înscrisă în titlul de plata pentru imobilul, situat în Brăila.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenții va

fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”

Având ca fundament

aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata

cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

Or, în cauza dedusă judecății,

rezultă fără putință de tăgadă că instituția recurentă a fost în culpă pentru

nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii reclamantei.

Într-adevăr potrivit dispozițiilor art.

275 C. proc. civ., „pârâtul care a recunoscut de la prima zi de înfățișare

pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de

judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în

judecată”.

Or, această ipoteză nu este

îndeplinită în speța noastră, întrucât reclamantele au început procedura de

restituire a imobilului situat în Brăila, respectiv de acordare a măsurilor

reparatorii în echivalent, la data de 20 iulie 2001 iar în raport cu pârâtele

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea pentru

Restituirea Proprietăților au efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7

din Legea nr. 554/2004, anterior cererii de chemare în judecată.

Astfel că, deși acțiunea a fost

respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât până la termenul de judecată stabilit

a fost emisă Decizia nr. 8152 din 18 mai 2010, la dosar fiind depusă și cererea

de opțiune a reclamantei nr. 19872 din 10 septembrie 2010, această operațiune a

fost efectuată după data formulării prezentei acțiuni și în condițiile în care,

anterior acesteia, au fost întreprinse demersuri pe cale administrativă.

Pe cale de consecință se constată

că, în mod corect, instanța de fond a reținut culpa procesuală a recurentelor

pârâte și le-a obligat pe acestea, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.

Orice amânare în soluționarea

cererii reclamantelor a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere

de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., determinându-le pe acestea să angajeze

cheltuieli cu procesul intentat autorităților pârâte, cheltuieli care ar fi

putut fi evitate numai dacă cererea reclamantelor ar fi fost soluționată mai

înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte apreciază că în cauză

nu se justifică nici micșorarea onorariului avocațial achitat la fond, având în

vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., în sensul că onorariul ar fi nepotrivit de mare în raport cu valoarea

pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Având în vedere soluția ce urmează a

se pronunța, în raport cu prevederile art. 274 alin. (1) din Codul de procedura

civilă, Înalta Curte, constatând culpa procesuală a recurentelor pârâte, va

acorda reclamantelor cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea

procesului și în calea de atac a recursului.

II.2 Temeiul

legal al soluției instanței de recurs.

Având în vedere toate aceste

considerente, reținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală

și temeinică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 274 alin. (1)

C. proc. civ. va obliga recurentele pârâte la plata cheltuielilor de judecată

către reclamante în cuantum de 2000 RON, conform facturii nr. 3755 din 5 martie

2012, atașată dosarului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr.

3943 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții pârâți să

plătească intimaților reclamanți cheltuieli de judecată, în cuantum de 2000 RON.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 6 martie 2012.