ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 584/2012

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Instanța de fond

Prin sentința nr. 200/F

din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Brașov – secția de contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul D.L., în

contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pe care le-a obligat să

emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri pentru imobilul preluat

abuziv, respectiv să emită titlul de plată, ulterior emiterii titlului de despăgubiri.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția prematurității, invocată de

pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a

formulat notificare pentru acordarea despăgubirilor pentru imobilul preluat

abuziv iar prin Decizia nr. 663 din 26 iunie 2008 emisă de SC R. SRL Brașov s-a

admis notificarea și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate abuziv pentru apartamentul nr. 20 situat în Brașov, înscris

în C.F. Brașov, dosarul fiind transmis Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților.

De la momentul

înregistrării acestui dosar până la momentul promovării acțiunii pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a parcurs toate cele trei etape

aferente procedurii administrative, ci numai etapa transmiterii și

înregistrării dosarului și etapa analizării dosarului sub aspectul

posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării.

Abia după promovarea

acțiunii, respectiv în octombrie 2010, s-a desemnat un evaluator în mod

aleatoriu în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul

solicitat de reclamant.

În aceste

împrejurări, s-a constatat că cererea privind obligarea pârâtei Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului este întemeiată.

Pe cale de consecință,

având în vedere intervalul mare de timp scurs de la data emiterii Ordinelor

prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, până în prezent, ținând seama și

de faptul că Legea nr. 247/2005 are un caracter reparator, menit să compenseze

prejudiciile suferite de persoanele cărora li s-au preluat în mod abuziv

imobilele în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, s-a constatat că

pârâta a stat în pasivitate, nesoluționând într-un termen rezonabil

solicitările de acordare a despăgubirilor la care s-a stabilit că reclamantul

este îndreptățit.

Având în vedere

prevederile art. 16, alin. (4), alin. (5), alin. (6) și alin. (7), Capitolul 5,

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, s-a admis acțiunea, fiind obligată pârâta să

emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, după realizarea raportului de

evaluare iar ulterior pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților să emită titlul de plată, respingându-se excepția prematurității

ca neîntemeiată.

II. Instanța de

recurs

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților București, care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, arătând că în mod greșit a fost obligată la emiterea titlului de

plată, care se face numai după parcurgerea procedurii stabilită la cap. V

1

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv în ordinea înregistrării

cererilor de opțiune și în termen de 15 zile de la existența disponibilităților

financiare.

A învederat recurenta

că prima instanță nu a ținut cont de împrejurarea că prin O.U.G. nr. 62/2008

s-a modificat Titlul VII al Legii nr. 247/2005 în sensul că sursele de

finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către Direcție se asigură

până la listarea SC F.P. SA din dividendele aferente acțiunilor deținute de

stat la acest fond și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul

Ministerului Finanțelor Publice, așa încât prima instanță și-a depășit

atribuțiile, prin obligarea recurentei la emiterea titlului de plată.

S-a învederat că prin

art. III al O.U.G. nr. 62/2010 s-a stabilit o suspendare temporară a dreptului

de a se emite titlului de plată, în acord cu prev. art. 53 din Constituție.

Recurenta a

concluzionat că și

Curtea

Europeană a Drepturilor Omului

a stabilit dreptul suveran al legiuitorului de a dispune

asupra întinderii, amplorii și oportunității măsurilor reparatorii.

intimatului

Intimatul deși legal

citat nu a formulat întâmpinare.

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că este

afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în

continuare:

Legea nr. 247/2005

stabilește în capitolul V

1

din Titlul VII procedura ce trebuie

parcursă pentru emiterea titlului de plată.

Potrivit acestor

dispoziții legale, emiterea unui titlu de plată se face cu respectarea ordinii

înregistrării cererii de opțiune, însoțită de toate documentele necesare

prevăzute de pct. 182.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 128/2008,

plata efectuându-se în termen de 15 zile de la existența disponibilităților

financiare, îndeplinirea celor 2 condiții concomitente fiind obligatorie,

respectiv ajungerea la ordinea cererii de opțiune și existența

disponibilităților financiare.

Opțiunea persoanei

îndreptățite poate fi făcută exclusiv asupra despăgubirilor în numerar,

situație în care se prezintă personal sau prin mandatar cu procură autentică la Direcție, care îi reține titlul de despăgubire în original și îi transferă despăgubirea în 15

zile calendaristice de la existența disponibilităților financiare, conform art.

18

1

alin. (2) din Legea nr. 247/2005.

În speță, în lipsa

parcurgerii procedurii instituită prin dispozițiile legale imperative

prezentate anterior, respectiv a existenței opțiunii persoanei îndreptățite cu

privire la plata despăgubirilor bănești în numerar, dar și a disponibilităților

financiare pentru achitarea acestora, recurenta – pârâtă Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților nu putea fi obligată la emiterea titlului de

plată în favoarea intimatului – reclamant.

La aceste

considerații se adaugă și cele rezultate din O.U.G. nr. 62/2008, care a

modificat Titlul VII al Legii nr. 247/2005, la art. 14

1

alin. (4)

prevăzându-se că sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar se

asigură până la listarea la bursă a SC F.P. SA, din dividendele aferente

acțiunilor deținute de stat la acest Fond și în completare de la bugetul de

stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor.

Prin art. III din

O.U.G. nr. 62/2010, legiuitorul a dispus o suspendare temporară a dreptului de a

se emite titlul de plată, în temeiul art. 53 Constituție, față de situația de

excepție determinată de actualul context economic caracterizat de constrângeri

bugetare și de riscul imposibilității menținerii echilibrului bugetar.

Aceste dispoziții nu

afectează dreptul persoanelor de a primi despăgubiri în numerar, ci doar

exercițiul temporar al acestui drept, în actuala conjunctură economică

națională și europeană caracterizată prin restricționare severă a cheltuielilor

bugetare.

Aceste măsuri sunt în

concordanță și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care a

stabilit în mai multe decizii că legiuitorul național are dreptul suveran și

exclusiv de a aprecia asupra întinderii și amplorii măsurilor reparatorii, dar

și asupra oportunității acestora, situații care nu ar putea fi cenzurate de

nici o instanță care, în acest mod și-ar aroga calitatea de „legiuitor

pozitiv”, și ar încălca principiul separației puterilor de stat, ceea ce este

nepermis într-un stat de drept (Cauza Broniowschi contra Poloniei).

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul pârâtei și va modifica în parte sentința, în sensul că

va respinge ca prematur formulat capătul de cerere privind obligarea

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de

plată, urmând a se menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

împotriva sentinței nr. 200/F din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte,

sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de

plată, ca prematur formulat.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2012.