ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 584/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond Prin sentința nr. 200/F din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul D.L., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pe care le-a obligat să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, respectiv să emită titlul de plată, ulterior emiterii titlului de despăgubiri. Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția prematurității, invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamantul a formulat notificare pentru acordarea despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv iar prin Decizia nr. 663 din 26 iunie 2008 emisă de SC R. SRL Brașov s-a admis notificarea și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv pentru apartamentul nr. 20 situat în Brașov, înscris în C.F. Brașov, dosarul fiind transmis Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. De la momentul înregistrării acestui dosar până la momentul promovării acțiunii pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a parcurs toate cele trei etape aferente procedurii administrative, ci numai etapa transmiterii și înregistrării dosarului și etapa analizării dosarului sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării.

Abia după promovarea acțiunii, respectiv în octombrie 2010, s-a desemnat un evaluator în mod aleatoriu în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul solicitat de reclamant. În aceste împrejurări, s-a constatat că cererea privind obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului este întemeiată. Pe cale de consecință, având în vedere intervalul mare de timp scurs de la data emiterii Ordinelor prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, până în prezent, ținând seama și de faptul că Legea nr. 247/2005 are un caracter reparator, menit să compenseze prejudiciile suferite de persoanele cărora li s-au preluat în mod abuziv imobilele în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, s-a constatat că pârâta a stat în pasivitate, nesoluționând într-un termen rezonabil solicitările de acordare a despăgubirilor la care s-a stabilit că reclamantul este îndreptățit.

Având în vedere prevederile art. 16, alin. (4), alin. (5), alin. (6) și alin. (7), Capitolul 5, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, s-a admis acțiunea, fiind obligată pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, după realizarea raportului de evaluare iar ulterior pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlul de plată, respingându-se excepția prematurității ca neîntemeiată. II. Instanța de recurs 1. Criticile pârâtei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit a fost obligată la emiterea titlului de plată, care se face numai după parcurgerea procedurii stabilită la cap. V 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv în ordinea înregistrării cererilor de opțiune și în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare.

A învederat recurenta că prima instanță nu a ținut cont de împrejurarea că prin O.U.G. nr. 62/2008 s-a modificat Titlul VII al Legii nr. 247/2005 în sensul că sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către Direcție se asigură până la listarea SC F.P. SA din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la acest fond și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice, așa încât prima instanță și-a depășit atribuțiile, prin obligarea recurentei la emiterea titlului de plată. S-a învederat că prin art. III al O.U.G. nr. 62/2010 s-a stabilit o suspendare temporară a dreptului de a se emite titlului de plată, în acord cu prev. art. 53 din Constituție.

Recurenta a concluzionat că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit dreptul suveran al legiuitorului de a dispune asupra întinderii, amplorii și oportunității măsurilor reparatorii. 2. Apărările intimatului Intimatul deși legal citat nu a formulat întâmpinare. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: Legea nr. 247/2005 stabilește în capitolul V 1 din Titlul VII procedura ce trebuie parcursă pentru emiterea titlului de plată.

Potrivit acestor dispoziții legale, emiterea unui titlu de plată se face cu respectarea ordinii înregistrării cererii de opțiune, însoțită de toate documentele necesare prevăzute de pct. 182.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 128/2008, plata efectuându-se în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare, îndeplinirea celor 2 condiții concomitente fiind obligatorie, respectiv ajungerea la ordinea cererii de opțiune și existența disponibilităților financiare. Opțiunea persoanei îndreptățite poate fi făcută exclusiv asupra despăgubirilor în numerar, situație în care se prezintă personal sau prin mandatar cu procură autentică la Direcție, care îi reține titlul de despăgubire în original și îi transferă despăgubirea în 15 zile calendaristice de la existența disponibilităților financiare, conform art. 18 1 alin. (2) din Legea nr. 247/2005.

În speță, în lipsa parcurgerii procedurii instituită prin dispozițiile legale imperative prezentate anterior, respectiv a existenței opțiunii persoanei îndreptățite cu privire la plata despăgubirilor bănești în numerar, dar și a disponibilităților financiare pentru achitarea acestora, recurenta – pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu putea fi obligată la emiterea titlului de plată în favoarea intimatului – reclamant. La aceste considerații se adaugă și cele rezultate din O.U.G. nr. 62/2008, care a modificat Titlul VII al Legii nr. 247/2005, la art. 14 1 alin. (4) prevăzându-se că sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar se asigură până la listarea la bursă a SC F.P.

SA, din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la acest Fond și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor. Prin art. III din O.U.G. nr. 62/2010, legiuitorul a dispus o suspendare temporară a dreptului de a se emite titlul de plată, în temeiul art. 53 Constituție, față de situația de excepție determinată de actualul context economic caracterizat de constrângeri bugetare și de riscul imposibilității menținerii echilibrului bugetar. Aceste dispoziții nu afectează dreptul persoanelor de a primi despăgubiri în numerar, ci doar exercițiul temporar al acestui drept, în actuala conjunctură economică națională și europeană caracterizată prin restricționare severă a cheltuielilor bugetare.

Aceste măsuri sunt în concordanță și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit în mai multe decizii că legiuitorul național are dreptul suveran și exclusiv de a aprecia asupra întinderii și amplorii măsurilor reparatorii, dar și asupra oportunității acestora, situații care nu ar putea fi cenzurate de nici o instanță care, în acest mod și-ar aroga calitatea de „legiuitor pozitiv”, și ar încălca principiul separației puterilor de stat, ceea ce este nepermis într-un stat de drept (Cauza Broniowschi contra Poloniei). Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei și va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge ca prematur formulat capătul de cerere privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată, urmând a se menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 200/F din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată, ca prematur formulat. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2012.