ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4080/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5337 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Ț.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe care a obligat-o să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantului. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins cererea de acordare a daunelor cominatorii, precum și excepțiile necompetenței materiale și inadmisibilității cererii de acordare a daunelor și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S.N.P.

P. SA și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin decizia nr. 2/2010 emisă de S.N.P. P. SA după un lung ciclu procesual, în care instanțele de judecată au decis în acest sens, s-a propus în favoarea reclamantului acordarea de măsuri reparatorii, pentru imobilul situat în localitatea B.-D., actele împreună cu dosarul aferent fiind înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în același an. Cu toate acestea, nici până la data formulării acțiunii, pârâta nu demarase procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, neefectuarea niciuneia dintre operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire, într-un interval de timp atât de îndelungat de la data înregistrării dosarului, poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, fiind depășite limitele marjei de apreciere a statului în soluționarea cererii de retrocedare. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul prevederilor art. 304 1 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri, în mod greșit dispunând obligarea directă la emiterea titlului, cu trecerea peste celelalte etape administrative. Totodată, arată recurenta, prin decizia nr. 2815/2008, s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în raport și de această decizie.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru motivele și în limitele care vor fi prezentate în continuare: În cauză, este necontestat că intimatul-reclamant este beneficiarul deciziei nr. 2/2010 emisă de S.N.P. P. SA în temeiul deciziei nr. 669/A/2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri reclamantului Ț.I. pentru imobilul acolo individualizat, act care a fost transmis, împreună cu dosarul, autorității publice recurente în condițiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

De asemenea, este necontestat că intimatul-reclamant notificase autoritatea competentă încă din anul 2001 pentru restituirea imobilului în litigiu. Totodată, din actele și lucrările dosarului cauzei, judecătorul fondului a reținut în mod corect că dosarul privind dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii intimatului-reclamant a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o perioadă de timp atât de îndelungată a cererii de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației; s-a reținut, de asemenea, că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil.

Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, act normativ care, în cuprinsul art. unic pe care îl conține, prevede că „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare” [alin. (1)] și „În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite” [alin. (2)]. În privința acestor dispoziții legale, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe Decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente, pe care instanța de recurs și le însușește: - Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar; - de altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite,

relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G.

nr. 4/2012; - soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013), care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției; - măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim – echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică – și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective; - faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticate, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților,

cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare; - de altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858/00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare; - O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare. În concluzie, acțiunea formulată de reclamant este întemeiată, cum corect a reținut și instanța de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire sunt condiționate de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională a statuat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

Astfel fiind, recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată la emiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare; în acest context, Înalta Curte reține, contrar celor susținute de autoritatea recurentă, că aceasta urmează să emită decizia la care a fost obligată prin sentința recurată, nu direct, ci cu respectarea dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 5337 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2012.