ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2142/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2142/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr.

2175/2/2011, astfel cum a fost precizată, reclamanta B.S. a chemat în judecată

pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca prin

sentința ce se va pronunța să se dispună:

să desemneze evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru

apartamentul nr. 1 din imobilul situat în Brașov, str. Dr. F., nr. 6;

la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul

menționat;

la plata unor penalități de întârziere de 500 RON/zi de întârziere, de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii și până la îndeplinirea obligației de

desemnare a evaluatorului și de emitere a deciziei reprezentând titlul de

despăgubire.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a învederat instanței următoarele:

Prin notificarea

formulată în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată inițial la Primăria Municipiului

Brașov și ulterior retransmisă spre competentă soluționare la SC R. SRL Brașov,

unde s-a constituit dosarul intern nr. 398/46425/22 august 2001, a solicitat

restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în

Brașov, str. Dr. F. nr. 6.

După numeroase

tergiversări din partea instituțiilor statului s-a emis Decizia nr. 844 din 02

iunie 2010, prin care s-au propus despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001,

raportat la împrejurarea că restituirea în natură a imobilului nu mai este

posibilă, întrucât a fost înstrăinat.

Această decizie a

fost comunicată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă din

anul 2010, fiind înregistrată sub nr. 48116/CC/2010.

În repetate rânduri

s-a adresat pârâtei cu cereri prin care a solicitat comunicarea stadiului

soluționării dosarului și soluționarea acestuia, însă nu a primit niciun

răspuns, deși obligația legală a acesteia era de a comunica un răspuns în

termen de 30 de zile.

Dreptul de

soluționare în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru soluționarea

echitabilă atât în procedura prealabilă cât și în contencios, fiind statuat ca

atare în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Este nepermis pentru

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să tergiverseze soluționarea

cererii, în condițiile în care de la emiterea Deciziei nr. 844 din 02 iunie

2010 a trecut aproximativ un an de zile până la data sesizării instanței. În

aceste condiții, reclamanta a susținut că rezultă clar refuzul pârâtei de a-i

soluționa cererea cu celeritate, astfel că se impune obligarea acesteia la

desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare, în baza

dispozițiilor art. 13 alin. (13) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum

și obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în baza

art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Privitor la capătul

de cerere având ca obiect obligarea la plata penalităților de întârziere,

reclamanta a invocat art. 18 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, Decizia în interesul legii nr. XX din 12 decembrie 2005 a

I.C.C.J. și faptul că obligația de a numi un evaluator este o obligație de „a

face", care nu poate fi adusă la îndeplinire prin executorul judecătoresc.

Prin Sentința civilă

nr. 6072 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității,

invocată de pârâtă, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta

B.S. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

A obligat pârâta să

desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în dosarul nr.

48116/CC/2010 și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, sub

sancțiunea unei penalități de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, pentru

perioada cuprinsă între data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii și data executării obligației.

A respins în rest

acțiunea precizată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel instanța de fond a reținut următoarele:

- Excepția

inadmisibilității cererii de obligare la plata daunelor cominatorii invocată de

pârâtă este neîntemeiată și va fi respinsă având în vedere, pe de o parte,

precizarea la acțiune formulată de reclamantă în ședința publică din data de 20

octombrie 2011, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 18 alin. (5) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 potrivit cărora „soluțiile prevăzute

la alin. (1) și la alin. (4) lit. b) și c) pot fi stabilite sub sancțiunea unei

penalități pentru fiecare zi de întârziere."

- Pe fondul cauzei a

apreciat că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru emiterea deciziei

reprezentând titlu de despăgubire sau pentru parcurgerea fiecăreia dintre

etapele procedurii administrative reglementate de Titlul VII, astfel că

omisiunea legiuitorului va fi complinită prin raportare la termenul rezonabil

de soluționare a cererii consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

- În cauza dedusă

judecății, instanța a constatat că termenul rezonabil de soluționare a cererii

nu a fost respectat, în condițiile în care notificarea formulată de reclamantă

a fost soluționată după 9 ani, deși termenul legal este de 90 de zile, iar de

la data înregistrării dosarului nr. 48116/CC/2010 la Comisia Centrală și până

la data sesizării instanței nu s-a întreprins nicio operațiune administrativă

în vederea analizării acestuia și emiterii deciziei reprezentând titlul de

despăgubire.

- Termenul rezonabil

de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr.

10/2001 trebuie analizat atât în raport de durata procedurii administrative de

soluționare a notificărilor, cât și de durata procedurii instituite de Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, iar în acest

stadiu ale procedurii de emitere a deciziei constând în titlul de despăgubire,

atitudinea adoptată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este

de natură să anuleze speranța legitimă a reclamantei că într-un interval de

timp rezonabil și previzibil cererea îi va fi soluționată, iar dreptul la

despăgubiri va fi realizat.

A mai reținut prima

instanță că, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (5) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, obligațiile privitoare la desemnarea evaluatorului și emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire se vor stabili de instanță, sub

sancțiunea unei penalități de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, pentru

perioada cuprinsă între data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și

data executării obligațiilor.

O astfel de măsură se

impune, dat fiind faptul că procedura derulată până în prezent în vederea

soluționării definitive a dosarului de despăgubire nu îi oferă reclamantei o

minimă garanție și o protecție efectivă cu privire la momentul realizării

dreptului la repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului de

proprietate.

A fost respinsă în

rest acțiunea precizată, ca neîntemeiată, în ceea ce privește cuantumul

penalităților de întârziere solicitate, apreciindu-se că valoarea de 100 RON pe

zi de întârziere este de natură să asigure aducerea la îndeplinire a dispozițiilor

instanței în termenul de 30 de zile impus de legiuitor prin art. 24 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie,arătând că în cadrul

procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 554/2004

s-au prevăzut mai multe etape care trebuie parcurse, respectiv etapa transmiterii

și înregistrării dosarelor, conform art. 16 alin. (1) și (2) din Capitolul V,

Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007, etapa analizării

dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității

restituirii în natură a imobilului ce formează obiectul notificării și etapa

evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a

deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestuia în

condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007.

S-a susținut că, în

speță, s-au parcurs etapele transmiterii, înregistrării și analizei dosarului

cu privire la măsurile reparatorii în favoarea reclamantei, dosarul aferent

Dispoziției nr. 844 din 2 iunie 2010 emisă de Primăria municipiului Brașov

fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 48116/CC, fiind parcursă etapa

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a

imobilului notificat, iar etapa evaluării se află în derulare, conform Deciziei

nr. 2185/2008 a Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta a mai

susținut că nu s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cauzei, deoarece

potrivit practicii CEDO trebuie avute în vedere complexitatea cauzei, conduita

părților și a autorităților și importanța litigiului.

S-a arătat că în mod

greșit prima instanță a procedat la stabilirea sancțiunii plății unei

penalități de 100 RON pe zi întârziere, în cazul nerespectării termenului de

emitere a titlului de despăgubire în termen de 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii, în condițiile în care întocmirea rapoartelor de

evaluare aparține altor entități, iar termenul de executare a evaluării

prevăzut în contractele de prestări servicii încheiate cu evaluatori autorizați

este de 20 de zile, după care raportul de evaluare se comunică părților, care

sunt îndreptățite să formuleze obiecțiuni, așa încât nu se poate aprecia asupra

duratei procedurii de evaluare, sarcina plății penalităților fiind excesivă

pentru recurentă.

Recursul este

întemeiat.

Analizând sentința

criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este în parte întemeiat, după cum

se va arăta în continuare:

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București declarat împotriva

Sentinței nr. 6072 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București, vizând

soluția de obligare la desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei care să

conțină titlul de despăgubire, nu cuprinde critici propriu-zise cu privire la

soluția primei instanțe, ci reia susținerile și argumentele prezentate în

întâmpinarea depusă la fond, ce vizează complexitatea și etapele procedurii

reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistența unei culpe a

autorității în derularea acesteia și pe cale de consecință, concluzionează că

nu există nici un refuz nejustificat al soluționării solicitării

intimaților-reclamanți, de emitere a deciziei privind titlul de despăgubire,

aceste motive de recurs putând fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din

C. proc. civ.

Deși argumentele

recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr.

247/2005, care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe

entități (organe învestite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt

corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului

rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimatei.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii

administrative nu îndreptățește autoritatea publică de a determina discreționar

acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse

într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 parag. 1 CEDO.

Termenul rezonabil

privește atât durata procedurilor administrative preliminare, cât și timpul

necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise și de executare a

hotărârilor judecătorești, astfel că Statul Român avea obligația de a organiza

astfel funcționarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerințe și

persoanele îndreptățite să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin

prevederile art. 6 CEDO.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de

apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru

justificarea unei conduite discreționare, de pasivitate, a autorităților

publice.

Atunci când Statul

Român și-a asumat obligația de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al

căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea

abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate,

transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor

administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor

într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la

restituire sau la despăgubiri și care astfel au devenit posesoarele unui „bun"

în sensul art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens

pronunțându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viașu împotriva României

din 9.XII.2008, Katz și Faimblat din anul 2009.

În speță, raportat la

perioada îndelungată, de 10 ani, care a trecut de la data declanșării

procedurii de restituire a imobilului preluat abuziv de statul comunist, prima

instanță a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6

CEDO privind dreptul la un proces echitabil, susținerile recurentei privind

nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil,

rezultate din jurisprudența CEDO, nefiind justificate.

privește motivul de recurs referitor la greșita admitere a capătului de acțiune

referitor la stabilirea termenului de 30 de zile de la comunicare sub

sancțiunea plății unor penalități de 100 RON pe zi de întârziere, se constată

că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 18

alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care instanța obligă o autoritate

administrativă să emită un act administrative se poate stabili și plata unei

penalități.

Penalitățile au

caracterul unei sancțiuni și ca urmare, la aplicarea acestora trebuie să se

aibă în vedere circumstanțele cauzei și ansamblul atribuțiilor autorității.

În cazul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta este învestită cu emiterea

deciziilor reprezentând titlul de despăgubire pentru toate imobilele din țară

care intră sub incidența Legii nr. 247/2005, situație în care în mod obiectiv

există dificultăți de soluționare a cererilor.

Având în vedere că

textul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu conține o normă imperativă

și în raport de activitatea pârâtei, nu se impunea acordarea penalităților de

întârziere.

Se reține și că

potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost reglementată o

procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu

execută hotărâri definitive și irevocabile. Această procedură este însă subsecventă

actualei etape judiciare, astfel că obligarea la plata daunelor cominatorii

prin hotărârea criticată, apare ca neîntemeiată.

Având în vedere aceste prevederi legale, rezultă că

atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea

publică este obligată să execute hotărârea, în speță să emită decizia de

acordare a despăgubirilor, este nejustificată obligarea acesteia la plata

daunelor cominatorii.

Având în vedere

considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 Cod procedura civilă,

recursul se va admite, se va modifica în parte sentința atacată, în sensul că

se va respinge cererea reclamantei de obligare la penalități de întârziere de

100 de RON pe zi, pentru perioada cuprinsă între termenul de 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii și data executării obligației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva

Sentinței civile nr. 6072 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că respinge cererea reclamantei de obligare la

penalități de întârziere de 100 de RON pe zi, pentru perioada cuprinsă între

termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și data

executării obligației.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 mai 2012.