ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2142/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 2175/2/2011, astfel cum a fost precizată, reclamanta B.S. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: 1. obligarea pârâtei să desemneze evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru apartamentul nr. 1 din imobilul situat în Brașov, str. Dr. F., nr. 6; 2. obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul menționat; 3. obligarea pârâtei la plata unor penalități de întârziere de 500 RON/zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la îndeplinirea obligației de desemnare a evaluatorului și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței următoarele: Prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată inițial la Primăria Municipiului Brașov și ulterior retransmisă spre competentă soluționare la SC R. SRL Brașov, unde s-a constituit dosarul intern nr. 398/46425/22 august 2001, a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Brașov, str. Dr. F. nr. 6. După numeroase tergiversări din partea instituțiilor statului s-a emis Decizia nr. 844 din 02 iunie 2010, prin care s-au propus despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001, raportat la împrejurarea că restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, întrucât a fost înstrăinat.

Această decizie a fost comunicată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă din anul 2010, fiind înregistrată sub nr. 48116/CC/2010. În repetate rânduri s-a adresat pârâtei cu cereri prin care a solicitat comunicarea stadiului soluționării dosarului și soluționarea acestuia, însă nu a primit niciun răspuns, deși obligația legală a acesteia era de a comunica un răspuns în termen de 30 de zile. Dreptul de soluționare în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru soluționarea echitabilă atât în procedura prealabilă cât și în contencios, fiind statuat ca atare în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Este nepermis pentru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să tergiverseze soluționarea cererii, în condițiile în care de la emiterea Deciziei nr. 844 din 02 iunie 2010 a trecut aproximativ un an de zile până la data sesizării instanței.

În aceste condiții, reclamanta a susținut că rezultă clar refuzul pârâtei de a-i soluționa cererea cu celeritate, astfel că se impune obligarea acesteia la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare, în baza dispozițiilor art. 13 alin. (13) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum și obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în baza art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Privitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata penalităților de întârziere, reclamanta a invocat art. 18 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Decizia în interesul legii nr. XX din 12 decembrie 2005 a I.C.C.J.

și faptul că obligația de a numi un evaluator este o obligație de „a face", care nu poate fi adusă la îndeplinire prin executorul judecătoresc. Prin Sentința civilă nr. 6072 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta B.S. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. A obligat pârâta să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în dosarul nr. 48116/CC/2010 și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, sub sancțiunea unei penalități de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, pentru perioada cuprinsă între data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și data executării obligației.

A respins în rest acțiunea precizată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele: - Excepția inadmisibilității cererii de obligare la plata daunelor cominatorii invocată de pârâtă este neîntemeiată și va fi respinsă având în vedere, pe de o parte, precizarea la acțiune formulată de reclamantă în ședința publică din data de 20 octombrie 2011, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 18 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 potrivit cărora „soluțiile prevăzute la alin. (1) și la alin. (4) lit. b) și c) pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități pentru fiecare zi de întârziere." - Pe fondul cauzei a apreciat că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire sau pentru parcurgerea fiecăreia dintre etapele procedurii administrative reglementate de Titlul VII, astfel că omisiunea legiuitorului va fi complinită prin raportare la termenul rezonabil de soluționare a cererii consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. - În cauza dedusă judecății, instanța a constatat că termenul rezonabil de soluționare a cererii nu a fost respectat, în condițiile în care notificarea formulată de reclamantă a fost soluționată după 9 ani, deși termenul legal este de 90 de zile, iar de la data înregistrării dosarului nr. 48116/CC/2010 la Comisia Centrală și până la data sesizării instanței nu s-a întreprins nicio operațiune administrativă în vederea analizării acestuia și emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

- Termenul rezonabil de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie analizat atât în raport de durata procedurii administrative de soluționare a notificărilor, cât și de durata procedurii instituite de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, iar în acest stadiu ale procedurii de emitere a deciziei constând în titlul de despăgubire, atitudinea adoptată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este de natură să anuleze speranța legitimă a reclamantei că într-un interval de timp rezonabil și previzibil cererea îi va fi soluționată, iar dreptul la despăgubiri va fi realizat.

A mai reținut prima instanță că, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, obligațiile privitoare la desemnarea evaluatorului și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire se vor stabili de instanță, sub sancțiunea unei penalități de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, pentru perioada cuprinsă între data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și data executării obligațiilor. O astfel de măsură se impune, dat fiind faptul că procedura derulată până în prezent în vederea soluționării definitive a dosarului de despăgubire nu îi oferă reclamantei o minimă garanție și o protecție efectivă cu privire la momentul realizării dreptului la repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului de proprietate.

A fost respinsă în rest acțiunea precizată, ca neîntemeiată, în ceea ce privește cuantumul penalităților de întârziere solicitate, apreciindu-se că valoarea de 100 RON pe zi de întârziere este de natură să asigure aducerea la îndeplinire a dispozițiilor instanței în termenul de 30 de zile impus de legiuitor prin art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie,arătând că în cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 554/2004 s-au prevăzut mai multe etape care trebuie parcurse, respectiv etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, conform art. 16 alin. (1) și (2) din Capitolul V, Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G.

nr. 81/2007, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce formează obiectul notificării și etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestuia în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007. S-a susținut că, în speță, s-au parcurs etapele transmiterii, înregistrării și analizei dosarului cu privire la măsurile reparatorii în favoarea reclamantei, dosarul aferent Dispoziției nr. 844 din 2 iunie 2010 emisă de Primăria municipiului Brașov fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 48116/CC, fiind parcursă etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, iar etapa evaluării se află în derulare, conform Deciziei nr. 2185/2008 a Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta a mai susținut că nu s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cauzei, deoarece potrivit practicii CEDO trebuie avute în vedere complexitatea cauzei, conduita părților și a autorităților și importanța litigiului. S-a arătat că în mod greșit prima instanță a procedat la stabilirea sancțiunii plății unei penalități de 100 RON pe zi întârziere, în cazul nerespectării termenului de emitere a titlului de despăgubire în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, în condițiile în care întocmirea rapoartelor de evaluare aparține altor entități, iar termenul de executare a evaluării prevăzut în contractele de prestări servicii încheiate cu evaluatori autorizați este de 20 de zile, după care raportul de evaluare se comunică părților, care sunt îndreptățite să formuleze obiecțiuni, așa încât nu se poate aprecia asupra duratei procedurii de evaluare, sarcina plății penalităților fiind excesivă pentru recurentă.

Recursul este întemeiat. Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este în parte întemeiat, după cum se va arăta în continuare: 1. Recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București declarat împotriva Sentinței nr. 6072 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București, vizând soluția de obligare la desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubire, nu cuprinde critici propriu-zise cu privire la soluția primei instanțe, ci reia susținerile și argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la fond, ce vizează complexitatea și etapele procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia și pe cale de consecință, concluzionează că nu există nici un refuz nejustificat al soluționării solicitării intimaților-reclamanți, de emitere a deciziei privind titlul de despăgubire, aceste motive de recurs putând fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ. Deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe învestite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimatei. Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptățește autoritatea publică de a determina discreționar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 parag. 1 CEDO.

Termenul rezonabil privește atât durata procedurilor administrative preliminare, cât și timpul necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise și de executare a hotărârilor judecătorești, astfel că Statul Român avea obligația de a organiza astfel funcționarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerințe și persoanele îndreptățite să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 CEDO. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite discreționare, de pasivitate, a autorităților publice.

Atunci când Statul Român și-a asumat obligația de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri și care astfel au devenit posesoarele unui „bun" în sensul art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens pronunțându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viașu împotriva României din 9.XII.2008, Katz și Faimblat din anul 2009. În speță, raportat la perioada îndelungată, de 10 ani, care a trecut de la data declanșării procedurii de restituire a imobilului preluat abuziv de statul comunist, prima instanță a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența CEDO, nefiind justificate.

2. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita admitere a capătului de acțiune referitor la stabilirea termenului de 30 de zile de la comunicare sub sancțiunea plății unor penalități de 100 RON pe zi de întârziere, se constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care instanța obligă o autoritate administrativă să emită un act administrative se poate stabili și plata unei penalități. Penalitățile au caracterul unei sancțiuni și ca urmare, la aplicarea acestora trebuie să se aibă în vedere circumstanțele cauzei și ansamblul atribuțiilor autorității. În cazul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta este învestită cu emiterea deciziilor reprezentând titlul de despăgubire pentru toate imobilele din țară care intră sub incidența Legii nr. 247/2005, situație în care în mod obiectiv există dificultăți de soluționare a cererilor.

Având în vedere că textul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu conține o normă imperativă și în raport de activitatea pârâtei, nu se impunea acordarea penalităților de întârziere. Se reține și că potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost reglementată o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile. Această procedură este însă subsecventă actualei etape judiciare, astfel că obligarea la plata daunelor cominatorii prin hotărârea criticată, apare ca neîntemeiată. Având în vedere aceste prevederi legale, rezultă că atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, în speță să emită decizia de acordare a despăgubirilor, este nejustificată obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii.

Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 Cod procedura civilă, recursul se va admite, se va modifica în parte sentința atacată, în sensul că se va respinge cererea reclamantei de obligare la penalități de întârziere de 100 de RON pe zi, pentru perioada cuprinsă între termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și data executării obligației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinței civile nr. 6072 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea reclamantei de obligare la penalități de întârziere de 100 de RON pe zi, pentru perioada cuprinsă între termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și data executării obligației. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2012.