ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3301/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3301/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei de despăgubire și a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată pentru apartamentul naționalizat ilegal din patrimoniul reclamantului, situat în Brașov, deîndată de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar, în caz de nerespectare a dispoziției dată în admiterea primului petit, să se dispună ca hotărârea ce se va da să țină locul actelor administrative necesare despăgubirii reclamantului; cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost lipsit în mod nelegal de dreptul său de proprietate asupra apartamentului, măsură constatată prin sentința civilă nr. 22/S din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului Brașov, că de la data emiterii titlului executoriu și până la momentul formulării acțiunii, valoarea actualizată a imobilului a crescut foarte mult, valoarea stabilită nemaifiind relevantă. Cererea reclamantului face obiectul Dosarului nr. 1284/CC/2009 aflat pe rolul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care era obligat să-l analizeze și să-l soluționeze în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 14 1 alin. (3) și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, modificată prin O.U.G.
nr. 81/2007, ținând cont de opțiunea reclamantului de a fi despăgubit în bani până la concurența sumei de 500.000 RON. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității petitului 2 al cererii introductive, făcându-se referire la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 14 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și arătându-se că legiuitorul a avut în vedere reglementarea unei proceduri de stabilire și acordare a despăgubirilor în cadrul procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum și înființarea unor entități cu atribuții specifice în această procedură și că o instanță judecătorească nu se poate substitui Comisiei sau Autorității cu privire la atribuțiile și competențele pe care le au acestea, altfel ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității petitulului 2 al cererii introductive și excepția prematurității plății solicitate de reclamant. Motivele invocate în susținerea primei excepții sunt similare cu cele ale pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar a doua excepție a fost fundamentată pe dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 361/2005 și art. 20 din O.U.G. nr. 81/2007, precum și pe procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dar și pe dispozițiile art. 18 1 din H.G. nr. 1095/2005, arătându-se că în prezenta cauză reclamantul nu este încă în posesia unui titlu de despăgubire, astfel că nu se poate parcurge procedura de valorificare a titlurilor, cererea reclamantului fiind prematur formulată.
La data de 28 ianuarie 2011, reclamantul a formulat o completare la cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să numească expert evaluator și să procedeze la evaluarea imobilului în litigiu, conform prevederilor art. 16 și urm din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, evaluarea urmând să țină seama de Standardele Internaționale de Evaluare. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare la cererea completatoare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la petitul doi al cererii completatoare, respectiv cererea de acordare a despăgubirilor în numerar, conform legii, pentru partea de despăgubiri situată sub suma de 500.000 RON.
S-a arătat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este entitatea care, în urma parcurgerii etapelor prevăzute de lege, emite titlu de despăgubire în baza căruia Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților efectuează plata despăgubirilor bănești. În opinia pârâtei, solicitarea de numire a unui evaluator autorizat a rămas fără obiect. Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare la cererea completatoare, invocând din nou excepția prematurității plății.
Reclamantul a depus la data de 01 aprilie 2011 o notă de ședință prin care a renunțat la judecarea petitelor 1 și 2 din cererea de chemare în judecată inițială și a precizat că solicită obligarea pârâtei la numirea unui expert evaluator și să procedeze la evaluarea imobilului în litigiu, conform prevederilor art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, evaluarea urmând a ține seama de standardele internaționale de evaluare, în vederea emiterii deciziei de despăgubire prevăzută de Legea nr. 247/2005. Prin sentința nr. 75/F/2011 din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a luat act de renunțarea la judecata cererii prin care reclamantul B.D.
a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei de despăgubire și a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată pentru apartamentul naționalizat ilegal din patrimoniul reclamantului situat în mun. Brașov, și, în caz de nerespectare a dispozițiilor instanței, pronunțarea unei hotărâri care să țină locul actelor administrative necesare despăgubirii reclamantului; - a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul B.D. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarului reclamantului nr. 1284/CC către societatea de evaluare desemnată în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului situat în mun.
Brașov, jud. Brașov, în condițiile art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005; - a respins restul pretențiilor solicitate; - a respins, ca rămase fără obiect, excepțiile inadmisibilității pronunțării unei hotărâri care să țină locul unor acte administrative, a prematurității plății și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la petitul al doilea al cererii completatoare. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Față de manifestarea de voință a reclamantului și de dispozițiile art. 246 C. proc. civ., instanța a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată prin care reclamantul B.D.
a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei de despăgubire și a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată pentru apartamentul naționalizat și, în caz de nerespectare a dispozițiilor instanței, pronunțarea unei hotărâri care să țină locul actelor administrative necesare despăgubirii reclamantului. Instanța a reținut și faptul că reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că obiectul acesteia constă în obligarea la numirea expertului evaluator și la procedarea la evaluarea imobilului în litigiu.
Instanța a constatat astfel că, drept urmare a renunțării la judecata capetelor de cerere mai sus individualizate, excepțiile invocate de pârâte au rămas fără obiect, acestea neavând legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost conturat urmare a renunțării la judecată și a precizării cererii de chemare în judecată, respectiv nu au legătură cu cererea de numire a unui evaluator și de efectuare a raportului de evaluare. Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele: Reclamantul B.D.
a solicitat prin notificare, adresată în baza Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii, respectiv despăgubiri pentru apartamentul indicat în cererea de chemare în judecată, prin sentința civilă nr. 22/S din 12 ianuarie 2004, Tribunalul Brașov a constatat dreptul acestuia la restituirea în echivalent bănesc a imobilului și a dispus înlăturarea din cuprinsul deciziei contestate a dispoziției privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, precum și acordarea către reclamant a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul menționat sub forma despăgubirilor bănești în valoare estimativă de 216.248,396 RON.
Dosarul de despăgubire a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr. 1284/CC; în cauză a avut loc etapa transmiterii și a înregistrării dosarului, însăși pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor susținând că aceasta etapă a fost parcursă; dosarul menționat a fost verificat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, conform art. 16 alin. (4) din Capitolul V Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și, urmare a acestei analize, s-a constatat că, prin printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă a fost stabilit estimativ cuantumul măsurilor reparatorii în favoarea reclamantului.
Ca urmare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a apreciat că hotărârea menționată face referire numai la valoarea estimativă a imobilului, fără a face precizări dacă această valoare reprezintă cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent ce vor fi acordate reclamantului și, ca urmare, pârâta a emis o serie de adrese către SC R. SRL Brașov prin care a solicitat acesteia să formuleze o cerere de lămurire a dispozitivul sentinței civile, poziția entității emitente fiind de refuz. Instanța de fond a apreciat că solicitarea pârâtei, ca în prezenta cauză instanța să se pronunțe cu privire la aceste aspecte, nu poate fi primită, întrucât obiectul cauzei este stabilit prin voința reclamantului, aspectele menționate putând fi avute în vedere ca apărări.
Instanța a reținut că de la data înregistrării dosarului pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și până la data formulării cererii către Primăria Municipiului Brașov au trecut 6 ani, timp în care nu a fost parcursă decât etapa numirii evaluatorului dintre etapele procedurii administrative date în competența Comisiei, această durată fiind una excesivă prin raportare la principiul prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. S-a constatat că de la data notificărilor și până la cea a formulării acțiunii au trecut 7 ani, durată cu mult mai mare decât cea firească și rezonabilă necesară rezolvării unei cereri adresată unei instituții într-un stat de drept.
Ca urmare, constatând, pe de o parte, că motivele invocate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la stagnarea procedurii administrative nu au legătură cu etapa controlului de legalitate a respingerii cererii de restituire în natură și, pe de altă parte, că termenul rezonabil la care se referă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde și durata procedurilor administrative, instanța a admis cererea de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarului către evaluator sau societatea de evaluare, lipsa de aplicare a unor măsuri eficiente de soluționare a unor astfel de cereri neputând împiedica realizarea dreptului reclamantului.
S-a reținut în considerentele hotărârii atacate că aceste etape prevăzute de lege în procedura administrativă a stabilirii și acordării despăgubirilor sunt succesive și implică realizarea lor una câte una, astfel că acordarea titlului de despăgubire este condiționată de realizarea evaluării și stabilirea cuantumului despăgubirilor; după realizarea evaluării, Comisia este obligată de lege să procedeze la emiterea titlului de despăgubire, urmând ca eventuala nerespectare a dispozițiilor legale și a duratei rezonabile a emiterii titlului să facă obiectul analizei ulterioare a instanței.
Întrucât în cauză a fost desemnat un evaluator, solicitarea vizând acest aspect a fost respinsă de către instanță, care a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamant și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarului reclamantului către societatea de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului, în condițiile art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ., se critică hotărârea instanței de fond pentru următoarele considerente: Instanța de fond în mod greșit a reținut că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei.
Astfel, se arată de către recurentă că în cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 184/2003 a fost transmis de SC R. SRL Brașov, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 1284/CC. Se mai arată că în cazul de față s-a făcut aplicarea Deciziei nr. 2/2006, în sensul că dosarul de despăgubire a fost selectat în vederea soluționării acestuia, iar, în urma analizării dosarului de despăgubire, s-a constatat că lipsesc înscrisuri esențiale, care în mod obligatoriu, ar fi trebuit să se regăsească.
Arată recurenta că nu are atribuții de identificare a imobilelor preluate abuziv, cadrul normativ de funcționare fiind cuprins în dispozițiile art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, că, în vederea parcurgerii etapei evaluării, imobilul trebuie mai întâi individualizat, astfel încât evaluatorul desemnat aleatoriu de către Comisia Centrală să aibă toate informațiile necesare și pertinente, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Se mai arată în motivele de recurs că este incontestabil faptul că persoanele beneficiare ale unei decizii/dispoziții emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 au dreptul la parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 într-un termen rezonabil, dar jurisprudența Curții Europene în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii ce trebuie luate în calcul, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanță reținând în mod corect situația de fapt, având în vedere materialul probator administrat în cauză și realizând o încadrare juridică adecvată. După cum se constată din înscrisurile existente la dosar: - reclamantul B.D.
a solicitat prin notificare, adresată în baza Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii, respectiv despăgubiri pentru apartamentul indicat în cererea de chemare în judecată; - în favoarea intimatului-reclamant a fost emisă dispoziția nr. 184/2003 de către SC R. SRL Brașov, în calitate de entitate notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu; - această dispoziție a fost contestată în instanță, iar prin sentința civilă nr. 22/S din 12 ianuarie 2004, Tribunalul Brașov a constatat dreptul acestuia la restituirea în echivalent bănesc a imobilului și a dispus înlăturarea din cuprinsul deciziei contestate a dispoziției privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, precum și acordarea către reclamant a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul menționat sub forma despăgubirilor bănești în valoare estimativă de 216.248,396 RON; - dosarul de despăgubire a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr. 1284/CC; - dosarul menționat a fost verificat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, conform art. 16 alin. (4) din Capitolul V Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și,
urmare a acestei analize, s-a constatat că, prin printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă a fost stabilit estimativ cuantumul măsurilor reparatorii în favoarea reclamantului. Ca urmare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a apreciat că hotărârea menționată face referire numai la valoarea estimativă a imobilului, fără a face precizări dacă această valoare reprezintă cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent ce vor fi acordate reclamantului și, ca urmare, pârâta a emis o serie de adrese către SC R. SRL Brașov prin care a solicitat acesteia să formuleze o cerere de lămurire a dispozitivul sentinței civile, poziția entității emitente fiind de refuz.
Admițând în parte acțiunea formulată de intimatul-reclamant, instanța de fond a reținut în mod corect că de la data înregistrării dosarului pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și până la data formulării cererii către Primăria Municipiului Brașov au trecut 6 ani, timp în care nu a fost parcursă decât etapa numirii evaluatorului dintre etapele procedurii administrative date în competența Comisiei, această durată fiind una excesivă prin raportare la principiul prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și faptul că de la data notificărilor și până la cea a formulării acțiunii au trecut 7 ani, durată cu mult mai mare decât cea firească și rezonabilă necesară rezolvării unei cereri adresată unei instituții într-un stat de drept.
Astfel, Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel fiind, în speță sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora: - alin. (1): „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”, - alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,
însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.” - alin. (2 1 ): „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.” - alin. (2 2 ): „Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.” - alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi,
Biroul Central constituit prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.” - alin. (4): „Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.” - alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.” - alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale.
Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.” Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.” În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1)-(2) și (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.
În cauză, este necontestat că reclamantul a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, că prin decizia nr. 184 din 09 mai 2003 SC R. SRL Brașov a decis acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru acest imobil reclamantului, stabilind valoarea despăgubirilor, că reclamantul a contestat această decizie în instanță, iar prin sentința civilă nr. 22/S din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului Brașov s-a admis contestația, dispunându-se acordarea către contestator a măsurilor reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor bănești în valoare estimativă de 216.248,396 RON. Dosarul de despăgubire a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr. 1284/CC/2009.
În cauză s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură și a fost desemnat un evaluator, dar nu a fost finalizată procedura administrativă prin emiterea titlului de despăgubire. Admițând acțiunea formulată de intimatul-reclamant împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de fond a apreciat, în esență, că cererea acestuia nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil statuat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, soluție pe care instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică.
Este adevărat că Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede niciun termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.
Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient. În acest sens, trebuie menționată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.
Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.U.E., recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 07 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni. Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil. Or, având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare – H.G.
nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare. Pe de altă parte, trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau locale.
În raport cu data declanșării procedurii administrative și cu data înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimatul-reclamant, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Or, în cauză, așa cum s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea cererii formulate de intimatul-reclamant, și-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimatul-reclamant. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că durata de timp scursă de la data înregistrării dosarului pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și până la data formulării cererii către Primăria Municipiului Brașov, respectiv 6 ani, perioadă în care a fost parcursă decât etapa numirii evaluatorului, este o durată excesivă prin raportare la principiul prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, s-a reținut corect de către instanța de fond că perioada de 7 ani care a trecut de la data notificărilor și până la cea a formulării acțiunii este mult mai mare decât cea firească și rezonabilă necesară rezolvării unei cereri adresate unei instituții într-un stat de drept. În speță, față de situația de fapt expusă anterior, instanța de recurs apreciază că nesoluționarea dosarului de despăgubire într-un termen de aproximativ 6 ani și neîndeplinirea obligației de a emite un titlu de despăgubire, aduce o atingere evidentă noțiunii de bun garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și faptul că atitudinea autorității pârâte nu respectă noțiunea de termen rezonabil, astfel cum aceasta rezultă din interpretarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Este, de altfel, cunoscut că la calcularea termenului rezonabil este luată în considerare toată perioada în care contestația unei persoane se află în fața unei autorități administrative, aceasta neavând, în principiu, dreptul la un proces jurisdicțional, fiindu-i suspendat în această perioadă dreptul de acces la instanță. Având în vedere că intimatul-reclamant a demarat procedura prevăzută de legile în materia restituirii bunurilor, în anul 2001, de importanța cauzei pentru acesta, dar și atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat existența refuzului nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speță, nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 75/F/2011 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.