ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3301/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3301/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul B.D. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor la emiterea deciziei de despăgubire și a pârâtei Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată

pentru apartamentul naționalizat ilegal din patrimoniul reclamantului, situat

în Brașov, deîndată de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar, în caz de

nerespectare a dispoziției dată în admiterea primului petit, să se dispună ca

hotărârea ce se va da să țină locul actelor administrative necesare

despăgubirii reclamantului; cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a fost lipsit în mod nelegal de dreptul său de

proprietate asupra apartamentului, măsură constatată prin sentința civilă nr.

22/S din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului Brașov, că de la data emiterii titlului

executoriu și până la momentul formulării acțiunii, valoarea actualizată a

imobilului a crescut foarte mult, valoarea stabilită nemaifiind relevantă.

Cererea reclamantului

face obiectul Dosarului nr. 1284/CC/2009 aflat pe rolul Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care era obligat să-l analizeze și

să-l soluționeze în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 14

1

alin. (3) și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, modificată prin O.U.G.

nr. 81/2007, ținând cont de opțiunea reclamantului de a fi despăgubit în bani

până la concurența sumei de 500.000 RON.

Pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția

inadmisibilității petitului 2 al cererii introductive, făcându-se referire la dispozițiile

art. 1 alin. (1) și art. 14

1

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și arătându-se

că legiuitorul a avut în vedere reglementarea unei proceduri de stabilire și acordare

a despăgubirilor în cadrul procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, precum și înființarea unor entități cu atribuții specifice în

această procedură și că o instanță judecătorească nu se poate substitui Comisiei

sau Autorității cu privire la atribuțiile și competențele pe care le au acestea,

altfel ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat.

Pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția

inadmisibilității petitulului 2 al cererii introductive și excepția prematurității

plății solicitate de reclamant.

Motivele invocate în susținerea

primei excepții sunt similare cu cele ale pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, iar a doua excepție a fost fundamentată pe dispozițiile art. 2 din

H.G. nr. 361/2005 și art. 20 din O.U.G. nr. 81/2007, precum și pe procedura prevăzută

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dar și pe dispozițiile art. 18

1

din H.G. nr. 1095/2005, arătându-se că în prezenta cauză reclamantul nu este încă

în posesia unui titlu de despăgubire, astfel că nu se poate parcurge procedura de

valorificare a titlurilor, cererea reclamantului fiind prematur formulată.

La data de 28

ianuarie 2011, reclamantul a formulat o completare la cererea de chemare în judecată,

solicitând obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să

numească expert evaluator și să procedeze la evaluarea imobilului în litigiu, conform

prevederilor art. 16 și urm din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, evaluarea urmând

să țină seama de Standardele Internaționale de Evaluare.

Pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare la cererea completatoare,

invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la petitul

doi al cererii completatoare, respectiv cererea de acordare a despăgubirilor în

numerar, conform legii, pentru partea de despăgubiri situată sub suma de 500.000

RON. S-a arătat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este

entitatea care, în urma parcurgerii etapelor prevăzute de lege, emite titlu de despăgubire

în baza căruia Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților efectuează

plata despăgubirilor bănești. În opinia pârâtei, solicitarea de numire a unui evaluator

autorizat a rămas fără obiect.

Pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare la cererea completatoare,

invocând din nou excepția prematurității plății.

Reclamantul a depus la

data de 01 aprilie 2011 o notă de ședință prin care a renunțat la judecarea petitelor

1 și 2 din cererea de chemare în judecată inițială și a precizat că solicită obligarea

pârâtei la numirea unui expert evaluator și să procedeze la evaluarea imobilului

în litigiu, conform prevederilor art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

evaluarea urmând a ține seama de standardele internaționale de evaluare, în vederea

emiterii deciziei de despăgubire prevăzută de Legea nr. 247/2005.

Prin sentința nr. 75/F/2011

din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal,

a dispus următoarele:

- a luat act de renunțarea

la judecata cererii prin care reclamantul B.D. a solicitat obligarea pârâtei Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei de despăgubire și

a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului

de plată pentru apartamentul naționalizat ilegal din patrimoniul reclamantului situat

în mun. Brașov, și, în caz de nerespectare a dispozițiilor instanței, pronunțarea

unei hotărâri care să țină locul actelor administrative necesare despăgubirii reclamantului;

- a admis în parte acțiunea

formulată și precizată de reclamantul B.D. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarului reclamantului nr. 1284/CC către

societatea de evaluare desemnată în vederea întocmirii raportului de evaluare a

imobilului situat în mun. Brașov, jud. Brașov, în condițiile art. 16 alin. (5) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005;

- a respins restul pretențiilor

solicitate;

- a respins, ca rămase

fără obiect, excepțiile inadmisibilității pronunțării unei hotărâri care să țină

locul unor acte administrative, a prematurității plății și a lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la

petitul al doilea al cererii completatoare.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Față de manifestarea de

voință a reclamantului și de dispozițiile art. 246 C. proc. civ., instanța a luat

act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată prin care reclamantul

B.D. a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

la emiterea deciziei de despăgubire și a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților la emiterea titlului de plată pentru apartamentul naționalizat și,

în caz de nerespectare a dispozițiilor instanței, pronunțarea unei hotărâri care

să țină locul actelor administrative necesare despăgubirii reclamantului.

Instanța a reținut și

faptul că reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că obiectul acesteia constă

în obligarea la numirea expertului evaluator și la procedarea la evaluarea imobilului

în litigiu.

Instanța a constatat astfel

că, drept urmare a renunțării la judecata capetelor de cerere mai sus individualizate,

excepțiile invocate de pârâte au rămas fără obiect, acestea neavând legătură cu

obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost conturat urmare a renunțării

la judecată și a precizării cererii de chemare în judecată, respectiv nu au legătură

cu cererea de numire a unui evaluator și de efectuare a raportului de evaluare.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut următoarele:

Reclamantul B.D. a solicitat

prin notificare, adresată în baza Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii,

respectiv despăgubiri pentru apartamentul indicat în cererea de chemare în judecată,

prin sentința civilă nr. 22/S din 12 ianuarie 2004, Tribunalul Brașov a constatat

dreptul acestuia la restituirea în echivalent bănesc a imobilului și a dispus înlăturarea

din cuprinsul deciziei contestate a dispoziției privind acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în

procesul de privatizare sau prin acțiuni la societăți comerciale tranzacționate

pe piața de capital, precum și acordarea către reclamant a măsurilor reparatorii

în echivalent pentru imobilul menționat sub forma despăgubirilor bănești în valoare

estimativă de 216.248,396 RON.

Dosarul de despăgubire

a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

fiind înregistrat sub nr. 1284/CC; în cauză a avut loc etapa transmiterii și a înregistrării

dosarului, însăși pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor susținând

că aceasta etapă a fost parcursă; dosarul menționat a fost verificat în privința

legalității respingerii cererii de restituire în natură, conform art. 16 alin. (4)

din Capitolul V Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și, urmare a acestei analize, s-a

constatat că, prin printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă a fost stabilit estimativ

cuantumul măsurilor reparatorii în favoarea reclamantului.

Ca urmare, pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a apreciat că hotărârea menționată face

referire numai la valoarea estimativă a imobilului, fără a face precizări dacă această

valoare reprezintă cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent ce vor fi acordate

reclamantului și, ca urmare, pârâta a emis o serie de adrese către SC R. SRL

Brașov prin care a solicitat acesteia să formuleze o cerere de lămurire a dispozitivul

sentinței civile, poziția entității emitente fiind de refuz.

Instanța de fond a apreciat

că solicitarea pârâtei, ca în prezenta cauză instanța să se pronunțe cu privire

la aceste aspecte, nu poate fi primită, întrucât obiectul cauzei este stabilit prin

voința reclamantului, aspectele menționate putând fi avute în vedere ca apărări.

Instanța a reținut că

de la data înregistrării dosarului pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor și până la data formulării cererii către Primăria Municipiului Brașov

au trecut 6 ani, timp în care nu a fost parcursă decât etapa numirii evaluatorului

dintre etapele procedurii administrative date în competența Comisiei, această durată

fiind una excesivă prin raportare la principiul prevăzut de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului. S-a constatat că de la data notificărilor și până

la cea a formulării acțiunii au trecut 7 ani, durată cu mult mai mare decât cea

firească și rezonabilă necesară rezolvării unei cereri adresată unei instituții

într-un stat de drept.

Ca urmare, constatând,

pe de o parte, că motivele invocate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor cu privire la stagnarea procedurii administrative nu au legătură

cu etapa controlului de legalitate a respingerii cererii de restituire în natură

și, pe de altă parte, că termenul rezonabil la care se referă art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului cuprinde și durata procedurilor administrative, instanța

a admis cererea de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

la transmiterea dosarului către evaluator sau societatea de evaluare, lipsa de aplicare

a unor măsuri eficiente de soluționare a unor astfel de cereri neputând împiedica

realizarea dreptului reclamantului.

S-a reținut în considerentele

hotărârii atacate că aceste etape prevăzute de lege în procedura administrativă

a stabilirii și acordării despăgubirilor sunt succesive și implică realizarea lor

una câte una, astfel că acordarea titlului de despăgubire este condiționată de realizarea

evaluării și stabilirea cuantumului despăgubirilor; după realizarea evaluării, Comisia

este obligată de lege să procedeze la emiterea titlului de despăgubire, urmând ca

eventuala nerespectare a dispozițiilor legale și a duratei rezonabile a emiterii

titlului să facă obiectul analizei ulterioare a instanței.

Întrucât în cauză a fost

desemnat un evaluator, solicitarea vizând acest aspect a fost respinsă de către

instanță, care a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamant și

a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea

dosarului reclamantului către societatea de evaluare desemnată, în vederea întocmirii

raportului de evaluare a imobilului, în condițiile art. 16 alin. (5) din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ., se critică hotărârea

instanței de fond pentru următoarele considerente:

Instanța de fond în mod

greșit a reținut că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea

unui termen rezonabil de soluționare a cauzei.

Astfel, se arată de către

recurentă că în cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor

a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii

în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 184/2003

a fost transmis de SC R. SRL Brașov, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat

la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 1284/CC.

Se mai arată că în cazul

de față s-a făcut aplicarea Deciziei nr. 2/2006, în sensul că dosarul de despăgubire

a fost selectat în vederea soluționării acestuia, iar, în urma analizării dosarului

de despăgubire, s-a constatat că lipsesc înscrisuri esențiale, care în mod obligatoriu,

ar fi trebuit să se regăsească.

Arată recurenta că nu

are atribuții de identificare a imobilelor preluate abuziv, cadrul normativ de funcționare

fiind cuprins în dispozițiile art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

că, în vederea parcurgerii etapei evaluării, imobilul trebuie mai întâi individualizat,

astfel încât evaluatorul desemnat aleatoriu de către Comisia Centrală să aibă toate

informațiile necesare și pertinente, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Se mai arată în motivele

de recurs că este incontestabil faptul că persoanele beneficiare ale unei decizii/dispoziții

emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor depuse în temeiul Legii

nr. 10/2001 au dreptul la parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 într-un termen rezonabil, dar jurisprudența Curții Europene

în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii ce trebuie luate în calcul,

cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente

și importanța litigiului pentru reclamant.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanță reținând

în mod corect situația de fapt, având în vedere materialul probator administrat

în cauză și realizând o încadrare juridică adecvată.

După cum se constată din

înscrisurile existente la dosar:

- reclamantul B.D. a solicitat

prin notificare, adresată în baza Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii,

respectiv despăgubiri pentru apartamentul indicat în cererea de chemare în judecată;

- în favoarea intimatului-reclamant

a fost emisă dispoziția nr. 184/2003 de către SC R. SRL Brașov, în calitate de entitate

notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu;

- această dispoziție a

fost contestată în instanță, iar prin sentința civilă nr. 22/S din 12 ianuarie 2004,

Tribunalul Brașov a constatat dreptul acestuia la restituirea în echivalent bănesc

a imobilului și a dispus înlăturarea din cuprinsul deciziei contestate a dispoziției

privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea de titluri

de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni

la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, precum și acordarea

către reclamant a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul menționat

sub forma despăgubirilor bănești în valoare estimativă de 216.248,396 RON;

- dosarul de despăgubire

a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

fiind înregistrat sub nr. 1284/CC;

- dosarul menționat a

fost verificat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură,

conform art. 16 alin. (4) din Capitolul V Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și, urmare

a acestei analize, s-a constatat că, prin printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă

a fost stabilit estimativ cuantumul măsurilor reparatorii în favoarea reclamantului.

Ca urmare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a apreciat că

hotărârea menționată face referire numai la valoarea estimativă a imobilului, fără

a face precizări dacă această valoare reprezintă cuantumul măsurilor reparatorii

prin echivalent ce vor fi acordate reclamantului și, ca urmare, pârâta a emis o

serie de adrese către SC R. SRL Brașov prin care a solicitat acesteia să formuleze

o cerere de lămurire a dispozitivul sentinței civile, poziția entității emitente

fiind de refuz.

Admițând în parte acțiunea

formulată de intimatul-reclamant, instanța de fond a reținut în mod corect că de

la data înregistrării dosarului pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

și până la data formulării cererii către Primăria Municipiului Brașov au trecut

6 ani, timp în care nu a fost parcursă decât etapa numirii evaluatorului dintre

etapele procedurii administrative date în competența Comisiei, această durată fiind

una excesivă prin raportare la principiul prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, precum și faptul că de la data notificărilor și până la cea

a formulării acțiunii au trecut 7 ani, durată cu mult mai mare decât cea firească

și rezonabilă necesară rezolvării unei cereri adresată unei instituții într-un stat

de drept.

Astfel, Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de

către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel fiind, în speță

sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:

- alin. (1): „Deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare

sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite

cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda

ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect

al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri

care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau

regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire

Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta,

dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”,

- alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor

Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu au fost soluționate

în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz,

ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate

de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice

acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită

și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii

definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.”

- alin. (2

1

):

„Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe

județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând

avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului

de legalitate de către acesta.”

- alin. (2

2

):

„Deciziile/dispozițiile

sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care

atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte

bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea

notificării.”

- alin.

(3):

„În termen de 30 de zile de la data intrării

în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul Ministrului

Finanțelor Publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal

de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor

depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit

ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost

soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

- alin.

(4):

„Pe baza situației juridice a imobilului pentru

care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează

la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității

respingerii cererii de restituire în natură.”

- alin.

(5):

„Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat

cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise,

evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului

de evaluare.”

- alin.

(6):

„După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura

de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei

Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor

fi acordate titlurile de despăgubire.”

Legiuitorul a menționat

în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare

de către evaluatorul numit.

În mod expres, în

art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că „în baza raportului

de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1)-(2) și (7), care reglementează procedura de emitere a

titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise

în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic

al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,

republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire,

iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând

cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauză, este necontestat

că reclamantul a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii

pentru imobilul în litigiu, că prin decizia nr. 184 din 09 mai 2003 SC R. SRL

Brașov a decis acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru acest imobil

reclamantului, stabilind valoarea despăgubirilor, că reclamantul a contestat această

decizie în instanță, iar prin sentința civilă nr. 22/S din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului

Brașov s-a admis contestația, dispunându-se acordarea către contestator a măsurilor

reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor bănești în valoare estimativă

de 216.248,396 RON.

Dosarul de despăgubire

a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

fiind înregistrat sub nr. 1284/CC/2009.

În cauză s-a efectuat

verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură

și a fost desemnat un evaluator, dar nu a fost finalizată procedura administrativă

prin emiterea titlului de despăgubire.

Admițând acțiunea formulată

de intimatul-reclamant împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

instanța de fond a apreciat, în esență, că cererea acestuia nu a fost soluționată

într-un termen rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil statuat la art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, soluție pe care instanța de recurs

o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Este adevărat că Titlul

VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare,

nu prevede niciun termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor

de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008

emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situație

nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la

voia autorității competente.

Astfel, în primul rând,

este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea

organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice

structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor

și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt,

eficace și eficient.

În acest sens, trebuie

menționată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul

de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7

din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze

și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea

cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca urmare

a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de

la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.U.E., recunoaște

drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale

a Uniunii Europene din 07 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui

drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de

cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art.

41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în

mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere dispozițiile

art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația

primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare

– H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în cazul de față, referitoare la

procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru

imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și

nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului

rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului

la o bună administrare.

Pe de altă parte, trebuie

menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că termenul rezonabil,

ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative

reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației

publice centrale sau locale.

În raport cu data declanșării

procedurii administrative și cu data înregistrării dosarului la Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și în raport cu importanța cauzei pentru

intimatul-reclamant, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile

administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat

încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă

un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca

atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către

autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței

legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauză, așa cum

s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea

cererii formulate de intimatul-reclamant, și-au exercitat dreptul de apreciere cu

privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu,

cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună

administrare de care beneficiază intimatul-reclamant.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că durata de timp scursă de

la data înregistrării dosarului pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

și până la data formulării cererii către Primăria Municipiului Brașov, respectiv

6 ani, perioadă în care a fost parcursă decât etapa numirii evaluatorului, este

o durată excesivă prin raportare la principiul prevăzut de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, s-a reținut corect de către instanța

de fond că perioada de 7 ani care a trecut de la data notificărilor și până la cea

a formulării acțiunii este mult mai mare decât cea firească și rezonabilă necesară

rezolvării unei cereri adresate unei instituții într-un stat de drept.

În speță, față de situația

de fapt expusă anterior, instanța de recurs apreciază că nesoluționarea dosarului

de despăgubire într-un termen de aproximativ 6 ani și neîndeplinirea obligației

de a emite un titlu de despăgubire, aduce o atingere evidentă noțiunii de bun garantat

de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum

și faptul că atitudinea autorității pârâte nu respectă noțiunea de termen rezonabil,

astfel cum aceasta rezultă din interpretarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Este, de altfel, cunoscut

că la calcularea termenului rezonabil este luată în considerare toată perioada în

care contestația unei persoane se află în fața unei autorități administrative, aceasta

neavând, în principiu, dreptul la un proces jurisdicțional, fiindu-i suspendat în

această perioadă dreptul de acces la instanță.

Având în vedere că intimatul-reclamant

a demarat procedura prevăzută de legile în materia restituirii bunurilor, în anul

2001, de importanța cauzei pentru acesta, dar și atitudinea de tergiversare manifestată

de autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat

în mod întemeiat existența refuzului nejustificat în sensul dispozițiilor Legii

nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, din cele

anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., iar în speță, nu există motive de ordine publică care să poată

fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ,

modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 75/F/2011

din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 iunie 2012.