ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5355/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19 iulie 2011, reclamantul Ț.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru apartamentul nr. 1 parter și apartamentul nr. 2 etaj I împreuna cu cotele de teren aferente în suprafață totală de 121,96 mp din imobilul situat în București, str. P.U. nr. X, sector 4, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Notificarea nr. 320 din 13 iulie 2001, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele nr. 1 parter și nr. 2 etaj 1 din imobilul situat în București, în calitate de moștenitor al proprietarului abuziv deposedat prin decretul de naționalizare, iar prin Dispoziția nr. 9900 din 18 martie 2008 emisă de Primăria București, notificarea a fost soluționată favorabil, după parcurgerea etapei de avizare dosarul fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 44176/CC din 8 octombrie 2009, însă au trecut 2 ani fără ca pârâta să facă vreun demers în procedura de soluționare, comunicând în mod stereotip și generic că dosarul se află în curs de analiză.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 7005 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul T.D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pe numele reclamantului, în Dosarul nr. 44176/CC. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilele individualizate conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată.

Calitatea de persoană îndreptățită la restituire prin echivalent i-a fost recunoscută prin Dispoziția nr. 9900 din 18 martie 2008 emisă de către Primarul municipiului București, în temeiul art. 2 alin. (1), art. 21 alin. (4), art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în soluționarea Notificării nr. 320 din 13 iulie 2001. Dosarul conținând decizia menționată și documentația aferentă fost înregistrat la Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu nr. 44176/CC la 18 octombrie 2009. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilele preluat abuziv, reglementată de actele normative indicate mai sus, a condus instanța de fond la concluzia încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, fiind luate în calcul atât complexitatea etapelor procedurale, cât și celelalte criterii de apreciere a termenului rezonabil. Astfel, deși până la pronunțarea sentinței a fost declanșată și etapa evaluării, fiind întocmit raportul de evaluare, Curtea a apreciat că se impune admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pe numele reclamantului.

În ce privește, însă, stabilirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, în care pârâtul să procedeze la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, cererea reclamantului nu a fost primită, dat fiind că și etapa evaluării presupune mai multe operațiuni, cum sunt comunicarea de către evaluator a raportului de evaluare atât către persoana îndreptățită, cât și către Comisia Centrală, aceasta din urmă având posibilitatea ca, în cazul în care nu este lămurită prin evaluarea făcută, să decidă efectuarea unei noi expertize. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a făcut o expunere rezumativă a etapelor derulate în procedura administrativă de stabilire a despăgubirilor în Dosarul nr. 44176/CC și a susținut că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, dispunând obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantului. Astfel, precizează recurenta, în cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Deciziei nr. 9900/2008 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 44176/CC.

Referitor la etapa evaluării, recurenta precizează că dosarul de despăgubire al reclamantului a fost transmis la evaluator, fiind întocmit raportul de evaluare. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilele situate în București, pentru care a formulat cerere de despăgubire, soluționată de Primăria București prin Decizia nr. 9900/2008, în contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare prin sentința recurată.

Înalta Curte constată că reclamantul a început procedura de recuperare a bunurilor sale ori a contravalorii acestora prin formularea unei notificări în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 44176/CC, acesta nefiind analizat și soluționat până în prezent prin emiterea titlului de despăgubire, astfel cum impune procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Înalta Curte remarcă faptul că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.

Așadar, intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilele preluate abuziv conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod întemeiat, a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări. Deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe învestite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților.

Așa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Toate aceste elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală, în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. La pronunțarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: Decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 și Decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 - Semestrul I, Ed. Hamangiu, București, 2007); Decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2008); Deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2009); Decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 și Decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009, (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2009, Ed. Hamangiu, București, 2011). Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 7005 din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012. Procesat de GGC - LM