ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5355/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de

19 iulie 2011, reclamantul Ț.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea

pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru

apartamentul nr. 1 parter și apartamentul nr. 2 etaj I împreuna cu cotele de

teren aferente în suprafață totală de 121,96 mp din imobilul situat în

București, str. P.U. nr. X, sector 4, în termen de 30 de zile de la rămânerea

definitivă și irevocabilă a hotărârii, precum și obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Notificarea nr. 320 din 13 iulie 2001,

a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

apartamentele nr. 1 parter și nr. 2 etaj 1 din imobilul situat în București, în

calitate de moștenitor al proprietarului abuziv deposedat prin decretul de

naționalizare, iar prin Dispoziția nr. 9900 din 18 martie 2008 emisă de

Primăria București, notificarea a fost soluționată favorabil, după parcurgerea

etapei de avizare dosarul fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 44176/CC din 8 octombrie 2009, însă au

trecut 2 ani fără ca pârâta să facă vreun demers în procedura de soluționare,

comunicând în mod stereotip și generic că dosarul se află în curs de analiză.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 7005 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de

reclamantul T.D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Comisia Centrală Pentru

Stabilirea Despăgubirilor și a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pe numele

reclamantului, în Dosarul nr. 44176/CC.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a supus controlului

instanței de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând

titlul de despăgubire pentru imobilele individualizate conform mențiunilor din

cererea de chemare în judecată.

Calitatea de persoană

îndreptățită la restituire prin echivalent i-a fost recunoscută prin Dispoziția

nr. 9900 din 18 martie 2008 emisă de către Primarul municipiului București, în

temeiul art. 2 alin. (1), art. 21 alin. (4), art. 25 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în soluționarea Notificării nr. 320

din 13 iulie 2001.

Dosarul conținând

decizia menționată și documentația aferentă fost înregistrat la Comisia

Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 16 alin. (1) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu nr. 44176/CC la 18 octombrie 2009.

Intervalul mare de

timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor

pentru imobilele preluat abuziv, reglementată de actele normative indicate mai

sus, a condus instanța de fond la concluzia încălcării principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

fiind luate în calcul atât complexitatea etapelor procedurale, cât și celelalte

criterii de apreciere a termenului rezonabil.

Astfel, deși până la

pronunțarea sentinței a fost declanșată și etapa evaluării, fiind întocmit

raportul de evaluare, Curtea a apreciat că se impune admiterea acțiunii și

obligarea pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pe

numele reclamantului. În ce privește, însă, stabilirea unui termen de 30 de

zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, în care pârâtul să

procedeze la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, cererea

reclamantului nu a fost primită, dat fiind că și etapa evaluării presupune mai

multe operațiuni, cum sunt comunicarea de către evaluator a raportului de

evaluare atât către persoana îndreptățită, cât și către Comisia Centrală,

aceasta din urmă având posibilitatea ca, în cazul în care nu este lămurită prin

evaluarea făcută, să decidă efectuarea unei noi expertize.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâtul Statul Român

prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a făcut o expunere rezumativă a etapelor derulate în

procedura administrativă de stabilire a despăgubirilor în Dosarul nr. 44176/CC

și a susținut că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că, în speță, au

fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de

soluționare a cauzei, dispunând obligarea sa la emiterea titlului de

despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă

privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantului.

Astfel, precizează

recurenta, în cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării

dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de

măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Deciziei

nr. 9900/2008 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind

înregistrat sub nr. 44176/CC.

Referitor la etapa

evaluării, recurenta precizează că dosarul de despăgubire al reclamantului a

fost transmis la evaluator, fiind întocmit raportul de evaluare.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Intimatul-reclamant a

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire

pentru imobilele situate în București, pentru care a formulat cerere de

despăgubire, soluționată de Primăria București prin Decizia nr. 9900/2008, în

contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în

judecată și reținute ca atare prin sentința recurată.

Înalta Curte constată

că reclamantul a început procedura de recuperare a bunurilor sale ori a

contravalorii acestora prin formularea unei notificări în anul 2001, iar

dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația

aferentă, a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr.

44176/CC, acesta nefiind analizat și soluționat până în prezent prin emiterea

titlului de despăgubire, astfel cum impune procedura prevăzută de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Înalta Curte remarcă

faptul că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu

cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță,

ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în

derularea acesteia.

Așadar, intervalul

mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a

reparațiilor pentru imobilele preluate abuziv conferă consistență concluziei

instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor

într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Cu referire concretă

la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond, în

mod întemeiat, a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea

dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a cărui incidență nu

este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea

evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea

specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport

susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din

Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară

având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot

fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1

din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu

numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor

administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element

al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii

Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii

Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a

autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în

sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de

apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru

justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice. În

egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în

vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii

ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul

justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte

garanții ale bunei administrări.

Deși argumentele

recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr.

247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe

entități (organe învestite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt

corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului

rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților.

Așa cum rezultă din

cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond, prin hotărârea

pronunțată, a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii

administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor

reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un

proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, cât și dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional

la Convenție.

Toate aceste elemente

conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a

actului administrativ de către Comisia Centrală, în sensul dispozițiilor Legii

nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit

ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de

putere, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de

putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de

apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea

drepturilor și libertăților cetățenilor.

La pronunțarea

prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară

în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate:

Decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 și Decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007

(publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de

contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 - Semestrul I, Ed. Hamangiu,

București, 2007); Decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în Înalta

Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ

și fiscal pe anul 2007 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2008);

Deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate în Înalta Curte

de Casație și Justiție Jurisprudența Secției de contencios administrativ și

fiscal pe anul 2008 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2009); Decizia nr.

1079 din 26 februarie 2009 și Decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009, (publicate

în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios

administrativ și fiscal pe anul 2009, Ed. Hamangiu, București, 2011).

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței civile nr. 7005 din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2012.

Procesat de GGC - LM