ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2922/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2922/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

judecată

Prin acțiunea înregistrată

la data de 02 decembrie 2009 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta V.M.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Municipiul Brăila

prin Primar și Instituția Prefectului Brăila, obligarea pârâtelor Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

la desemnarea unui evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea raportului

de evaluare și obligarea la emiterea unui titlu de despăgubire de către pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmare a notificării din 06

august 2001 formulată de autorii săi în baza Legii nr. 10/2001 și a dispoziției

din 23 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, urmare notificării din 06 august 2001, Primarul Municipiului

Brăila a emis în baza Legii nr. 10/2001 dispoziția din 23 martie 2004, prin care

s-a propus acordarea de măsuri reparatori prin echivalent în valoare de 2.030.710.903

ROL pentru imobilul situat în strada P., Brăila, având în vedere imposibilitatea

restituirii în natură, iar dosarul a fost înaintat la Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor unde a fost înregistrat cu nr. 23029/CC/2006, însă

dosarul nu a fost soluționat potrivit dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Reclamanta a susținut

că, deși legiuitorul nu a stabilit în cuprinsul Legii nr. 247/2005 un termen pentru

finalizarea procedurii administrative, acest fapt nu poate constitui o justificare

pentru autoritățile publice implicate în acest demers pentru nesoluționarea dosarului

într-un termen rezonabil.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul Municipiul Brăila prin Primar a invocat excepția lipsei calității sale procesuale

pasive, solicitând respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane

fără calitate procesuală.

Pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii

reclamantei, ca neîntemeiată.

Autoritatea pârâtă a susținut

că, în cauză, reclamanta este beneficiara titlurilor de valoare nominală în cuantum

de 2.030.710.903 ROL, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 29 din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, respectiv procedura de convertire a titlurilor de valoare

nominală, iar solicitarea reclamantei de desemnare a unui evaluator este neîntemeiată.

Pârâta a precizat faptul

că cererea reclamantei de convertire a titlurilor de valoare nominală în titluri

de despăgubire a fost conexată la dosarul transmis de către Primăria Municipiului

Brăila, entitatea care a emis dispoziția din 23 martie 2004.

Prin urmare, a arătat

instituția pârâtă, fiind verificată imposibilitatea restituirii în natură a

terenului notificat, în următoarea ședință a Comisiei Centrale va fi emisă decizia

ce reprezintă titlul de despăgubire, în cuantumul actualizat al titlurilor de valoare

nominală, potrivit procedurii prevăzute de art. 29 din Titlul VII din Legea nr.

247/2005.

Referitor la solicitarea

reclamantei privind obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată,

pârâta a precizat, pe de o parte, că reprezintă o entitate în subordinea Ministerului

Finanțelor, neavând un buget propriu, iar pe de altă parte, că nu se opune cererii

formulate, astfel că se impune respingerea cererii privind plata cheltuielilor de

judecată, potrivit art. 275 C. proc. civ.

Pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților a formulat, de asemenea, întâmpinare, invocând

excepția lipsei calității sale procesuale pasive, față de dispozițiile

art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd

principalele atribuții ale Autorității.

Referitor la cererea reclamantei

privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata

cheltuielilor de judecată, pârâta a arătat faptul că Autoritatea nu are calitate

procesuală în cauză, motiv pentru care a solicitat respingerea cererii, conform

art. 275 C. proc. civ.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 654 din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Municipiul Brăila și Instituția

Prefectului Județului Brăila și a respins acțiunea în contradictoriu cu acești pârâți,

ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

a admis, în parte, acțiunea formulată, așa cum a fost completată, de reclamanta

V.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor; a admis excepția rămânerii fără obiect a capetelor de cerere referitoare

la obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

la desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire,

precum și fixarea unui termen pentru aducerea la îndeplinire a obligației stabilite

de instanță sub sancțiunea plății penalităților în valoare de 100 RON/zi de întârziere

și a respins aceste capete de cerere, ca fiind rămase fără obiect; a obligat pârâtul

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către

reclamantă a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei

de 226.488,18 RON, stabilită prin decizia nr. 8324 din 18 mai 2010, pentru perioada

cuprinsă între data de 14 noiembrie 2007 și data emiterii deciziei reprezentând

titlul de despăgubire nr. BB, respectiv 18 mai 2010 și a obligat pârâtul Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 20.000

RON, cu titlu de daune morale către reclamantă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, examinând cu prioritate excepțiile

invocate în cauză, a reținut următoarele:

Reclamanta V.M. este,

împreună cu D.M.J. și S.D., titulara dispoziției din 23 martie 2004 emisă de Primarul

Municipiului Brăila, prin care, în urma soluționării notificării din data de 06

august 2001, s-a stabilit ca valoare echivalentă a imobilului imposibil de restituit

în natură, situat în municipiul Brăila, str. P., județul Brăila, suma de 2.030.710.903

ROL, în limita căreia s-a stabilit că se vor acorda măsuri reparatorii sub formă

de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare, potrivit

opțiunii solicitantei (art. 2).

Potrivit dispozițiilor

pct. 34.3 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 498/2003, beneficiara D.M.J. a depus dispoziția la Biroul

pentru restituiri prin titluri de valoare nominală din cadrul Ministerului Finanțelor

Publice, în vederea emiterii acestor titluri, în cuantumul stabilit prin dispoziția

din 23 martie 2004, titluri emise de către minister, care ulterior au fost depuse

la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea

convertirii acestora în titlu de despăgubire, potrivit prevederilor art. 29 Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, cererea fiind înregistrată la Secretariatul Comisiei

la data de 21 septembrie 2005.

Totodată, Curtea a constatat

că dispoziția din 23 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila, împreună

cu toate documentele anexate acesteia au fost transmise de autoritatea notificată

la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu procesul-verbal din 02

noiembrie 2005, fiind înregistrate la Secretariatul Comisiei sub nr. 23029/CC/2006.

Cererea de convertire a titlurilor de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor

Publice în titlu de despăgubire, înregistrată la data de 21 septembrie 2005, a fost

conexată la dosarul conținând dispoziția din 23 martie 2004, înregistrat la Secretariatul

Comisiei sub nr. 23029/CC/2006, cu adresa din 25 iulie 2006, Secretariatul Comisiei

comunicându-i beneficiarei D.M.J. că cererea de convertire a titlurilor de valoare

nominală urmează a fi analizată în următoarea ședință a Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Beneficiara D.M.J. a revenit

cu numeroase memorii către Secretariatul Comisiei, potrivit bonurilor de ordine

aflate la dosarul cauzei, solicitând, printre altele, și restituirea parțială în

natură a imobilului, iar Primarul Municipiului Brăila a confirmat, prin adresele

din 22 ianuarie 2007 și din 13 iunie 2007, că pe teren este edificată piața de fructe

și legume „Piața M.”, acesta fiind parțial liber.

Prin adresa din 25

septembrie 2007, la cererea reclamantei V.M., Primarul Municipiului Brăila îi comunică

acesteia că obiectivul Piața M. „ocupă funcțional terenul notificat” și „aparține

domeniului public al Municipiului Brăila, legal aprobat prin H.G.R. nr. 363/2002

- destinație Piață publică amenajată”, și că „același obiectiv este prevăzut în

Planul Urbanistic General al Municipiului Brăila aprobat prin H.C.L.M. nr. 2/2001

cu aceeași destinație, fiind cuprinsă în zona de servicii și utilități publice”,

adresa fiind depusă și înregistrată la registratura Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietățiilor la 08 octombrie 2007, iar la registratura Secretariatului

Comisiei la 01 octombrie 2007.

Prima instanță a mai reținut

că, la data de 14 noiembrie 2007, a fost redactat un proiect de decizie „nr. … din

19 septembrie 2006” privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII

- Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv din Legea nr. 247/2005”, prin care se decidea emiterea titlului de despăgubire

în favoarea reclamantei V.M. și a beneficiarei D.M.J., „în cuantum de 226.488,18

RON, reprezentând valorile actualizate, potrivit indicelui de inflație comunicat

de Institutul Național de Statistică, a titlurilor de valoare nominală emise de

către Ministerul Finanțelor Publice, la data de 09 noiembrie 2004” (art. 1).

La data de 18 mai 2010

a fost emisă decizia nr. 8324 din 18 mai 2010 privind acordarea de despăgubiri în

condițiile Titlului VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, prin care s-a decis emiterea titlului

de despăgubire în favoarea reclamantei V.M. și a beneficiarei D.M.J., „în cuantum

de 281.175,23 RON, reprezentând valorile actualizate, potrivit indicelui de inflație

comunicat de Institutul Național de Statistică, a titlurilor de valoare nominală

emise de către Ministerul Finanțelor Publice, la data de 09 noiembrie 2004” (art.

1).

Analizând într-o manieră

detaliată dispozițiile art. 16 din cap. 5 - Procedurile administrative pentru acordarea

despăgubirilor, precum și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, Curtea a reținut

că procedura de evaluare și stabilirea sumei totale ce urmează a fi acordată este

coordonată în mod exclusiv de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

fiind finalizată cu emiterea titlului de despăgubire, titlu care ulterior este înaintat

pârâtei Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, în vederea emiterii

titlului de plată, astfel încât, în această etapă a procedurii administrative, pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are nicio obligație legală

în legătură cu obligația de desemnare a unui evaluator sau cu stabilirea valorii

despăgubirilor, între părți neexistând nici un raport juridic obligațional, motiv

pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive este întemeiată.

De asemenea, instanța

de fond a apreciat că pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Instituția Prefectului

Județului Brăila nu le sunt stabilite, în această procedură administrativă specială,

niciun fel de obligații, motiv pentru care a apreciat că nici aceste instituții

nu au calitate procesuală pasivă raportat la obiectul acțiunii.

Cu privire la fondul cauzei,

prima instanță a reținut că, prin emiterea deciziei nr. 8324 din 18 mai 2010, capetele

de cerere inițiale, referitoare la obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator și la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, precum și fixarea unui termen pentru

aducerea la îndeplinire a obligației stabilite de instanță sub sancțiunea plății

penalităților în valoare de 100 RON/zi de întârziere, au rămas fără obiect.

În raport de situația

de fapt redată și examinată, Curtea a apreciat că se impune cenzurarea atitudinii

pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în ceea ce privește emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubiri nr. BB din 18 mai 2010 după mai bine

de 4 ani de la înregistrarea documentației pe rolul său, din perspectiva faptului

că, pe de o parte, omisiunea autorităților administrative de a se conforma într-un

termen rezonabil unei decizii definitive, chiar de ordin administrativ, poate antrena

o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și,

pe de altă parte, că beneficiarii au fost lipsiți de prerogativele dreptului de

proprietate asupra imobilelor preluate de stat în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul

adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale.

Pe cale de consecință,

Curtea a reținut că dobânda legală solicitată de către reclamantă reprezintă beneficiul

nerealizat al sumei de 226.488,18 RON, de care reclamanta a fost privată prin neemiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire la momentul redactării proiectului de

decizie, 14 noiembrie 2007 și până la emiterea deciziei nr. 8324, iar privarea de

această sumă este cauzată de atitudinea pârâtei, întrucât motivul invocat de către

aceasta referitor la incertitudinea în care s-a aflat cu privire la existența unei

suprafețe de teren liberă nu mai este susținută de înscrisurile existente la dosarul

cauzei după data de 01 octombrie 2007.

Astfel, pârâta avea suficiente

elemente (H.G.R. nr. 363/2002 și Planul Urbanistic General al Municipiului Brăila

aprobat prin H.C.L.M. nr. 2/2001) la care să se raporteze încă de la acea dată pentru

a aprecia dacă întreaga suprafață de teren era afectată obiectivului Piața M., iar

demersurile ulterioare prin care s-au solicitat Primarului mun. Brăila comunicarea

„situației juridice clare a imobilului-teren”, „situația juridică actuală”, „un

punct de vedere” reprezintă un abuz de putere din partea pârâtei, prin depășirea

competențelor sale și încălcarea dreptului la despăgubiri al beneficiarelor.

De asemenea, Curtea a

apreciat că prin atitudinea imprevizibilă și lipsită de transparență manifestată

pe parcursul a 3 ani de zile, după curgerea unei perioade anterioare de 6 ani de

la înregistrarea notificării, autoritatea pârâtă a cauzat un prejudiciu moral reclamantei,

urmând să admită cererile completatoare de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor

materiale și morale.

înfățișate de recurentul-pârât

Împotriva acestei hotărâri

în termen legal a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304¹ C.

proc. civ.

În esență, prin motivele

de recurs dezvoltate recurenta a înfățișat următoarele critici față de sentința

atacată:

- instanța de fond nu

a respectat dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că a transformat

acțiunea principală având ca obiect „obligația de a face” într-o acțiune în răspundere

civilă delictuală, mai cu seamă că cererea precizatoare și completatoare de acțiune

din data de 1 octombrie 2010 a fost depusă de reclamantă, tardiv, ulterior primei

zi de înfățișare (12 mai 2010);

- instanța de fond în

mod nelegal a admis cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor materiale,

raportat la suma de 226.488,18 RON, cu titlu de dobândă aferentă pentru perioada

cuprinsă între 14 noiembrie 2007 și 18 mai 2020, data emiterii titlului de despăgubire

nr. BB, câtă vreme înscrisul reținut de instanță ca „proiect al deciziei” nu este

decât un simplu print de calculator, fără valoare juridică;

- prin reținerea incertitudinii

cu privire la o suprafață de teren liberă, care nici nu este susținută de înscrisurile

existente la dosar, instanța de fond cu bună știință a ignorat prevederile legislației

în vigoare, respectiv art. 16 alin. (4) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005;

- este netemeinică și

nelegală motivarea instanței de fond în sensul obligării Statului Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la despăgubirile materiale arătate, nefiind

vorba despre un beneficiu nerealizat câtă vreme nu s-a dovedit întrunirea cumulativă

a condițiilor prevăzute de lege pentru declanșarea răspunderii civile delictuale,

respectiv existența și întinderea prejudiciului suferit, legătura cauzală între

prejudiciul pretins și fapta pârâtei precum și vinovăția pârâtei Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor;

- nici acordarea daunelor

morale în sumă de 20.000 RON în favoarea reclamantei nu apare ca fiind o măsură

legală, neputându-se reține nicio tergiversare din partea Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizia reprezentând titlul de despăgubire fiind

emisă după transmiterea situației juridice actuale a terenului notificat.

instanței de recurs

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului

dar și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării,

incluzând art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este

fondat și urmează a fi admis, în limitele și pentru considerentele în continuare

arătate.

Instanța de fond, sesizată

cu acțiunea reclamantei intimate, întemeiată pe prevederile cuprinse în Legea

nr. 247/2005 dar și în Legea nr. 554/2004, republicată, ale cărei capete inițiale

de cerere au fost mai sus arătate, a admis în parte acțiunea formulată, astfel cum

a fost completată, în sensul că a respins ca rămase fără obiect cererile referitoare

la obligarea recurentei la desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, incluzând fixarea unui termen pentru aducerea la îndeplinire

a obligației stabilite de instanță sub sancțiunea plății de penalități pe zi de

întârziere.

Prin aceeași hotărâre,

instanța de fond a admis însă celelalte cereri ale reclamantei cuprinse în cererea

completatoare și drept urmare a dispus obligarea recurentei Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor la plata în favoarea intimatei, (i) a despăgubirilor materiale

reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 RON, stabilită prin

decizia nr. 8324 din 18 mai 2010 pentru perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007

și 18 mai 2010 și totodată (ii) a daunelor morale în sumă de 20.000 RON.

4.1. Printr-un prim motiv

de recurs recurenta critică primirea dar și modalitatea de soluționare de către

prima instanță a cererii completatoare a acțiunii introductive de instanță, depusă

de reclamanta intimată la data de 1 noiembrie 2010.

Prin încheierea de ședință

din aceeași dată, 1 noiembrie 2010  instanța de fond a luat act de completarea acțiunii

de către reclamantă cu cele două capete de cerere, vizând obligarea autorității

recurente la daune materiale constând în dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18

RON, de la 14 noiembrie 2007 și daune morale de 100 RON pe zi de la data de 14 noiembrie

2007 și până la comunicarea deciziei la data de 17 mai 2010.

Deliberând asupra regularității

depunerii cererii completatoare, judecătorul fondului a apreciat că se impune a

se lua act de completarea acțiunii, date fiind (i) obiectul capetelor principale

de acțiune, (ii) temeiul juridic al acestora ca și (iii) împrejurarea de fapt constând

în dovada efectuată abia la același termen, în sensul emiterii deciziei reprezentând

titlul de despăgubiri pe numele reclamantei. În plus, s-a apreciat că primirea cererii

completatoare se impune și în considerarea protejării efective a dreptului pretins

de către reclamantă.

Raportat la aceste considerațiuni

și față de prevederile art. 132 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt fondate

criticile recurentei pe aspectul menționat în condițiile în care, normele cu caracter

dispozitiv cuprinse în textul de lege arătat au fost interpretate corect de prima

instanță chiar dacă într-o manieră nu lipsită de echivoc.

Astfel, Înalta Curte reține

că atitudinea procesuală a reclamantei a fost în adevăr generată de depunerea în

fața instanței de fond, abia la data de 25 octombrie 2010 a dovezii de emitere a

titlului de despăgubire solicitat de reclamantă, în condițiile în care, în dosar,

exista numai proiectul de decizie redactat la 14 noiembrie 2007, astfel că rămânerea

fără obiect a primelor capete de cerere echivalează cu „pieirea” obiectului pe care

o reglementează art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. atunci când îngăduie ca

și după prima zi de înfățișare să se ceară valoarea obiectului pierdut, fără ca

aceasta să echivaleze cu o veritabilă modificare de cerere.

Apreciind așadar că această

normă legală este incidentă în cauză și pentru toate considerentele de fapt sus

arătate, în contextul special al cauzei și al dreptului subiectiv al reclamantei

ce se impunea a fi proteguit, Înalta Curte reține, în concluzie, că în mod corect

a fost primită cererea din 1 noiembrie 2010, care din punct de vedere juridic nu

echivalează propriu zis cu modificarea acțiunii inițiale, pentru a se reține tardivitatea

invocată de recurentă și cu ocazia judecății în fond.

4.2. Înalta Curte apreciază

totodată că este fondat motivul de recurs vizând nelegalitatea acordării prin sentința

atacată, a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei

de 226.488,18 RON stabilită prin decizia nr. 8324 din 18 mai 2010 pentru perioada

cuprinsă între data de 14 noiembrie 2007 și data emiterii titlului de despăgubire

nr. BB, și anume 18 mai 2010.

Este fondată critica recurentei

vizând lipsa de valoare juridică a „proiectului de decizie” datat 14 noiembrie 2007.

În adevăr, înscrisul reținut

de instanță ca fiind apt de a declanșa și de a echivala cu momentul de la care începe

să curgă obligația recurentei de plată a dobânzii, datat 14 noiembrie 2007, nu este

decât un print de calculator, ce nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute în

Legea nr. 247/2005, pentru a-i fi conferită valoare juridică, mai cu seamă în contextul

arătat de prima instanță.

Indiscutabil, actul generator

de efecte juridice în sensul și în limitele legii arătate este numai decizia

nr. 8324 din 18 mai 2010.

În plus, instanța de recurs

reține că reclamanta nu putea solicita acordarea dobânzii legale, câtă vreme respectivul

înscris nu este și nu ar putea fi calificat ca fiind un titlu de creanță în favoarea

reclamantei.

Numai creditorul obligației

având drept obiect a da o sumă de bani poate pretinde drept echivalent al prejudiciului

încercat prin întârzierea la executare, dobânda legală, ceea ce în speță nu este

aplicabil mai cu seamă că nu este în discuție angajarea unei răspunderi civile contractuale.

4.3. Nu mai puțin însă

considerentele primei instanțe vizând atitudinea imprevizibilă și lipsită de transparență

manifestată de autoritatea recurentă pe parcursul a 3 ani ca și durata procedurilor

anterioare, de peste 6 ani, însușite de Înalta Curte în contextul factual dezvoltat

și în sentința recurată, justifică, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

republicată, acordarea daunelor morale. Această soluție apare ca fiind o măsură

nu numai întemeiată dar și legală, textul de lege arătat consacrând caracterul de

plină jurisdicție al contenciosului administrativ subiectiv.

Contrar celor susținute

de recurentă, Înalta Curte apreciază că nesoluționarea dosarului reclamantei pe

o perioadă îndelungată, demonstrată, indiferent de motivația autorității recurente

a fost de natură a o vătăma pe aceasta în dreptul său consacrat de lege.

4.4. Așa fiind, în considerarea

celor arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Înalta Curte va

admite recursul declarat de recurentă și va modifica numai în parte sentința atacată,

în sensul că va respinge cererea reclamantei de obligare la plata despăgubirilor

materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 RON pentru

perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007 și 18 mai 2010, ca neîntemeiată, urmând

a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței civile nr. 654 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că respinge cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor

materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 RON pentru

perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007 și respectiv 18 mai 2010, ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 iunie

2012.