ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2922/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 02 decembrie 2009 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta V.M.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Municipiul Brăila prin Primar și Instituția Prefectului Brăila, obligarea pârâtelor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare și obligarea la emiterea unui titlu de despăgubire de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmare a notificării din 06 august 2001 formulată de autorii săi în baza Legii nr. 10/2001 și a dispoziției din 23 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, urmare notificării din 06 august 2001, Primarul Municipiului Brăila a emis în baza Legii nr. 10/2001 dispoziția din 23 martie 2004, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatori prin echivalent în valoare de 2.030.710.903 ROL pentru imobilul situat în strada P., Brăila, având în vedere imposibilitatea restituirii în natură, iar dosarul a fost înaintat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor unde a fost înregistrat cu nr. 23029/CC/2006, însă dosarul nu a fost soluționat potrivit dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Reclamanta a susținut că, deși legiuitorul nu a stabilit în cuprinsul Legii nr. 247/2005 un termen pentru finalizarea procedurii administrative, acest fapt nu poate constitui o justificare pentru autoritățile publice implicate în acest demers pentru nesoluționarea dosarului într-un termen rezonabil.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Municipiul Brăila prin Primar a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. Autoritatea pârâtă a susținut că, în cauză, reclamanta este beneficiara titlurilor de valoare nominală în cuantum de 2.030.710.903 ROL, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 29 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv procedura de convertire a titlurilor de valoare nominală, iar solicitarea reclamantei de desemnare a unui evaluator este neîntemeiată.

Pârâta a precizat faptul că cererea reclamantei de convertire a titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire a fost conexată la dosarul transmis de către Primăria Municipiului Brăila, entitatea care a emis dispoziția din 23 martie 2004. Prin urmare, a arătat instituția pârâtă, fiind verificată imposibilitatea restituirii în natură a terenului notificat, în următoarea ședință a Comisiei Centrale va fi emisă decizia ce reprezintă titlul de despăgubire, în cuantumul actualizat al titlurilor de valoare nominală, potrivit procedurii prevăzute de art. 29 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Referitor la solicitarea reclamantei privind obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată, pârâta a precizat, pe de o parte, că reprezintă o entitate în subordinea Ministerului Finanțelor, neavând un buget propriu, iar pe de altă parte, că nu se opune cererii formulate, astfel că se impune respingerea cererii privind plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 275 C. proc. civ. Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat, de asemenea, întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, față de dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd principalele atribuții ale Autorității.

Referitor la cererea reclamantei privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata cheltuielilor de judecată, pârâta a arătat faptul că Autoritatea nu are calitate procesuală în cauză, motiv pentru care a solicitat respingerea cererii, conform art. 275 C. proc. civ. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 654 din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Municipiul Brăila și Instituția Prefectului Județului Brăila și a respins acțiunea în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, acțiunea formulată, așa cum a fost completată, de reclamanta V.M.

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; a admis excepția rămânerii fără obiect a capetelor de cerere referitoare la obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, precum și fixarea unui termen pentru aducerea la îndeplinire a obligației stabilite de instanță sub sancțiunea plății penalităților în valoare de 100 RON/zi de întârziere și a respins aceste capete de cerere, ca fiind rămase fără obiect; a obligat pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către reclamantă a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 RON, stabilită prin decizia nr. 8324 din 18 mai 2010, pentru perioada cuprinsă între data de 14 noiembrie 2007 și data emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire nr. BB, respectiv 18 mai 2010 și a obligat pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, examinând cu prioritate excepțiile invocate în cauză, a reținut următoarele: Reclamanta V.M. este, împreună cu D.M.J. și S.D., titulara dispoziției din 23 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila, prin care, în urma soluționării notificării din data de 06 august 2001, s-a stabilit ca valoare echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură, situat în municipiul Brăila, str. P., județul Brăila, suma de 2.030.710.903 ROL, în limita căreia s-a stabilit că se vor acorda măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare, potrivit opțiunii solicitantei (art. 2). Potrivit dispozițiilor pct. 34.3 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, beneficiara D.M.J. a depus dispoziția la Biroul pentru restituiri prin titluri de valoare nominală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în vederea emiterii acestor titluri, în cuantumul stabilit prin dispoziția din 23 martie 2004, titluri emise de către minister, care ulterior au fost depuse la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea convertirii acestora în titlu de despăgubire, potrivit prevederilor art. 29 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cererea fiind înregistrată la Secretariatul Comisiei la data de 21 septembrie 2005. Totodată, Curtea a constatat că dispoziția din 23 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila, împreună cu toate documentele anexate acesteia au fost transmise de autoritatea notificată la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu procesul-verbal din 02 noiembrie 2005, fiind înregistrate la Secretariatul Comisiei sub nr. 23029/CC/2006.

Cererea de convertire a titlurilor de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice în titlu de despăgubire, înregistrată la data de 21 septembrie 2005, a fost conexată la dosarul conținând dispoziția din 23 martie 2004, înregistrat la Secretariatul Comisiei sub nr. 23029/CC/2006, cu adresa din 25 iulie 2006, Secretariatul Comisiei comunicându-i beneficiarei D.M.J. că cererea de convertire a titlurilor de valoare nominală urmează a fi analizată în următoarea ședință a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Beneficiara D.M.J. a revenit cu numeroase memorii către Secretariatul Comisiei, potrivit bonurilor de ordine aflate la dosarul cauzei, solicitând, printre altele, și restituirea parțială în natură a imobilului, iar Primarul Municipiului Brăila a confirmat, prin adresele din 22 ianuarie 2007 și din 13 iunie 2007, că pe teren este edificată piața de fructe și legume „Piața M.”, acesta fiind parțial liber.

Prin adresa din 25 septembrie 2007, la cererea reclamantei V.M., Primarul Municipiului Brăila îi comunică acesteia că obiectivul Piața M. „ocupă funcțional terenul notificat” și „aparține domeniului public al Municipiului Brăila, legal aprobat prin H.G.R. nr. 363/2002 - destinație Piață publică amenajată”, și că „același obiectiv este prevăzut în Planul Urbanistic General al Municipiului Brăila aprobat prin H.C.L.M. nr. 2/2001 cu aceeași destinație, fiind cuprinsă în zona de servicii și utilități publice”, adresa fiind depusă și înregistrată la registratura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietățiilor la 08 octombrie 2007, iar la registratura Secretariatului Comisiei la 01 octombrie 2007. Prima instanță a mai reținut că, la data de 14 noiembrie 2007, a fost redactat un proiect de decizie „nr.

… din 19 septembrie 2006” privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005”, prin care se decidea emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei V.M. și a beneficiarei D.M.J., „în cuantum de 226.488,18 RON, reprezentând valorile actualizate, potrivit indicelui de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică, a titlurilor de valoare nominală emise de către Ministerul Finanțelor Publice, la data de 09 noiembrie 2004” (art. 1). La data de 18 mai 2010 a fost emisă decizia nr. 8324 din 18 mai 2010 privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei V.M.

și a beneficiarei D.M.J., „în cuantum de 281.175,23 RON, reprezentând valorile actualizate, potrivit indicelui de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică, a titlurilor de valoare nominală emise de către Ministerul Finanțelor Publice, la data de 09 noiembrie 2004” (art. 1). Analizând într-o manieră detaliată dispozițiile art. 16 din cap. 5 - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, precum și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, Curtea a reținut că procedura de evaluare și stabilirea sumei totale ce urmează a fi acordată este coordonată în mod exclusiv de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind finalizată cu emiterea titlului de despăgubire, titlu care ulterior este înaintat pârâtei Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, în vederea emiterii titlului de plată, astfel încât, în această etapă a procedurii administrative, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are nicio obligație legală în legătură cu obligația de desemnare a unui evaluator sau cu stabilirea valorii despăgubirilor, între părți neexistând nici un raport juridic obligațional, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive este întemeiată.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Instituția Prefectului Județului Brăila nu le sunt stabilite, în această procedură administrativă specială, niciun fel de obligații, motiv pentru care a apreciat că nici aceste instituții nu au calitate procesuală pasivă raportat la obiectul acțiunii. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că, prin emiterea deciziei nr. 8324 din 18 mai 2010, capetele de cerere inițiale, referitoare la obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, precum și fixarea unui termen pentru aducerea la îndeplinire a obligației stabilite de instanță sub sancțiunea plății penalităților în valoare de 100 RON/zi de întârziere, au rămas fără obiect.

În raport de situația de fapt redată și examinată, Curtea a apreciat că se impune cenzurarea atitudinii pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în ceea ce privește emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri nr. BB din 18 mai 2010 după mai bine de 4 ani de la înregistrarea documentației pe rolul său, din perspectiva faptului că, pe de o parte, omisiunea autorităților administrative de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive, chiar de ordin administrativ, poate antrena o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, pe de altă parte, că beneficiarii au fost lipsiți de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de stat în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Pe cale de consecință, Curtea a reținut că dobânda legală solicitată de către reclamantă reprezintă beneficiul nerealizat al sumei de 226.488,18 RON, de care reclamanta a fost privată prin neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire la momentul redactării proiectului de decizie, 14 noiembrie 2007 și până la emiterea deciziei nr. 8324, iar privarea de această sumă este cauzată de atitudinea pârâtei, întrucât motivul invocat de către aceasta referitor la incertitudinea în care s-a aflat cu privire la existența unei suprafețe de teren liberă nu mai este susținută de înscrisurile existente la dosarul cauzei după data de 01 octombrie 2007. Astfel, pârâta avea suficiente elemente (H.G.R.

nr. 363/2002 și Planul Urbanistic General al Municipiului Brăila aprobat prin H.C.L.M. nr. 2/2001) la care să se raporteze încă de la acea dată pentru a aprecia dacă întreaga suprafață de teren era afectată obiectivului Piața M., iar demersurile ulterioare prin care s-au solicitat Primarului mun. Brăila comunicarea „situației juridice clare a imobilului-teren”, „situația juridică actuală”, „un punct de vedere” reprezintă un abuz de putere din partea pârâtei, prin depășirea competențelor sale și încălcarea dreptului la despăgubiri al beneficiarelor. De asemenea, Curtea a apreciat că prin atitudinea imprevizibilă și lipsită de transparență manifestată pe parcursul a 3 ani de zile, după curgerea unei perioade anterioare de 6 ani de la înregistrarea notificării, autoritatea pârâtă a cauzat un prejudiciu moral reclamantei, urmând să admită cererile completatoare de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor materiale și morale.

3. Motivele de recurs înfățișate de recurentul-pârât Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304¹ C. proc. civ. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate recurenta a înfățișat următoarele critici față de sentința atacată: - instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că a transformat acțiunea principală având ca obiect „obligația de a face” într-o acțiune în răspundere civilă delictuală, mai cu seamă că cererea precizatoare și completatoare de acțiune din data de 1 octombrie 2010 a fost depusă de reclamantă, tardiv, ulterior primei zi de înfățișare (12 mai 2010); - instanța de fond în mod nelegal a admis cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor materiale, raportat la suma de 226.488,18 RON, cu titlu de dobândă aferentă pentru perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007 și 18 mai 2020, data emiterii titlului de despăgubire nr. BB, câtă vreme înscrisul reținut de instanță ca „proiect al deciziei” nu este decât un simplu print de calculator, fără valoare juridică; - prin reținerea incertitudinii cu privire la o suprafață de teren liberă, care nici nu este susținută de înscrisurile existente la dosar, instanța de fond cu bună știință a ignorat prevederile legislației în vigoare, respectiv art. 16 alin. (4) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005; - este netemeinică și nelegală motivarea instanței de fond în sensul obligării Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la despăgubirile materiale arătate, nefiind vorba despre un beneficiu nerealizat câtă vreme nu s-a dovedit întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru declanșarea răspunderii civile delictuale,

respectiv existența și întinderea prejudiciului suferit, legătura cauzală între prejudiciul pretins și fapta pârâtei precum și vinovăția pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; - nici acordarea daunelor morale în sumă de 20.000 RON în favoarea reclamantei nu apare ca fiind o măsură legală, neputându-se reține nicio tergiversare din partea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizia reprezentând titlul de despăgubire fiind emisă după transmiterea situației juridice actuale a terenului notificat. 4. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului dar și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat și urmează a fi admis, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate. Instanța de fond, sesizată cu acțiunea reclamantei intimate, întemeiată pe prevederile cuprinse în Legea nr. 247/2005 dar și în Legea nr. 554/2004, republicată, ale cărei capete inițiale de cerere au fost mai sus arătate, a admis în parte acțiunea formulată, astfel cum a fost completată, în sensul că a respins ca rămase fără obiect cererile referitoare la obligarea recurentei la desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, incluzând fixarea unui termen pentru aducerea la îndeplinire a obligației stabilite de instanță sub sancțiunea plății de penalități pe zi de întârziere.

Prin aceeași hotărâre, instanța de fond a admis însă celelalte cereri ale reclamantei cuprinse în cererea completatoare și drept urmare a dispus obligarea recurentei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata în favoarea intimatei, (i) a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 RON, stabilită prin decizia nr. 8324 din 18 mai 2010 pentru perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007 și 18 mai 2010 și totodată (ii) a daunelor morale în sumă de 20.000 RON. 4.1.

Printr-un prim motiv de recurs recurenta critică primirea dar și modalitatea de soluționare de către prima instanță a cererii completatoare a acțiunii introductive de instanță, depusă de reclamanta intimată la data de 1 noiembrie 2010. Prin încheierea de ședință din aceeași dată, 1 noiembrie 2010 instanța de fond a luat act de completarea acțiunii de către reclamantă cu cele două capete de cerere, vizând obligarea autorității recurente la daune materiale constând în dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 RON, de la 14 noiembrie 2007 și daune morale de 100 RON pe zi de la data de 14 noiembrie 2007 și până la comunicarea deciziei la data de 17 mai 2010. Deliberând asupra regularității depunerii cererii completatoare, judecătorul fondului a apreciat că se impune a se lua act de completarea acțiunii, date fiind (i) obiectul capetelor principale de acțiune, (ii) temeiul juridic al acestora ca și (iii) împrejurarea de fapt constând în dovada efectuată abia la același termen, în sensul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubiri pe numele reclamantei.

În plus, s-a apreciat că primirea cererii completatoare se impune și în considerarea protejării efective a dreptului pretins de către reclamantă. Raportat la aceste considerațiuni și față de prevederile art. 132 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt fondate criticile recurentei pe aspectul menționat în condițiile în care, normele cu caracter dispozitiv cuprinse în textul de lege arătat au fost interpretate corect de prima instanță chiar dacă într-o manieră nu lipsită de echivoc.

Astfel, Înalta Curte reține că atitudinea procesuală a reclamantei a fost în adevăr generată de depunerea în fața instanței de fond, abia la data de 25 octombrie 2010 a dovezii de emitere a titlului de despăgubire solicitat de reclamantă, în condițiile în care, în dosar, exista numai proiectul de decizie redactat la 14 noiembrie 2007, astfel că rămânerea fără obiect a primelor capete de cerere echivalează cu „pieirea” obiectului pe care o reglementează art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. atunci când îngăduie ca și după prima zi de înfățișare să se ceară valoarea obiectului pierdut, fără ca aceasta să echivaleze cu o veritabilă modificare de cerere.

Apreciind așadar că această normă legală este incidentă în cauză și pentru toate considerentele de fapt sus arătate, în contextul special al cauzei și al dreptului subiectiv al reclamantei ce se impunea a fi proteguit, Înalta Curte reține, în concluzie, că în mod corect a fost primită cererea din 1 noiembrie 2010, care din punct de vedere juridic nu echivalează propriu zis cu modificarea acțiunii inițiale, pentru a se reține tardivitatea invocată de recurentă și cu ocazia judecății în fond. 4.2.

Înalta Curte apreciază totodată că este fondat motivul de recurs vizând nelegalitatea acordării prin sentința atacată, a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 RON stabilită prin decizia nr. 8324 din 18 mai 2010 pentru perioada cuprinsă între data de 14 noiembrie 2007 și data emiterii titlului de despăgubire nr. BB, și anume 18 mai 2010. Este fondată critica recurentei vizând lipsa de valoare juridică a „proiectului de decizie” datat 14 noiembrie 2007. În adevăr, înscrisul reținut de instanță ca fiind apt de a declanșa și de a echivala cu momentul de la care începe să curgă obligația recurentei de plată a dobânzii, datat 14 noiembrie 2007, nu este decât un print de calculator, ce nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute în Legea nr. 247/2005, pentru a-i fi conferită valoare juridică, mai cu seamă în contextul arătat de prima instanță.

Indiscutabil, actul generator de efecte juridice în sensul și în limitele legii arătate este numai decizia nr. 8324 din 18 mai 2010. În plus, instanța de recurs reține că reclamanta nu putea solicita acordarea dobânzii legale, câtă vreme respectivul înscris nu este și nu ar putea fi calificat ca fiind un titlu de creanță în favoarea reclamantei. Numai creditorul obligației având drept obiect a da o sumă de bani poate pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârzierea la executare, dobânda legală, ceea ce în speță nu este aplicabil mai cu seamă că nu este în discuție angajarea unei răspunderi civile contractuale. 4.3.

Nu mai puțin însă considerentele primei instanțe vizând atitudinea imprevizibilă și lipsită de transparență manifestată de autoritatea recurentă pe parcursul a 3 ani ca și durata procedurilor anterioare, de peste 6 ani, însușite de Înalta Curte în contextul factual dezvoltat și în sentința recurată, justifică, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, acordarea daunelor morale. Această soluție apare ca fiind o măsură nu numai întemeiată dar și legală, textul de lege arătat consacrând caracterul de plină jurisdicție al contenciosului administrativ subiectiv. Contrar celor susținute de recurentă, Înalta Curte apreciază că nesoluționarea dosarului reclamantei pe o perioadă îndelungată, demonstrată, indiferent de motivația autorității recurente a fost de natură a o vătăma pe aceasta în dreptul său consacrat de lege.

4.4. Așa fiind, în considerarea celor arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentă și va modifica numai în parte sentința atacată, în sensul că va respinge cererea reclamantei de obligare la plata despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 RON pentru perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007 și 18 mai 2010, ca neîntemeiată, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 654 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 RON pentru perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007 și respectiv 18 mai 2010, ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.