ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5615/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5615/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul F.Y. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la anularea

măsurii de returnare a dosarului nr. 21963/CC către Primăria Municipiului

Brăila; emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de

42.700 RON, actualizată cu indicele de inflație, ce reprezintă cuantumul

despăgubirilor propuse prin Dispoziția nr. 9497 din 05 iulie 2005, emisă de

Municipiul Brăila prin Primar, în favoarea sa; emiterea Deciziei reprezentând

titlu de despăgubire pentru suma de 42.700 RON actualizată cu indicele de

inflație, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru imobilul-teren în

suprafață de 305 mp, situat în Brăila, Bd. Independenței nr. 148, în termen de

3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; obligarea pârâtei

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de

plată pentru suma menționată mai sus, pentru imobilul-teren în suprafață de 305

mp, situat în Brăila, bd. Independenței nr. 148; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta Autoritatea

Națională de Restituire a Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a

invocat excepția prematurității emiterii titlului de plată, solicitând

admiterea excepției și, pe cale de consecință, respingerea acestui capăt de

cerere ca fiind prematur formulat, motivat de faptul că, reclamantul nu deține

un titlu de despăgubire, iar pentru emiterea unui titlu de plată/conversie,

persoana îndreptățită trebuie să depună o cerere de opțiune în acest sens,

urmând a depune și titlul de despăgubire în original, împreună cu toate

documentele prevăzute la art. 181 din Cap. VI din O.U.G. nr. 81/2007 ce

modifică și completează Titlul VII al Legii nr. 247/2005, la Direcția de

Acordare a Despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității, rezultând astfel

că solicitarea referitoare la emiterea titlului de plată este prematur formulată.

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare a solicitat respingerea

acțiunii, arătând, în esență, faptul că, în cauza dedusă judecății a fost

parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, în sensul că, dosarul

aferent Dispoziției nr. 9497/2005 a fost transmis de Primăria Municipiului

Brăila, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul

Comisiei Centrale sub nr. 21963/CC, fiind selectat în Ședința Comisiei Centrale

ocazie cu care a fost numit aleatoriu și un evaluator, respectiv SC G.B.C. SRL.

Prin Sentința civilă

nr. 313 din 29 ianuarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamantul F.Y., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, a admis excepția prematurității invocată de pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, a respins capătul de cerere având ca

obiect obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea titlului de plată, ca prematur

formulat, a anulat măsura remiterii dosarului de despăgubire nr. 21963/CC către

Primăria Brăila, dispusă prin adresa nr. 21963/CC/21 august 2009, a obligat

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire după stabilirea cuantumului despăgubirilor

conform raportului de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de pârâtă și a

obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către

reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4016,3 RON.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că dosarul reclamantului a fost

înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în anul 2006,

a fost parcursă etapa selectării și a fost numit un evaluator, iar prin adresa

nr. 21963/CC/21 august 2009, dosarul de despăgubire a fost remis Primăriei

Municipiului Brăila, cu motivarea că notificarea nr. 38/2002 nu a fost făcută

înăuntrul termenului prevăzut de lege și nu cuprinde toate mențiunile prevăzute

de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Instanța de fond a

mai reținut că susținerile pârâtei care vizează această măsură sunt

neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, are

ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului, ori în speță, acest aspect nu a fost contestat,

dispunându-se remiterea dosarului de despăgubire către Primăria Municipiului

Brăila cu motivarea că este incomplet.

Prin urmare, reținând

că prin măsura de remitere a dosarului de despăgubire către Primăria

Municipiului Brăila, dispusă prin adresa nr. 21963/CC/21 august 2009,

reclamantul a fost vătămat în drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor

legale privind emiterea titlului de despăgubire, în temeiul art. 18 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului,

a anulat măsura concretizată prin adresa menționată și a obligat pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la eliberarea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire după stabilirea cuantumului despăgubirilor, conform

raportului de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de pârâtă.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților la emiterea deciziei de plată, Curtea de Apel a

admis excepția de prematuritate și a respins această cerere ca prematur

formulată, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

181 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 pentru a se efectua o plată a despăgubirilor

bănești, în condițiile în care nu a fost emisă de către Comisia Centrală o

decizie ce reprezintă titlu de despăgubire.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că aspectele reținute de instanța de fond potrivit cărora

urmare procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

s-ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cauzei sunt neîntemeiate

deoarece chiar jurisprudența instanței europene a drepturilor omului prevede

unele criterii în materia termenului rezonabil, respectiv, complexitatea

cauzei, conduita reclamantului, a autorităților competente și importanța litigiului

pentru reclamant.

Recurenta a făcut

referiri la etapele precizate de procedura administrativă reglementată de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și a mai subliniat că în etapa analizării

legalității respingerii în natură a imobilului notificat s-a constatat că

acesta trebuie completat.

Se mai susține că

instanța de fond în mod netemeinic a anulat măsura remiterii dosarului nr.

21963/CC către Primăria Brăila.

Prin urmare instanța

de fond a ignorat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, nepronunțându-se

asupra acestui aspect semnalat de instituția pârâtă și asupra căruia s-a

invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 9497/2005 emisă de Primarul

Municipiului Brăila, față de obiectul pricinii și a muncii îndeplinite de

avocat, cheltuielile de judecată sunt nejustificat de mari, motiv pentru care

solicită reducerea acestora.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de

recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în

acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu

de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile

autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la

nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul

conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării

controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după

caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă

imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte

bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu

soluționarea notificării.

Alin. (3) al

aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în

vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de

proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a

tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor

motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de

valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în

vigoare a prezentei legi.

Pe baza situației

juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la

alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de

restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua

procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va

transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor

în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Legiuitorul a

menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului

de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art.

16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de

evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a

titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor

emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care

urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de

despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor

consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauza de față

reclamantul s-a adresat instanței de fond pentru a solicita obligarea Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire pentru

un imobil-teren situat în Brăila, B-dul Independenței nr. 148, care nu poate fi

restituit în natură, iar instanța de fond a admis cererea.

Criticile din

motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest

aspect sunt nefondate.

După cum s-a arătat,

Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se

soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele

preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII,

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare.

Inițial, Comisia

Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin

Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare

a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.

Cu toate acestea,

dosarul reclamantului, în care a fost emisă Dispoziția nr. 9797 din 5 iulie

2005 a Primarului Municipiului Brăila cu propunere de acordare a

despăgubirilor, nu a fost soluționat deși au trecut câțiva ani de la

înregistrare.

Raportat la

criteriile recunoscute în jurisprudența CEDO se constată că sunt nefondate

criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata

excesivă a procedurii administrative.

Activitatea pârâtei

trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât

să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin

conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a

titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.

În ceea ce privește

motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a respins

excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 9797 din 5 iulie 2005 emisă de

Primarul Municipiului Brăila, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat

și nu poate fi primit.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ: „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter

individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în

cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde

soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța

de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de

sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de

atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată

odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța

în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios

administrativ competentă să o soluționeze.”

Prima instanță,

verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute în textul

citat, a respins în mod corect excepția de nelegalitate, reținând incidența

prevederilor art. 5 alin. (2) din aceeași lege care exceptează de la controlul

de legalitate înfăptuit de instanțele de contencios administrativ „actele

administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege

organică, o altă procedură judiciară”. Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut

prin art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Nici motivul de

recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a anulat măsura remiterii

dosarului nr. 21963/CC către Primăria Brăila nu este întemeiat și nu poate fi

primit.

De asemenea, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod legal a dispus în temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor

de judecată către reclamant.

Potrivit art. 274

alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru,

taxele de procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea

martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va

dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al

aceluiași articol, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit

cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata

motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau

munca îndeplinită de avocat.

Prin urmare, pentru

ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se

afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin.

(1) C. proc. civ.

Astfel, cheltuielile

de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților,

onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna

desfășurare a judecății.

Pentru ca aceste

cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul

trebuie să dovedească că le-a făcut.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de

judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va

menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la plata

sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimatul F.Y.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței civile nr. 313 din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la

plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimatul F.Y.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.