ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5615/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul F.Y. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la anularea măsurii de returnare a dosarului nr. 21963/CC către Primăria Municipiului Brăila; emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 42.700 RON, actualizată cu indicele de inflație, ce reprezintă cuantumul despăgubirilor propuse prin Dispoziția nr. 9497 din 05 iulie 2005, emisă de Municipiul Brăila prin Primar, în favoarea sa; emiterea Deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 42.700 RON actualizată cu indicele de inflație, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru imobilul-teren în suprafață de 305 mp, situat în Brăila, Bd.

Independenței nr. 148, în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată pentru suma menționată mai sus, pentru imobilul-teren în suprafață de 305 mp, situat în Brăila, bd. Independenței nr. 148; cu cheltuieli de judecată. Pârâta Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității emiterii titlului de plată, solicitând admiterea excepției și, pe cale de consecință, respingerea acestui capăt de cerere ca fiind prematur formulat, motivat de faptul că, reclamantul nu deține un titlu de despăgubire, iar pentru emiterea unui titlu de plată/conversie, persoana îndreptățită trebuie să depună o cerere de opțiune în acest sens, urmând a depune și titlul de despăgubire în original, împreună cu toate documentele prevăzute la art. 181 din Cap. VI din O.U.G.

nr. 81/2007 ce modifică și completează Titlul VII al Legii nr. 247/2005, la Direcția de Acordare a Despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității, rezultând astfel că solicitarea referitoare la emiterea titlului de plată este prematur formulată. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în esență, faptul că, în cauza dedusă judecății a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, în sensul că, dosarul aferent Dispoziției nr. 9497/2005 a fost transmis de Primăria Municipiului Brăila, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 21963/CC, fiind selectat în Ședința Comisiei Centrale ocazie cu care a fost numit aleatoriu și un evaluator, respectiv SC G.B.C.

SRL. Prin Sentința civilă nr. 313 din 29 ianuarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul F.Y., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a admis excepția prematurității invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei A.N.R.P.

la emiterea titlului de plată, ca prematur formulat, a anulat măsura remiterii dosarului de despăgubire nr. 21963/CC către Primăria Brăila, dispusă prin adresa nr. 21963/CC/21 august 2009, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire după stabilirea cuantumului despăgubirilor conform raportului de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de pârâtă și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4016,3 RON.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că dosarul reclamantului a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în anul 2006, a fost parcursă etapa selectării și a fost numit un evaluator, iar prin adresa nr. 21963/CC/21 august 2009, dosarul de despăgubire a fost remis Primăriei Municipiului Brăila, cu motivarea că notificarea nr. 38/2002 nu a fost făcută înăuntrul termenului prevăzut de lege și nu cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Instanța de fond a mai reținut că susținerile pârâtei care vizează această măsură sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori în speță, acest aspect nu a fost contestat, dispunându-se remiterea dosarului de despăgubire către Primăria Municipiului Brăila cu motivarea că este incomplet.

Prin urmare, reținând că prin măsura de remitere a dosarului de despăgubire către Primăria Municipiului Brăila, dispusă prin adresa nr. 21963/CC/21 august 2009, reclamantul a fost vătămat în drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind emiterea titlului de despăgubire, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat măsura concretizată prin adresa menționată și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la eliberarea deciziei reprezentând titlul de despăgubire după stabilirea cuantumului despăgubirilor, conform raportului de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de pârâtă.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea deciziei de plată, Curtea de Apel a admis excepția de prematuritate și a respins această cerere ca prematur formulată, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 181 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 pentru a se efectua o plată a despăgubirilor bănești, în condițiile în care nu a fost emisă de către Comisia Centrală o decizie ce reprezintă titlu de despăgubire. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că aspectele reținute de instanța de fond potrivit cărora urmare procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cauzei sunt neîntemeiate deoarece chiar jurisprudența instanței europene a drepturilor omului prevede unele criterii în materia termenului rezonabil, respectiv, complexitatea cauzei, conduita reclamantului, a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant. Recurenta a făcut referiri la etapele precizate de procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și a mai subliniat că în etapa analizării legalității respingerii în natură a imobilului notificat s-a constatat că acesta trebuie completat.

Se mai susține că instanța de fond în mod netemeinic a anulat măsura remiterii dosarului nr. 21963/CC către Primăria Brăila. Prin urmare instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, nepronunțându-se asupra acestui aspect semnalat de instituția pârâtă și asupra căruia s-a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 9497/2005 emisă de Primarul Municipiului Brăila, față de obiectul pricinii și a muncii îndeplinite de avocat, cheltuielile de judecată sunt nejustificat de mari, motiv pentru care solicită reducerea acestora. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauza de față reclamantul s-a adresat instanței de fond pentru a solicita obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire pentru un imobil-teren situat în Brăila, B-dul Independenței nr. 148, care nu poate fi restituit în natură, iar instanța de fond a admis cererea. Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest aspect sunt nefondate. După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare.

Inițial, Comisia Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării. Cu toate acestea, dosarul reclamantului, în care a fost emisă Dispoziția nr. 9797 din 5 iulie 2005 a Primarului Municipiului Brăila cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluționat deși au trecut câțiva ani de la înregistrare. Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența CEDO se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative. Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.

În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a respins excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 9797 din 5 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Brăila, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat și nu poate fi primit. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza.

Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze.” Prima instanță, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins în mod corect excepția de nelegalitate, reținând incidența prevederilor art. 5 alin. (2) din aceeași lege care exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de instanțele de contencios administrativ „actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.

Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr. 10/2001. Nici motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a anulat măsura remiterii dosarului nr. 21963/CC către Primăria Brăila nu este întemeiat și nu poate fi primit. De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod legal a dispus în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamant. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxele de procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiași articol, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății.

Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimatul F.Y.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 313 din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimatul F.Y. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.