ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7146/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, sub nr. 3764/113/2007, reclamanta I.O.M. a chemat în judecată pe pârâta unitatea administrativ - teritorială a Municipiului Brăila, prin primar, solicitând anularea dispoziției nr. D1. din 24 octombrie 2007 și să se stabilească dacă restul de teren, în suprafață de 86,50 m.p., situat în Brăila, str. R., pentru care, prin dispoziția nr. D2. din 09 iunie 2006, s-a propus acordarea de despăgubiri, ca fiind imposibil de restituit în natură, este liber de construcții și ar putea beneficia de prevederile restituirii în natură. Cererea în constatare a fost transformată într-o cerere în realizarea dreptului, dispunându-se disjungerea sa și trimiterea spre judecare la Judecătoria Brăila.

Asociația de nr. AP1. Brăila a intervenit în cauză, arătând că, prin diminuarea cu 147,75 m.p., a suprafeței de teren restituită fostului proprietar al imobilului situat în Brăila, str. R., s-a creat o cale de acces în curtea interioară a blocurilor XA1. - XB1., pentru mijloacele auto ale serviciului de salubritate. Această suprafață de teren a fost declarată de utilitate publică, iar, la momentul formulării cererii, nu este încă intabulată în cartea funciară. S-a solicitat respingerea acțiunii deduse judecății. SC E. SRL Brăila a intervenit în cauză, arătând că, prin efectele pe care le produce cererea de anulare a dispoziției nr. D1. din 24 octombrie 2007, s-ar bloca accesul în curtea interioară a ansamblului de blocuri 3A-3B și, implicit, accesul la proprietatea sa.

Prin sentința civilă nr. 496 din 4 mai 2010, Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta I.O.M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brăila, prin primar; a anulat dispoziția nr. D1. din 24 octombrie 2007, emisă de pârât și a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a respins, ca nefondate, cererile de intervenție formulate de către Asociația de Nr. AP1. Brăila și SC E. SRL Brăila. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Prin dispoziția nr. D2.

din 9 iunie 2006, pârâta a dispus restituirea în natură, pe vechiul amplasament, reclamantei, a suprafeței de teren de 410 mp, situată în Brăila, str. R. (art. 1) și a propus acordarea de despăgubiri - titluri de despăgubiri - în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente, pentru imobilele preluate abuziv, pentru suprafața de teren de 86,50 mp, situată în Brăila, str. R. (art. 2). Art. 1 a fost modificat prin dispoziția contestată, nr. D1.

din 24 octombrie 2007, în sensul că s-a dispus restituirea în natură, pe vechiul amplasament, reclamantei, a suprafeței de teren de 164,50 mp, situată în Brăila, str. R., și s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 336,5 mp (afectat de detalii de sistematizare și cale de acces), cât și pentru construcții - casă de locuit, formată din două apartamente, construite din cărămidă și acoperite cu tablă. La art. 3 al dispozițiilor, se precizează că notificatoarea va intra în posesia terenului restituit, în termen de 48 ore de la data întocmirii formalităților de publicitate imobiliară.

Potrivit prevederilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Dispoziția nr. D2. din 9 iunie 2006 nu a fost contestată în termenul prevăzut de legea specială, iar punerea în posesie nu s-a realizat, deoarece reclamanta nu a îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară. Însă, această situație nu este de natură a afecta valabilitatea titlului emis pe numele reclamantei, constând în dispoziția nr. D2.

din 9 iunie 2006. Aceasta, potrivit textului de lege invocat, are forța probantă a unui înscris autentic, înscris ale cărei efecte juridice încetează doar prin acordul părților interesate. Având în vedere că dispoziția nr. D1. din 24 octombrie 2007, de revocare a dispoziției D2. din 9 iunie 2006, a fost contestată, nu se reține că părțile au ajuns la o înțelegere cu privire la modalitatea de soluționare a notificării formulate de reclamantă. Pe de altă parte, emiterea primei dispoziții a creat în beneficiul reclamantei „speranța legitimă” de a se vedea efectiv pusă în posesia terenului, identificat pe baza memoriului tehnic justificativ. În consecință, creanța acesteia este suficient de bine stabilită pentru a constitui o „valoare patrimonială”, care implică aplicarea garanțiilor de la art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.

Prin revocarea primei dispoziții, pârâta Municipiul Brăila, prin Primar, a privat reclamanta de beneficierea dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu. Chiar dacă justificarea autorităților locale a constat în rezolvarea problemei ivite, ca urmare a restituirii în natură a terenului în suprafață de 410 mp - împiedicarea continuării unor lucrări și închiderea unei căi de acces, eventuala greșeală comisă în momentul emiterii primei dispoziții nu trebuie îndreptată într-o manieră care să afecteze particularul interesat în cauză și care a fost de bună credință (cauza Ichim împotriva României).

S-a mai reținut că susținerea, potrivit căreia, prin dispoziția contestată, s-au acordat reclamantei despăgubiri pentru diferența de teren care nu mai poate fi restituită în natură, deoarece este afectată de detalii de sistematizare și, astfel, s-a acoperit prejudiciul cauzat acesteia, nu poate fi luată în considerare, reclamanta fiind efectiv expropriată, fără o dreaptă despăgubire. Diferența de teren de 245,50 mp (410 m.p. - 164,50 m.p.) se afla în proprietatea reclamantei, în timp ce despăgubirile care s-au propus spre acordare urmează a se stabili la o dată neprecizată de către Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor. Despăgubirile stabilite prin prima dispoziție nu au fost plătite până în momentul emiterii celei de a doua dispoziții, dosarul fiind înaintat, în baza procesului - verbal nr. 3778, încă din data de 26 iunie 2006, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

În aceste condiții, sarcina pe care ar trebui să o suporte reclamanta ar fi excesiv de mare. Cererile de intervenție formulate de Asociația de nr. AP1. Brăila și SC E. SRL Brăila au fost respinse, ca nefondate, pentru considerentele mai sus expuse. Prin decizia civilă nr. 3/A din 12 februarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Brăila, prin primar și a obligat apelanta-pârâtă la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, reținând, în esență, că reclamanta-contestatoare a făcut dovada proprietății asupra imobilului în litigiu. Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost depusă în termen, prin biroul executorului judecătoresc.

Persoana juridică notificată - Municipiul Brăila, prin primar - a răspuns, prin emiterea dispoziției nr. D2. din 9 iunie 2006, în sensul restituirii în natură, pe vechiul amplasament, a suprafeței de 410 m.p., situată în Brăila, str. R. (art. 1) și a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 86,50 m.p. (art. 2). Această dispoziție, potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestui imobil, are deci forța probantă a unui înscris autentic. Dispoziția ulterioară, nr. D1. din 24 octombrie 2007, emisă de pârâtă, prin care se revocă dispoziția inițială, este nelegală, deoarece pârâta nu mai putea dispune de un bun restituit în proprietatea persoanei care formulase notificarea.

În consecință, o anulare (revocare) ulterioară emiterii dispoziției de restituire în natură, chiar dacă pârâta pretinde că, prin reducerea suprafeței la 164,50 m.p., nu s-a revocat dispoziția inițială, nu se mai poate realiza pe cale administrativă. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Brăila, prin primar. Prin decizia civilă nr. 7996 din 10 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul, s-a casat decizia civilă nr. 3/A din 12 februarie 2011 a Curții de Apel Galați și s-a trimis cauza spre rejudecare, reținându-se că instanța de apel nu a răspuns tuturor criticilor din cererea de apel, critici reiterate și prin cererea de recurs.

Astfel, instanța de recurs nu a putut exercita controlul judiciar pe acest aspect. Prin decizia civilă nr. 13/A din 22 februarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către pârâtul Municipiul Brăila, prin primar și l-a obligat pe acesta, către intimata-reclamantă I.O.M., la plata a 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs și în apel. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, „decizia sau dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada dreptului proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară”.

În H.G. nr. 250/2007, ce cuprinde normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, la pct. 25.6, se precizează că „dispoziția de aprobare a restituirii în natură este un act administrativ de putere, care atestă restituirea proprietății și care, odată îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de proprietate, supus regulilor prevăzute de dreptul comun” (devine act de proprietate în sensul prevederilor C. civ.). La pct. 25.7, se stipulează că „după efectuarea formalităților de publicitate imobiliară, de către noul proprietar, dispoziția de aprobare a restituirii în natură nu mai poate fi revocată de unitatea care a dispus-o”. Normele metodologice nu lasă loc de interpretare asupra naturii dispoziției nr. D2./2006 a Primarului Municipiului Brăila - act administrativ ce se supune regulilor generale în materie, cu norme speciale derogatorii în ceea ce privește momentul până la care poate interveni revocarea.

Astfel, această dispoziție poate fi revocată de organul care a emis-o, dacă se constată că actul este nelegal sau nu mai este oportun, până la data efectuării formalităților de publicitate. Fiind un act de putere, care are efecte pe planul raporturilor juridice de drept civil, revocarea nu va putea fi făcută însă, oricând, ci doar până la intrarea acestui act în circuitul civil, moment marcat de formalitățile de publicitate, conform pct. 25.7 din H.G. nr. 250/2007. În acest context, se pune problema dacă dispoziția nr. D2./22006 a intrat în circuitul civil până la emiterea dispoziției nr. D1./2007. Instanța a apreciat că nu a fost îndeplinită această condiție, față de mențiunile exprese din pct. 25.6 din H.G.

nr. 250/2007 - de explicitare a art. 25 din Legea nr. 10/2001. Nu poate fi primită susținerea intimatei-reclamante, precum că dispozițiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „decizia sau dispoziția prevăzută la alin. (4) trebuie pusă în executare în termen de 3 ani de la data primirii ei de către persoana îndreptățită”, demonstrează că dispoziția nr. D2./2006 este un act civil, încă de la data emiterii ei și că trebuie privite distinct data redobândirii dreptului de proprietate de data formalităților de publicitate. Așa cum s-a menționat deja, suntem pe tărâmul unei legi speciale - Legea nr. 10/2001, cu reguli derogatorii de la dreptul comun, reguli după care se interpretează actele emise, ca urmare a acestei legi.

Atâta vreme cât legiuitorul a precizat expres în normele metodologice că, prin mențiunile din art. 25 alin. (4), trebuie să se înțeleagă că dispoziția de restituire intră în circuitul civil, abia după efectuarea formalităților de publicitate, instanța urmează să constate că dispoziția nr. D2./2006 putea fi revocată la data emiterii dispoziției nr. D1./2007, tocmai pentru că, în speță, nu au fost efectuate formalitățile de publicitate. Următorul pas este de verificare a legalității și oportunității acestui act administrativ. Din referatul ce a stat la baza dispoziției nr. D1./2007, al Primarului Municipiului Brăila, rezultă că motivele ce au determinat emiterea acestei decizii au constat în faptul că, prin restituirile de terenuri din zonă, s-a blocat accesul locatarilor, aprovizionarea spațiilor comerciale, a intervențiilor în caz de forță majoră.

S-a ajuns la această situație pentru că terenul situat în Brăila, str. R. (terenul învecinat celui în discuție aflat la nr. 201) a fost restituit în natură, conform dispoziției nr. 19302/2005 a Primarului Municipiului Brăila, dispoziție emisă în conformitate cu sentința civilă nr. 181/2004 a Tribunalului Brăila, din dosarul nr. 5755/2002. De menționat că, la data restituirii terenului de la nr. Y1., acesta era ocupat de detalii de sistematizare - rețele, utilități, cabluri electrice și canalizare, potrivit expertizei V., efectuată în prezenta cauză. Titularul dreptului de proprietate reconstituit în Brăila, str. R. a fost B.S. Acesta, în februarie 2007, a înstrăinat acest drept către SC G.F.

SA. Anterior, Primăria Brăila a eliberat numitului B.S. certificatul de urbanism nr. U1./2006 și autorizația de construire nr. AC1./2007, pentru executarea lucrărilor de împrejmuire a terenului, cu condiția ca trotuarul pietonal să rămână liber, iar fundațiile să se execute în limita proprietății. La cererea SC G.F. SA, Primăria Brăila a emis certificatul de urbanism nr. U2./2007, în scopul obținerii autorizației de construire pentru construcția cu destinație sediu administrativ (P+2). Pentru eliberarea avizului de amplasament, R.A. Apă Brăila a impus devierea și protecția rețelelor de apă - canal, pe cheltuiala beneficiarului construcției. Toate aceste date rezultă din actele depuse de intervenienta Asociația de Nr. AP1.

Brăila, la fond. Prima dispoziție de restituire în natură, către intimata -reclamantă I.O.M., a fost emisă în 09 iunie 2006. Toate aceste avize, prin care s-a impus devierea rețelelor de apă-canal sau prin care nu s-a avut în vedere îngrădirea accesului locatarilor la curtea din spatele blocului, blocarea posibilității de aprovizionare a spațiilor comerciale, a intervențiilor în caz de forță majoră sunt din culpa exclusivă a Primăriei Brăila. Aceasta, la data eliberării tuturor acestor avize, trebuia să aibă în vedere că nu are dreptul să afecteze dreptul conferit intimatei-reclamante prin dispoziția nr. D2./2006. La data când s-a dispus emiterea acestei dispoziții, din referatul anexă, rezultă că terenul solicitat de intimat-reclamantă era ocupat de garaje - construcții demontabile în accepțiunea Legii nr. 10/2001, dar neafectat de detalii de sistematizare.

În plus, nu a constituit niciodată cale de acces către curtea interioară a blocurilor XA1.- XB1. Ca atare, instanța nu poate să-și dea girul pentru încălcarea dreptului de proprietate, conferit intimatei de Primarul Municipiului Brăila, prin dispoziția nr. D2./2006, ca urmare a lipsei de diligență a apelantei, constând în aceea că nu-și face verificările corespunzătoare, la data emiterii dispozițiilor în baza Legii nr. 10/2001, a avizelor emise în baza Legii nr. 50/1991, etc. Față de considerentele expuse, s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile oportunității și legalității emiterii dispoziției nr. D1./2007 a Primarului Municipiului Brăila și, în mod corect, Tribunalul Brăila a dispus anularea ei.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Municipiul Brăila, prin primar, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei civile nr. 13/A/22 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, în sensul de a se respinge contestația ca nefondată și de a se menține dispoziția Primarului Municipiului Brăila nr. D1. din 24 octombrie 2007, ca temeinică și legală. În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a arătat că, deși a apreciat în mod corect că dispoziția Primarului Municipiului Brăila nr. D2./2006 putea fi revocată, deoarece formalitățile de publicitate imobiliară nu au fost efectuate, iar dispoziția nu a intrat în circuitul civil, instanța de apel a constatat greșit că nu sunt îndeplinite condițiile de oportunitate și de legalitate pentru emiterea dispoziției nr. D1./2007 a Primarului Municipiului Brăila.

Verificând legalitatea și oportunitatea acestui act administrativ, instanța a stabilit în mod greșit că avizele prin care s-a impus devierea rețelelor de apă-canal sau prin care nu s-a avut în vedere îngrădirea accesului locatarilor în curtea interioară a blocului, blocarea spațiilor comerciale și a intervențiilor în caz de forță majoră sunt din culpa exclusivă a Primăriei Municipiului Brăila. S-a învederat că nu poate fi reținută culpa Primăriei Municipiului Brăila pentru faptul că această instituție a emis numitului B.S.

certificatul de urbanism nr. U1./2006 și autorizația de construire nr. AC1./2007, pentru executarea lucrărilor de împrejmuire a terenului, cu condiția ca trotuarul pietonal să rămână liber, iar fundațiile să se execute în limita proprietății, cât timp acesta deținea titlu de proprietate asupra terenului situat în Brăila, str. R., constând în dispoziția Primarului Municipiului Brăila nr. 19302/2005, ce a fost emisă în baza sentinței civile nr. 181/2004 a Tribunalului Brăila, definitivă și irevocabilă, dispoziție care intrase în circuitul civil, prin efectuarea formalităților de publicitate imobiliară. În ceea ce privește certificatul de urbanism nr. U2./2007, la care instanța face referire, s-a precizat că acesta a fost eliberat la cererea SC G.F.

SA, în scopul obținerii autorizației de construire pentru construcția cu destinație de sediu administrativ (P+2), în condițiile în care această societate dobândise dreptul de proprietate asupra imobilului din str. R., prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. V1. din 09 februarie 2007. Este adevărat că blocarea accesului în curtea interioară a blocurilor XA1.-XB1. s-a produs prin restituirea în natură a terenului din str. R., însă Primăria Municipiului Brăila nu a făcut altceva decât să pună în executare o sentință definitivă și irevocabilă - sentința civilă nr. 181/2004, pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 5755/2002. În condițiile în care dispoziția de restituire în natură a terenului din str. R. intrase deja în circuitul civil, beneficiarul restituirii B.S., vânzând terenul SC G.F.

SA, singura soluție pentru crearea unei căi de acces era modificarea dispoziției Primarului Municipiului Brăila nr. D2. din 09 iunie 2006, care nu intrase în circuitul civil, prin neîndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Astfel, având în vedere numeroasele sesizări ale locatarilor, precum și referatul privind necesitatea și oportunitatea modificării dispoziției Primarului Municipiului Brăila nr. D2. din 09 iunie 2006, a fost emisă dispoziția nr. D1. din 24 octombrie 2007, în vederea creării unei căi de acces pentru locatarii blocurilor XA1.-XB1., pentru aprovizionarea spațiilor comerciale de la parterul blocurilor, pentru evacuarea gunoiului menajer și pentru intervențiile la rețelele de utilități sau în caz de forță majoră.

În aceste condiții, nu se poate aprecia că nu a fost îndeplinită condiția oportunității emiterii dispoziției nr. D1./2007 a Primarului Municipiului Brăila, așa cum, în mod greșit, a constatat instanța de apel. S-a solicitat să se constate că, anulând dispoziția Primarului Municipiului Brăila nr. D1. din 24 octombrie 2007, ar urma să producă efecte juridice dispoziția inițială - nr. D2. din 09 iunie 2006 - care, oricum, nu ar mai putea fi pusă în executare în totalitate, deoarece, așa cum reiese din expertiza efectuată la fondul cauzei, suprafața real măsurată a terenului este de 5,25 mp, și nu de 410,00 mp, iar atribuirea suprafeței de 315,25 mp ar însemna suprapunere cu imobilul din str. R., proprietatea SC G.F.

SA București. Or, în aceste condiții, instanța nu poate acorda dreptul de proprietate unei persoane, prin încălcarea dreptului de proprietate al altei persoane, neimplicate în procesul de soluționare a notificării, protecția dreptului de proprietate, așa cum este definit la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind un principiu care trebuie aplicat, în mod egal și nediscriminatoriu, fiecărui proprietar.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor succede: Sintetizând totalitatea argumentelor pe care se întemeiază motivele de recurs invocate în cauză, rezultă că acestea se raportează, în esență, la posibilitatea revocării unei dispoziții emise în procedura administrativă, instituită de Legea nr. 10/2001, de însuși emitentul acesteia și la necesitatea și oportunitatea modificării, în raport de o anumită situație de fapt particulară, a dispoziției Primarului Municipiului Brăila nr. D2. din 09 iunie 2006, prin dispoziția nr. D1. din 24 octombrie 2007, ce formează obiectul contestației deduse judecății.

În drept, dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 statuează că: „decizia sau dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada dreptului proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară”, Alin. 7 al aceluiași text, dispune că: „prevederile alin. (1)-(6) sunt aplicabile și dispozițiilor emise de primari ori, după caz, de președinții consiliilor județene, potrivit art. 21 alin. (4)”. Acest text stipulează că „în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ - teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean”.

Dispozițiile art. 25 alin. (4) și (6) din lege consacră regimul complex al dispoziției emise în procedura legii speciale, în cazul restituirii bunului în natură (pct. 25.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001) și confirmă regula că, în situația necontestării sale, acest act, odată intrat în circuitul juridic civil, își produce efectele juridice specifice, nemaiputând fi modificat ori anulat. În același sens, raportat la aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit prevederilor art. 5 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 2.2 din Capitolul "Măsuri instituționale" din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, care conferă prefectului dreptul de control al „aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001”, „controlul aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, republicată, se exercită de către autoritatea administrativă constituită în temeiul H.G. nr. 316/2005, cu modificările și completările ulterioare, și, după caz, de către prefecții sau persoanele desemnate de prefecți în acest sens.

Controalele se efectuează fie din oficiu, fie pe baza unor sesizări ale persoanelor îndreptățite.” De asemenea, prevederile punctului 21.6 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, stipulează că: „Instituția prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari și de președinții consiliilor județene, iar, în cazul în care se apreciază că acestea au fost nelegale (de exemplu, în cazul în care se restituie în natură un imobil pentru care nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate sau notificatorul nu face dovada calității de moștenitor al fostului proprietar), vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ, în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare.” Astfel, ceea ce este esențial de stabilit în cauză este conferirea de către lege a atributului de revocare a unei decizii/dispoziții de restituire în natură a unui imobil, emisă în procedura Legii nr. 10/2001, ce ar aparține organului emitent, în absența controlului de legalitate exercitat de către prefect, conform Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, în procedura contenciosului - administrativ.

Or, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legii speciale, rezultă că, după emiterea dispoziției/deciziei, prin care a fost soluționată notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, și comunicarea acesteia tuturor persoanelor interesate, dacă persoana îndreptățită sau prefectul nu contestă legalitatea acesteia, ultimul în procedura contenciosului - administrativ, emitentul dispoziției, respectiv primarul unității administrativ - teritoriale, nu mai are dreptul să dispună revocarea/modificarea deciziei definitive și emiterea altei dispoziții, doar pentru considerente de oportunitate sau pentru că acesta constată că a greșit. Aceeași este situația și în cazul în care, prin dispoziție, s-a propus doar acordarea despăgubirilor persoanei îndreptățite.

Astfel, după comunicarea dispoziției împreună cu dosarul aferent notificării Comisiei Centrale de Despăgubiri, numai aceasta din urmă poate cenzura dispoziția emisă de primar, și numai cu privire la modalitatea de reparare a prejudiciului, prin restituirea în natură a bunului notificat (o măsură mai favorabilă persoanei îndreptățite), fără a desființa decizia care a statuat asupra calității notificatorului de proprietar al imobilului notificat sau asupra componenței bunului pentru care se datorează despăgubiri.

Elementele dispoziției emise de primar, prin care s-a stabilit calitatea notificatorului de proprietar al bunului notificat, caracterul abuziv al privării de proprietate, identificarea imobilului și compunerea acestuia la momentul preluării pot fi supuse controlului de legalitate al prefectului, conform Legii nr. 554/2004, caz în care procedura de transmitere a dosarului de despăgubiri către Secretariatul Comisiei Centrale se suspendă până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești (art. 16.9 din Normele de aplicare a Legii nr. 247/2005). Legea nr. 247/2005 prevede că, la dosarul de despăgubire, se va anexa, urmare a controlului de legalitate asupra dispoziției primarului unității administrativ - teritoriale, exercitat în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, întocmit după urmarea procedurilor prevăzute de lege.

În cadrul controlului de legalitate, se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru a-i fi recunoscută notificatorului calitatea de persoană îndreptățită, respectiv depunerea notificării cu respectarea procedurii în termenul prevăzut de lege, existența la dosar a înscrisurilor care dovedesc calitatea de fost proprietar al bunului imobil preluat în mod abuziv sau, după caz, calitatea de moștenitor al fostului proprietar, existența actelor doveditoare referitoare la preluarea abuzivă a imobilului notificat în perioada de referință a legii și înscrisurile care atestă imposibilitatea restituirii în natură a imobilului.

Prin urmare, după emiterea dispoziției primarului privind restituirea în natură a bunului imobil în litigiu sau propunerea de acordare de despăgubiri, se realizează controlul de legalitate al prefectului, conform dispozițiilor menționate, iar, dacă se apreciază că dispoziția emisă este nelegală, prefectul trebuie să atace în contencios administrativ această decizie/dispoziție. Primarul emitent al deciziei, după comunicarea acesteia către notificator, nu mai are posibilitatea să o revoce, legea prevăzând în mod expres modalitatea în care se cenzurează legalitatea acestei dispoziții, și anume pe calea acțiunii în contencios administrativ, cu respectarea procedurii Legii nr. 554/2004.

În acest context, trebuie precizat că decizia/dispoziția, necontestată de titulara notificării, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect, în cadrul controlului de legalitate, conform Legii nr. 554/2004, devine definitivă și conferă notificatoarei o speranță legitimă, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care atrage garanțiile instituite de această normă convențională. În concret, în speța dedusă judecății se constată că dispoziția nr. D2. din 9 iunie 2006, emisă de Primarul Municipiului Brăila, după comunicarea ei reclamantei, nu a fost atacată în procedura Legii nr. 554/2004 și numai cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005 (art. 16 și următoarele din Titlul VII), aceasta a fost revocată de Primarul Municipiului Brăila, cu consecința emiterii dispoziției nr. D1.

din 24 octombrie 2007, contestată în prezenta cauză. În consecință, cât timp dispoziția nr. D2. din 9 iunie 2006, emisă de Primarul Municipiului Brăila nu a fost anulată, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunțată în procedura Legii nr. 554/2004, aceasta nu putea fi revocată în procedura Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește situația de fapt particulară expusă de către recurentul pârât, privind necesitatea creării unei căi de acces pentru locatarii blocurilor și pentru societățile comerciale situate la parterul acelor blocuri, precum și faptul că suprafața de teren măsurată și existentă în concret este mai mică decât cea atribuită, astfel încât va exista o suprapunere cu imobilul din str. R., aceasta nu poate forma obiect al cenzurii de legalitate în litigiul declanșat prin formularea prezentei contestații, care are o altă cauză juridică, ci aceste aspecte vor putea fi eventual soluționate în cadrul altor litigii, prin solicitarea constituirii unei servituți de trecere în favoarea celor menționați sau prin exercitarea unei acțiuni în revendicare între particulari.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Brăila, prin primar, împotriva deciziei nr. 13A din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Brăila, prin Primar, împotriva deciziei nr. 13A din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2012.