ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7146/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7146/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Brăila, sub nr. 3764/113/2007, reclamanta I.O.M. a chemat în judecată pe pârâta

unitatea administrativ - teritorială a Municipiului Brăila, prin primar,

solicitând anularea dispoziției nr. D1. din 24 octombrie 2007 și să se

stabilească dacă restul de teren, în suprafață de 86,50 m.p., situat în Brăila,

str. R., pentru care, prin dispoziția nr. D2. din 09 iunie 2006, s-a propus

acordarea de despăgubiri, ca fiind imposibil de restituit în natură, este liber

de construcții și ar putea beneficia de prevederile restituirii în natură.

Cererea în constatare

a fost transformată într-o cerere în realizarea dreptului, dispunându-se

disjungerea sa și trimiterea spre judecare la Judecătoria Brăila.

Asociația de nr. AP1.

Brăila a intervenit în cauză, arătând că, prin diminuarea cu 147,75 m.p., a

suprafeței de teren restituită fostului proprietar al imobilului situat în

Brăila, str. R., s-a creat o cale de acces în curtea interioară a blocurilor

XA1. - XB1., pentru mijloacele auto ale serviciului de salubritate. Această

suprafață de teren a fost declarată de utilitate publică, iar, la momentul

formulării cererii, nu este încă intabulată în cartea funciară. S-a solicitat

respingerea acțiunii deduse judecății.

SC E. SRL Brăila a

intervenit în cauză, arătând că, prin efectele pe care le produce cererea de

anulare a dispoziției nr. D1. din 24 octombrie 2007, s-ar bloca accesul în

curtea interioară a ansamblului de blocuri 3A-3B și, implicit, accesul la

proprietatea sa.

Prin sentința civilă

nr. 496 din 4 mai 2010, Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis acțiunea formulată

de reclamanta I.O.M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brăila, prin primar;

a anulat dispoziția nr. D1. din 24 octombrie 2007, emisă de pârât și a dispus obligarea

acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a respins, ca nefondate,

cererile de intervenție formulate de către Asociația de Nr. AP1. Brăila și SC

E. SRL Brăila.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr.

D2. din 9 iunie 2006, pârâta a dispus restituirea în natură, pe vechiul amplasament,

reclamantei, a suprafeței de teren de 410 mp, situată în Brăila, str. R. (art. 1)

și a propus acordarea de despăgubiri - titluri de despăgubiri - în condițiile prevederilor

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente, pentru imobilele

preluate abuziv, pentru suprafața de teren de 86,50 mp, situată în Brăila, str.

R. (art. 2).

Art. 1 a fost modificat

prin dispoziția contestată, nr. D1. din 24 octombrie 2007, în sensul că s-a dispus

restituirea în natură, pe vechiul amplasament, reclamantei, a suprafeței de teren

de 164,50 mp, situată în Brăila, str. R., și s-a propus acordarea de despăgubiri,

în condițiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în

suprafață de 336,5 mp (afectat de detalii de sistematizare și cale de acces), cât

și pentru construcții - casă de locuit, formată din două apartamente, construite

din cărămidă și acoperite cu tablă.

La art. 3 al dispozițiilor,

se precizează că notificatoarea va intra în posesia terenului restituit, în termen

de 48 ore de la data întocmirii formalităților de publicitate imobiliară.

Potrivit prevederilor

art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare

a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite

asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu

executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate

imobiliară.

Dispoziția nr. D2.

din 9 iunie 2006 nu a fost contestată în termenul prevăzut de legea specială, iar

punerea în posesie nu s-a realizat, deoarece reclamanta nu a îndeplinit formalitățile

de publicitate imobiliară.

Însă, această situație

nu este de natură a afecta valabilitatea titlului emis pe numele reclamantei, constând

în dispoziția nr. D2. din 9 iunie 2006. Aceasta, potrivit textului de lege invocat,

are forța probantă a unui înscris autentic, înscris ale cărei efecte juridice încetează

doar prin acordul părților interesate.

Având în vedere că dispoziția

nr. D1. din 24 octombrie 2007, de revocare a dispoziției D2. din 9 iunie 2006, a

fost contestată, nu se reține că părțile au ajuns la o înțelegere cu privire la

modalitatea de soluționare a notificării formulate de reclamantă.

Pe de altă parte, emiterea

primei dispoziții a creat în beneficiul reclamantei „speranța legitimă” de a se

vedea efectiv pusă în posesia terenului, identificat pe baza memoriului tehnic justificativ.

În consecință, creanța acesteia este suficient de bine stabilită pentru a constitui

o „valoare patrimonială”, care implică aplicarea garanțiilor de la art. 1 al Protocolului

nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului. Prin revocarea primei

dispoziții, pârâta Municipiul Brăila, prin Primar, a privat reclamanta de beneficierea

dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu.

Chiar dacă justificarea

autorităților locale a constat în rezolvarea problemei ivite, ca urmare a restituirii

în natură a terenului în suprafață de 410 mp - împiedicarea continuării unor lucrări

și închiderea unei căi de acces, eventuala greșeală comisă în momentul emiterii

primei dispoziții nu trebuie îndreptată într-o manieră care să afecteze particularul

interesat în cauză și care a fost de bună credință (cauza Ichim împotriva României).

S-a mai reținut că susținerea,

potrivit căreia, prin dispoziția contestată, s-au acordat reclamantei despăgubiri

pentru diferența de teren care nu mai poate fi restituită în natură, deoarece este

afectată de detalii de sistematizare și, astfel, s-a acoperit prejudiciul cauzat

acesteia, nu poate fi luată în considerare, reclamanta fiind efectiv expropriată,

fără o dreaptă despăgubire. Diferența de teren de 245,50 mp (410 m.p. - 164,50 m.p.)

se afla în proprietatea reclamantei, în timp ce despăgubirile care s-au propus spre

acordare urmează a se stabili la o dată neprecizată de către Comisia centrală pentru

stabilirea despăgubirilor. Despăgubirile stabilite prin prima dispoziție nu au fost

plătite până în momentul emiterii celei de a doua dispoziții, dosarul fiind înaintat,

în baza procesului - verbal nr. 3778, încă din data de 26 iunie 2006, Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților. În aceste condiții, sarcina pe care

ar trebui să o suporte reclamanta ar fi excesiv de mare.

Cererile de intervenție

formulate de Asociația de nr. AP1. Brăila și SC E. SRL Brăila au fost respinse,

ca nefondate, pentru considerentele mai sus expuse.

Prin decizia civilă

nr. 3/A din 12 februarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția civilă a respins, ca

nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Brăila, prin primar și

a obligat apelanta-pârâtă la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de

judecată către intimata-reclamantă, reținând, în esență, că reclamanta-contestatoare

a făcut dovada proprietății asupra imobilului în litigiu.

Notificarea formulată

în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost depusă în termen, prin biroul executorului judecătoresc.

Persoana juridică notificată

- Municipiul Brăila, prin primar - a răspuns, prin emiterea dispoziției nr. D2.

din 9 iunie 2006, în sensul restituirii în natură, pe vechiul amplasament, a suprafeței

de 410 m.p., situată în Brăila, str. R. (art. 1) și a propus acordarea de despăgubiri

pentru suprafața de 86,50 m.p. (art. 2).

Această dispoziție, potrivit

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, face dovada proprietății persoanei îndreptățite

asupra acestui imobil, are deci forța probantă a unui înscris autentic.

Dispoziția ulterioară,

nr. D1. din 24 octombrie 2007, emisă de pârâtă, prin care se revocă dispoziția inițială,

este nelegală, deoarece pârâta nu mai putea dispune de un bun restituit în proprietatea

persoanei care formulase notificarea.

În consecință, o anulare

(revocare) ulterioară emiterii dispoziției de restituire în natură, chiar dacă pârâta

pretinde că, prin reducerea suprafeței la 164,50 m.p., nu s-a revocat dispoziția

inițială, nu se mai poate realiza pe cale administrativă.

Împotriva acestei decizii,

a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Brăila, prin primar.

Prin decizia civilă

nr. 7996 din 10 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis

recursul, s-a casat decizia civilă nr. 3/A din 12 februarie 2011 a Curții de Apel

Galați și s-a trimis cauza spre rejudecare, reținându-se că instanța de apel nu

a răspuns tuturor criticilor din cererea de apel, critici reiterate și prin cererea

de recurs. Astfel, instanța de recurs nu a putut exercita controlul judiciar pe

acest aspect.

Prin decizia civilă

nr. 13/A din 22 februarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de către pârâtul Municipiul Brăila, prin primar și

l-a obligat pe acesta, către intimata-reclamantă I.O.M., la plata a 5.000 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată în recurs și în apel.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, „decizia sau dispoziția de aprobare a restituirii

în natură a imobilului face dovada dreptului proprietății persoanei îndreptățite

asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu

executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate

imobiliară”.

În H.G. nr. 250/2007,

ce cuprinde normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, la

pct. 25.6, se precizează că „dispoziția de aprobare a restituirii în natură este

un act administrativ de putere, care atestă restituirea proprietății și care, odată

îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de

proprietate, supus regulilor prevăzute de dreptul comun” (devine act de proprietate

în sensul prevederilor C. civ.).

La pct. 25.7, se stipulează

că „după efectuarea formalităților de publicitate imobiliară, de către noul proprietar,

dispoziția de aprobare a restituirii în natură nu mai poate fi revocată de unitatea

care a dispus-o”.

Normele metodologice nu

lasă loc de interpretare asupra naturii dispoziției nr. D2./2006 a Primarului Municipiului

Brăila - act administrativ ce se supune regulilor generale în materie, cu norme

speciale derogatorii în ceea ce privește momentul până la care poate interveni revocarea.

Astfel, această dispoziție poate fi revocată de organul care a emis-o, dacă se constată

că actul este nelegal sau nu mai este oportun, până la data efectuării formalităților

de publicitate.

Fiind un act de putere,

care are efecte pe planul raporturilor juridice de drept civil, revocarea nu va

putea fi făcută însă, oricând, ci doar până la intrarea acestui act în circuitul

civil, moment marcat de formalitățile de publicitate, conform pct. 25.7 din H.G.

nr. 250/2007.

În acest context, se pune

problema dacă dispoziția nr. D2./22006 a intrat în circuitul civil până la emiterea

dispoziției nr. D1./2007.

Instanța a apreciat că

nu a fost îndeplinită această condiție, față de mențiunile exprese din pct. 25.6

din H.G. nr. 250/2007 - de explicitare a art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Nu poate fi primită susținerea

intimatei-reclamante, precum că dispozițiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora „decizia sau dispoziția prevăzută la alin. (4) trebuie pusă în executare

în termen de 3 ani de la data primirii ei de către persoana îndreptățită”, demonstrează

că dispoziția nr. D2./2006 este un act civil, încă de la data emiterii ei și că

trebuie privite distinct data redobândirii dreptului de proprietate de data formalităților

de publicitate.

Așa cum s-a menționat

deja, suntem pe tărâmul unei legi speciale - Legea nr. 10/2001, cu reguli derogatorii

de la dreptul comun, reguli după care se interpretează actele emise, ca urmare a

acestei legi. Atâta vreme cât legiuitorul a precizat expres în normele metodologice

că, prin mențiunile din art. 25 alin. (4), trebuie să se înțeleagă că dispoziția

de restituire intră în circuitul civil, abia după efectuarea formalităților de publicitate,

instanța urmează să constate că dispoziția nr. D2./2006 putea fi revocată la data

emiterii dispoziției nr. D1./2007, tocmai pentru că, în speță, nu au fost efectuate

formalitățile de publicitate.

Următorul pas este de

verificare a legalității și oportunității acestui act administrativ.

Din referatul ce a stat

la baza dispoziției nr. D1./2007, al Primarului Municipiului Brăila, rezultă că

motivele ce au determinat emiterea acestei decizii au constat în faptul că, prin

restituirile de terenuri din zonă, s-a blocat accesul locatarilor, aprovizionarea

spațiilor comerciale, a intervențiilor în caz de forță majoră.

S-a ajuns la această situație

pentru că terenul situat în Brăila, str. R. (terenul învecinat celui în discuție

aflat la nr. 201) a fost restituit în natură, conform dispoziției nr. 19302/2005

a Primarului Municipiului Brăila, dispoziție emisă în conformitate cu sentința civilă

nr. 181/2004 a Tribunalului Brăila, din dosarul nr. 5755/2002.

De menționat că, la data

restituirii terenului de la nr. Y1., acesta era ocupat de detalii de sistematizare

- rețele, utilități, cabluri electrice și canalizare, potrivit expertizei V., efectuată

în prezenta cauză.

Titularul dreptului de

proprietate reconstituit în Brăila, str. R. a fost B.S. Acesta, în februarie 2007,

a înstrăinat acest drept către SC G.F. SA. Anterior, Primăria Brăila a eliberat

numitului B.S. certificatul de urbanism nr. U1./2006 și autorizația de construire

nr. AC1./2007, pentru executarea lucrărilor de împrejmuire a terenului, cu condiția

ca trotuarul pietonal să rămână liber, iar fundațiile să se execute în limita proprietății.

La cererea SC G.F. SA,

Primăria Brăila a emis certificatul de urbanism nr. U2./2007, în scopul obținerii

autorizației de construire pentru construcția cu destinație sediu administrativ

(P+2).

Pentru eliberarea avizului

de amplasament, R.A. Apă Brăila a impus devierea și protecția rețelelor de apă -

canal, pe cheltuiala beneficiarului construcției.

Toate aceste date rezultă

din actele depuse de intervenienta Asociația de Nr. AP1. Brăila, la fond.

Prima dispoziție de restituire

în natură, către intimata -reclamantă I.O.M., a fost emisă în 09 iunie 2006.

Toate aceste avize, prin

care s-a impus devierea rețelelor de apă-canal sau prin care nu s-a avut în vedere

îngrădirea accesului locatarilor la curtea din spatele blocului, blocarea posibilității

de aprovizionare a spațiilor comerciale, a intervențiilor în caz de forță majoră

sunt din culpa exclusivă a Primăriei Brăila. Aceasta, la data eliberării tuturor

acestor avize, trebuia să aibă în vedere că nu are dreptul să afecteze dreptul conferit

intimatei-reclamante prin dispoziția nr. D2./2006.

La data când s-a dispus

emiterea acestei dispoziții, din referatul anexă, rezultă că terenul solicitat de

intimat-reclamantă era ocupat de garaje - construcții demontabile în accepțiunea

Legii nr. 10/2001, dar neafectat de detalii de sistematizare.

În plus, nu a constituit

niciodată cale de acces către curtea interioară a blocurilor XA1.- XB1.

Ca atare, instanța nu

poate să-și dea girul pentru încălcarea dreptului de proprietate, conferit intimatei

de Primarul Municipiului Brăila, prin dispoziția nr. D2./2006, ca urmare a lipsei

de diligență a apelantei, constând în aceea că nu-și face verificările corespunzătoare,

la data emiterii dispozițiilor în baza Legii nr. 10/2001, a avizelor emise în baza

Legii nr. 50/1991, etc.

Față de considerentele

expuse, s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile oportunității și legalității

emiterii dispoziției nr. D1./2007 a Primarului Municipiului Brăila și, în mod corect,

Tribunalul Brăila a dispus anularea ei.

Împotriva acestei decizii,

a declarat recurs pârâtul Municipiul Brăila, prin primar, solicitând admiterea recursului

și modificarea deciziei civile nr. 13/A/22 februarie 2012 a Curții de Apel Galați,

în sensul de a se respinge contestația ca nefondată și de a se menține dispoziția

Primarului Municipiului Brăila nr. D1. din 24 octombrie 2007, ca temeinică și legală.

În dezvoltarea criticilor,

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a arătat că, deși

a apreciat în mod corect că dispoziția Primarului Municipiului Brăila nr. D2./2006

putea fi revocată, deoarece formalitățile de publicitate imobiliară nu au fost efectuate,

iar dispoziția nu a intrat în circuitul civil, instanța de apel a constatat greșit

că nu sunt îndeplinite condițiile de oportunitate și de legalitate pentru emiterea

dispoziției nr. D1./2007 a Primarului Municipiului Brăila.

Verificând legalitatea

și oportunitatea acestui act administrativ, instanța a stabilit în mod greșit că

avizele prin care s-a impus devierea rețelelor de apă-canal sau prin care nu s-a

avut în vedere îngrădirea accesului locatarilor în curtea interioară a blocului,

blocarea spațiilor comerciale și a intervențiilor în caz de forță majoră sunt din

culpa exclusivă a Primăriei Municipiului Brăila.

S-a învederat că nu poate

fi reținută culpa Primăriei Municipiului Brăila pentru faptul că această instituție

a emis numitului B.S. certificatul de urbanism nr. U1./2006 și autorizația de construire

nr. AC1./2007, pentru executarea lucrărilor de împrejmuire a terenului, cu condiția

ca trotuarul pietonal să rămână liber, iar fundațiile să se execute în limita proprietății,

cât timp acesta deținea titlu de proprietate asupra terenului situat în Brăila,

str. R., constând în dispoziția Primarului Municipiului Brăila nr. 19302/2005, ce

a fost emisă în baza sentinței civile nr. 181/2004 a Tribunalului Brăila, definitivă

și irevocabilă, dispoziție care intrase în circuitul civil, prin efectuarea formalităților

de publicitate imobiliară.

În ceea ce privește certificatul

de urbanism nr. U2./2007, la care instanța face referire, s-a precizat că acesta

a fost eliberat la cererea SC G.F. SA, în scopul obținerii autorizației de construire

pentru construcția cu destinație de sediu administrativ (P+2), în condițiile în

care această societate dobândise dreptul de proprietate asupra imobilului din

str. R., prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. V1. din 09

februarie 2007.

Este adevărat că blocarea

accesului în curtea interioară a blocurilor XA1.-XB1. s-a produs prin restituirea

în natură a terenului din str. R., însă Primăria Municipiului Brăila nu a făcut

altceva decât să pună în executare o sentință definitivă și irevocabilă - sentința

civilă nr. 181/2004, pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 5755/2002.

În condițiile în care

dispoziția de restituire în natură a terenului din str. R. intrase deja în circuitul

civil, beneficiarul restituirii B.S., vânzând terenul SC G.F. SA, singura soluție

pentru crearea unei căi de acces era modificarea dispoziției Primarului Municipiului

Brăila nr. D2. din 09 iunie 2006, care nu intrase în circuitul civil, prin neîndeplinirea

formalităților de publicitate imobiliară.

Astfel, având în vedere

numeroasele sesizări ale locatarilor, precum și referatul privind necesitatea și

oportunitatea modificării dispoziției Primarului Municipiului Brăila nr. D2.

din 09 iunie 2006, a fost emisă dispoziția nr. D1. din 24 octombrie 2007, în vederea

creării unei căi de acces pentru locatarii blocurilor XA1.-XB1., pentru aprovizionarea

spațiilor comerciale de la parterul blocurilor, pentru evacuarea gunoiului menajer

și pentru intervențiile la rețelele de utilități sau în caz de forță majoră.

În aceste condiții, nu

se poate aprecia că nu a fost îndeplinită condiția oportunității emiterii dispoziției

nr. D1./2007 a Primarului Municipiului Brăila, așa cum, în mod greșit, a constatat

instanța de apel.

S-a solicitat să se constate

că, anulând dispoziția Primarului Municipiului Brăila nr. D1. din 24 octombrie 2007,

ar urma să producă efecte juridice dispoziția inițială - nr. D2. din 09 iunie 2006

- care, oricum, nu ar mai putea fi pusă în executare în totalitate, deoarece, așa

cum reiese din expertiza efectuată la fondul cauzei, suprafața real măsurată a terenului

este de 5,25 mp, și nu de 410,00 mp, iar atribuirea suprafeței de 315,25 mp ar însemna

suprapunere cu imobilul din str. R., proprietatea SC G.F. SA București.

Or, în aceste condiții,

instanța nu poate acorda dreptul de proprietate unei persoane, prin încălcarea dreptului

de proprietate al altei persoane, neimplicate în procesul de soluționare a notificării,

protecția dreptului de proprietate, așa cum este definit la art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind un principiu

care trebuie aplicat, în mod egal și nediscriminatoriu, fiecărui proprietar.

Analizând recursul formulat,

în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat,

pentru considerentele ce vor succede:

Sintetizând totalitatea

argumentelor pe care se întemeiază motivele de recurs invocate în cauză, rezultă

că acestea se raportează, în esență, la posibilitatea revocării unei dispoziții

emise în procedura administrativă, instituită de Legea nr. 10/2001, de însuși emitentul

acesteia și la necesitatea și oportunitatea modificării, în raport de o anumită

situație de fapt particulară, a dispoziției Primarului Municipiului Brăila nr.

D2. din 09 iunie 2006, prin dispoziția nr. D1. din 24 octombrie 2007, ce formează

obiectul contestației deduse judecății.

În drept, dispozițiile

art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 statuează că: „decizia sau dispoziția de

aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada dreptului proprietății

persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic

și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților

de publicitate imobiliară”,

Alin. 7 al aceluiași text,

dispune că: „prevederile alin. (1)-(6) sunt aplicabile și dispozițiilor emise de

primari ori, după caz, de președinții consiliilor județene, potrivit art. 21

alin. (4)”.

Acest text stipulează

că „în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ - teritoriale, restituirea

în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția

motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București,

ori, după caz, a președintelui consiliului județean”.

Dispozițiile art. 25

alin. (4) și (6) din lege consacră regimul complex al dispoziției emise în procedura

legii speciale, în cazul restituirii bunului în natură (pct. 25.3 din H.G. nr. 250/2007

de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001) și

confirmă regula că, în situația necontestării sale, acest act, odată intrat în circuitul

juridic civil, își produce efectele juridice specifice, nemaiputând fi modificat

ori anulat.

În același sens, raportat

la aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

potrivit prevederilor art. 5 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002, aprobată cu modificări

prin Legea nr. 48/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu

cele ale art. 2.2 din Capitolul "Măsuri instituționale" din Normele Metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care conferă

prefectului dreptul de control al „aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001”,

„controlul aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, republicată, se exercită

de către autoritatea administrativă constituită în temeiul H.G. nr. 316/2005, cu

modificările și completările ulterioare, și, după caz, de către prefecții sau persoanele

desemnate de prefecți în acest sens. Controalele se efectuează fie din oficiu, fie

pe baza unor sesizări ale persoanelor îndreptățite.”

De asemenea, prevederile

punctului 21.6 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

stipulează că: „Instituția prefectului va exercita controlul de legalitate asupra

dispozițiilor de restituire emise de primari și de președinții consiliilor județene,

iar, în cazul în care se apreciază că acestea au fost nelegale (de exemplu, în cazul

în care se restituie în natură un imobil pentru care nu s-a făcut dovada dreptului

de proprietate sau notificatorul nu face dovada calității de moștenitor al fostului

proprietar), vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ, în temeiul

Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, cu modificările

și completările ulterioare, și al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004

cu modificările ulterioare.”

Astfel, ceea ce este esențial

de stabilit în cauză este conferirea de către lege a atributului de revocare a unei

decizii/dispoziții de restituire în natură a unui imobil, emisă în procedura Legii

nr. 10/2001, ce ar aparține organului emitent, în absența controlului de legalitate

exercitat de către prefect, conform Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția

prefectului, în procedura contenciosului - administrativ.

Or, din interpretarea

sistematică a dispozițiilor legii speciale, rezultă că, după emiterea dispoziției/deciziei,

prin care a fost soluționată notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001,

și comunicarea acesteia tuturor persoanelor interesate, dacă persoana îndreptățită

sau prefectul nu contestă legalitatea acesteia, ultimul în procedura contenciosului

- administrativ, emitentul dispoziției, respectiv primarul unității administrativ

- teritoriale, nu mai are dreptul să dispună revocarea/modificarea deciziei definitive

și emiterea altei dispoziții, doar pentru considerente de oportunitate sau pentru

că acesta constată că a greșit.

Aceeași este situația

și în cazul în care, prin dispoziție, s-a propus doar acordarea despăgubirilor persoanei

îndreptățite. Astfel, după comunicarea dispoziției împreună cu dosarul aferent notificării

Comisiei Centrale de Despăgubiri, numai aceasta din urmă poate cenzura dispoziția

emisă de primar, și numai cu privire la modalitatea de reparare a prejudiciului,

prin restituirea în natură a bunului notificat (o măsură mai favorabilă persoanei

îndreptățite), fără a desființa decizia care a statuat asupra calității notificatorului

de proprietar al imobilului notificat sau asupra componenței bunului pentru care

se datorează despăgubiri.

Elementele dispoziției

emise de primar, prin care s-a stabilit calitatea notificatorului de proprietar

al bunului notificat, caracterul abuziv al privării de proprietate, identificarea

imobilului și compunerea acestuia la momentul preluării pot fi supuse controlului

de legalitate al prefectului, conform Legii nr. 554/2004, caz în care procedura

de transmitere a dosarului de despăgubiri către Secretariatul Comisiei Centrale

se suspendă până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești

(art. 16.9 din Normele de aplicare a Legii nr. 247/2005).

Legea nr. 247/2005 prevede

că, la dosarul de despăgubire, se va anexa, urmare a controlului de legalitate asupra

dispoziției primarului unității administrativ - teritoriale, exercitat în temeiul

Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, referatul conținând

avizul de legalitate al instituției prefectului, întocmit după urmarea procedurilor

prevăzute de lege. În cadrul controlului de legalitate, se verifică îndeplinirea

tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru a-i fi recunoscută notificatorului

calitatea de persoană îndreptățită, respectiv depunerea notificării cu respectarea

procedurii în termenul prevăzut de lege, existența la dosar a înscrisurilor care

dovedesc calitatea de fost proprietar al bunului imobil preluat în mod abuziv sau,

după caz, calitatea de moștenitor al fostului proprietar, existența actelor doveditoare

referitoare la preluarea abuzivă a imobilului notificat în perioada de referință

a legii și înscrisurile care atestă imposibilitatea restituirii în natură a imobilului.

Prin urmare, după emiterea

dispoziției primarului privind restituirea în natură a bunului imobil în litigiu

sau propunerea de acordare de despăgubiri, se realizează controlul de legalitate

al prefectului, conform dispozițiilor menționate, iar, dacă se apreciază că dispoziția

emisă este nelegală, prefectul trebuie să atace în contencios administrativ această

decizie/dispoziție.

Primarul emitent al deciziei,

după comunicarea acesteia către notificator, nu mai are posibilitatea să o revoce,

legea prevăzând în mod expres modalitatea în care se cenzurează legalitatea acestei

dispoziții, și anume pe calea acțiunii în contencios administrativ, cu respectarea

procedurii Legii nr. 554/2004.

În acest context, trebuie

precizat că decizia/dispoziția, necontestată de titulara notificării, conform

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect, în cadrul controlului

de legalitate, conform Legii nr. 554/2004, devine definitivă și conferă notificatoarei

o speranță legitimă, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, care atrage garanțiile instituite de această normă

convențională.

În concret, în speța dedusă

judecății se constată că dispoziția nr. D2. din 9 iunie 2006, emisă de Primarul

Municipiului Brăila, după comunicarea ei reclamantei, nu a fost atacată în procedura

Legii nr. 554/2004 și numai cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și ale

Legii nr. 247/2005 (art. 16 și următoarele din Titlul VII), aceasta a fost revocată

de Primarul Municipiului Brăila, cu consecința emiterii dispoziției nr. D1. din

24 octombrie 2007, contestată în prezenta cauză.

În consecință, cât timp

dispoziția nr. D2. din 9 iunie 2006, emisă de Primarul Municipiului Brăila nu a

fost anulată, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunțată în procedura

Legii nr. 554/2004, aceasta nu putea fi revocată în procedura Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește situația

de fapt particulară expusă de către recurentul pârât, privind necesitatea creării

unei căi de acces pentru locatarii blocurilor și pentru societățile comerciale situate

la parterul acelor blocuri, precum și faptul că suprafața de teren măsurată și existentă

în concret este mai mică decât cea atribuită, astfel încât va exista o suprapunere

cu imobilul din str. R., aceasta nu poate forma obiect al cenzurii de legalitate

în litigiul declanșat prin formularea prezentei contestații, care are o altă cauză

juridică, ci aceste aspecte vor putea fi eventual soluționate în cadrul altor litigii,

prin solicitarea constituirii unei servituți de trecere în favoarea celor menționați

sau prin exercitarea unei acțiuni în revendicare între particulari.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Brăila, prin primar,

împotriva deciziei nr. 13A din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția

I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Municipiul Brăila, prin Primar, împotriva deciziei

nr. 13A din 22 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 21 noiembrie 2012.