ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 839/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 198 din 5

iunie 2003, Tribunalul Brăila a admis contestația formulată de reclamantul

I.D., a desființat dispoziția nr. 9054 din 28 noiembrie 2002 emisă de Primarul

municipiului Brăila și a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață

de 306,5 mp, situat în municipiul Brăila, identificat conform schiței anexe la

suplimentul la raportul de expertiză, delimitat cu culoare roșie.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamantul a cerut primarului municipiului

Brăila să-i restituie în natură terenul în suprafață de 306,5 mp, preluat de

stat în anul 1986 prin expropriere, iar pârâtul, prin dispoziția nr. 9054 din

28 noiembrie 2002, a respins cererea, cu motivarea că restituirea nu este

posibilă, pentru că terenul este afectat de detalii de sistematizare, fiind

destinat parcării autoturismelor proprietatea persoanelor care locuiesc în

blocul A 13.

Reține instanța de fond, că

exproprierea terenului s-a făcut prin Decretul Consiliului de Stat nr.

186/1986, fără ca proprietarului să-i fie acordate despăgubiri. Terenul este

folosit ca parcare de autoturisme, dar aparține Consiliului local al

municipiului Brăila și „nu este exploatat ca parcare”, iar expertul a precizat

că restituirea lui în natură nu afectează accesul la blocurile de locuințe.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

civilă nr. 133 din 16 septembrie 2003, a respins apelul declarat de Primarul

municipiului Brăila împotriva acestei hotărâri.

Instanța de apel a reținut că, potrivit

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, suprafața rămasă liberă prin ocuparea

parțială a terenului cu lucrările pentru care s-a făcut exproprierea poate fi

restituită fostului proprietar. Terenul care face obiectul procesului nu este

ocupat cu construcții și nici nu s-a făcut dovada că ar fi necesar în vederea

unei bune utilizări a construcțiilor.

Se mai reține, că reclamantul a

cerut să-i fie restituită suprafața de 306,5 mp teren, preluată de stat prin

expropriere, iar instanța, sesizată cu contestație, are competența să

desființeze dispoziția și să restituie imobilul.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Primăria municipiului Brăila, reprezentată de primar, care, invocând

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8, 9, și 10 C. proc. civ.,

susține că instanța de apel nu a „ținut cont” de actele depuse la dosar, nu s-a

pronunțat asupra expertizei și a interpretat eronat probele administrate în

cauză. Nu s-a avut în vedere faptul că terenul cerut de reclamant este folosit

ca parcare și este un bun de utilitate publică, edificat o dată cu

sistematizarea întregii zone.

Se mai susține, că instanța a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbându-i natura și

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, pentru că expertiza a fost interpretată

în sensul că terenul care face obiectul procesului este liber, deși este

afectat de detalii de sistematizare, fiind inclus în domeniul public. Fiind

construcții noi, nu pot fi acordate decât despăgubiri.

Arată recurenta, că prin hotărârea

atacată au fost încălcate dispozițiile art. 18 lit. c), art. 16 și art. 11 din

Legea nr. 10/2001 și prevederile H.G. nr. 498/2003.

Recursul va fi respins, pentru

următoarele considerente.

Criticile formulate de recurentă fac

posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., însă dispozițiile

acestui text nu sunt incidente în cauză.

Instanța de apel s-a pronunțat

asupra expertizei, reținând că „potrivit concluziilor raportului de expertiză,

restituirea în natură a terenului nu afectează în nici un mod accesul la

blocurile noi construite”, iar susținerile recurentei privitoare la modul în

care a fost apreciată această probă nu fac posibilă încadrarea în art. 304 C.

proc. civ.

Prin hotărârea atacată nu au fost

încălcate dispozițiile legale invocate de recurentă.

Suprafața de teren care face

obiectul cererii de restituire formulată de reclamant a fost preluată de stat

prin expropriere, iar art. 11 din Legea nr. 10/2001, oferă soluții menite să

respecte principiul restituirii în natură, consacrat prin art. 1 și art. 7 din

lege.

De aceea, atunci când lucrările

pentru care s-a dispus exproprierea nu ocupă întreaga suprafață, terenul liber

de construcții, care nu este absolut necesar bunei utilizări a construcției

noi, trebuie restituit în natură persoanei îndreptățite.

Or, în cauză, s-a făcut dovada că

terenul proprietatea reclamantului a fost expropriat în vederea construirii

unor blocuri de locuințe și a dotărilor comerciale și tehnice edilitare

aferente, iar din constatările expertului, consemnate în raportul de expertiză

și răspunsul la obiecțiuni, rezultă că suprafața de teren care face obiectul

litigiului este amplasată în afara blocului A 13 și nu constituie cale de acces

la bloc.

Precizează expertul, că blocul A 13

a fost proiectat în anul 1985 pentru a fi construit în zona limitrofă terenului

în litigiu și a fost prevăzut cu trei scări. S-a executat însă numai scara A,

dată în folosință de cca 10 ani. Celelalte două scări nu se mai execută, iar

intrarea în bloc se face numai pe fațada principală.

Mai precizează expertul, că detaliul

de sistematizare prezentat în expertiză, reprezintă de fapt o platformă

betonată cu borduri și zonă verde amenajată în spatele blocului și că

susținerea pârâtei privitoare la accesul cu mijloace de transport a locatarilor

nu este justificată, pentru că rămâne suficient spațiu pentru parcare.

Dispozițiile art. 16 din Legea nr.

10/2001, invocate de recurentă, nu puteau fi aplicate în cauză, pentru că

terenul care face obiectul litigiului nu este deținut de vreo instituție din cele

prevăzute expres de acest text.

Inaplicabile sunt și dispozițiile

art. 18 lit. c) din lege, deoarece condiția „transformării” imobilului,

prevăzută de text, se referă la construcții și privește modificări de

structură, de ordin material. Betonarea unei porțiuni de teren, cum este cazul

în speță, nu constituie „transformare” a imobilului, în sensul art. 18 lit. c)

din lege.

Recurenta a invocat și motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă criticile formulate nu

fac posibilă încadrarea în motivul invocat, pentru că acest motiv de recurs

vizează schimbarea de către instanță a naturii ori înțelesului actului pe care

părțile l-au încheiat și nu interpretarea greșită a conținutului expertizei,

cum susține recurenta.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de pârâtă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta

Primăria municipiului Brăila împotriva deciziei civile nr. 133 din 26

septembrie 2003 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2006.