ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2590/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând soluționarea memoriului înaintat acesteia la data de 9 iunie 2010 în concordanță cu prevederile art. 18 2 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008 și acordarea despăgubirii prin emiterea titlului de plată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că s-a adresat pârâtei pentru a primi mai repede despăgubirea ce i se cuvenea ca urmare a emiterii Deciziei nr. 7605 din 29 ianuarie 2010 emisă în baza Legii nr. 247/2005 și că răspunsul pârâtei, conținut în adresa nr. RG/25660 din 25 iunie 2010, nu ține cont de prevederile art. 18 2 pct. 5 din H.G.

nr. 128/2008, întrucât situația sa specială este un caz de excepție care se încadrează în aceste prevederi legale. La primul termen de judecată reclamanta a precizat că prin cererea introductivă înțelege să conteste adresa nr. RG/25660 din 25 iunie 2010 emisă de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, motivat de faptul că litigiile ce vizează procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, precum și orice alte pretenții îndreptate împotriva sa, sunt de competența curții de apel, secția de contencios administrativ.

Pârâta a mai susținut că este o autoritate constituită la nivel central, astfel că sunt aplicabile și prevederile art. 3 pct. 1 din C. proc. civ. Prin Sentința nr. 2375/2010 a Tribunalului Brăila s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați. Pârâta a invocat, prin concluziile scrise depuse la dosar, excepția prematurității cererii de chemare în judecată, în raport de prevederile art. 18 2 pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 128/2008 și art. 18 2 lit. a), Titlul VII din Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007, arătând că legea stabilește pentru emiterea titlului de plată un termen de 15 zile de la data disponibilităților financiare. Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere că titlurile de plată urmează a fi emise în ordinea înregistrării cererilor de opțiune a persoanelor îndreptățite a primi despăgubiri.

Prin Sentința nr. 185/2011 din 16 iunie 2011 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a obligat pârâta să soluționeze memoriul reclamantei cu prioritate, conform art. 18 2 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în favoarea reclamantei, în calitate de persoană îndreptățită la despăgubire pentru proprietatea imobiliară situată în municipiul Brăila, județul Brăila, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul de despăgubire pentru suma de 227.033,64 RON, prin Decizia nr. 7605 din 29 ianuarie 2010, și că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile O.U.G.

nr. 81/2007, în baza acestei decizii și în baza procedurii privind valorificarea titlurilor de despăgubire, reclamanta a formulat cererea de opțiune din 22 mai 2010, prin care a solicitat plata sumei de 227.033,64 RON. Instanța de fond a reținut că din probele administrate rezultă că reclamanta se află într-o situație excepțională, deoarece are o pensie mică, i-a expirat contractul de închiriere, apartamentul girat la bancă a fost vândut, are contracte de împrumut cu diferite bănci comerciale, are cheltuieli mari la întreținere, are un copil în vârstă de 17 ani fără carte de identitate deoarece nu are domiciliu stabil și nu are cine să-l ia în spațiu. S-a mai reținut că, urmare a memoriului adresat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, reclamanta a primit răspuns, potrivit căruia în conformitate cu prevederile pct. 18 2 pct. 4 din H.G.

nr. 128/2008, coroborat cu art. 18 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările, O.U.G. nr. 81/2007, acordarea despăgubirilor în numerar se realizează în ordinea înregistrărilor cererilor de opțiune, neținând cont de situația dificilă în care se află și de documentele anexate. Curtea a apreciat că răspunsul primit nu ține cont de prevederile art. 18 2 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008 și de aceea se impune acordarea despăgubirii prin emiterea titlului de plată, având în vedere că reclamanta nu se încadrează la acest punct.

Instanța a mai reținut că, de altfel, datorită acestei situații, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a hotărât ca Dosarul nr. 31594/CC, în baza căruia reclamanta a primit despăgubirea, să fie lucrat cu prioritate, această hotărâre fiindu-i comunicată cu adresa nr. 782209 din 6 martie 2009. Față de cele expuse, instanța a reținut caracterul nefondat al excepției invocate și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că emiterea titlului de plată și plata efectivă a despăgubirilor se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare, că Legea nr. 247/2005 este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar, pentru emiterea titlului de plată, actul normativ stabilește termenul de 15 de zile de la data disponibilităților financiare, după ce în prealabil a fost depusă cererea de opțiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Se precizează în motivele de recurs că, în cauza dedusă judecății, prevederile legale în materie (Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007, H.G. nr. 128/2008, O.U.G. nr. 62/2010 etc.) se aplică cu prioritate față de celelalte prevederi legale generale și că potrivit art. 18 2 din H.G. nr. 128/2008 emiterea titlului de plată se face în ordinea depunerii cererilor de opțiune.

Astfel, se arată că, în speță, cererea de opțiune a reclamantei a fost înregistrată cu nr. 17603 din 11 mai 2010, iar despăgubirile în numerar s-au efectuat până la cererea de opțiune înregistrată la 29 aprilie 2008. Se mai arată în motivele de recurs că, din rațiuni financiare, creanțele asupra statului nu se pot plăti decât în limita alocărilor bugetare și în condiții de solvabilitate și că, prin derogare de la prevederile mai sus menționate, în cazuri excepționale, temeinic motivate (cazuri medicale, cazuri sociale, dovedite prin înscrisuri), potrivit art. 18 2 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008, Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar va putea emite cu prioritate titluri de plată și/sau titluri de conversie, în ordinea înregistrării cererilor de opțiune și în funcție de gravitatea afecțiunii persoanei îndreptățite la despăgubiri, însă reclamanta nu a făcut dovada existenței unei astfel de afecțiuni/situații.

Recurenta arată că potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010 s-a suspendat emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de doi ani, titlurile de despăgubire urmând a fi valorificate prin conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea, precum și faptul că, din rațiuni financiare, creanțele asupra statului nu se pot plăti decât în condiții de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat nici de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Recurenta subliniază faptul că, ținând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație. Recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate în sensul respingerii obligației de a soluționa memoriul reclamantei cu prioritate, întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenței unei situații excepționale conform prevederilor pct. art. 18 2 pct. 5 din H.G.

nr. 128/2008, nedepunând în susținerea situației sale înscrisuri relevante. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Intimata-reclamantă este beneficiara Deciziei nr. 7605 din 29 ianuarie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 227.033,64 RON, în baza Titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

În temeiul art. 18 1 din Capitolul VI din Titlul VII al legii anterior individualizate, intimata-reclamantă a valorificat decizia aflată în discuție, adică a solicitat acordarea de despăgubiri în numerar, prin cererea înregistrată la 11 mai 2010. Urmare a memoriului adresat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, înregistrat sub nr. 5159/DD din 24 iunie 2010, reclamanta a primit răspuns, prin adresa nr. RG/25660/5159/DN din 25 iunie 2010, potrivit căreia, în conformitate cu prevederile art. 18 2 pct. 4 din H.G. nr. 128/2008, coroborat cu art. 18 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările O.U.G.

nr. 81/2007, acordarea despăgubirilor în numerar se realizează în ordinea înregistrărilor cererilor de opțiune, în limita disponibilităților financiare, în maxim 15 zile calendaristice de la data existenței acestora și că, până la data formulării cererii, plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităților financiare până la dosarul de opțiune înregistrat sub nr. 03967 din 29 aprilie 2008. Intimata-reclamantă S.E. a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea unei cereri având ca obiect obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la soluționarea cu prioritate a memoriului înaintat acesteia la data de 9 iunie 2010, în concordanță cu prevederile pct. 18 2 pct. 5 din H.G.

nr. 128/2008 și acordarea despăgubirii prin emiterea titlului de plată. Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată, prin care prima instanță a dispus obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să soluționeze memoriul reclamantei cu prioritate, conform pct. 18 2 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008, este nelegală și netemeinică, în raport atât de situația de fapt rezultată din materialul probator administrat în cauză, cât și în raport de dispozițiile speciale prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, prevederile H.G. nr. 128/2008 și ale O.U.G. nr. 62/2010. Astfel, intimatei-reclamante urma să îi fie acordat titlul de plată, cu respectarea dispozițiilor art. 18 2 pct. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și ale pct. 18 2 pct. 4 din H.G.

nr. 128/2008, adică în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. În raport de aceste dispoziții, emiterea titlului de plată a despăgubirilor bănești este prevăzută sub condiția existenței disponibilităților financiare, într-un termen de 15 zile de la acest moment și în ordinea înregistrării cererilor de opțiune ale persoanelor îndreptățite a primi despăgubiri. Ca atare, se poate observa faptul că legiuitorul român a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea cererilor de acordare a despăgubirilor, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, în acest mod asigurându-se egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație.

Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat în mod eronat că reclamanta se află într-o situație excepțională, putând astfel beneficia de dispozițiile derogatorii ale art. 18 2 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008. Înalta Curte constată că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei afecțiuni grave, a unei situații excepționale temeinic motivate, pentru a putea beneficia de dispozițiile derogatorii prevăzute de lege. În absența disponibilităților bănești ale statului și având în vedere rațiunile financiare care au justificat instituirea prin lege a respectivei proceduri de plată, care se mențin și în prezent, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, se apreciază că s-a impus pârâtei o obligație imposibil de realizat.

Mai mult, aceasta este de natură să afecteze și principiul egalității de tratament, cunoscut atât în plan intern, cât și în plan european, în condițiile în care Dosarul de opțiune al reclamantei poartă nr. 17603 din 11 mai 2010, iar plata despăgubirilor în numerar s-a realizat până la Dosarul de opțiune nr. 03967 din 29 aprilie 2008. Concluzia instanței de control judiciar se impune și în virtutea principiului disciplinei jurisdicționale, consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, în raport de obiectul acțiunii - plata de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv și valorificarea titlurilor de despăgubire, precum și în raport de data soluționării acțiunii și respectiv, a judecării prezentului recurs, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. III din O.U.G.

nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2010, prin care, pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea - listat la Bursă, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea, fiind aplicabile și dispozițiile art. III alin. (3) din O.U.G. nr. 62/2010 în ceea ce privește cererea privind emiterea titlului de plată cu prioritate în condițiile art. 18 2 alin. (5) din H.G. nr. 128/2008. Astfel, Înalta Curte reține faptul că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. III din O.U.G.

nr. 62/2010, care stipulează, în alin. (1), că pe o perioadă de 2 ani de la intrarea sa în vigoare, adică de la data de 30 iunie 2010, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În plus, alin. (2) și (3) ale articolului aflat în discuție prevăd că valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acțiuni la Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea; dacă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, persoanele îndreptățite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea; persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1). Ca atare, legiuitorul a menținut pe perioada suspendării, ca modalitate reală de valorificare a titlurilor de despăgubire, posibilitatea convertirii acestora în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, dând astfel posibilitatea, pentru cei care au optat deja pentru acordarea despăgubirilor în numerar și nu li s-au emis titluri de plată, să-și schimbe opțiunea din despăgubiri în numerar în despăgubiri în acțiuni.

O asemenea măsură nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului și Protocolului nr. 1 adițional la Convenție, pentru că statul a aplicat același principiu tuturor celor aflați în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului, astfel încât măsura legislativă este temeinic justificată. La aprecierea asupra compatibilității legislației naționale cu normele Convenției, Înalta Curte are în vedere și un alt criteriu, propriu jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, anume acela al proporționalității măsurii, al echilibrului care trebuie să existe în materie de protecția dreptului individual de proprietate și exigențele apărării unor interese generale (cauza Saggio c/Italia).

Lipsa de resurse financiare a Statului Român, în raport de amploarea numărului de solicitări este de natură a justifica măsura și a nu înfrânge echilibrul între dreptul individual și interesele generale. Înalta Curte consideră că în cauză, dreptul de apreciere în adoptarea măsurilor nu este disproporționat, ținând seama și de numărul foarte mare al solicitărilor și că în măsura în care s-ar înlătura prevederile din Legea nr. 247/2005 s-ar ajunge la o situație de haos economic, mai mult chiar justiția ar fi o sursă de instabilitate în raport cu celelalte persoane îndreptățite. De altfel, prin mai multe decizii Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. III din O.U.G. nr. 62/2010 sunt constituționale și corespund exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului și Jurisprudenței Curții Europene.

În acest sens, Curtea Constituțională a arătat că adoptarea actului normativ criticat a fost determinată de circumstanțe excepționale, legate de stabilitatea economică a Statului Român, urmărindu-se promovarea unor măsuri care să împiedice imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, așa cum reiese din preambulul O.U.G. nr. 62/2010. Prin urmare, soluția legislativă reprezintă o normă temporară, care nu aduce atingere substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligația statului urmând a se executa după expirarea perioadei de suspendare de 2 ani. În aceste condiții, s-a reținut că aceste circumstanțe speciale reclamă cu evidență o diferență de tratament juridic.

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei S.E. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței nr. 185/2011 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei S.E. ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2012. Procesat de GGC - AS