ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4003/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea acesteia la plata sumei de 224.800 RON, cu titlu de despăgubiri, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005 i-au fost stabilite despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv în sumă de 224.800 RON, conform Deciziei nr. 7265 din 29 ianuarie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Reclamantul a susținut că s-a adresat autorității pârâte pentru plata sumei cuvenite, dar această autoritate, în disprețul legii, al hotărârilor judecătorești pronunțate și al solicitării sale legitime, i-a solicitat acestuia să depună, din nou, actele cu care să dovedească faptul că este persoană îndreptățită să beneficieze de suma în cauză, așa cum rezultă din Adresa din 3 mai 2010, atitudinea autorității pârâte încălcând astfel și legislația europeană, respectiv art. 1 al Protocolului 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prematurității acțiunii, având în vedere dispozițiile art. 182 pct. 1 lit. a) coroborat cu pct. 18 2 .4 din H.G. nr. 128/2008 și art. 18 2 lit. a), Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare prin O.U.G.

81/2007, potrivit cărora "emiterea unui titlu de plată, se va dispune în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților”, în ordinea depunerii cererilor de opțiune, în speță cererea de opțiune a reclamantului fiind înregistrată sub nr. X din 13 mai 2010, iar până în prezent despăgubirile în numerar s-au efectuat până la cererea de opțiune înregistrată sub nr. Y din 29 aprilie 2008. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 229 din 2 noiembrie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În privința excepției prematurității formulării acțiunii, prima instanță a reținut că în raport de obiectul acțiunii „refuz nejustificat de soluționare a unei cereri” privind un drept recunoscut de lege, respectiv dreptul de a primi despăgubiri conform Legii nr. 247/2005, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nu se poate reține excepția prematurității acțiunii în sensul neexistenței interesului și al dreptului la data formulării acesteia, respectiv 10 august 2010. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de plată a sumei de 224.800 RON cu titlu de despăgubiri, în baza Legii nr. 247/2005, poziția pârâtei, care până la data formulării acțiunii nu a soluționat cererea reclamantului în sensul plății efective a sumei solicitate, nu reprezintă un exces de putere în sensul definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În speță, astfel cum se susține în întâmpinare, plata despăgubirilor în numerar a fost efectuată până la cererea de opțiune înregistrată sub nr. Y din 29 aprilie 2008, iar reclamantul în prezenta cauză are cererea de opțiune înregistrată sub nr. X din 13 mai 2010. Totodată, prima instanță a apreciat că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, invocată de reclamant în acțiune.

Reclamantul are dreptul de a fi despăgubit în ordinea cronologică a înregistrării opțiunilor, iar cererea sa din data de 13 mai 2010 nu a fost soluționată întrucât în mod obiectiv autoritatea pârâtă a rezolvat cererile înregistrate până în martie 2008. Prin măsurile luate pentru accelerarea respectivei proceduri legiuitorul a stabilit și un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestora, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație.

Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că prin art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a fost stabilită și procedura de plată a drepturilor de creanță incluse în titlurile de plată, emise în baza deciziilor conținând titlul de despăgubire, iar în lipsa existenței unui refuz nejustificat de plată a despăgubirilor, a apreciat că cererea reclamantului nu îndeplinește condițiile speciale prevăzute de Legea nr. 247/2005. 3. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a arătat, în esență, că a solicitat punerea în plată a Deciziei nr. 7265 din 29 ianuarie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 224.800 RON, însă intimata-pârâtă refuză să plătească aceste despăgubiri, cerându-i din nou să dovedească că este persoana îndreptățită să beneficieze de suma în cauză, deși există hotărâri judecătorești cu care face dovada celor solicitate, ignorând astfel prevederile art. 182 din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora avea obligația să-i plătească despăgubirile în termen de 15 zile calendaristice de la data disponibilităților financiare. Recurentul a arătat că sentința atacată este rezultatul interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor legale incidente în cauză, având în vedere că lipsa disponibilităților financiare reținută de instanță nu este un argument care să justifice respingerea cererii sale.

Totodată, recurentul a susținut că dreptul de creanță născut în favoarea sa prin decizia reprezentând titlul de despăgubire este o valoare patrimonială, reprezentând un bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. În fine, a mai arătat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 62/2010. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului. A arătat că recurentul-reclamant a înregistrat la autoritatea pârâtă cererea de opțiune sub nr. X din 13 mai 2010 în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și urmează să fie emis titlul de plată în cuantum de 224.800 RON în favoarea acestuia, în ordinea cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților conform prevederilor pct. 18 2 .4 din H.G.

nr. 128/2008. Totodată, a arătat că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, invocând și art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare la 30 iunie 2010, care prevede că pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăților și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul recurentei-pârâte de a emite un titlu de plată în favoarea acestuia pentru suma de 224.800 RON. În speță, se constată că a fost emisă Decizia nr. 7265 din 29 ianuarie 2010 reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de 224.800 RON, în favoarea recurentului.

În temeiul art. 18 1 din Cap. V 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, recurentul-reclamant a valorificat decizia aflată în discuție, în sensul că a solicitat acordarea de despăgubiri în numerar, cererea privind opțiunea sa fiind înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. X din 13 mai 2010. Înalta Curte reține că intimata-pârâtă recunoaște dreptul recurentului-reclamant de a primi despăgubiri în numerar în cuantum de 224.800 RON, însă invocă faptul că O.U.G. nr. 81/2007 nu prevede un termen pentru plata acestei sume, ci, dimpotrivă, impune două limitări: emiterea titlurilor de plată în ordinea depunerii cererilor de opțiune, precum și existența disponibilităților financiare.

Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 247/2005 coroborat cu art. 14 1 alin. (3) din aceeași lege, titlul de plată se emite în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în ordinea înregistrării cererilor de opțiune. În cauză, nu poate fi contestată situația de fapt potrivit căreia plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităților financiare până la cererea de opțiune nr. Y din 29 aprilie 2008, iar cererii de opțiune a recurentului înregistrată sub nr. X din 13 mai 2010 nu i s-a dat curs din lipsa disponibilităților financiare în contul autorității pârâte.

Altfel spus, intimata-pârâtă a respectat ordinea înregistrării cererilor de opțiune, motiv pentru care nu a soluționat favorabil solicitarea recurentului-reclamant. Pe de altă parte, instanța de control judiciar reține că recurentul-reclamant nu a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 182 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008, care dau posibilitatea emiterii titlurilor de plată și în cazuri excepționale, temeinic motivate. Mai exact, potrivit acestui text de lege, prin derogare de la prevederile art. 18 2 .4, în cazuri excepționale, temeinic motivate (cazuri medicale, cazuri sociale etc., dovedite prin înscrisuri) Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților va putea emite cu prioritate titluri de plată și/sau titluri de conversie.

Prin urmare, nu se poate reține un refuz nejustificat al autorității pârâte de a emite titlul de plată solicitat, atâta timp cât sunt prevederi legale exprese ce reglementează modalitatea de emitere a titlului de plată și care se impun a fi respectate. Potrivit art. 2 lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit ca fiind „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere”, situație ce nu se regăsește în speța de față, intimata-pârâtă argumentând legal imposibilitatea emiterii titlului de plată.

În fine, perioada scursă între data înregistrării cererii de opțiune (X din 13 mai 2010), data soluționării fondului cauzei (02 noiembrie 2010) și a recursului (09 septembrie 2011), nu poate fi considerată că încalcă principiul termenului rezonabil, dat fiind evidenta lipsă de disponibilități financiare a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în contextul economic actual, confirmată de altfel prin emiterea O.U.G. nr. 62/2010. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.G. împotriva Sentinței nr. 229 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2011.