ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4003/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4003/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

reclamantul M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, obligarea acesteia la plata sumei de 224.800

RON, cu titlu de despăgubiri, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și

Legii nr. 247/2005 i-au fost stabilite despăgubiri pentru imobilul preluat

abuziv în sumă de 224.800 RON, conform Deciziei nr. 7265 din 29 ianuarie 2010

emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Reclamantul a

susținut că s-a adresat autorității pârâte pentru plata sumei cuvenite, dar

această autoritate, în disprețul legii, al hotărârilor judecătorești pronunțate

și al solicitării sale legitime, i-a solicitat acestuia să depună, din nou,

actele cu care să dovedească faptul că este persoană îndreptățită să

beneficieze de suma în cauză, așa cum rezultă din Adresa din 3 mai 2010,

atitudinea autorității pârâte încălcând astfel și legislația europeană,

respectiv art. 1 al Protocolului 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția prematurității acțiunii, având în vedere dispozițiile

art. 182 pct. 1 lit. a) coroborat cu pct. 18

2

.4 din H.G. nr.

128/2008 și art. 18

2

lit. a), Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu

modificările și completările ulterioare prin O.U.G. 81/2007, potrivit cărora

"emiterea unui titlu de plată, se va dispune în termen de 15 zile de la

existența disponibilităților financiare în contul Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților”, în ordinea depunerii cererilor de opțiune, în speță

cererea de opțiune a reclamantului fiind înregistrată sub nr. X din 13 mai

2010, iar până în prezent despăgubirile în numerar s-au efectuat până la

cererea de opțiune înregistrată sub nr. Y din 29 aprilie 2008. Pe fond, a

solicitat respingerea acțiunii.

instanțe

Prin Sentința nr. 229

din 2 noiembrie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția prematurității

acțiunii invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În privința excepției

prematurității formulării acțiunii, prima instanță a reținut că în raport de

obiectul acțiunii „refuz nejustificat de soluționare a unei cereri” privind un

drept recunoscut de lege, respectiv dreptul de a primi despăgubiri conform

Legii nr. 247/2005, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 și nu se poate reține excepția prematurității acțiunii în sensul

neexistenței interesului și al dreptului la data formulării acesteia, respectiv

10 august 2010.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile existenței

unui refuz nejustificat de plată a sumei de 224.800 RON cu titlu de

despăgubiri, în baza Legii nr. 247/2005, poziția pârâtei, care până la data

formulării acțiunii nu a soluționat cererea reclamantului în sensul plății

efective a sumei solicitate, nu reprezintă un exces de putere în sensul definit

de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În speță, astfel cum

se susține în întâmpinare, plata despăgubirilor în numerar a fost efectuată

până la cererea de opțiune înregistrată sub nr. Y din 29 aprilie 2008, iar

reclamantul în prezenta cauză are cererea de opțiune înregistrată sub nr. X din

13 mai 2010.

Totodată, prima

instanță a apreciat că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi

limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de

solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, invocată de reclamant în acțiune.

Reclamantul are

dreptul de a fi despăgubit în ordinea cronologică a înregistrării opțiunilor, iar

cererea sa din data de 13 mai 2010 nu a fost soluționată întrucât în mod

obiectiv autoritatea pârâtă a rezolvat cererile înregistrate până în martie

a stabilit și un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestora, respectiv

acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile,

asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași

situație.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut că prin art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, a fost stabilită și procedura de plată a drepturilor de creanță

incluse în titlurile de plată, emise în baza deciziilor conținând titlul de

despăgubire, iar în lipsa existenței unui refuz nejustificat de plată a

despăgubirilor, a apreciat că cererea reclamantului nu îndeplinește condițiile

speciale prevăzute de Legea nr. 247/2005.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamantul,

invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul a arătat, în esență, că a solicitat punerea în plată a

Deciziei nr. 7265 din 29 ianuarie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de

224.800 RON, însă intimata-pârâtă refuză să plătească aceste despăgubiri,

cerându-i din nou să dovedească că este persoana îndreptățită să beneficieze de

suma în cauză, deși există hotărâri judecătorești cu care face dovada celor

solicitate, ignorând astfel prevederile art. 182 din Legea nr. 247/2005,

potrivit cărora avea obligația să-i plătească despăgubirile în termen de 15

zile calendaristice de la data disponibilităților financiare.

Recurentul a arătat

că sentința atacată este rezultatul interpretării și aplicării eronate a

dispozițiilor legale incidente în cauză, având în vedere că lipsa

disponibilităților financiare reținută de instanță nu este un argument care să

justifice respingerea cererii sale.

Totodată, recurentul

a susținut că dreptul de creanță născut în favoarea sa prin decizia

reprezentând titlul de despăgubire este o valoare patrimonială, reprezentând un

bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul 1 al Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

În fine, a mai arătat

că în cauză nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 62/2010.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului. A

arătat că recurentul-reclamant a înregistrat la autoritatea pârâtă cererea de

opțiune sub nr. X din 13 mai 2010 în temeiul Titlului VII din Legea nr.

247/2005 și urmează să fie emis titlul de plată în cuantum de 224.800 RON în

favoarea acestuia, în ordinea cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la

existența disponibilităților financiare în contul Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților conform prevederilor pct. 18

2

.4 din H.G.

nr. 128/2008.

Totodată, a arătat că

din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate

la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principiu

care nu este înlăturat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

invocând și art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare la 30

iunie 2010, care prevede că pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare

a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă emiterea titlurilor de plată

prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în

domeniul proprietăților și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

corespunzătoare motivelor de recurs

Înalta Curte constată

că recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța

de contencios administrativ refuzul recurentei-pârâte de a emite un titlu de

plată în favoarea acestuia pentru suma de 224.800 RON.

În speță, se constată

că a fost emisă Decizia nr. 7265 din 29 ianuarie 2010 reprezentând titlul de

despăgubire în cuantum de 224.800 RON, în favoarea recurentului.

În temeiul art. 18

1

din Cap. V

1

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

recurentul-reclamant a valorificat decizia aflată în discuție, în sensul că a

solicitat acordarea de despăgubiri în numerar, cererea privind opțiunea sa

fiind înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. X din 13 mai 2010.

Înalta Curte reține

că intimata-pârâtă recunoaște dreptul recurentului-reclamant de a primi

despăgubiri în numerar în cuantum de 224.800 RON, însă invocă faptul că O.U.G.

nr. 81/2007 nu prevede un termen pentru plata acestei sume, ci, dimpotrivă,

impune două limitări: emiterea titlurilor de plată în ordinea depunerii

cererilor de opțiune, precum și existența disponibilităților financiare.

Potrivit

dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 247/2005 coroborat cu art. 14

1

alin. (3) din aceeași lege, titlul de plată se emite în termen de 15 zile

calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare în contul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în ordinea

înregistrării cererilor de opțiune.

În cauză, nu poate fi

contestată situația de fapt potrivit căreia plata despăgubirilor în numerar s-a

realizat în limita disponibilităților financiare până la cererea de opțiune nr.

Y din 29 aprilie 2008, iar cererii de opțiune a recurentului înregistrată sub

nr. X din 13 mai 2010 nu i s-a dat curs din lipsa disponibilităților financiare

în contul autorității pârâte.

Altfel spus,

intimata-pârâtă a respectat ordinea înregistrării cererilor de opțiune, motiv

pentru care nu a soluționat favorabil solicitarea recurentului-reclamant.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar reține că recurentul-reclamant nu a solicitat

aplicarea dispozițiilor art. 182 pct. 5 din H.G. nr. 128/2008, care dau

posibilitatea emiterii titlurilor de plată și în cazuri excepționale, temeinic

motivate.

Mai exact, potrivit

acestui text de lege, prin derogare de la prevederile art. 18

2

.4, în

cazuri excepționale, temeinic motivate (cazuri medicale, cazuri sociale etc.,

dovedite prin înscrisuri) Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar

din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților va putea

emite cu prioritate titluri de plată și/sau titluri de conversie.

Prin urmare, nu se

poate reține un refuz nejustificat al autorității pârâte de a emite titlul de

plată solicitat, atâta timp cât sunt prevederi legale exprese ce reglementează

modalitatea de emitere a titlului de plată și care se impun a fi respectate.

Potrivit art. 2 lit.

h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, refuzul nejustificat de

a soluționa o cerere este definit ca fiind „exprimarea explicită, cu exces de

putere, a voinței de a nu rezolva o cerere”, situație ce nu se regăsește în

speța de față, intimata-pârâtă argumentând legal imposibilitatea emiterii

titlului de plată.

În fine, perioada

scursă între data înregistrării cererii de opțiune (X din 13 mai 2010), data

soluționării fondului cauzei (02 noiembrie 2010) și a recursului (09 septembrie

2011), nu poate fi considerată că încalcă principiul termenului rezonabil, dat

fiind evidenta lipsă de disponibilități financiare a Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților în contextul economic actual, confirmată de

altfel prin emiterea O.U.G. nr. 62/2010.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.G. împotriva Sentinței nr. 229 din 2 noiembrie 2010 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 septembrie 2011.