ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4471/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4471/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 05 noiembrie 2010, sub nr. 1135/42/2010,

reclamanții D.D.M. și C.E. au solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să transmită în termen de 30 de zile

de la data rămânerii irevocabile a sentinței ce se va pronunța în cauză, Dosarul

nr. 17331/CC către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată în vederea întocmirii

raportului de evaluare și să emită pe numele reclamanților, în termen de 30 de zile

de la data primirii raportului de evaluare, întocmit în conformitate cu primul capăt

de cerere, decizia cuprinzând titlul de despăgubire în Dosarul nr. 17331/CC.

Apel

Prin sentința nr. 260

din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă cererea formulată

de reclamanții D.D.M. și C.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost obligat pârâtul să

transmită Dosarul nr. 17331/CC evaluatorului sau societății de evaluatori desemnată,

în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a sentinței.

De asemenea, a fost obligat

pârâtul să emită, pe numele reclamanților, în termen de 30 de zile de la definitivarea

evaluării, decizie reprezentând titlu de despăgubire.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut că la data de 06 noiembrie 2001 reclamanții

D.D.M. și C.E. au solicitat, prin notificarea înregistrată în 09 noiembrie 2001

la Primăria mun. Ploiești, restituirea în natură sau prin echivalent, a imobilului

situat în Ploiești, județul Prahova, imobil trecut în proprietatea statului în mod

abuziv, în baza decretului de expropriere nr. 52/1978.

Prin dispoziția din

21 februarie 2006 a Primarului mun. Ploiești a fost respinsă cererea de restituire

în natură a imobilului și a fost propusă acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent,

constând în despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989.

De asemenea, s-a dispus

ca, în termen de 10 zile de la adoptare, dispoziția împreună cu dosarul cuprinzând

întreaga documentație să fie comunicate secretariatului pârâtei - Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru a proceda la verificarea legalității respingerii

cererii de restituire în natură și pentru a transmite dosarul evaluatorului sau

societății de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare,

pe baza căruia Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire.

Dosarul a fost transmis

pârâtei, încheindu-se procesul-verbal de predare-primire din 02 martie 2006, fiind

înregistrat sub nr. 17331/CC.

În urma cererii formulate

de reclamanți la data de 29 iulie 2010 prin care au solicitat, prin adresă înregistrată

la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, emiterea deciziei cuprinzând

titlurile de despăgubire, a fost comunicat răspunsul acestei instituții, în sensul

că ordinea în care dosarele vor fi analizate a fost stabilită prin decizia nr.

2815 din 16 septembrie 2008 a pârâtei, context în care dosarul reclamanților nu

a fost repartizat în vederea analizării și transmiterii acestuia la evaluatorul

sau societatea de evaluatori desemnată de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Instanța de fond a reținut

că până în prezent nu a fost emis titlul de despăgubire, pârâta nefăcând dovada

nici măcar a înaintării dosarului către evaluator.

Instanța a constatat că,

deși dosarul reclamanților privind acordarea de măsuri reparatorii a fost înregistrat

de aproximativ 3 ani la instituția pârâtă, procedura administrativă reglementată

de legea anterior indicată este în faza de început.

Atât etapa evaluării,

cât și a emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ca etape cuprinse

în cadrul „procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor”, reglementate

de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, trebuie să se desfășoare într-un termen rezonabil,

noțiune impusă de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O.

Termenul rezonabil astfel

consacrat se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât

și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația

de a organiza funcționarea sistemului puterilor sale în așa fel încât să răspundă

acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția

asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

În raport de aceste considerente

și de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, nesoluționarea unei cereri întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 într-un interval de timp mare, de peste 3 ani

de la înregistrarea dosarului la pârâtă, respectiv de 9 ani de la data notificării,

justifică aplicarea în cauză a art. 6 din C.E.D.O.

Instanța a reținut că

de la momentul înregistrării dosarului reclamantei sub nr. 17331/CC/2006, deși reclamanții

au formulat mai multe solicitări, până la introducerea cererii de chemare în judecată,

pârâta nu a dispus nicio măsură din cele prevăzute în cadrul procedurilor administrative

prealabile.

Împrejurarea menționată

de pârâtă în răspunsul cu privire la stadiul dosarului, a procesului de selectare

a dosarelor pentru soluționare, nu poate justifica întârzierea deosebit de mare

în finalizarea acestei proceduri, nefiind imputabilă reclamanților. Comisia nu poate

beneficia de o marjă de apreciere discreționară de natură să aducă atingere drepturilor

și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Faptul că Legea nr. 247/2005

prevede că ordinea de soluționare a dosarelor trebuie să fie decisă de comisie nu

înseamnă că această autoritate publică nu trebuie să respecte termenul rezonabil

în soluționarea dosarelor, prevăzut de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

În concluzie, instanța

a apreciat că reclamanții se pot considera vătămați în drepturile lor, în sensul

art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,

prin netrimiterea dosarului lor către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată

și neemiterea titlului de despăgubire, existând un refuz nejustificat din partea

pârâtei în derularea procedurii de acordare a despăgubirilor cuvenite reclamanților.

În privința emiterii deciziei

reprezentând titlu de despăgubire, decizia va ține cont de valoarea stabilită prin

raportul de evaluare, urmând , în consecință, etapei de evaluare.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva hotărârii primei

instanțe a formulat recurs în termen legal Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ.

Sintetizând aspectele

învederate de recurentă care privesc și chestiuni de ordin general referitoare la

organizarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

Înalta Curte reține că soluția primei instanțe este combătută în următoarele privințe:

3.1. A fost ignorată decizia

nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale care stabilește o modalitate de soluționare convenabilă

a dosarelor de despăgubire, cu respectarea principiului egalității de tratament

a persoanelor îndreptățite.

3.2. Nu s-a ținut seama

de adresa din 25 noiembrie 2010 prin care recurenta a solicitat Primăriei mun. Ploiești

să completeze dosarul aferent dispoziției nr. 1230 din 21 februarie 2006 cu dovezi

referitoare la componența și suprafața imobilului expropriat, precum și la despăgubirile

încasate, dovezi cerute în baza pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005.

3.3. Au fost interpretate

și aplicate eronat prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 care

nu sunt incidente în cauză; nu există elemente care să probeze că recurenta tergiversează

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri.

D.D.M. și C.E.

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 23 septembrie 2011 intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat,

insistând asupra duratei excesiv de mari a procedurii administrative, în contextul

în care au formulat notificare în anul 2001, iar dosarul lor a fost înregistrat

la recurentă în anul 2006, fără a se dispune vreo măsură până la data primirii citației

de la Curtea de Apel Ploiești.

Referitor la lipsurile

semnalate, intimații arată că acestea nu există, din dosarul aferent dispoziției

nr. 1230/2006 rezultând atât identificarea imobilului, cât și despăgubirile încasate.

Intimații au mai punctat împrejurarea că anterior înregistrării acțiunii judiciare

au făcut mai multe demersuri la Comisie pentru urgentarea soluționării dosarului

lor însă acestea au rămas fără niciun rezultat.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

cât și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat.

de drept relevante

Intimații-reclamanți D.D.M.

și C.E. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect

obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de

a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, corelativ constatării

că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a Dosarului nr. 17331/CC.

Necontestat, intimații

sunt titularii unui drept la despăgubiri pentru imobilul teren și construcție situat

în Ploiești, județul Prahova, expropriat nelegal prin Decretul nr. 52/1978, de la

părinții lor, în prezent decedați, imobil imposibil de restituit în natură întrucât

este afectat de utilitate publică, fiind ocupat de o biserică și amenajările aferente.

Acest drept le-a fost recunoscut prin dispoziția nr. 1230 din 21 februarie 2006

a Primăriei mun. Ploiești prin care s-a soluționat notificarea intimaților din 06

noiembrie 2001.

Cum s-a arătat în decizie,

dosarul aferent notificării menționate s-a predat secretariatului Comisiei Centrale

la data de 02 martie 2006, fiind înregistrat sub nr. 17331/CC.

Până la data soluționării

recursului de față, 30 septembrie 2011, recurenta nu a emis decizia reprezentând

titlu de despăgubire și, de altfel, nu a făcut nici dovada parcurgerii etapei anterioare,

a transmiterii dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În acest condiții, Înalta

Curte reține, la fel ca judecătorul fondului, că s-a depășit termenul rezonabil

de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor.

Indiferent de natura dificultăților

întâmpinate, recurenta nu poate justifica o pasivitate de peste 5 ani și 6 luni,

ci, în calitate de autoritate administrativă învestită cu competențe speciale în

materia acordării despăgubirilor stabilite prin legi cu caracter reparatoriu, era

datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura reglementată

de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen

rezonabil, nefiind admisibil ca intimații să nu poată întrezări finalul procedurii

ce a debutat în anul 2001.

Răspunzând punctual criticilor

formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Referitor la norma

administrativă ce reglementează ordinea soluționării dosarelor înregistrate la Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta susține că prin

decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a adoptat o nouă modalitate de soluționare

a dosarelor, făcând distincție între dosarele înregistrate înaintate și după intrarea

în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, instituind drept criteriu principal ordinea înregistrării

dosarelor.

Fără a nega dreptul autorității

recurente de a adopta norme în vederea organizării activității sale, totuși Înalta

Curte nu poate face abstracție de faptul că dosarul intimaților, înregistrat în

cursul anului 2006 nu a fost soluționat nici până la sfârșitul anului 2011. Or,

complexitatea etapelor procedurii administrative și faptul că legea specială nu

prevede un termen pentru soluționarea dosarelor, nu pot constitui argumente care

să justifice prelungirea sine die a momentului emiterii deciziei reprezentând titlu

de despăgubire pentru intimații-reclamanți.

Așa fiind, în mod legal

a reținut prima instanță, pe baza jurisprudenței consecvente a Curții Europene a

Drepturilor Omului, că autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare

a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil, pentru că aceasta

înseamnă să-și invoce propria culpă în privința încălcării drepturilor recunoscute

prin Convenție.

1.2. Referitor la adresa

din 25 noiembrie 2010

Este real că prima instanță

nu a examinat acest înscris, dar aceasta se explică prin faptul că a fost expediat

odată cu întâmpinarea, cu depășirea termenului prevăzut de art. 114

1

alin. (2) C. proc. civ. Din ștampila registraturii Curții de Apel Ploiești aplicată

pe întâmpinare rezultă că actul de procedură a fost înregistrat la instanță la data

de 03 decembrie 2010, adică după pronunțarea sentinței care a avut loc la data de

02 decembrie 2010.

Ca urmare, recurenta este

în culpă procesuală, iar nu instanța de fond, care a procedat legal, soluționând

pricina pe baza dovezilor administrate până la închiderea dezbaterilor.

Examinând ea însăși relevanța

probatorie a înscrisului menționat, în contextul art. 305 C. proc. civ., Înalta

Curte observă că acesta nu face decât să confirme justețea soluției adoptate de

Curtea de apel.

Astfel, adresa din 25

noiembrie 2010 prin care recurenta solicită Primăriei mun. Ploiești și Direcției

Județene a Arhivelor Naționale Prahova să comunice „acte care să descrie imobilul

construcție ce a fost expropriat abuziv”, precum și dovezi referitoare la despăgubirile

încasate, are în primul rând un pronunțat caracter pro causa, fiind emisă după primirea

citației expediate de prima instanță. Înscrisul în discuție relevă o practică administrativă

cunoscută de instanțele de contencios administrativ și sancționată prin soluțiile

pronunțate în această materie, dar, totuși, nereevaluată de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

În al doilea rând, neclaritățile

semnalate în dosarul cu propunere de despăgubiri nu există sau, în orice caz, puteau

fi lămurite pe baza înscrisurilor prezentate de intimați odată cu notificarea, precum

și a acelora predate autorității centrale odată cu dispoziția Primarului mun. Ploiești

nr. 1230/2006.

Din „opisul” acestor documente

transmise secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor rezultă

că i s-a predat „Raportul de evaluare pentru determinarea valorii imobilului expropriat”

(construcție și teren) întocmit la data de 28 martie 2005 de expert M.I., cu schița

aferentă, document care are în vedere și despăgubirile acordate pentru construcția

demolată, la momentul exproprierii: 28.515 RON.

1.3. Referitor la existența

unui refuz de rezolvare a cererii și încălcarea termenului rezonabil

Apărarea recurentei în

sensul că învestirea sa nu se realizează printr-o cerere a persoanei îndreptățite

la despăgubiri, ci potrivit procedurii speciale reglementate de art. 16 din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 nu poate avea finalitatea scontată pentru că obligativitatea

parcurgerii procedurii administrative într-un termen rezonabil nu este condiționată

de modalitatea învestirii.

Recurenta nu se poate

exonera de răspundere nici prin invocarea împrejurării că a răspuns solicitărilor

intimaților din anii 2006, 2009 și 2010, referitoare la stadiul dosarului lor și

urgentarea soluționării lui, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin.

(1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, pentru că răspunsurile nu făceau decât să reia

stereotip dispozițiile legale incidente, fără a indica vreun demers concret al autorității

publice în vederea finalizării procedurii.

Nici faptul că legea specială

nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor

autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României,

normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de

reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate

într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen

rezonabil, consacrat în art. 6 parag. (1) din Convenție, ca o garanție a dreptului

la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă,

ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor

definitive.

Complexitatea etapelor

procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite

arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice.

Or, după cum se poate

observa din actele și lucrările pricinii, nici la fond, nici în calea de atac recurenta-pârâtă

nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative după înregistrarea

dosarului intimaților-reclamanți la secretariatul Comisiei, în anul 2006.

Conchizând, Înalta Curte,

reține, la fel ca judecătorul fondului, că recurenta-pârâtă, implicată în derularea

procedurilor administrative instituite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a depășit

termenul rezonabil de soluționare a dosarului de despăgubire nr. 17331/CC, toate

motivele de recurs fiind nefondate.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva

sentinței nr. 260 din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2011.