ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3433/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4066 din 22 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.C.G., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, și a obligat pârâta la emiterea titlului de plată și la plata despăgubirilor bănești în numerar, în sumă de 268.253 RON către reclamant. Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin dispoziția nr. 384 din 29 ianuarie 2003 emisă de Primăria mun.

Brăila s-a propus acordarea de despăgubiri în numerar către reclamant, pentru imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafață de 1.050 m.p. În urma memoriului formulat de reclamant și înregistrat sub nr. 721849/2007, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților îi comunică acestuia, prin adresa din 26 februarie 2009 încuviințarea cererii de soluționare cu prioritate a Dosarului nr. 9571/CC 1 , dosar ce urma a fi analizat și înaintat evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare. Cu toate acestea, reclamantul s-a aflat în situația de a se adresa unei autorități judecătorești, respectiv Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, pentru constatarea refuzului autorității publice de a soluționa cererea sa, astfel că prin sentința nr. 2 din 06 ianuarie 2009 aceasta a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri.

Ulterior pronunțării acestei sentințe, s-a procedat la numirea unui evaluator, întocmindu-se, la data de 17 februarie 2009, raport sintetic de evaluare, prin care s-a stabilit valoarea de piață a imobilului la suma de 268.253 RON. La data de 29 aprilie 2009 s-a emis decizia nr. 4951, respectiv titlul de despăgubire în favoarea reclamantului în cuantum de 268.253 RON. De la acea dată, reclamantul s-a adresat în repetate rânduri Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în vederea emiterii titlului de plată și a plății efective a despăgubirilor, astfel cum rezultă din memoriile din 03 decembrie 2009, din 08 februarie 2010, din 14 aprilie 2010 și din 26 mai 2010, arătând că starea sa de sănătate, dovedită prin acte medicale, îi conferă dreptul la soluționarea cu prioritate a cererii sale, potrivit art. 18 2 .5 din H.G.

nr. 128/2008. De altfel, reține instanța de fond, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a confirmat prin adresele din 12 octombrie 2007 și, respectiv din 26 februarie 2008 faptul că starea sănătății reclamantului, dovedită prin actele medicale depuse îi conferă prioritate în soluționarea cererii sale. Totodată, prima instanță constată că reclamantul și-a îndeplinit obligațiile stipulate prin H.G. nr. 128/2008 de modificare a normelor de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, formulând cererea de opțiune din 30 iulie 2009, prin care a solicitat plata sumei de 268.253 RON. Instanța de fond a reținut că excepția prematurității cererii, invocată de pârâtă, este neîntemeiată, în raport cu pct. 18 2 .5 din H.G.

nr. 128/2008, care conferă reclamantului prioritate în solicitarea și soluționarea cererii de emitere cu prioritate a titlurilor de plată și cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; de asemenea, a invocat decizia nr. 4640 din 27 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Astfel, se arată în considerentele sentinței atacate, reclamantul a efectuat în procedura administrativă toate demersurile în vederea obținerii plății efective a despăgubirilor, respectiv a emiterii titlului de plată, confruntându-se cu refuzul autorității administrative de soluționare favorabilă a cererii sale.

Pe de o parte, reține instanța de fond, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților confirmă prioritatea reclamantului în soluționarea cererii sale, determinată de starea precară a sănătății sale, însă, pe de altă parte, refuză acordarea efectivă a despăgubirilor invocând necesitatea respectării odinii înregistrării cererilor de opțiune, precum și condiționarea de existența disponibilităților financiare, conform pct. 18 2 .4 din H.G. nr. 128/2008 coroborat cu art. 18 2 – Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Or, se arată în considerentele sentinței recurate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în mod constant, în jurisprudența sa (de la cauza Străin c. României, până la cauza pilot Maria Atanasiu și alții c. României), că procedura de acordare a despăgubirilor este ineficientă din cauza absenței despăgubirilor și a incertitudinii cu privire la data la care ar urma să fie plătite, precum și cuantumul acestora, neexistând elemente certe din care să rezulte existența unei reale despăgubiri, față de data la care se stipulează cuantumul acestora și data (incertă) la care vor fi plătite. Mai mult, reține instanța de fond, adoptarea O.U.G.

nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de 30 iunie 2010, prin care se suspendă emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani, confirmă, încă o dată, lipsa de disponibilitate a Statului Român de a efectua o reparație echitabilă în favoarea unei persoane deja lipsită o perioadă considerabilă de timp de un bun ce i-a aparținut la un moment dat. În consecință, arată prima instanță, în respectarea principiului subsidiarității, conform căruia judecătorul intern este primul chemat să aplice dispozițiile convenționale și jurisprudența Curții, se va constata ineficiența mecanismului de despăgubire ce îl lipsește pe reclamant de dreptul său de a beneficia în timp util de despăgubirile aferente bunului.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs autoritatea pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. pârâta a arătat în esență următoarele: - Sentința de fond este netemeinică și nelegală pentru că emiterea titlului de plată și plata efectivă a despăgubirilor se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Legea nr. 247/2005 – Titlul VII – stabilește pentru emiterea titlului de plată, termenul de 15 zile de la data disponibilității financiare, după ce în prealabil a fost depusă cererea de opțiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Arată recurenta că ținând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar și numărul mare al cererilor de restituire, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație. S-a mai arătat că până la acest moment s-a realizat plata despăgubirilor până la numărul de opțiune din 29 aprilie 2008, reclamantul având dosarul de opțiune cu nr. 12208 din 30 iulie 2009. - De asemenea, a mai arătat recurentul că ținând cont de impactul semnificativ asupra bugetului de stat pe care îl va avea plata despăgubirilor conform Titlului VII, a fost adoptată O.U.G.

nr. 62/2010, care modifică anumite prevederi cu privire la modalitatea de valorificare a titlurilor de despăgubire. Reclamantul-intimat C.C.G. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că solicitarea sa privind plata cu prioritate a despăgubirii este întemeiată de situația sa medicală. Analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează: Se reține că la data de 29 aprilie 2009 s-a emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor decizia nr. 4951 reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantului în cuantum de 268.253 RON.

Reclamantul-intimat a formulat cererea de opțiune din 30 iulie 2009, prin care a solicitat plata sumei de 268.253 RON. Prin O.U.G. nr. 62/2010, s-a dispus suspendarea emiterii titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani, de la data intrării în vigoare a legii [art. 3 alin. (1)]. Potrivit alin. (2) și (3) din art. 3 al O.U.G. nr. 62/2010 se arată modalitatea valorificării titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și anume doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea. Dacă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență persoanele îndreptățite la despăgubiri au optat pentru acordarea de titluri de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzută la alin. (1). Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală, cu nerespectarea dispozițiilor prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010 arătate mai sus. Fiind suspendată procedura de emitere a titlului de plată și plata despăgubirilor în numerar, acțiunea reclamantei este neîntemeiată la acest moment, acesta putând urma opțiunile noi oferite de legiuitor. Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentința atacată în sensul că se va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, împotriva sentinței nr. 4066 din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.