ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4695/2011

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 10 august 2009, pe rolul Tribunalului Brăila,

reclamanta S.T.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și Primăria municipiului Brăila acordarea de despăgubiri pentru imobilul

situate în Municipiul Brăila, str. T., precum și acordarea de daune morale.

Prin sentința civilă

nr. 868 din 16 noiembrie 2009 Tribunalul Brăila a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați.

Curtea de Apel Galați,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 143 din 1 iunie

2010, a respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanta S.T.F.

în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila,

Guvernul României și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin decizia nr. 3099

din 27 mai 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a constatat nul recursul declarat de reclamanta S.T.F. împotriva

sentinței nr. 143 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel Galați.

temeiul juridic al contestației în anulare promovată.

Împotriva deciziei

nr. 3099 din 27 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat la data de 10 iunie

2011, contestație în anulare contestatoarea S.T.F., prin care a solicitat,

invocând dispozițiile art. 317 și art. 319 C. proc. civ., anularea deciziei,

iar pe fond admiterea recursului formulat.

În susținerea căii

extraordinare de atac promovate contestatoarea arată, în esență, că dezlegarea

dată pricinii în recurs, cu privire la tardivitatea motivării recursului

formulat împotriva sentinței nr. 143 din 1 iunie 2010, este rezultatul unor

greșeli de interpretare și aplicare a mai multor dispoziții legale.

Astfel, susține

contestatoarea că dispozițiile legale în materie nu prevăd vreun termen pentru

motivarea recursului, în condițiile în care singura referire pe care o face

legiuitorul în art. 20 al Legii nr. 554/2004, are în vedere declararea

recursului în termen de 15 zile și nu motivarea acestuia înăuntrul aceluiași

termen. În acest sens arată contestatoarea că a declarat recurs împotriva

hotărârii instanței de fond cu respectarea termenului de 15 zile impus de lege.

Mai arată

contestatoarea că motivele de recurs le-a expediat prin poștă pe data de 6

septembrie 2010, în a douazecea zi de la comunicarea hotărârii instanței de

fond, așa încât ar fi trebuit să beneficieze de prelungirea termenului de

recurs cu 5 zile în condițiile art. 303 C. proc. civ.

În opinia contestatoarei

instanța de recurs era obligată să examineze cauza sub toate aspectele, în condițiile

art. 3041 C. proc. civ. și nu să procedeze la anularea recursului ca nemotivat.

asupra contestației în anulare

Contestația în anulare

de față, urmează a fi respinsă ca nefondată, în raport de temeiul de drept reținut

și față de motivele invocate de contestatoare, în considerarea celor ce urmează:

În primul rând, Înalta

Curte reamintește că, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară ce

poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege și

care nu presupune o rejudecare a recursului.

Deși contestatoarea a

indicat drept temei de drept al contestației în anulare dispozițiile art. 317 C.

proc. civ., față de motivele expuse pe larg în conținutul cererii de chemare în

judecată, văzând și dispozițiile art. 129 C. proc. civ., Înalta Curte va examina

cererea prin prisma dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ.

Potrivit art. 318 teza

I C. proc. civ., contestația în anulare specială este admisibilă numai dacă hotărârea

instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în legătură cu aspectele

formale ale judecării recursului.

Totodată, Înalta Curte

reamintește că textul vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural

care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea

unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății,

iar nu stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici

modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care,

dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea

încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

În cauză, contestatoarea

consideră drept o primă eroare faptul că, deși legea nu prevede un termen pentru

motivarea recursului, instanța de recurs, prin raportare la dispozițiile art. 303

alin. (1) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, a anulat recursul declarat în cauză, reținând nedepunerea motivelor

de recurs în termenul legal.

Înalta Curte, apreciază

față de exigența textului de lege arătat că, contestația în anulare de față nu poate

fi primită, prin raportare la susținerile referitoare la lipsa unei dispoziții legale

care să impună motivarea recursului în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii

instanței de fond, în condițiile în care în art. 303 alin. (1) C. proc. civ. se

prevede expres că recursul trebuie motivate înăuntrul termenului de recurs, respective

15 zile de la comunicarea hotărârii instanței de fond, prin raportare la dispozițiile

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Nu poate fi primită nici

susținerea contestatoarei referitoare la motivarea în termenul legal al recursului,

prin raportare la dispozițiile art. 303 alin. (5) C. proc. civ., în condițiile în

care în cauză cererea de recurs nu a fost restituită acesteia, pentru a beneficia

astfel, de prelungirea cu 5 zile a termenului legal de recurs.

Nu poate fi reținută nici

susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., în condițiile în care faptul că instanța de recurs poate să examineze hotărârea

atacată sub toate aspectele, nu înseamnă că cererea de recurs poate fi motivată

peste termenul legal.

Înalta Curte, constată

că instanța de fond, la pronunțarea deciziei nr. 3099 din 27 mai 2011, nu s-a aflat

într-o confuzie, în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., cum în mod greșit

susține contestatoarea, ci a procedat, în raport cu dispozițiile art. 303 alin.

(1) C. proc. civ., la anularea recursului motivate de recurentă cu nerespectarea

termenului legal.

În consecință, constatând

că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare,

dedusă prezentei judecăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de S.T.F. împotriva deciziei nr. 3099 din 27 mai 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2011.