ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4695/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată la data de 10 august 2009, pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanta S.T.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Primăria municipiului Brăila acordarea de despăgubiri pentru imobilul situate în Municipiul Brăila, str. T., precum și acordarea de daune morale. Prin sentința civilă nr. 868 din 16 noiembrie 2009 Tribunalul Brăila a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați. Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 143 din 1 iunie 2010, a respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanta S.T.F.

în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila, Guvernul României și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin decizia nr. 3099 din 27 mai 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat nul recursul declarat de reclamanta S.T.F. împotriva sentinței nr. 143 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel Galați. 2. Motivele și temeiul juridic al contestației în anulare promovată. Împotriva deciziei nr. 3099 din 27 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat la data de 10 iunie 2011, contestație în anulare contestatoarea S.T.F., prin care a solicitat, invocând dispozițiile art. 317 și art. 319 C. proc.

civ., anularea deciziei, iar pe fond admiterea recursului formulat. În susținerea căii extraordinare de atac promovate contestatoarea arată, în esență, că dezlegarea dată pricinii în recurs, cu privire la tardivitatea motivării recursului formulat împotriva sentinței nr. 143 din 1 iunie 2010, este rezultatul unor greșeli de interpretare și aplicare a mai multor dispoziții legale. Astfel, susține contestatoarea că dispozițiile legale în materie nu prevăd vreun termen pentru motivarea recursului, în condițiile în care singura referire pe care o face legiuitorul în art. 20 al Legii nr. 554/2004, are în vedere declararea recursului în termen de 15 zile și nu motivarea acestuia înăuntrul aceluiași termen.

În acest sens arată contestatoarea că a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de fond cu respectarea termenului de 15 zile impus de lege. Mai arată contestatoarea că motivele de recurs le-a expediat prin poștă pe data de 6 septembrie 2010, în a douazecea zi de la comunicarea hotărârii instanței de fond, așa încât ar fi trebuit să beneficieze de prelungirea termenului de recurs cu 5 zile în condițiile art. 303 C. proc. civ. În opinia contestatoarei instanța de recurs era obligată să examineze cauza sub toate aspectele, în condițiile art. 3041 C. proc. civ. și nu să procedeze la anularea recursului ca nemotivat.

3. Considerentele și soluția asupra contestației în anulare Contestația în anulare de față, urmează a fi respinsă ca nefondată, în raport de temeiul de drept reținut și față de motivele invocate de contestatoare, în considerarea celor ce urmează: În primul rând, Înalta Curte reamintește că, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege și care nu presupune o rejudecare a recursului. Deși contestatoarea a indicat drept temei de drept al contestației în anulare dispozițiile art. 317 C. proc. civ., față de motivele expuse pe larg în conținutul cererii de chemare în judecată, văzând și dispozițiile art. 129 C. proc.

civ., Înalta Curte va examina cererea prin prisma dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ. Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., contestația în anulare specială este admisibilă numai dacă hotărârea instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului. Totodată, Înalta Curte reamintește că textul vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, iar nu stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

În cauză, contestatoarea consideră drept o primă eroare faptul că, deși legea nu prevede un termen pentru motivarea recursului, instanța de recurs, prin raportare la dispozițiile art. 303 alin. (1) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a anulat recursul declarat în cauză, reținând nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal. Înalta Curte, apreciază față de exigența textului de lege arătat că, contestația în anulare de față nu poate fi primită, prin raportare la susținerile referitoare la lipsa unei dispoziții legale care să impună motivarea recursului în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii instanței de fond, în condițiile în care în art. 303 alin. (1) C. proc.

civ. se prevede expres că recursul trebuie motivate înăuntrul termenului de recurs, respective 15 zile de la comunicarea hotărârii instanței de fond, prin raportare la dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Nu poate fi primită nici susținerea contestatoarei referitoare la motivarea în termenul legal al recursului, prin raportare la dispozițiile art. 303 alin. (5) C. proc. civ., în condițiile în care în cauză cererea de recurs nu a fost restituită acesteia, pentru a beneficia astfel, de prelungirea cu 5 zile a termenului legal de recurs. Nu poate fi reținută nici susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., în condițiile în care faptul că instanța de recurs poate să examineze hotărârea atacată sub toate aspectele, nu înseamnă că cererea de recurs poate fi motivată peste termenul legal.

Înalta Curte, constată că instanța de fond, la pronunțarea deciziei nr. 3099 din 27 mai 2011, nu s-a aflat într-o confuzie, în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., cum în mod greșit susține contestatoarea, ci a procedat, în raport cu dispozițiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ., la anularea recursului motivate de recurentă cu nerespectarea termenului legal. În consecință, constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare, dedusă prezentei judecăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de S.T.F. împotriva deciziei nr. 3099 din 27 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011.