ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2850/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2850/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Galați, reclamantul P.M.V., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr.
10/2001-din cadrul Consiliului Local Brăila și Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților și Fondul P., a solicitat obligarea pârâților la
finalizarea dosarului de despăgubiri pentru imobilul proprietatea autorilor
săi, situat în București.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că dosarul administrativ, însoțit de dispoziția
Primarului Municipiului Brăila a fost înaintat către Autoritatea Națională
pentru Restituirea Proprietăților în vederea stabilirii despăgubirilor, la data
de 16 iunie 2006, nefiind finalizat nici până la data introducerii acțiunii în
instanță.
Pârâtele au depus întâmpinări
prin care au invocat atât apărări de fond, cât și excepția lipsei calității procesuale
pasive.
Prin sentința nr. 144
din 1 iunie 2010, Curtea de Apel Galați, a respins acțiunea formulată de reclamantul
P.M.V. ca nefondată față de pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,
Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001-din cadrul Consiliului Local Brăila
și pentru lipsa calității procesuale pasive față de pârâtele Autoritatea Națională
pentru Restituirea Proprietăților și Fondul P. București.
Pentru a pronunța această
sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că atâta timp cât nu a fost emis
un titlu de despăgubire, Fondul P. nu poate fi chemat să realizeze plata în condițiile
art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 247/2005, astfel că excepția lipsei calității
procesuale pasive invocată de acest pârât, este întemeiată.
În ceea ce privește Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților, prima instanță a constatat că, având
în vedere prevederile H.G. nr. 365/2005 și ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005,
emiterea deciziei și plata despăgubirilor nu sunt operațiuni juridico-administrative
care să intre în sfera atribuțiilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților,
astfel că nici această pârâtă nu are calitate procesuală pasiva în cauză.
Pe fondul cauzei, prima
instanță a constatat că prin decizia din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală a stabilit
două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului înainte de apariția
O.U.G. nr. 81/2007 și cele transmise după intrarea în vigoare a actului normativ
menționat, dosarul reclamantului făcând parte din categoria celor transmise Secretariatului
înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, astfel încât ordinea de soluționare
este aceea a înregistrării dosarelor.
Concluzionând, instanța
de fond a constatat că nesoluționarea cererii reclamantului nu se datorează culpei
sau neglijenței autorității pârâte ci volumului mare de activitate a acesteia și
necesității parcurgerii unei proceduri complicate și îndelungate.
Împotriva acestei sentințe
a formulat recurs reclamantul P.M.V., susținând că hotărârea atacată a fost pronunțată
de o instanță necompetentă, respectiv instanța de contencios administrativ în loc
de instanța civilă, iar pe fondul cauzei instanța nu a făcut analiza apărărilor
sale prin care arată că s-a conformat cerințelor Legii nr. 247/2005, dar cererea
sa nu a fost soluționată într-un termen rezonabil,
Analizând actele și lucrările
dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din
punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 3 și 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru
următoarele considerente:
Astfel, competența materială
a fost corect stabilită de instanța de fond, aceasta fiind prevăzută de Titlul VII
al Legii nr. 247/2005 cu referire la Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În ceea ce privește însă
fondul cererii reclamantului, respectiv constatarea refuzului nejustificat al Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de soluționare a dosarului și emitere
a unei decizii de despăgubire, instanța de fond nu a analizat susținerile din acțiune,
preluând exclusiv apărările pârâtului, unele dintre acestea - neprobate.
Astfel, instanța de fond
nu a făcut aplicarea „termenului rezonabil” prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor
Omului însușindu-și, fără probe, susținerea Comisiei că nu s-ar fi ajuns la numărul
de ordine al dosarului reclamantului, deși dosarul acestuia a fost transmis în anul
2006.
Totodată, Înalta Curte
apreciază că simpla invocare, de către Comisie, a unor norme de uz intern privind
ordinea soluționării dosarelor, nu o scutește pe aceasta de obligația soluționări
cauzelor într-un termen rezonabil; aceasta nu își poate invoca propria incapacitate
administrativă, o asemenea apărare fiind inadmisibilă într-un stat de drept.
De asemenea, instanța
de fond nu a verificat, în nici un fel, dacă solicitările Comisiei, privind completarea
dosarului transmis de Primăria Brăila - cu precizări privind imobilul și situația
actuală a moștenitorilor - au constituit sau nu impedimente reale în emiterea deciziei
de despăgubire, cu atât mai mult cu cât Comisia s-a adresat Primăriei Brăila abia
la 8 octombrie 2009 (dosarul Tribunalului Brăila), respectiv după declanșarea prezentului
litigiu.
Pentru considerentele
menționate, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o soluție fără
a stabili, în mod complet, situația de fapt, astfel că în baza art. 312 alin. (1)
și (5) și 314 C. proc. civ. recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței
cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a se aprecia asupra caracterului
justificat sau nejustificat al refuzului pârâtei în funcție de îndrumările cuprinse
în prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de P.M.V. împotriva sentinței nr. 144 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel Galați,
secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spere
rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.