ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2850/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul P.M.V., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001-din cadrul Consiliului Local Brăila și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Fondul P., a solicitat obligarea pârâților la finalizarea dosarului de despăgubiri pentru imobilul proprietatea autorilor săi, situat în București. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că dosarul administrativ, însoțit de dispoziția Primarului Municipiului Brăila a fost înaintat către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în vederea stabilirii despăgubirilor, la data de 16 iunie 2006, nefiind finalizat nici până la data introducerii acțiunii în instanță.

Pârâtele au depus întâmpinări prin care au invocat atât apărări de fond, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive. Prin sentința nr. 144 din 1 iunie 2010, Curtea de Apel Galați, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.M.V. ca nefondată față de pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001-din cadrul Consiliului Local Brăila și pentru lipsa calității procesuale pasive față de pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Fondul P. București. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că atâta timp cât nu a fost emis un titlu de despăgubire, Fondul P. nu poate fi chemat să realizeze plata în condițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 247/2005, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât, este întemeiată.

În ceea ce privește Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prima instanță a constatat că, având în vedere prevederile H.G. nr. 365/2005 și ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, emiterea deciziei și plata despăgubirilor nu sunt operațiuni juridico-administrative care să intre în sfera atribuțiilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, astfel că nici această pârâtă nu are calitate procesuală pasiva în cauză. Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că prin decizia din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului înainte de apariția O.U.G. nr. 81/2007 și cele transmise după intrarea în vigoare a actului normativ menționat, dosarul reclamantului făcând parte din categoria celor transmise Secretariatului înainte de intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 81/2007, astfel încât ordinea de soluționare este aceea a înregistrării dosarelor. Concluzionând, instanța de fond a constatat că nesoluționarea cererii reclamantului nu se datorează culpei sau neglijenței autorității pârâte ci volumului mare de activitate a acesteia și necesității parcurgerii unei proceduri complicate și îndelungate. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul P.M.V., susținând că hotărârea atacată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, respectiv instanța de contencios administrativ în loc de instanța civilă, iar pe fondul cauzei instanța nu a făcut analiza apărărilor sale prin care arată că s-a conformat cerințelor Legii nr. 247/2005, dar cererea sa nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 3 și 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele considerente: Astfel, competența materială a fost corect stabilită de instanța de fond, aceasta fiind prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu referire la Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În ceea ce privește însă fondul cererii reclamantului, respectiv constatarea refuzului nejustificat al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de soluționare a dosarului și emitere a unei decizii de despăgubire, instanța de fond nu a analizat susținerile din acțiune, preluând exclusiv apărările pârâtului, unele dintre acestea - neprobate.

Astfel, instanța de fond nu a făcut aplicarea „termenului rezonabil” prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului însușindu-și, fără probe, susținerea Comisiei că nu s-ar fi ajuns la numărul de ordine al dosarului reclamantului, deși dosarul acestuia a fost transmis în anul 2006. Totodată, Înalta Curte apreciază că simpla invocare, de către Comisie, a unor norme de uz intern privind ordinea soluționării dosarelor, nu o scutește pe aceasta de obligația soluționări cauzelor într-un termen rezonabil; aceasta nu își poate invoca propria incapacitate administrativă, o asemenea apărare fiind inadmisibilă într-un stat de drept.

De asemenea, instanța de fond nu a verificat, în nici un fel, dacă solicitările Comisiei, privind completarea dosarului transmis de Primăria Brăila - cu precizări privind imobilul și situația actuală a moștenitorilor - au constituit sau nu impedimente reale în emiterea deciziei de despăgubire, cu atât mai mult cu cât Comisia s-a adresat Primăriei Brăila abia la 8 octombrie 2009 (dosarul Tribunalului Brăila), respectiv după declanșarea prezentului litigiu. Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o soluție fără a stabili, în mod complet, situația de fapt, astfel că în baza art. 312 alin. (1) și (5) și 314 C. proc. civ. recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se aprecia asupra caracterului justificat sau nejustificat al refuzului pârâtei în funcție de îndrumările cuprinse în prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.M.V. împotriva sentinței nr. 144 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spere rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.