Decizia nr. 4910/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 1261/121/2009 — recurs

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2007, reclamantele Ț.L., P.J. și L.E. au solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Galați, str. Sf. N. nr. 1 - 3, pentru care a fost emisă Dispoziția Primarului Municipiului Galați nr. 2690 din 25 aprilie 2006. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat la data de 16 octombrie 2007, excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 2690/SR din 25 aprilie 2006 emisă de Primăria Municipiului Galați, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, arătând că au fost încălcate dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. "d)" din Legea nr. 1/2001, precum și prevederile pct. 23 din H.G. nr. 250 din 3 aprilie 2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Totodată, pârâta a invocat și excepția prematurității introducerii acțiunii, în cauză, nefiind parcursă procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Prin încheierea din 24 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins atât excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 2690/SR din 25 aprilie 2006 emisă de Primăria Municipiului Galați, cât și excepția de prematuritate a acțiunii. Astfel, instanța a reținut, pe de o parte, că la emiterea dispoziției au fost respectate prevederile art. 1, 2 lit. "h)" și art. 26 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 2 lit. "d)" din aceeași lege nefiind aplicabile în speță și, pe de altă parte, că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu poate împiedica emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Primul ciclu procesual Aceeași instanță, prin Sentința civilă nr. 2776 din 7 noiembrie 2007, a admis acțiunea și a obligat pârâta să emită pentru reclamante decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Galați, str. Sf. N. nr. 13, județul Galați, pentru care a fost emisă Dispoziția Primarului Municipiului Galați nr. 2690 din 25 aprilie 2006 pentru acordarea de despăgubiri. Instanța a reținut că potrivit art. 16 - 17 din Legea nr. 247/2005 pârâta avea obligația, după primirea Dispoziției Primarului Municipiului Galați, să procedeze, în baza raportului de evaluare, la emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire pentru imobilul în discuție. S-a mai reținut că, prin refuzul nejustificat de a emite o decizie privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil, reclamantele au fost vătămate în drepturile și interesele lor legitime. Ca urmare a promovării recursului de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Decizia nr. 2925 din 18 septembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis calea de atac și a dispus casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu îndrumarea ca instanța de fond, în rejudecare, să sesizeze Tribunalul Galați pentru examinarea excepției de nelegalitate invocată de pârâtă. Prin Sentința civilă nr. 939/07 septembrie 2009, Tribunalul Galați, în dosarul nr. 1261/121/2009 a respins ca nefondată excepția de nelegalitate invocată, soluție menținută și în recurs, prin Decizia nr. 1135 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Soluția pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual Prin Sentința nr. 3179 din 09 iulie 2010, Curtea de Apel București, rejudecând fondul cauzei, a respins excepția prematurității invocată de pârâtă și a admis acțiunea formulată de reclamantele Ț.L., P.J. și L.E., în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligând pârâta să emită titlul de despăgubire pentru imobilul pentru care a fost emisă dispoziția Primarului municipiului Galați nr. 2690/2006, în condițiile legii. Pentru a respinge excepția prematurității, invocată de pârâtă, pe motivul neparcurgerii tuturor fazelor procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Curtea de apel a reținut că dreptul la acțiune al reclamantelor este actual, în condițiile în care, reclamantele și-au precizat petitul acțiunii, în sensul că acesta cuprinde inclusiv obligarea pârâtei și la parcurgerea etapei administrative, respectiv cea a înaintării dosarului 16000/CC către un evaluator, conform legii. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că ordinea de soluționare a dosarelor, în sistem aleatoriu, instituită de către pârâtă, potrivit Deciziei nr. 2 din 28 februarie 2006, chiar dacă este reală, nu echivalează cu acordarea posibilității autorității pârâte de a reglementa o procedura care prin conținut și finalitate încalcă principiile generale de drept, normele constituționale și dispozițiile C.E.D.O. Nici Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, nu sunt lămuritoare, pentru că la pct. 17.1 s-a precizat că "ordinea în care vor fi soluționate dosarele va fi stabilită prin decizie a Comisiei Centrale", lăsându-se posibilitatea acestei instituții să stabilească modul de soluționare. Astfel, prima instanță a conchis că și în condițiile în care, Legea nr. 247/2005 nu a prevăzut un termen pentru soluționarea dosarelor în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, procedurile administrative, obligatorii, coordonate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil, iar depășirea unui termen de 6 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

Recursul promovat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor În termen legal, împotriva acestei din urmă hotărâri a promovat recurs autoritatea pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe temeiul motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 304 1 C. proc. civ. Printr-un prim motiv de recurs dezvoltat recurenta a arătat că instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea sa la emiterea deciziei de despăgubire, ignorând dispozițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, republicată precum și a prevederilor pct. 2.3. din H.G. nr. 250 din 3 aprilie 2007 privind Normele metodologice de aplicare a legii. Astfel au fost reiterate toate neconcordanțele rezultând din actele prezentate de reclamante în legătură cu despăgubirile propuse a fi acordate prin Dispoziția nr. 2690 din 25 aprilie 2006 emisă de Primăria Municipiului Galați, înfățișate și cu ocazia judecării cauzei în fond, în ciclurile procesuale parcurse. În esență s-a susținut, astfel cum rezultă și din adresa nr. 6976/17 februarie 2009 a Primăriei Galați, că nu s-au oferit lămuriri în ceea ce privește identificarea certă a imobilului notificat, astfel cum a solicitat autoritatea recurentă, lămuriri care însă sunt absolut necesare, cu atât mai mult cu cât nu este certă nici suprafața imobilului teren pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii. În aceste condiții, recurenta a indicat că nu poate trece la parcurgerea procedurii administrative, lipsa înscrisurilor care să descrie imobilul notificat și individualizarea acestuia făcând imposibilă din punct de vedere legal, în primul rând întocmirea raportului de evaluare dar și emiterea titlului de despăgubire, în sensul dispus prin sentința atacată. S-a atașat la cererea de recurs și adresa nr. 16000/CC/19 mai 2010, expediată de recurentă Primăriei Galați, prin care, în contextul analizei actelor depuse în dosarul de despăgubiri propuse a fi acordate reclamantelor prin Dispoziția nr. 2690 din 25 aprilie 2006 și a prezentării neconcordanțelor identificate, se remite întreaga documentație originală în vederea reanalizării dosarului pe aspectele menționate, a completării acestuia și a identificării imobilului în discuție.

Considerentele și soluția instanței de control judiciar Recursul este fondat în sensul și pentru argumentele în continuare prezentate. Examinând sentința atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse și față de prevederile legale incidente din materia propusă verificării, ca și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a apreciat eronat asupra refuzului nejustificat reținut în sarcina recurentei-pârâte, astfel cum a fost acesta definit de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Atât dispozițiile art. 16 alin. (2) din Cap. V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cât și cele ale art. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui titlu conțin obligația imperativă ca dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale însoțite de o serie de înscrisuri expres arătate și anume, întreaga documentație aferentă acestora, actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice înscrisuri care descriu imobilele, situația juridică actuală a imobilului obiect al notificării, orice alte înscrisuri relevante. Înalta Curte apreciază că atât cu ocazia judecății în fond cât și prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-pârâtă a demonstrat că dosarul reclamantelor înregistrat sub nr. 16000/CC în vederea emiterii titlului de despăgubire pentru imobilul pentru care a fost emisă dispoziția Primarului Municipiului Galați nr. 2690/2006 nu este complet și edificator, raportat la cerințele legale arătate. Totodată în lipsa informațiilor menționate de recurentă vizând chiar suprafața terenului în discuție, pentru care s-au propus despăgubiri reclamantelor și confirmate prin corespondența expediată Primăriei Galați (adresa din 19 mai 2010) ce atestă chiar remiterea întregului dosar spre reanalizare și completare autorității emitente a Dispoziției nr. 2690 din 25 aprilie 2006, nu se poate reține că autoritatea recurentă cu exces de putere, refuză să soluționeze cererea intimatelor. Nici intenția de tergiversare a soluționării cererii acestora nu a fost demonstrată, câtă vreme, în mod obiectiv și potrivit procedurilor reglementate în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu se poate trece la etapa evaluării, în lipsa tuturor înscrisurilor necesare pentru descrierea imobilului notificat dar și a clarificării problemelor învederate, legate de dovada preluării abuzive a imobilului notificat. Prin urmare, motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondat întrucât în lipsa pretinsului refuz nejustificat al autorității recurente în ceea ce privește soluționarea cererii reclamantelor intimate și a circumstanțelor concrete dovedite în legătură cu stadiul soluționării administrative a cererii, sus arătate, este evident că nu se poate dispune la acest moment, pe cale judecătorească obligarea recurentei la desemnarea unui evaluator și cu atât mai puțin, direct la emiterea titlului de despăgubire, cum a dispus prima instanță, cererea astfel formulată fiind prematură, raportat la lipsa înscrisurilor clarificatoare a căror depunere este impusă chiar de lege. În consecință, chiar apreciind asupra valabilității, în principiu a tuturor argumentelor judecătorului fondului referitoare la incidența termenului rezonabil impus de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că în contextul prezentului dosar, lipsa refuzului justificat, desprinsă din dovezile administrate face ca acțiunea reclamantelor să apară ca prematură, atitudinea autorității recurente și implicarea activă a acesteia în soluționarea dosarului urmând a fi examinată de îndată ce dosarul complet, este apt de a fi trimis evaluatorului, chiar fără a se invoca principiul repartizării aleatorii, de regulă susținut de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Față de cele arătate, în temeiul art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul de față iar acțiunea reclamantelor va fi respinsă ca prematură, nefiind îndeplinite în cauză prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.