ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2925/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4717 din 6 iunie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în dosarul nr. 241/2001, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea principală precizată și completată de reclamanta SC F. SA cu sediul social în București, în contradictoriu cu pârâta - reclamantă SC A.P. SA, cu sediul social în București, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999 privind activul depozit. A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă SC A.P.

SA și constatată valabilitatea actului de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999 încheiat între părți, cu privire la activul depozit situat pe Șoseaua de Centură, comuna Glina, județul Ilfov, și a actelor adiționale din 10 decembrie 1999 și 19 ianuarie 2000. S-a stabilit că prezenta hotărâre ține loc de act de vânzare - cumpărare cu privire la activul depozit și a mai fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată. În fundamentarea acestei soluții s-a reținut în principal că: - vânzarea activului s-a hotărât de Consiliul de Administrație la data de 8 septembrie 1999, prin licitație publică cu strigare iar procedura licitației s-a realizat cu respectarea art. 3.44 – art. 3.47 din Normele Metodologice de aplicare a O.G.

nr. 88/1997; - prețul de adjudecare a activului a fost de 6.941.046.000 lei fără T.V.A. iar contractul de vânzare - cumpărare s-a încheiat cu respectarea O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999 și H.G. nr. 450/1999; - conform art. 1295 alin. (2) C. civ. contractul de vânzare - cumpărare trebuie să îmbrace forma autentică pentru opozabilitate față de terți; - existența cauzei, caracterul ei real și ilicit sunt prezumate de lege iar reclamanta nu a făcut dovada contrară; - la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare și al organizării licitației cu strigare erau aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999 și H.G. nr. 450/1999 care stabilesc că aprobarea A.G.A.

și a instituției publice implicate sunt necesare pentru vânzarea activelor a căror valoare individuală ori cumulativă depășește 50% din valoarea contabilă a activelor societății la data emiterii ofertei de vânzare conform art. 41 din H.G. nr. 450/1999 iar în speță, valoarea activului reprezintă mai puțin de 50% din valoarea contabilă a activului în sumă de 10.771.276.000 lei, nefiind așadar necesară existența unui mandat special; - persoanele împuternicite să efectueze vânzarea au fost stabilite prin procesul - verbal din 8 septembrie 1999 în ședința A.G.A. fiind respectate prevederile art. 24 din Legea nr. 99/1999, art. 41 – art. 49 din H.G. nr. 450/1999; - reclamanta nu s-a conformat prevederilor art. 960 alin. (2) C. civ.

și nu a făcut dovada elementelor constitutive ale dolului; - prețul de ofertă de 34.282.092.000 lei a fost cu mult mai mare decât valoarea contabilă de 10.771.276.000 lei. Nefiind îndeplinite prevederile art. 948 pct. d, art. 953, art. 966 C. civ. acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Cererea reconvențională a fost admisă în baza O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, H.G. nr. 450/1999, art. 1295 alin. (1) și (2), art. 954 alin. (2) și art. 960 C. civ. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia civilă nr. 783 din 13 decembrie 2001 a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a cauzei formulată de recurenta - reclamantă SC F. SA și a respins ca nefondat recursul aceleiași părți îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4717 din 6 iunie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, fiind preluate în menținerea hotărârii instanței de fond toate argumentele expuse anterior.

În conformitate cu art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, făcând aprecierea că acestea au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 3340 din 8 iulie 2003 a admis recursul formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 783 din 13 decembrie 2001 a Curții de Apel București pe care a anulat-o, a admis recursul declarat de reclamanta SC F. SA București împotriva sentinței nr. 4717 din 6 iunie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, pe care a casat-o și a trimis cauza spre soluționare Tribunalului București, secția comercială, în fond.

S-a apreciat că se impune casarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru rejudecare în fond, pentru: - reaprecierea validității clauzelor contractului de vânzare - cumpărare a activului în speță prin prisma art. 14 alin. (1) din Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor și - stabilirea pe bază de probe a cuantumului datoriilor SC M. SRL către reclamanta vânzătoare la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare și dacă raportul acestuia cu cuantumul prețului conduce la lipsa valabilității lui. S-a mai reținut în considerentele acestei decizii că încheierea contractului de vânzare - cumpărare active este o modalitate de privatizare, la acea dată A.P.A.P.S. fiind acționar majoritar iar potrivit art. 43 din Legea nr. 99/1999, instituția publică implicată – în accepțiunea art. 3 lit. g) din lege, A.P.A.P.S.

– realizează întreg procesul de privatizare. Este firesc ca procesul prin care se solicită instanței să constate nulitatea unui contract de privatizare să se poarte în contradictoriu cu instituția publică implicată, restrângerea libertății părților în a fixa cadrul procesual fiind în acest caz, una legală. Rejudecând cauza în fond după casare, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 2675 din 28 februarie 2007 a respins acțiunea principală precizată și completată, formulată de reclamanta SC F. SA București, în contradictoriu cu pârâta SC A.P. SA București și cu A.V.A.S. București, ca neîntemeiată. A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă SC A.P.

SA. A fost constatată valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999 încheiat între SC F. SA și SC A.P. SA cu privire la activul depozit și a actelor adiționale din 10 decembrie 1999 și 19 ianuarie 2000. S-a apreciat că prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare a depozitului, compus din teren în suprafață de 48.812 mp și construcțiile aflate pe acesta. De asemenea a fost obligată reclamanta - pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.625 lei către pârâta - reclamantă și respinsă cererea intervenientei A.V.A.S. la obligarea reclamantei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit dispozițiilor art. 3151 alin. (1) C. proc.

civ., au fost avute în vedere motivele și considerentele deciziei nr. 3340 din 8 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție care sunt obligatorii. În ceea ce privește primul motiv care determină reaprecierea validității clauzelor raportat la dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 54/1998 s-a reținut că actul din 18 noiembrie 1999, întrucât vizează și transmiterea dreptului de proprietate asupra unui teren, are valoarea unui antecontract de vânzare - cumpărare, deoarece legea condiționează încheierea în mod valabil a unui astfel de contract de formă autentică. Actul juridic încheiat de cele două părți are valoare de antecontract de vânzare - cumpărare în ceea ce privește terenul și valoarea de contract de vânzare - cumpărare în privința construcțiilor, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 969, art. 970 alin. (1) și art. 971 C. civ.

Pârâta - reclamantă SC A.P. SA și-a îndeplinit toate obligațiile generate de contractul de vânzare - cumpărare, a întocmit documentația necesară înscrierii în cartea funciară a actului pe cheltuiala sa și în același timp a înțeles să valorifice dreptul de a încheia contractul în formă autentică pe calea cererii reconvenționale. Pe de altă parte, reclamanta - pârâtă SC F. SA a refuzat perfectarea contractului în această formă, invocând motive de nulitate absolută nejustificate. În ceea ce privește al doilea motiv pentru care s-a considerat că se impune rejudecarea cauzei l-a reprezentat necesitatea stabilirii pe bază de probe a cuantumului datoriilor SC M. SRL către SC F. SA reclamantă vânzătoare la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare pentru a putea verifica dacă raportul acestuia cu cuantumul prețului conduce la lipsa valabilității lui.

În scopul determinării cuantumului datoriilor SC M. SRL către SC F. SA, la data de 18 noiembrie 1995 a fost dispusă efectuarea unei expertize contabile, cu acest obiectiv, iar raportul de expertiză a concluzionat că la această dată 18 noiembrie 1999 SC M. SRL datora conform contractului de asociere cu SC F. SA suma de 2.647.487 dolari S.U.A. din care 736.445 dolari S.U.A. cote de asociere restante la plata contractului și 1.911.042 dolari S.U.A. penalități aferente acestor restanțe de plată. Pe de altă parte, în baza hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, s-a stabilit că datoria SC M. SRL către SC F. SA era de 2.835.445.823 lei. Prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999 drepturile și obligațiile generate de contractul de asociere s-au transferat către SC A.P.

SA, însă acest transfer poate privi, exclusiv, numai drepturile și obligațiile născute după data de 18 noiembrie 1999. Această interpretare a rezultat și din dispozițiile cuprinse în art. 5 pct. 1 din contractul din 1995 și a fost însușită inclusiv de SC F. SA. Mai mult, SC F. SA avea la data de 30 octombrie 2000, deci ulterior încheierii contractului din 18 noiembrie 1999, calitate procesuală activă în verificarea drepturilor izvorâte din acest contract de asociere, anterior datei de 18 noiembrie 1999. Prețul prevăzut în contractul de vânzare - cumpărare a cărui nulitate se cere a fost achitat integral, fiind un preț serios și sincer, chiar dacă aparent el este mult inferior valorii din raportul de evaluare.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul reclamantei SC F. SA împotriva sentinței comerciale nr. 2675 din 28 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 4611/2004, confirmând toate argumentele juridice reținute de instanța de fond. De asemenea a admis apelul apelantei A.V.A.S. București împotriva aceleiași sentințe, a schimbat în parte sentința apelată și a obligat reclamanta pârâtă la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către A.V.A.S. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței. În final a fost obligată apelanta SC F. SA să plătească intimatei SC A.P. SA suma de 10.007 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei comerciale nr. 584 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs reclamanta SC F. SA, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, schimbarea în tot a sentinței comerciale nr. 2675 din 28 februarie 2007 a Tribunalului București, secția comercială, în sensul admiterii acțiunii promovate de SC F. SA și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999, cu respingerea cererii reconvenționale, ca nefondată. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat, detaliat, că în lipsa determinării valorii tuturor activelor SC F. SA și în lipsa determinării valorii activelor vândute și supuse vânzării, cumulat cu valoarea activului, lipsesc motive în raport de care să se rețină ponderea de sub 50% a activului.

Au fost aplicate greșit dispozițiile art. 2 pct. 10 din H.G. nr. 450/1999 materializate în contractul de reprezentare dat de F.P.S. reprezentanților săi în A.G.A. în ce privește existența mandatului special. În mod eronat s-a reținut că nu era necesar mandatul special. Instanța de apel reținând că vânzarea a fost aprobată de Consiliul de Administrație, pe de-o parte confirmă implicit, frauda la lege și lipsa consimțământului persoanei autorizate să inițieze vânzarea și stabilirea prețului de ofertă și cu toate acestea susține că nu ar fi fost dovedită frauda la lege și lipsa consimțământului. De asemenea licitația nu s-a desfășurat după regula licitației competitive, iar prețul nu a fost serios.

La data încheierii contractului de vânzare - cumpărare erau în vigoare dispozițiile art. 2 și art. 14 din Legea nr. 54/1998 care impunea forma autentică a contractului, iar pentru nerespectarea acestei forme contractul era considerat nul absolut. Nu au fost analizate motivele din cererea de chemare în judecată prin prisma îndrumărilor deciziei de casare a Curții Supreme de Justiție, încălcându-se dispozițiile art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Intimata - pârâtă SC A.P. SA București a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F. SA pentru următoarele considerente.

Conform cererii de chemare în judecată, reclamanta a cerut constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999 încheiat cu pârâta SC A.P. SA, având ca obiect activul depozit, invocând ca motive, următoarele împrejurări: - cauza ilicită – fraudarea societății reclamante prin încălcarea regulilor licitației cu strigare, doi dintre asociații societății pârâte fiind aceiași cu asociații SC M. SRL (respinsă la licitație) iar unul dintre aceștia a reprezentat la licitație și pe al doilea participant S.D. SRL (art. 948, art. 966 C. civ.); - fraudarea legii – vânzarea activului s-a făcut chiar sub prețul de inventar de 10.771.126.000; - lipsa autorității prealabile a autorității competente, exprimată printr-un mandat special (art. 966 C. civ.); - vicierea consimțământului prin dol (art. 953, art. 954, art. 960 C. civ.); - clauza leonină cuprinsă în art. 3 (prețul), art. 1491 C. civ.

La rândul ei, pârâta, prin cererea reconvențională a cerut: - să se constate valabilitatea convenției de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999; - să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare cu privire la activul compus din construcție și teren (art. 1295, art. 973, art. 969 C. civ.) pentru a putea îndeplini formalitatea intabulării cu respectarea principiului opozabilității față de terți. De remarcat că prin decizia nr. 3340 din 8 iulie 2003 Secția comercială a Curții Supreme de Justiție a admis recursul în anulare al Procurorului General al României, a casat sentința civilă nr. 4717 din 8 iunie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, prin admiterea recursului reclamantei SC F. SA împotriva acestei hotărâri judecătorești și a trimis cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe, cu recomandările expuse anterior.

Atât instanța de fond cât și cea de apel, rejudecând pricina printr-o completă și integrală apreciere a probelor, au stabilit o corectă situație de fapt și de drept, determinând cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părți, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor care decurg din încheierea contractului de vânzare - cumpărare din 18 noiembrie 1999 referitor la activul depozit. Din chiar considerentele deciziei de casare, a fost dată o justă interpretare situației juridice vizând litigiul părților, și anume că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 54/1998 privind circulația terenurilor, nerespectarea formei autentice a actului de înstrăinare în cazul înstrăinărilor prin acte între vii a terenurilor de orice fel proprietate privată situate în intravilan sau extravilan se sancționează expres cu nulitate absolută.

Prin urmare, actul juridic intitulat contract de vânzare - cumpărare cu privire la teren ca obiect al vânzării valorează antecontract de vânzare - cumpărare, forma autentică fiind cerută de lege pentru valabilitatea actului, iar nu pentru opozabilitatea lui. Nu poate fi primită teza acreditată de recurentă constând în aceea că nu au fost respectate dispozițiile imperative cuprinse în art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sânt obligatorii pentru judecătorii fondului. În continuare, la pct. 3 al aceluiași text, este precizat că, după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Conformându-se în limitele și în sensul recomandărilor instanței supreme, dând dovadă și de rol activ, pentru a clarifica sub toate aspectele cauza dedusă judecății, cu respectarea în egală măsură a dreptului la apărare al părților și a principiului contradictorialității, prin încheierea din 15 decembrie 2004, instanța de fond a încuviințat efectuarea unei expertize contabile, având ca obiective stabilirea valorii contabile a tuturor activelor SC F. SA la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, stabilirea valorii contabile a activului, stabilirea dacă în valoarea contabilă a activului erau incluse toate componentele și investițiile și cu cât ar fi sporit valoarea contabilă aceste elemente, stabilirea valorii contabile a tuturor activelor societății oferite spre vânzare și până în 1999 și după începând cu momentul declanșării privatizării SC F. SA, și distinct a celor oferite spre vânzare, prin ofertă directă, leasing și leasing imobiliar, în același timp cu activul, stabilirea cuantumului datoriei SC M. SRL la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare ținând cont de contractul de asociere și de hotărârile judecătorești anterioare pronunțate între părți, respectiv a cotei fixe și a penalităților, actualizate și în final determinarea criteriilor avute în vedere la stabilirea prețului de vânzare.

Primul raport de expertiză a fost constatat nul, fiind dispusă efectuarea unei noi expertize, la care au fost admise în parte obiecțiuni și la care s-a primit răspuns din partea experților. Amplu argumentat și bine documentat au fost expuse de instanța de apel acele elemente semnificative care au fundamentat condițiile de valabilitate ale contractului atât din perspectiva cadrului legal impus de exigențele art. 14 din Legea nr. 54/1998, ale art. 969 – art. 970 C. civ., dar și din viziunea unei dimensiuni ale jurisprudenței europene, conferite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prețul vânzării, examinat ca urmare a verificării întregii documentații, apare ca fiind serios, el fiind integral achitat, fiind rezultatul unei licitații care a respectat dispozițiile legale la momentul respectiv.

Relevant în susținerea acestei teze, pe lângă actele existente, este și decizia comercială nr. 1423 din 1 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pronunțată în dosarul nr. 599/2003, care a evidențiat că până la data de 18 noiembrie 1999 reclamanta SC F. SA este titulara drepturilor și obligațiilor izvorând din contractul de asociere în participațiune din 18 august 1995, astfel că are calitate procesual activă față de obiectul cererii de chemare în judecată și anume obligarea pârâtei SC M. SRL la plata sumei de 2.835.455.823 lei reprezentând diferență cotă de asociere neachitată din luna noiembrie 1997. A fost menținută ca legală și temeinică sentința civilă nr. 14892 din 9 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, prin care a fost admisă acțiunea reclamantei SC F. SA în contradictoriu cu SC M. SRL și obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.835.455.823 lei reprezentând cotă de asociere datorată pentru perioada noiembrie 1977 – octombrie 1999. Pentru toate aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F. SA București împotriva deciziei nr. 584 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nicio cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurenta la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.P. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC F. SA București împotriva deciziei nr. 584 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.P. SA București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 16 octombrie 2008.