ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2045/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2360 din

14 aprilie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta Primăria municipiului București, în

contradictoriu cu pârâta SC R.T. SA București, pe care a obligat-o la plata

sumei de 1.725.279.917 lei, reprezentând prețul vânzării stabilit prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 2926 din 12 decembrie 1996.

Curtea de Apel București,

secția comercială, prin decizia nr. 2140 din 4 septembrie 2000, a admis apelul

declarat de reclamantă, împotriva hotărârii primei instanțe, a desființat

sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

În rejudecare, prin sentința

nr. 8512 din 19 decembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a

respins acțiunea principală, formulată de reclamanta Primăria municipiului

București, ca nefondată și a luat act de renunțarea pârâtei-reclamantă

reconvențională SC R.T. SA București la judecarea cererii reconvenționale.

Apelul declarat de

reclamanta Primăria municipiului București, împotriva sentinței menționate, a

fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1068 din 25 iunie 2001 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 5001 din 11 decembrie 2003, a

respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă, împotriva acestei din

urmă hotărâri.

Prin aceeași decizie,

recurenta a fost obligată să plătească intimatei-pârâte suma de 2.023.000.000

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei instanței

de recurs, reclamantul municipiul București, prin Primarul General, a formulat

contestație la executare, privind înțelesul, întinderea și aplicarea

dispozitivului acesteia.

În susținerea cererii,

contestatoarea a arătat că, împotriva sa a fost pornită executarea silită, prin

blocarea conturilor terților popriți menționați în contestație.

Or, sub un prim aspect,

titlul executor a fost pronunțat în contradictoriu cu o persoană fără calitate

procesuală, în sensul că personalitate juridică are municipiul București și nu

primăria entitate administrativă.

Totodată, pentru motivul

arătat, executarea este imposibilă.

În fine, executarea

instituțiilor publice are loc, potrivit unei proceduri speciale.

Contestația la executare

este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Punerea în executare a unei

hotărâri judecătorești este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei

condiții, privind existența unei hotărâri definitive, investirea acesteia cu

formulă executorie și caracterul cert, lichid și exigibil al creanței

constatate prin titlul executoriu.

Procedura executării silite

este strict determinată prin legea procesuală civilă, ca atare, actele de

executare trebuie îndeplinite cu respectarea întocmai a acestor prescripții.

În unele situații, în alte

impedimente la executare ce urmează a fi examinate și înlăturate pe calea

contestației la executare, este necesară calificarea dispozitivului hotărârii

ce se execută, care poate fi obținută tot pe această cale, conform art. 400 C.

proc. civ.

Or, așa cum rezultă din

dispozițiile art. 399 și 400 C. proc. civ., contestația la executare nu poate

privi îndreptarea unor pretinse erori de judecată, prin repunerea cauzei în

ciclul ordinar al judecății, pentru stabilirea cadrului procesual, criticile

contestatoarei fiind neîntemeiate sub acest aspect.

Așadar, instanța de

executare trebuie să conformeze titlului executor, pe care nu poate să-l

modifice.

Prin art. 400 C. proc. civ.

se dă posibilitatea părților ca, pe calea contestației la titlu, să lămurească

înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută.

Această cale de atac nu poate

fi extinsă la alte situații neprevăzute de lege.

Or, în cauză, înțelesul și

întinderea obligației de plată, stabilite în sarcina reclamantei, sunt precis

determinate, criticile contestatoarei constatându-se a fi neîntemeiate și sub

acest aspect.

Pe de altă parte, executarea

silită, pornită împotriva unui autorități publice în limita creditelor bugetare

și a destinațiilor aprobate prin lege, nu constituie un impediment la executare,

în sensul dispozițiilor art. 400 C. proc. civ., așa încât, aceste din urmă

critici formulate de contestatoare, se constată a fi neîntemeiate.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge contestația la executare formulată

de reclamantă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge contestația la

executare, privind înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului deciziei nr.

5001 din 11 decembrie 2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

în dosarul nr. 7580/2001, formulată de municipiul București, prin Primarul

General, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 9 iunie 2004.