ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2045/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2360 din 14 aprilie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Primăria municipiului București, în contradictoriu cu pârâta SC R.T. SA București, pe care a obligat-o la plata sumei de 1.725.279.917 lei, reprezentând prețul vânzării stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2926 din 12 decembrie 1996. Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 2140 din 4 septembrie 2000, a admis apelul declarat de reclamantă, împotriva hotărârii primei instanțe, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

În rejudecare, prin sentința nr. 8512 din 19 decembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a respins acțiunea principală, formulată de reclamanta Primăria municipiului București, ca nefondată și a luat act de renunțarea pârâtei-reclamantă reconvențională SC R.T. SA București la judecarea cererii reconvenționale. Apelul declarat de reclamanta Primăria municipiului București, împotriva sentinței menționate, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1068 din 25 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 5001 din 11 decembrie 2003, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă, împotriva acestei din urmă hotărâri.

Prin aceeași decizie, recurenta a fost obligată să plătească intimatei-pârâte suma de 2.023.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva deciziei instanței de recurs, reclamantul municipiul București, prin Primarul General, a formulat contestație la executare, privind înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului acesteia. În susținerea cererii, contestatoarea a arătat că, împotriva sa a fost pornită executarea silită, prin blocarea conturilor terților popriți menționați în contestație. Or, sub un prim aspect, titlul executor a fost pronunțat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală, în sensul că personalitate juridică are municipiul București și nu primăria entitate administrativă.

Totodată, pentru motivul arătat, executarea este imposibilă. În fine, executarea instituțiilor publice are loc, potrivit unei proceduri speciale. Contestația la executare este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Punerea în executare a unei hotărâri judecătorești este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții, privind existența unei hotărâri definitive, investirea acesteia cu formulă executorie și caracterul cert, lichid și exigibil al creanței constatate prin titlul executoriu. Procedura executării silite este strict determinată prin legea procesuală civilă, ca atare, actele de executare trebuie îndeplinite cu respectarea întocmai a acestor prescripții.

În unele situații, în alte impedimente la executare ce urmează a fi examinate și înlăturate pe calea contestației la executare, este necesară calificarea dispozitivului hotărârii ce se execută, care poate fi obținută tot pe această cale, conform art. 400 C. proc. civ. Or, așa cum rezultă din dispozițiile art. 399 și 400 C. proc. civ., contestația la executare nu poate privi îndreptarea unor pretinse erori de judecată, prin repunerea cauzei în ciclul ordinar al judecății, pentru stabilirea cadrului procesual, criticile contestatoarei fiind neîntemeiate sub acest aspect. Așadar, instanța de executare trebuie să conformeze titlului executor, pe care nu poate să-l modifice. Prin art. 400 C. proc.

civ. se dă posibilitatea părților ca, pe calea contestației la titlu, să lămurească înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută. Această cale de atac nu poate fi extinsă la alte situații neprevăzute de lege. Or, în cauză, înțelesul și întinderea obligației de plată, stabilite în sarcina reclamantei, sunt precis determinate, criticile contestatoarei constatându-se a fi neîntemeiate și sub acest aspect. Pe de altă parte, executarea silită, pornită împotriva unui autorități publice în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate prin lege, nu constituie un impediment la executare, în sensul dispozițiilor art. 400 C. proc. civ., așa încât, aceste din urmă critici formulate de contestatoare, se constată a fi neîntemeiate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge contestația la executare formulată de reclamantă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge contestația la executare, privind înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului deciziei nr. 5001 din 11 decembrie 2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 7580/2001, formulată de municipiul București, prin Primarul General, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2004.