ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5001/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8512 din 19 decembrie 2000 Tribunalul București a respins acțiunea principală ca nefondată, formulată de reclamanta Primăria Municipiului București, în contradictoriu cu pârâta S.C. R. S.A. București, a luat act că se renunță la judecarea cererii reconvenționale, conform art. 246 C. proc. civ. Pentru a se pronunța astfel, instanța, în fond după casare a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2926/1996 între părți s-a stabilit vânzarea unei cote indivize de 43,31% deținută de reclamantă pentru bl. G2B, tronsoane 2 și 3 în București. Prețul vânzării s-a stabilit de comun acord la 1.725.279.917 lei fără alte adăugiri.

Din actele depuse de reclamantă a rezultat că aceasta nu și-a respectat obligația asumată prin contract, respectiv de a pune la dispoziția pârâtei spațiile aflate la parterul și mezaninul blocului, care face obiectul contractului și prin urmare pârâta nu a plătit prețul convenit de părți, în raport de acest considerent. Cu privire la penalități, tribunalul a reținut că cererea reclamantei fiind respinsă, pe cale de consecință, pârâta nu datorează nici penalități de întârziere. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția V comercială, prin decizia nr. 1068 din 25 iunie 2001 a respins ca nefondat apelul Municipiului București.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut cu altă argumentare respingerea acțiunii reclamantei, față de motivarea instanței de fond. Astfel, s-a reținut că nota din finalul contractului, nefiind inclusă în termenii acestuia este lipsită de efecte juridice, așa încât reclamanta nu poate solicita obligarea pârâtei la plata în dolari, atâta timp cât în contract s-a stabilit un preț fix în lei. S-au înlăturat apărările pârâtei cu privire la nepredarea bunului, întrucât această predare se făcuse deja odată cu încheierea contractului de asociere nr. 4879, având ca obiect efectuarea unor lucrări de construcții de către pârâta asociată.

De altfel, mai reține Curtea de Apel București, așa cum confirmă și reclamanta că suma de 1.725.279.914 lei a fost achitată la data de 22 iunie 2000. În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța a motivat respingerea acestora, în considerarea împrejurării că procentul de penalitate nu este specificat în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare, clauza penală fiind astfel informă și neaplicabilă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Primăria Municipiului București, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ. Recurenta și-a precizat temeiul în drept al recursului, arătând că acesta este formulat în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Criticile formulate vizează nelegalitatea și netemeinicia deciziei sub următoarele aspecte: - în mod greșit instanța de apel a apreciat că nota din finalul contractului este lipsită de efecte juridice, nefiind trecută în termenii contractului, întrucât, susține recurenta NOTA face parte integrantă din contractul de vânzare cumpărare, reprezintă o clauză de consolidare în valută ulterioară a prețului, iar potrivit dispozițiilor art. 970 și art. 981 C. civ. rezultă că într-un contract clauzele obișnuite se subînțeleg, deși nu sunt expres prevăzute, ceea ce este aplicabil și în speță. Cu privire la penalitățile de întârziere, recurenta arată că la dosarul cauzei au fost depuse hotărâri de guvern, care stabileau cuantumul penalităților, astfel cum au fost calculate de către acesta, așa încât susținerea pârâtei în sensul lipsei temeiului legal al acestora nu se justifică.

Pentru aceste motive, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Critica formulată de reclamantă în temeiul pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., nu poate fi primită, având în vedere că potrivit acestui text, ar fi trebuit ca reclamanta să argumenteze că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății sau că a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Ori în cauză, instanța de apel a reținut corect că potrivit art. 3 din contractul de vânzare cumpărare nr. 2926 din 12 decembrie 1996, prețul a fost stabilit în lei și nu în dolari.

Nota adăugată la contractul în cauză, ulterior încheierii acestuia, este lipsită de efecte juridice, astfel încât nu poate fi solicitată plata prețului în dolari. Inserarea acestei clauze, de consolidare valutară a prețului, nefiind inclusă în termenii contractului nu poate infirma ceea ce părțile au stipulat prin actul semnat și parafat și anume plata unui preț fix, în lei. Susținerea recurentei în sensul că este îndreptățită la repararea prejudiciului prin neplata prețului corespunzător ratei inflației, chiar dacă această clauză nu a fost prevăzută expres, este de asemenea nefondată, raportat la împrejurarea că recurenta reclamantă nu a formulat nici la judecata în fond și nici în apel o astfel de cerere, obiectul precizat dedus judecății reprezentându-l „preț vânzare neachitat” și „penalități pentru plata cu întârziere a prețului”.

Invocarea dispozițiilor art. 970 și art. 981 C. civ. de către recurentă nu își găsesc aplicabilitatea în speță, câtă vreme prin art. 3 din contract prețul a fost fixat în lei, ori înlocuirea acestuia cu altă monedă nu poate constitui o clauză subînțeleasă. Critica deciziei formulate în apel, referitoare la penalitățile pretinse prin acțiune, este de asemenea nefondată. Instanța de control judiciar în mod corect a reținut că în lipsa convenirii asupra unui procent al acestora, pe zi de întârziere, clauza penală este informă și neaplicabilă, astfel că textele legale invocate de recurentă cu privire la clauza penală nu pot fi reținute ca aplicabile în cauză. Prin urmare, în raport de considerentele mai sus arătate, Curtea, în temeiul art. 312 teza 2 C. proc.

civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului București. Potrivit art. 274 C. proc. civ., Curtea va dispune și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului București, prin Primar general, împotriva deciziei nr. 1068 din 25 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 2.023.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2003.