ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 345/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 345/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 4185 din 12 octombrie 2005, a

admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul M.B. prin Primarul

General în contradictoriu cu pârâta SC R.C. SRL, pe care a obligat-o la plata

sumei de 991.742.161 lei, reprezentând taxă concesiune aferentă perioadei

2000-2003 și majorări de întârziere în baza contractului nr. 161/1994 pentru

tronsonul II al blocului din ansamblul Unirii situat în București.

Reclamanta a declarat apel

împotriva sentinței comerciale și a solicitat schimbarea în parte a hotărârii

în sensul obligării pârâtei și la plata taxelor de concesiune și majorări de

întârziere pentru tronsonul nr. I.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 231 din 3 mai 2006, a respins

apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că regimul taxei de concesiune a fost stabilit prin art.

21 din contractul nr. 161 din 15 iunie 1994, potrivit căruia pârâta s-a obligat

să achite taxa de concesiune cu începere de la darea în folosință a blocului și

nu de la data la care a expirat termenul fixat pentru finalizarea construcției,

cum susține reclamanta prin trimitere la dispozițiile art. 4 din același

contract astfel că, pârâta nu poate fi obligată la plată pe perioada 2000 - 2003,

ci numai începând cu 22 decembrie 2003, când s-a executat tronsonul nr. I, așa

cum rezultă din procesul verbal de recepție a lucrărilor.

Reclamanta a formulat recurs

împotriva acestei din urmă hotărâri invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct.

8 C. proc. civ.

A susținut că, potrivit

dispozițiilor art. 982 C. civ., toate clauzele convențiilor se interpretează

unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg,

ori instanța de apel a nesocotit înțelesul clauzei din art. 21 din contract

care trebuie raportată la art. 4 alin. (3) din contractul de asociere, potrivit

căreia finalizarea construcției se va face de către pârâtă, în termen de 14

luni, până la 31 iulie 1995, dată de la care se datorează și taxa de

concesiune.

Astfel, din interpretarea

singulară a acestuia ar rezulta o condiție suspensivă pur potestativă care,

potrivit art. 1010 C. civ. este nulă, deoarece obligația ar depinde de

realizarea unui eveniment viitor și nesigur a cărui îndeplinire ține de voința

exclusivă a unei părți. Prin urmare, greșit s-a dat eficiență juridică acestei

clauze în sensul că pârâta datorează taxa de concesiune, majorări și penalități

de întârziere numai de la data terminării lucrărilor pentru tronsonul nr. I,

motiv pentru care solicită modificarea hotărârii instanței de apel, admiterea

apelului și schimbarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii în

totalitate a acțiunii.

Recursul este nefondat.

Clauza prevăzută în art. 21

din contractul de asociere este o clauză de sine stătătoare în raport cu

clauzele care fixează obiectul contractului de asociere prin care, așa cum a

reținut și instanța de apel, s-a stabilit regimul plății taxei de concesiune

condiționată de terminarea lucrărilor de construcție, interpretarea corectă,

conformă cu voința părților și în raport cu natura obligației, fiind aceea că

taxa de concesiune se datorează numai în schimbul unei contraprestații, care în

cauză, constă în exploatarea în comun a construcțiilor după finalizarea

lucrărilor.

Susținerea recurentei că

dispozițiile de mai sus ar constitui o condiție suspensivă pur potestativă dacă

nu este interpretată în coroborare cu dispozițiile art. 4 din același contract,

care fixează un termen limită de terminare a lucrărilor de construcție, este

nefondată, deoarece părțile au prevăzut prin contract care este răspunderea

părților în caz de neîndeplinire a obligațiilor, deopotrivă, asumate prin

contractul de asociere.

Față de cele arătate, se

constată că instanța de apel a dat interpretarea corectă voinței părților,

motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

fiind nefondate, încât, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul M.B. împotriva deciziei nr. 231 din 3 mai 2006, pronunțată de

Curtea de Apel București, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2007.