ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 345/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 4185 din 12 octombrie 2005, a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul M.B. prin Primarul General în contradictoriu cu pârâta SC R.C. SRL, pe care a obligat-o la plata sumei de 991.742.161 lei, reprezentând taxă concesiune aferentă perioadei 2000-2003 și majorări de întârziere în baza contractului nr. 161/1994 pentru tronsonul II al blocului din ansamblul Unirii situat în București. Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței comerciale și a solicitat schimbarea în parte a hotărârii în sensul obligării pârâtei și la plata taxelor de concesiune și majorări de întârziere pentru tronsonul nr. I. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 231 din 3 mai 2006, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că regimul taxei de concesiune a fost stabilit prin art. 21 din contractul nr. 161 din 15 iunie 1994, potrivit căruia pârâta s-a obligat să achite taxa de concesiune cu începere de la darea în folosință a blocului și nu de la data la care a expirat termenul fixat pentru finalizarea construcției, cum susține reclamanta prin trimitere la dispozițiile art. 4 din același contract astfel că, pârâta nu poate fi obligată la plată pe perioada 2000 - 2003, ci numai începând cu 22 decembrie 2003, când s-a executat tronsonul nr. I, așa cum rezultă din procesul verbal de recepție a lucrărilor. Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. A susținut că, potrivit dispozițiilor art. 982 C. civ., toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg, ori instanța de apel a nesocotit înțelesul clauzei din art. 21 din contract care trebuie raportată la art. 4 alin. (3) din contractul de asociere, potrivit căreia finalizarea construcției se va face de către pârâtă, în termen de 14 luni, până la 31 iulie 1995, dată de la care se datorează și taxa de concesiune. Astfel, din interpretarea singulară a acestuia ar rezulta o condiție suspensivă pur potestativă care, potrivit art. 1010 C. civ. este nulă, deoarece obligația ar depinde de realizarea unui eveniment viitor și nesigur a cărui îndeplinire ține de voința exclusivă a unei părți.

Prin urmare, greșit s-a dat eficiență juridică acestei clauze în sensul că pârâta datorează taxa de concesiune, majorări și penalități de întârziere numai de la data terminării lucrărilor pentru tronsonul nr. I, motiv pentru care solicită modificarea hotărârii instanței de apel, admiterea apelului și schimbarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii în totalitate a acțiunii. Recursul este nefondat.

Clauza prevăzută în art. 21 din contractul de asociere este o clauză de sine stătătoare în raport cu clauzele care fixează obiectul contractului de asociere prin care, așa cum a reținut și instanța de apel, s-a stabilit regimul plății taxei de concesiune condiționată de terminarea lucrărilor de construcție, interpretarea corectă, conformă cu voința părților și în raport cu natura obligației, fiind aceea că taxa de concesiune se datorează numai în schimbul unei contraprestații, care în cauză, constă în exploatarea în comun a construcțiilor după finalizarea lucrărilor.

Susținerea recurentei că dispozițiile de mai sus ar constitui o condiție suspensivă pur potestativă dacă nu este interpretată în coroborare cu dispozițiile art. 4 din același contract, care fixează un termen limită de terminare a lucrărilor de construcție, este nefondată, deoarece părțile au prevăzut prin contract care este răspunderea părților în caz de neîndeplinire a obligațiilor, deopotrivă, asumate prin contractul de asociere. Față de cele arătate, se constată că instanța de apel a dat interpretarea corectă voinței părților, motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondate, încât, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.B. împotriva deciziei nr. 231 din 3 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2007.