ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3737/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 9

iunie 2000, reclamanta, Primăria municipiului București, a chemat în judecată

pe pârâta SC G.C. SRL București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei

de 765,76 dolari S.U.A., reprezentând cota de profit minim garantat și

penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că a încheiat cu pârâta un contract de asociere pentru exploatarea,

restaurarea și modernizarea unui spațiu comercial, pentru care aceasta urma să

plătească un preț pentru folosirea bunului imobil, dar societatea pârâtă nu

și-a îndeplinit obligația de plată, datorând 165 dolari S.U.A., reprezentând

cota de profit și 600,76 dolari S.U.A. penalități de întârziere. Cu actul depus

la dosarul de fond, reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 9.072,44 dolari

S.U.A., reprezentând debit și penalități.

Prin sentința civilă nr. 7006 din 3

noiembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a respins excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă, precum și

acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamanta nu a dovedit susținerile făcute,

conform art. 1169 C. civ.

Hotărârea instanței de fond a rămas

definitivă în baza deciziei nr. 471 din 20 martie 2001 a Curții de Apel

București, secția a V a comercială, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul

reclamantei.

Prin actul înregistrat la 17 mai

2001, reclamanta a formulat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304

pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele:

- instanța nu s-a pronunțat în

legătură cu capătul de cerere privind evacuarea din spațiu;

- instanțele au respins, în mod

nejustificat, acțiunea, deoarece pretențiile reclamantei au fost dovedite prin

contractul depus la dosar și prin calculul întocmit de serviciul de

specialitate.

Recursul reclamantei este întemeiat

în sensul celor ce se vor arăta:

Din actele dosarului rezultă că,

între părți, s-a încheiat contractul de asociere din 15 februarie 1994, având

ca obiect exploatarea, repararea și modernizarea spațiului construit cu altă

destinație decât aceea de locuință și situat în București.

În conformitate cu prevederile art. 9

din contract, asociatul-pârât s-a obligat să exploateze întregul bun ce

formează obiectul contractului și să plătească lunar reclamantei 3% din

încasările realizate din activitatea sa, dar nu mai puțin de 150 dolari S.U.A.

pentru primul an de asociere și 200 dolari S.U.A. pentru restul perioadei.

Chiar dacă părțile nu au stabilit în

detaliu modul în care se va face plata cotei de asociere, din textul art. 9 alin.

(3) din contract rezultă că asociatul avea obligația de a achita în contul

Direcției de Administrare a Fondului Locativ, cel mai târziu la data de 10 ale

lunii, pentru luna în curs.

În raport cu modul în care a fost

redactată această clauză contractuală se poate trage concluzia că pârâta avea

obligația de a întocmi ordine de plată la data convenită, iar în situația când

plata nu s-ar fi făcut la termen, reclamanta era îndreptățită să o acționeze.

Din acest punct de vedere sunt

întemeiate criticile reclamantei, privind netemeinicia hotărârilor pronunțate

în cauză, deoarece instanțele au inversat sarcina probei, debitorul având

îndatorirea de a face dovada plății cotei de asociere în cuantumul și la

termenul convenit (față de clauza citată).

Este adevărat că reclamanta nu a

prezentat decât un tabel cu sumele reprezentând debitul și penalitățile

calculate, dar, în ipoteza în care pârâta ar fi contestat sumele datorate, în

virtutea rolului său activ, instanța trebuia să pună în vedere pârâtei să

depună dovezi privind modul în care și-a îndeplinit obligația de plată.

Pentru aceste considerente, recursul

reclamantei va fi admis în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., iar hotărârile instanțelor vor fi casate, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare Tribunalului București.

Cu ocazia rejudecării, vor fi

examinate și celelalte critici privind nesoluționarea capătului de cerere

privind evacuarea, cu precizarea că aspectele legate de fondul pricinii nu pot

fi elucidate în recurs, deoarece, conform art. 314 C. proc. civ., Curtea

Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului doar în scopul aplicării corecte

a legii, la împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, or, în decizia

recurată, acestea nu au fost stabilite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta, Primăria municipiului București, împotriva deciziei nr. 471 din 20

martie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează decizia atacată și sentința nr.

7006 din 3 noiembrie 2000 a Tribunalului București și dispune trimiterea cauzei

spre rejudecare, la Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi, 1 octombrie 2003.