ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3024/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 9 iunie 2000, reclamantul,

municipiul București, prin Primarul General, a chemat în judecată SC A.S. SRL

București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată

să oblige pârâta la plata sumei de 70.960 dolari S.U.A., reprezentând cota

minimă de profit garantat în valoare de 65 dolari S.U.A. și penalități de

întârziere în sumă de 70.895 dolari S.U.A., conform contractului de asociere nr.

232 din 19 august 1984. Totodată, reclamanta a solicitat să se dispună și

evacuarea pârâtei din spațiul cu altă destinație situat în București, sectorul

4.

Prin sentința nr. 8191 din 8 decembrie

2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis excepția invocată de

pârâtă și a respins acțiunea reclamantei, ca fiind prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că pretențiile pârâtei privesc sume de bani aferente perioadei

septembrie 1994 – septembrie 1997. Ca atare, dreptul la acțiune al acesteia este

prescris, în raport cu dispozițiile Decretului nr. 167/1958.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

reclamantul a declarat apel, susținând că instanța nu a avut în vedere dispozițiile

art. 12 din decretul menționat și că s-a pronunțat numai implicit asupra celui

de al doilea capăt de cerere.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia nr. 1236 din 20 septembrie 2001, a respins apelul,

ca nefondat.

S-a reținut că, în raport cu probele

administrate, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost în mod corect

admisă de prima instanță.

Pe parcursul judecării în apel a

cauzei, apelantei i s-a pus în vedere să depună un calcul desfășurat al pretențiilor,

pentru a se putea aprecia asupra pretenției, în raport cu dispozițiile art. 12

din Decretul nr. 167/1958, invocat de către aceasta.

Însă, reclamanta, prezentând nota

dispusă, nu a detaliat pretenția, cu referire la perioade de timp, iar din

calculele prezentate nu se poate stabili calitatea pârâtei de debitoare a

reclamantei.

Cât privește capătul de cerere

privind evacuarea, apare ca neîntemeiat, câtă vreme din acțiunea formulată nu a

fost precizat motivul pentru care se solicită evacuarea, reclamantul prezentând

doar clauzele contractuale în temeiul cărora ar fi operat rezilierea de drept a

contractului de asociere.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

reclamantul a declarat recurs, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Criticile formulate în recurs

privesc neaplicarea legii, cu referire la art. 12 din Decretul nr. 167/1958,

precum și aprecierea eronată a probelor administrate, cu referire la majorarea

pretenției în apel și precizarea, în calculul desfășurat, a datelor efectuării

plăților prin ordine de plată.

În concluzie, reclamantul a solicitat

admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii capătului

de cerere privind pretenții pentru suma de 1.674,02 dolari S.U.A., reprezentând

penalități de întârziere calculate pe perioada iunie 1997 – septembrie 1999.

Recursul este nefondat pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare:

Pentru a statua asupra împlinirii

termenului de prescripție extinctivă, cu consecința pierderii dreptului de a

obține o hotărâre judecătorească, ca urmare a nesesizării în termen a instanței

de judecată, aceasta are obligația de a stabili natura raportului juridic litigios

și, în funcție de acesta, să stabilească data nașterii dreptului la acțiune.

În acest sens, sunt întotdeauna de

observat dispozițiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora

prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune și

dispozițiile art. 1886 C. civ., potrivit cărora nici o prescripție nu poate a

începe să curgă înainte de a se naște dreptul la acțiunea supusă acestui mod de

stingere.

În cauză, cu referire la primul

capăt de cerere, instanța a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni având

ca obiect patrimonial, respectiv, plata cotei de asociere și penalităților aferente.

Acest drept este supus termenului de

prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. În

discuție fiind plăți cu executare succesivă, sunt incidente și dispozițiile art.

12 din același act normativ.

Așa cum rezultă din dosarul cauzei, reclamanta

a învestit instanța la data de 9 iunie 2000, cu depășirea termenului de 3 ani,

prin raportare la perioadele pentru care se susține că pretențiile sunt

datorate.

Prin recurs, reclamantul solicită

pretenții aferente perioadei iunie 1997 – septembrie 1999, corespunzător precizării,

în sensul majorării, acțiunii în apel.

Or, acțiunea reclamantei nu a fost soluționată

în fond, aceasta fiind respinsă pe excepție.

Ca atare, calculul detaliat dispus de

instanța de apel, în raport cu dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., nu

puteau privi pretenții ulterioare celei precizate de situațiile de calcul

depuse la judecarea în fond a cauzei, reclamantul neaflându-se în situația prevăzută

de art. 294 alin. (2) din același cod.

Totodată, cu referire la pretențiile

deduse judecății în primă instanță, reclamantul nu contestă prescrierea dreptului

la acțiune.

Ca atare, criticile formulate în

recurs se constată a fi neîntemeiate.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de către reclamant, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta,

Primăria municipiului București, prin Primar General, împotriva deciziei nr. 1236

din 20 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a Comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 12 iunie 2003.