ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 652/2004

Deliberând asupra recursului de față; Prin acțiunea întregistrată la Tribunalul București, secția comercială sub nr. 5893/2000 reclamanta MUNICIPIUL BUCUREȘTI a chemat în judecată pe pârâta S.C. S.C.E. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 74.278,96 dolari SUA în lei la cursul B.N.R. din ziua plății reprezentând debit la cotă de profit și penalități de întârziere calculate conform contractului de asociere nr. 223 din 11 august 1994 și evacuarea din spațiul situat în sector 2, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr.6244/16 octombrie 2000 Tribunalul București, secția comercială a respins acțiunea ca nefondată, motivat de faptul că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor ce-i reveneau prin asocierea intervenită, respectiv punerea la dispoziția asociatului a spațiului, neexistând un proces-verbal de predare – primire.

Prin decizia civilă nr. 449/16 martie 2001 pronunțată în dosarul nr.138/2001 Curtea de Apel Bucureșt, secția comercială a respins apelul, ca nefondat. Prin decizia nr. 5906/15 octombrie 2002 pronunțată în dosarul nr.4646/2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială a admis recursul reclamantului MUNICIPIUL BUCUREȘTI Primar General împotriva deciziei nr. 449/16 martie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția V comercială, a casat decizia atacată și a trimis cauza instanței de apel, pentru soluționare. În considerentele deciziei de casare se reține că, instanța nu a analizat decât primul capăt de cerere, nefiind făcută vreo referire la evacuarea din spațiu pentru lipsa titlului, aspect necenzurat de instanța de apel.

A fost aplicat greșit și principiul potrivit căruia sarcina probei incumbă reclamantei. Aceasta a făcut dovada raportului juridic cu contractul de asociere în care se prevede la art. 2 că asociata pârâtă preia bunul în starea în care se găsește la data semnării contractului, iar la art. 19 că acest contract intră în vigoare la 1 august 1994 necondiționat de închieirea unui proces-verbal de predare – primire. Cauza a fost înregistrată la rolul Curții de Apel, secția a VI-a comercială sub nr. 200/2003.

La data de 17 martie 2003, reclamantul a depus cerere precizatoare a cunatumului pretențiilor în sensul că solicită obligarea intimatei la plata sumei de 105.066.21 dolari SUA din care: 8.710 dolari SUA reprezentând cotă de profit datorată pentru perioada 1 august 1994 – 9 iulie 1999 și 96.356,21 dolari SUA reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 1 august 1994 – 31 martie 2003. În raport cu dispozițiile deciziei de casare, Curtea a încuviințat apelantei proba cu interogatoriul intimatei care deși legal citată nu s-a prezentat în instanță și nici nu a răspuns la interogatoriu astfel că se va face aplicarea art. 225 C. proc. civ.

În motivarea apelului apelanta a arătat că instanța de fond nu a ținut seama de înscrisurile depuse la dosarul cauzei din care rezultă că și-a îndeplinit obligația de a pune la dispoziția pârâtei spațiul în cauză, că pârâta a dat dovadă de pasivitate prin neprezentare la instanță necontestând pretențiile și fără a invedera că Primăria Municipiului București nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale.

După rejudecarea apelului, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și ținând seama de dispozițiile deciziei de casare, Curtea de Apel București, secția VI comercială prin decizia nr.26/A din 24 aprilie 2003, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind cota de profit și penalitățile aferente perioadei 1 august 1994 – 17 iulie 1997 și a admis acțiunea și a obligat pârâta la 4.315 dolari SUA reprezentând cota de profit datorată pentru perioada august 1997 – iulie 1999, respectiv 71.220,42 dolari SUA respectiv penalități de întârziere aferente perioadei august 1997 – martie 2003, ambele în echivalent, în lei din ziua plății.

Prin aceeași decizie, s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul situat în București, pentru lipsă de titlu. Curtea de apel a reținut: Reclamantul a făcut dovada raportului juridic cu contractul de asociere încheiat la 11 august 1994, la art.2 prevăzându-se că asociatul preia bunul în starea în care se găsește la data semnării contractului, iar la art.19 stipulându-se că acest contrat intră în vigoare la data semnării, fără a se menționa necesitatea încheierii unui proces-verbal de predare-primire. Pretențiile formulate de reclamantă sunt întemeiate în parte, față de prevederile contractului de asociere care la art.8 dispune că asociatul se obligă să exploateze întregul bun și să plătească lunar consiliului 3 % din încasările realizate din exploatarea bunului, dar nu mai puțin de 250 dolari SUA pe lună.

De asemenea, intimata s-a obligat să plătească penalități în procent de 1 % din cota de aport datorată pentru fiecare zi de întârziere, procent aplicat primelor 30 de zile de la data întârzierii plății și 2 % din cota de aport datorată pentru perioada ce depășește 30 de zile (art. 11 alin.3 din contract). Pretențiile sunt întremeiate în parte întrucât în privința unor sume a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.Astfel, în raport de prevederile art. 1 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 12 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă pretențiile referitoare la cota de profit și penalități aferente perioadei 1 august 1994 – 17 iulie 1997 sunt prescrise, acțiunea fiind înregistrată pe rolul instanței la 11 iulie 2000. Astfel fiind, în temeiul art. 296 C. proc.

civ., art. 1 C. proc.

civ., art. 1 C. com., art. 969, 970, 1073 și 1066 C. civ., Curtea va admite apelul, va schimba sentința, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune privind cota de profit și penalitățile aferente perioadei 1 august 1994 – 17 iulie 1997. În contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând soluția pronunțată în apel pentru netemeinicie și nelegalitate și susținând în esență că suma datorată de pârâtă nu este de 4.315 dolari SUA ci, de 5.815 dolari SUA calculată, astfel: 250 dolari SUA /lunar conform art.8 din contractul pentru 23 de luni (pentru perioada august 1997 – 9 iulie 1999 data de la care spațiul comercial a fost dat cu ordin de repartiție unei alte societăți) + 65 dolari SUA (datorați pentru cele 9 zile din luna iulie 1999). În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, iar pe fond admiterea acțiunii, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 5.815 dolari SUA cota de profit, (și nu de 4.315 dolari SUA cum greșit a stabilit instanța de apel) invocând, ca temei de drept art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Recursul este fondat, numai pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. La data de 11 august 1994, reclamanta și pârâta au încheiat un contract de asociere în participațiune nr.223 având ca obiect exploatarea, restaurarea, consolidarea, repararea și modernizarea spațiului situat în București, sector 2, pe o perioadă de 5 ani, începând de la data semnării contractului 01 august 1994, aportul părților contractante, fiind stabilite în art.7 din contract, și anume 10 % pentru reclamantă și 90 % pentru pârâtă. Potrivit art. 8 alin. 2 din contractul de asociere, pârâta s-a obligat să exploateze spațiul dat în asociere cu obligația de a achita lunar 3 % din încasările realizate din exploatarea bunului, dar nu mai puțin de 250 dolari SUA lunar.

În ce privește cunatumul cotei de profit aferente perioadei 01 august 1994 - 11 iulie 1997 (acțiunea fiind introdusă la 11 iulie 2000) legal și temeinic instanța de apel a constatat că sunt prescrise. Instanța de apel avut ca bază de calcul, cererea precizatoare depusă în apel la fila 8, potrivit căreia reclamanta solicita 8.710 dolari SUA reprezentând cota de profit datorată perioadei 01 august 1994 - 9 iulie 1999, situație, în raport de care din suma de 8.710 se scade suma de 2.645 (suma prescrisă și aferentă perioadei 01 august 1994 - 01 august 1999 rezultă 5.815 dolari SUA.

Având în vedere că pe perioada 01 august 1994 - 11 iulie 1997, pretențiile reclamantei s-au constatat prescrise rezultă că cele 9 zile din luna iulie 1997 prescrise în cuantum de 65 dolari SUA se va scădea din suma de 5.815 dolari SUA, astfel că suma datorată de pârâtă este de 5.750 conform aceluiași calcul depus de recurentă în apel, și, potrivit căruia se includeau cele 9 zile din luna iulie 1997. În consecință, curtea apreciază că pârâta datorează reclamantei suma de 5.750 dolari SUA – reprezentând perioada perioadei 01 august 1997 - 01 iulie 1999, adică 23 luni și nu de 4.315 dolari SUA cum greșit a calculat curtea de apel. Așa fiind, Curtea va admite recursul reclamantei, va modifica în parte decizia recurată, în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 5.750 dolari SUA reprezentând cota de profit pentru perioada august 1997 – iulie 1999, menținând celelalte dispozițiile ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanta MUNICIPIUL BUCUREȘTI reprezentat legal prin Primar General Traian Băsescu împotriva deciziei nr. 26 din 24 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția VI comercială, pe care o schimbă, în parte, în sensul că obligă pârâta S.C. S.C.E. S.R.L. către reclamantă la plata sumei de 5.750 $, reprezentând cotă profit datorată pentru perioada august 1997 – iulie 1999. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 februarie 2004.