ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 652/2004

Deliberând

asupra  recursului de față;

Prin

acțiunea întregistrată la Tribunalul București, secția comercială sub nr.

5893/2000 reclamanta MUNICIPIUL BUCUREȘTI a chemat în judecată pe pârâta S.C.

S.C.E. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 74.278,96 dolari

SUA în lei la cursul B.N.R. din ziua plății reprezentând debit la cotă de

profit și penalități de întârziere calculate conform contractului de asociere

nr. 223 din 11 august 1994 și evacuarea din spațiul situat în  sector 2, cu

cheltuieli de judecată.

Prin

sentința civilă nr.6244/16 octombrie 2000 Tribunalul București, secția

comercială a respins acțiunea ca nefondată, motivat de faptul că reclamanta nu

a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor ce-i reveneau prin asocierea

intervenită, respectiv punerea la dispoziția asociatului a spațiului,

neexistând un proces-verbal de predare – primire.

Prin

decizia civilă nr. 449/16 martie 2001 pronunțată în dosarul nr.138/2001 Curtea

de Apel Bucureșt, secția comercială a respins apelul, ca nefondat.

Prin

decizia nr. 5906/15 octombrie 2002 pronunțată în dosarul nr.4646/2001, Curtea

Supremă de Justiție, secția comercială a admis recursul reclamantului

MUNICIPIUL BUCUREȘTI  Primar General împotriva deciziei nr. 449/16 martie 2001

pronunțată de Curtea de Apel București, secția V comercială, a casat decizia

atacată și a trimis cauza instanței de apel, pentru soluționare.

În

considerentele deciziei de casare se reține că, instanța nu a analizat decât

primul capăt de cerere, nefiind făcută vreo referire la evacuarea din spațiu

pentru lipsa titlului, aspect necenzurat de instanța de apel. A fost aplicat greșit

și principiul potrivit căruia sarcina probei incumbă reclamantei. Aceasta a

făcut dovada raportului juridic cu contractul de asociere în care se prevede la

art. 2 că asociata pârâtă preia bunul în starea în care se găsește  la data

semnării  contractului,  iar la art. 19 că acest contract intră în vigoare la 1

august 1994 necondiționat de închieirea unui proces-verbal de predare –

primire.

Cauza a

fost înregistrată la rolul Curții de Apel, secția a VI-a comercială sub nr.

200/2003.

La data de 17 martie 2003,

reclamantul a depus cerere precizatoare a cunatumului pretențiilor în sensul

că  solicită obligarea intimatei la plata sumei de 105.066.21 dolari SUA  din

care: 8.710 dolari SUA  reprezentând cotă de profit datorată pentru perioada 1

august 1994 – 9 iulie 1999 și 96.356,21 dolari SUA  reprezentând penalități de

întârziere pentru perioada 1 august 1994 – 31 martie 2003.

În

raport cu dispozițiile deciziei de casare, Curtea a încuviințat apelantei proba

cu interogatoriul intimatei care deși legal citată nu s-a prezentat în instanță

și nici nu a răspuns la interogatoriu astfel că se va face aplicarea art. 225

C. proc. civ.

În

motivarea apelului apelanta a arătat că instanța de fond nu a ținut seama de

înscrisurile depuse la dosarul cauzei din care rezultă că și-a îndeplinit

obligația de a pune la dispoziția pârâtei spațiul în cauză, că pârâta a dat

dovadă de pasivitate prin neprezentare la instanță necontestând pretențiile și

fără a invedera că Primăria Municipiului București nu și-ar fi îndeplinit obligațiile

contractuale.

După

rejudecarea apelului, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu

motivele invocate și ținând seama de dispozițiile deciziei de casare,  Curtea

de Apel București, secția VI comercială prin decizia nr.26/A din 24 aprilie

2003, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința atacată, în sensul că a

admis excepția prescripției dreptului material  la acțiune privind cota de

profit și  penalitățile aferente perioadei  1 august 1994 – 17 iulie 1997 și a

admis acțiunea și a obligat pârâta la 4.315 dolari SUA  reprezentând cota de

profit datorată pentru perioada august 1997 –  iulie 1999, respectiv 71.220,42

dolari SUA  respectiv penalități de întârziere aferente perioadei august 1997 –

martie 2003, ambele în echivalent, în lei din ziua plății.

Prin

aceeași decizie, s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul situat în București,

pentru lipsă de titlu.

Curtea

de apel a reținut:

Reclamantul

a făcut dovada raportului juridic cu contractul de asociere încheiat la 11

august 1994, la art.2 prevăzându-se că asociatul preia bunul în starea în care

se găsește la data semnării contractului, iar la art.19 stipulându-se că acest

contrat intră în vigoare la data semnării, fără a se menționa necesitatea

încheierii unui proces-verbal de predare-primire. Pretențiile formulate de

reclamantă sunt întemeiate în parte, față de prevederile contractului de

asociere care la art.8 dispune că asociatul se obligă să exploateze întregul

bun  și să plătească  lunar consiliului 3 % din încasările realizate din

exploatarea bunului, dar nu mai puțin de 250 dolari  SUA pe lună.

De

asemenea, intimata s-a obligat să plătească penalități în procent de 1 % din

cota de aport datorată pentru fiecare zi de întârziere, procent aplicat

primelor 30 de zile de la data întârzierii plății și 2 % din cota de aport

datorată pentru perioada ce depășește 30 de zile (art. 11 alin.3 din contract).

Pretențiile sunt întremeiate în parte întrucât în privința unor sume a

intervenit prescripția dreptului material la acțiune.Astfel, în raport de

prevederile art. 1 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1), art. 7 alin. (1) și

art. 12 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă

pretențiile referitoare la cota de profit și penalități aferente perioadei 1

august 1994 – 17 iulie 1997 sunt prescrise, acțiunea fiind înregistrată pe

rolul instanței la 11 iulie 2000.

Astfel

fiind, în temeiul art. 296 C. proc. civ., art. 1 C. proc. civ.,   art. 1 C.

com., art. 969, 970, 1073 și 1066 C. civ., Curtea va admite apelul, va schimba

sentința, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului material la

acțiune privind cota de profit și penalitățile aferente perioadei 1 august 1994

– 17 iulie 1997.

În

contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând soluția

pronunțată în apel pentru netemeinicie și nelegalitate și susținând în esență

că suma datorată de pârâtă  nu este de 4.315 dolari SUA  ci, de 5.815 dolari

SUA  calculată, astfel: 250 dolari SUA /lunar conform art.8 din contractul

pentru 23 de luni  (pentru perioada august 1997 – 9 iulie 1999 data de la care

spațiul comercial a fost dat cu ordin de repartiție unei alte societăți) + 65

dolari SUA  (datorați pentru cele 9 zile din luna iulie 1999).

În

consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a

deciziei atacate, iar pe fond admiterea acțiunii, în sensul obligării pârâtei

la plata sumei de 5.815 dolari SUA  cota de profit, (și nu de 4.315 dolari SUA

cum greșit a stabilit instanța de apel) invocând, ca temei de drept art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

Recursul

este fondat, numai pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

La data

de 11 august 1994, reclamanta și pârâta au încheiat un contract de asociere în

participațiune nr.223 având ca obiect exploatarea, restaurarea, consolidarea,

repararea și modernizarea spațiului situat în București, sector 2, pe o

perioadă de 5 ani, începând de la data semnării contractului 01 august 1994,

aportul părților contractante, fiind stabilite în art.7 din contract, și anume

10 % pentru reclamantă și 90 % pentru pârâtă.

Potrivit

art. 8 alin. 2 din contractul de asociere, pârâta s-a obligat să exploateze

spațiul dat în asociere cu obligația de a achita lunar 3 % din încasările

realizate din exploatarea bunului, dar nu mai puțin de 250 dolari SUA lunar.

În ce

privește cunatumul cotei de profit aferente perioadei 01 august 1994  - 11

iulie 1997 (acțiunea fiind introdusă la 11 iulie 2000) legal și temeinic

instanța de apel a constatat că sunt prescrise.

Instanța

de apel  avut ca bază de calcul, cererea precizatoare depusă în apel la fila 8,

potrivit căreia reclamanta solicita 8.710 dolari SUA  reprezentând cota de

profit datorată perioadei 01 august 1994  - 9 iulie 1999, situație, în raport

de care din suma de 8.710 se scade suma de 2.645 (suma prescrisă și aferentă

perioadei 01 august 1994  - 01 august 1999 rezultă 5.815 dolari SUA.

Având

în vedere că pe perioada 01 august 1994  - 11 iulie 1997, pretențiile

reclamantei s-au constatat prescrise rezultă că cele 9 zile din luna iulie 1997

prescrise în  cuantum de 65 dolari SUA se va scădea din suma de 5.815 dolari

SUA, astfel că suma datorată de pârâtă este de 5.750  conform aceluiași calcul

depus de recurentă în apel, și, potrivit căruia se includeau cele 9 zile din

luna iulie 1997.

În consecință,

curtea apreciază că pârâta datorează reclamantei suma de  5.750  dolari SUA  –

reprezentând perioada perioadei 01 august 1997  - 01 iulie 1999, adică 23 luni

și nu de 4.315 dolari SUA  cum greșit a calculat curtea de apel.

Așa

fiind, Curtea va admite recursul reclamantei, va modifica în parte decizia

recurată, în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 5.750  dolari SUA

reprezentând cota de profit pentru perioada august 1997 – iulie 1999, menținând

celelalte dispozițiile ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite

recursul declarat de reclamanta MUNICIPIUL BUCUREȘTI reprezentat legal prin

Primar General Traian Băsescu împotriva deciziei nr. 26 din 24 aprilie 2003

pronunțată de Curtea de Apel București, secția VI comercială, pe care o

schimbă, în parte, în sensul că obligă pârâta S.C. S.C.E. S.R.L.  către

reclamantă la plata sumei de 5.750 $, reprezentând cotă profit datorată pentru

perioada august 1997 – iulie 1999.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi  18 februarie 2004.