ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 739/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, municipiul București, a chemat în judecată SC A.E. SRL și a solicitat ca, prin sentința care se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 7.282 dolari S.U.A. cotă de profit și penalități de întârziere calculate conform contractului de asociere în participațiune nr. 7 din 23 octombrie 1995. Prin aceeași cerere s-a solicitat evacuarea pârâtei din spațiul cu altă destinație, în suprafață de 62,80 metri pătrați, situat în București, sector 1. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 8036 din 5 decembrie 2000, a admis acțiunea majorată și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 9.398 dolari S.U.A., exprimată în monedă națională la cursul B.N.R.

de la data plății. Totodată s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel București, care, prin decizia nr. 1201 din 14 septembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei SC A.E. SRL București. Instanța de apel a reținut, față de criticile formulate, că evacuarea a fost bine dispusă, întrucât contractul a ajuns la termen, iar în ce privește plata cotei de profit și a penalităților de întârziere, s-a reținut că pârâta nu a prezentat dovezile de plată, care să ateste achitarea sumei ce s-a pretins prin acțiune. Împotriva deciziei civile nr. 1201 din 14 septembrie 2001, pârâta a declarat recurs prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susținut că s-au nesocotit prevederile art. 251 C. com., art. 969 și 970 C. civ., întrucât nu s-a ținut seama de apărările sale privind efectuarea plății cotei de profit derivând din obligațiile asumate prin contractul de asociere nr. 7/1995. A mai susținut că a fost nesocotit termenul prescripției de 3 ani, întrucât au fost admise pretenții care provin din anul 1995, iar acțiunea a fost introdusă în anul 2000, când nu mai puteau fi pretinse sumele respective. În fine, recurenta s-a referit la demersul său, făcut prin adresa nr. 11.478 din 6 aprilie 2001, pentru aprobarea scutirii de plata penalităților de întârziere. La dosar a fost dispusă adresa 20.224 din 4 noiembrie 2002 a Consiliului General al municipiului București, prin care se confirmă achitarea cotei de profit de 2.432 dolari admisă de instanță, precum și soldul debitor reprezentând penalități de întârziere în sumă de 6.966,72 dolari S.U.A.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat ca, în fond, să se respingă acțiunea. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Asupra criticii ce vizează obligarea recurentei la plata unor sume care au intrat sub incidența prescripției extinctive, Curtea reține că, în adevăr, încă de la fond era de observat situația de plată aflată la dosar și din care rezultă că s-au luat în considerare debite ce provin din anul 1995, deși acțiunea a fost introdusă la data de 15 august 2000. Potrivit art. 1 raportat la art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, de 3 ani. Prin urmare, această excepție care a fost invocată în recurs trebuie examinată în contextul probelor care au fost depuse în apel, ordine de plată și chitanțe, cât și a confirmării depusă în recurs privind suma achitată cu titlu de cotă de profit.

Dezvoltând acest argument, Curtea reține că, deși în apel s-au depus înscrisuri pentru a dovedi plata, fie și parțială, instanța nu le-a examinat pentru a vedea în ce măsură acestea reduc suma la care a fost obligată pârâta. La dosarul de recurs a fost depusă confirmarea Consiliului General al municipiului București, privind faptul că a fost achitată cota de aport, în sumă de 2.432 dolari S.U.A., reiterând un sold debitor de 6.966,72 dolari S.U.A. penalități de întârziere. Întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art. 314 C. proc. civ., hotărăște asupra fondului numai când împrejurările de fapt au fost deplin stabilite, în conformitate cu art. 304 pct. 9 și 312 C. proc. civ., va casa decizia pronunțată în apel și va trimite cauza, pentru rejudecare, la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării se va verifica, în urma completării probelor, care obligații au fost stinse prin plată. În examinarea acestor plăți se vor avea în vedere și dispozițiile art. 20 din Decretul nr. 167/1958, în sensul că plata efectuată nu poate fi înapoiată, dar influențează modul de calcul al penalităților de întârziere în ipoteza în care în suma pretinsă cu acest titlu se include și o obligație ce a intrat sub incidența art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Problema demersului recurentei pentru „scutirea” de plată a penalităților făcută pe lângă intimată nu poate fi reținută câtă vreme demersul său nu a fost favorabil. Ceea ce se poate reține este susținerea referitoare la faptul că s-au stabilit penalități care nu sunt reale, întrucât acestea trebuie să vizeze potrivit contractului de asociere în participație numai obligațiile reale neexecutate la termen.

„Lăsarea” recurentei în spațiu nu influențează asupra dispoziției de evacuare, întrucât acesta a constituit capăt de cerere distinct la care intimata nu a renunțat pe parcursul procesului. Sub acest aspect, soluția este corectă, chiar și în ipoteza în care contractul a ajuns la termen. În consecință, pentru argumentele expuse, decizia pronunțată în apel va fi casată, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare, pentru a se stabili corect situația de fapt în scopul aplicării corecte a clauzei penale pe care părțile au stipulat-o în convenția lor, precum și a sumelor datorate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta, SC A.E. SRL București, împotriva deciziei nr. 1201 din 14 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza, spre rejudecare, Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2004.