ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1752/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Primăria municipiului București a chemat în judecată pe pârâta SC P.M.I. SRL București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de 2.049 dolari S.U.A., reprezentând cota de aport la contractul de asociere și de 10.315,04 dolari S.U.A., penalități de întârziere la plata profitului, evacuarea din spațiul ocupat și cheltuieli de judecată. Tribunalul București, prin sentința civilă 2515 din 29 martie 2001, a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 688,60 dolari S.U.A., contravaloarea cotei de aport neachitată, a respins capetele de cerere privind penalitățile de întârziere și evacuarea și a obligat pe reclamantă la 4.000.000 lei, cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că între părți a fost încheiat un contract de asociere, având ca obiect consolidarea, restaurarea și modernizarea unui spațiu în suprafață de 150 metri pătrați, cu obligația pârâtei să plătească reclamantei 3 % din încasările realizate din exploatarea imobilului, dar nu mai puțin de 225 dolari S.U.A. pe lună, obligație pe care parțial a îndeplinit-o. Curtea de Apel București, soluționând apelul declarat de reclamantă, prin decizia comercială nr. 24 din 7 aprilie 2003, a respins cererea, considerând că raportul de expertiză a estimat corect valoarea obligației pârâtei, față de imposibilitatea dovedirii unor costuri de amortizare, iar penalitățile de întârziere nu pot fi acordate, întrucât plata necontestată a fost lunar achitată.

Împotriva deciziei, astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Astfel, recurenta susține că instanțele au nesocotit dispozițiile contractate, motivând soluția pe lipsa dovezilor privind înregistrarea în contabilitate a spațiului comercial și pe dispozițiile Legii nr. 15/1994, care au aplicabilitate numai unităților ce desfășoară activități economice. Pe de altă parte, instanțele au interpretat greșit și dispozițiile art. 13 din contract, care prevedeau rezilierea de drept a convenției, dacă asociatul nu-și îndeplinește obligațiile o perioadă mai mare de 3 luni, soluționând greșit capătul de cerere privind evacuarea.

Recursul este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 9 din contractul părților obligau pe pârâtă la o cota de 3 % din încasările realizate, din nu mai puțin de 225 dolari S.U.A., reprezentând costurile de amortizare aferente reclamantei, de 180 dolari S.U.A., restul fiind participare la profit. În interpretarea acestei prevederi contractuale, instanțele de fond judicios au considerat că neînregistrarea în contabilitate a unui amortisment nu dă dreptul la costuri de amortizare, situație în care participarea la profit este fie cota procesuală stabilită, fie, dacă aceasta e mai mică, diferența între suma fixă stabilită (225 dolari S.U.A. pe lună) și costurile de amortizare (180 dolari S.U.A.).

Nefiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr. 15/1994, reclamanta nu poate pretinde amortismente, așa încât clauza contractuală (art. 9) devine îndoielnică și interpretată în favoarea celui ce se obligă (art. 983 C. civ.). Față de situația juridică, astfel stabilită, dispozițiile art. 13 din contract nu-și găsesc aplicarea. Pactul comisoriu prevedea sancțiunea rezilierii contractului, în situația în care asociatul nu-și îndeplinește obligațiile o perioadă mai mare de 3 luni. Pârâta, însă, a plătit cota de profit lunar, așa încât condiția pentru rezilierea contractului nu a fost îndeplinită. Diferența stabilită în varianta II a raportului de expertiză, rezultă din diferențele de calcul al cotei de 3 % și nu justifică sancțiunea stipulată.

Nici pretenția penalităților de întârziere nu are o temeinică justificare, câtă vreme reclamanta avea obligația să opereze o imputație a plății, față de sumele plătite în plus în perioada 1997-1998. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat, împotriva deciziei 24 din 7 aprilie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București. În considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., față de culpa sa procesuală, recurenta va fi obligată la plata sumei de 9.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamantul municipiul București, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 24 din 7 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a V a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 9.000.000 lei, intimatei-pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 mai 2004.