ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1177/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la 3 august 2000, reclamantul, municipiul București, prin Primarul General, a chemat în judecată pe pârâta SC E.D. SRL București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, s-o oblige pe pârâtă să-i plătească suma de 8.555 dolari S.U.A., din care 1.170 dolari S.U.A. reprezintă cotă de profit minim garantat, iar diferența, de 7.385 dolari S.U.A., cu titlu de penalități de întârziere la plata profitului, calculat în conformitate cu contractul de asociere încheiat între părți și, totodată, evacuarea pârâtei din spațiul care a constituit obiectul asocierii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 1 septembrie 1994, părțile au încheiat contractul de asociere nr. 243, pentru exploatarea, restaurarea, consolidarea, repararea și modernizarea unui spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință, în suprafață de 18,12 metri pătrați, pe o durată de 5 ani și că, prin art. 7 din contractul menționat, s-a stabilit că aportul părților în asociere va fi de 20% pentru consiliu și 80% pentru asociat. De asemenea, reclamantul a mai arătat că, prin art. 8 alin. (2) din contractul de asociere, pârâta s-a obligat să exploateze corespunzător spațiul pus la dispoziție și să plătească lunar acestuia, cu titlu de preț pentru folosința bunului, un procent de 3% din încasările realizate din exploatarea spațiului, dar, nu mai puțin de 27 dolari S.U.A.

pe lună, urmând ca, în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor asumate, partea în culpă să plătească penalitățile de întârziere în procentele prevăzute la art. 11 din contract. În ceea ce privește capătul al doilea al cererii, reclamantul a arătat că părțile au prevăzut, la art. 11 alin. (4) din contract, un pact comisoriu de gradul IV, potrivit căruia, dacă asociatul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract, pe o perioadă mai mare de 3 luni, cazul în speță, contractul de asociere este reziliat de drept, cu consecința predării spațiului în situația în care se află, pe bază de proces-verbal, obligație neîndeplinită de pârâtă (art. 16 din contract) situație în care se impune, față de motivele arătate, admiterea și a capătului de cerere privind evacuarea pârâtei.

Prin sentința nr. 55 din 9 ianuarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, potrivit art. 251 C. com., care reglementează asocierea în participațiune, asociații se vor asocia în vederea participării atât la beneficii, cât și la pierderi. Or, în speță, s-a stabilit, conform art. 8 alin. (2) din contract, că, indiferent de orice profit, pârâta să plătească reclamantului lunar o sumă minimă garantată, ceea ce înseamnă, altfel spus, că această clauză îi asigură reclamantului, contrar textului legal precitat, participarea numai la beneficii și nu și la pierderi, ceea ce, în fapt, echivalează cu o clauză leonină, care este sancționată cu nulitate de dispozițiile art. 1513C.

civ., care statuează la alin. (1), că este nul contractul prin care un asociat își stipulează totalitatea câștigurilor, iar la alin. (2) că, de asemenea, este nulă convenția prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulți asociați să fie scutiți de a participa la pierderi.

Ca atare, clauza privind asigurarea unui venit minim garantat, indiferent de realizarea oricărui profit, ceea ce echivalează cu excluderea reclamantului de la participarea și la pierderile asocierii, a fost considerată de prima instanță ca fiind ilicită și, ca urmare, lipsită de orice efecte în raport cu dispozițiile coroborate ale art. 966 și 968 C. civ., întrucât contravenea bunelor moravuri și ordinii publice, situație în care s-a apreciat că, atâta timp cât capătul principal de cerere, privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1170 dolari S.U.A., reprezentând cota de profit minim garantat, nu este întemeiat, nu poate fi admis nici capătul de cerere accesoriu, referitor la obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, în sumă de 7385 dolari S.U.A.

De asemenea, s-a mai reținut că, din moment ce s-a constatat că obligația pretinsă de reclamant este fondată pe o clauză nelicită și, ca atare, este nulă absolut, nu poate produce nici un efect, astfel că și cererea, privind evacuarea pârâtei din spațiul adus în asociere, nu este admisibilă.

Apelul declarat împotriva sus menționatei sentințe de reclamanta, Primăria municipiului București, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1260 din 27 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, instanța reținând, în fundamentarea soluției, că bine tribunalul a considerat că, față de dispozițiile art. 1513 C. civ., clauza înscrisă la art. 8 alin. (2) din contractul de asociere nr. 243 din 1 septembrie 1994, astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr. 1/1997, este nulă, întrucât, prin aplicarea acesteia, ar fi realizat, oricum, un venit minim garantat, independent de înregistrarea vreunui profit de către asociere, situație care contravine dispozițiilor art. 251 C. com., potrivit căruia asociații trebuie să participe atât la beneficii, cât și la pierderile asocierii.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs municipiul București, prin Primarul General, invocând, ca motiv de casare, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta susține că în mod greșit instanțele au considerat nulă clauza înscrisă la art. 8 alin. (2) din contractul de asociere, în baza art. 1513 C. civ., deoarece, chiar dacă prin aceasta și-a asigurat un venit minim garantat, de minimum 3% din încasările realizate lunar, totuși, acest câștig trebuia corelat și cu obligațiile asumate, privind punerea la dispoziția asociatului a bunului în care s-a desfășurat activitatea comercială, precum și asigurarea folosinței netulburate a acestuia, pe toată durata asocierii, cu alte cuvinte, obligațiile asumate au un caracter determinat și nu aleatoriu și, deci, este echitabil ca, în aceste circumstanțe, să beneficieze de venituri de o limită minimă (și nu aleatorie) care, în nici un caz, nu se pot constitui într-o clauză leonină, care să încalce dispozițiile art. 251 C. com., potrivit cărora asociații sunt obligați să participe atât la beneficiile, cât și la pierderile asocierii, aceasta în afara faptului că, dacă pârâta considera că obligațiile asumate prin contract sunt prea împovărătoare, avea posibilitatea, conform art. 13 alin. (2) din contract, să ceară rezilierea acestuia, ceea ce nu a făcut.

Se mai susține că, deși instanțele au reținut că nu întregul contract ar fi nul, ci doar clauza referitoare la profitul minim garantat și, cu toate acestea, nu i-a acordat recurentei procentul de 3% din încasările realizate din exploatarea bunului care a fost inclus într-o altă clauză, care nu a fost anulată.

De asemenea, mai susține că, potrivit art. 970 C. civ., obligațiile asumate prin contractele de asociere trebuiesc executate de locatar cu bună credință și diligență, ca un bun comerciant și să desfășoare o activitate comercială aducătoare de profit și nu să fie considerat la adăpost de orice culpă, atunci când, pe o perioadă delimitată, înregistrează pierderi, deși s-a angajat contractual să realizeze beneficii, din care o parte trebuiau achitate sub forma prevăzută în contractul de asociere, și aceasta fără să ceară fie renegocierea contractului sau rezilierea acestuia, rămânând astfel în pasivitate față de veniturile care puteau fi obținute în raport cu condițiile pe care le îndeplinea spațiul adus în asociere.

În ce privește capătul de cerere privind evacuarea pârâtei din spațiul adus în asociere, reclamanta susține că și acesta a fost respins greșit, deoarece, față de faptul că această împrejurare a fost inserată prin voința părților în contract, într-o clauză conținând un pact comisoriu de gradul IV, instanțele erau datoare numai să constate că, datorită neîndeplinirii obligațiilor asumate de pârâtă, contractul de asociere a fost reziliat deplin drept și, ca atare, să dispună, fără a mai cerceta oportunitatea aplicării sancțiunii, evacuarea pârâtei din spațiul în discuție. În consecință, reclamanta solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

Recursul reclamantei nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că între reclamantul, Consiliul Local al municipiului București și pârâta, SC E.D. SRL, s-a încheiat, pe o durată de 5 ani, contractul de asociere nr. 243 din 1 septembrie 1994, având ca obiect exploatarea, restaurarea, consolidarea, repararea și modernizarea spațiului situat în București str. J. nr. 37 sector 4. Prin art. 8 alin. (2) din contract, modificat prin actul adițional nr. 1/1997, pârâta s-a obligat să exploateze întregul bun și să plătească lunar consiliului, 3% din încasările rezultate din exploatarea bunului, dar nu mai puțin de 27 dolari S.U.A. pe lună, reprezentând costurile de amortizare aferente bunului adus în asociere de reclamantă.

Totodată, prin art. 11 din contract, părțile au convenit, în conformitate cu dispozițiile art. 1066 C. civ., asupra clauzei penale, stipulând că, pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate, partea în culpă va plăti penalități de 1% pe zi pentru primele 30 de zile întârziere și 2% pe zi pentru perioada care depășește acest interval. Potrivit prevederilor coroborate ale art. 251 C. com., cu cele ale art. 1513 alin. (1) și (2) C. civ., „este nul contractul prin care un asociat își stipulează totalitatea câștigurilor și, de asemenea, este nulă convenția prin care s-a stipulat că unul sau mai mulți asociați să fie scutiți de a participa la pierdere”.

Or, din clauza prevăzută la art. 8 alin. (2) din contract, astfel cum a fost reprodusă mai sus, rezultă că părțile au stabilit că, indiferent de orice profit pe care l-ar realiza asocierea, pârâta trebuie să plătească reclamantului o sumă minimă, ceea ce, altfel supus, echivalează cu neparticiparea reclamantului, contrar dispozițiilor legale evocate, la eventualele pierderi ale asocierii, urmând ca acesta să încaseze, în orice situație, numai beneficii, chiar dacă într-un cuantum mai mic decât cel preconizat, ceea ce, în fapt, constituie o clauză leonină.

Cum aceste dispoziții legale (art. 1513 C. civ.) sunt de ordine publică, rezultă că, chiar dacă părțile au convenit prin contract că asociatul reclamant este exclus de la eventualele pierderi pe care le-ar putea înregistrat asocierea, această clauză este nelicită, întrucât, potrivit art. 5 C. civ., „părțile nu pot deroga prin convențiuni sau dispozițiuni particulare de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri”, fapt care atrage incidența în cauză și a dispozițiilor art. 966 C. civ., care stipulează că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate produce nici un efect.

Ca atare, bine au reținut instanțele, raportat și la dispozițiile art. 968 C. civ., care prevăd că o cauză este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice, caracterul nelicit al clauzei înscrisă la art. 8 alin. (2) din contractul de asociere și au considerat această clauză nulă, în baza art. 1513 C. civ., cu consecința respingerii acțiunii și, respectiv, a apelului reclamantului.

Din moment ce clauza înscrisă la art. 8 alin. (2) din contract s-a constatat a fi în întregime nulă, susținerile reclamantului, în sensul că, totuși, i s-ar cuveni o cotă de 3% din beneficii, întrucât clauza care cuprinde această obligație nu ar fi fost anulată, nu pot fi primite, întrucât, din cele expuse, rezultă că acestea sunt contrare celor reținute și constatate de instanțe, și anume că, în totalitate, clauza inserată la art. 8 alin. (2) din contractul de asociere este lovită de nulitate, fapt care lasă fără nici o semnificație și celelalte susțineri ale reclamantului, prin care acesta pretinde, în pofida celor arătate, că pârâta i-ar datora, chiar și în prezența unor dovezi care să confirme că acesta nu a realizat nici un profit, cota de 3%, dar nu mai puțin de 27 dolari S.U.A.

pe lună, la care s-a angajat contractual, întrucât este evident că, din moment ce această clauză este nulă, nu mai putea produce nici un efect, inclusiv asupra capătului subsidiar al acțiunii, privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în sumă de 7.385 dolari S.U.A. În sfârșit, chiar dacă evacuarea pârâtei nu are aparent nici o legătură cu clauza înscrisă la art. 8 alin. (2) din contractul de asociere, se constată că și această cerere a fost respinsă corect de instanțe, în contextul în care a fost fundamentată pe o cauză nelicită, care, fiind lovită de nulitate absolută, nu poate produce nici un efect. Așa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta, Primăria municipiului București, împotriva deciziei nr. 1260 din 27 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 martie 2004.