ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1329/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 15 septembrie

1999, C.G.M.B. a chemat în judecată SC A.I. SRL București, pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să oblige pârâta la

plata sumei de 4.527 dolari S.U.A. reprezentând cotă de aport restantă și

31.644,74 dolari S.U.A. penalități de întârziere la plata cotei de aport,

conform contractului de asociere nr. 100 din 27 aprilie 1994.

Totodată, reclamanta a

solicitat evacuarea pârâtei din spațiul cu altă destinație situat în București.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta, la data de 27 aprilie 1994,

contractul de asociere înregistrat sub nr. 100, având ca obiect exploatarea,

restaurarea, consolidarea, repararea și modernizarea spațiului cu altă

destinație decât cea de locuință, în suprafață de 195 m

2

, situat în

București, pe o durată de 4 ani.

Aportul părților

contractante la asociere a fost convenit la 10% reclamanta și 90% pârâta. Aceste

procente au fost stabilite în raport de valoarea totală a bunului reparat și

modernizat, conform anteproiectului și a restului de capital ce va fi investit

de asociat pentru desfășurarea activității în imobilul menționat.

Prin art. 9 alin. (2) din

contract, pârâta s-a obligat să exploateze spațiul și să plătească lunar

Consiliului General 3 % din profitul net realizat din exploatarea bunului, dar

nu mai puțin de 300 dolari S.U.A. pe lună pentru primul an și 7600 dolari

S.U.A. pe lună pentru perioada următoare de valabilitate a contractului de

asociere, reprezentând costurile de amortizare aferente aportului Consiliului

General, precum și 270 dolari S.U.A. și respectiv 540 dolari S.U.A. pentru

aceleași perioade, reprezentând diferență din participarea aceluiași asociat la

profit.

Totodată, prin art. 13 alin.

(3) din contract, pârâta s-a obligat să plătească penalități de 1 % din cota de

aport pentru fiecare zi de întârziere, pentru primele 30 zile și 2 % pentru

perioada de întârziere ce depășește 30 zile.

În fine, părțile au înserat

în contract un pact comisoriu de grad IV, prin art. 13 alin. (4) din contract.

Pârâta nu și-a îndeplinit

obligațiile de plată contractual asumate.

Prin sentința nr. 1383 din 7

martie 2000, Tribunalul București, secția comercială a respins acțiunea, ca

nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că pretenția este nedovedită, reclamanta nedepunând

calculul pretențiilor, pe fiecare capăt de cerere, iar din actele depuse la

dosar nu rezultă cu certitudine realitatea și cuantumul debitului pretins.

Împotriva hotărârii primei

instanțe reclamanta a declarat apel, susținând că pârâta nu a contestat

debitul, împrejurare în raport de care sentința atacată este netemeinică și

nelegală.

Curtea de Apel București, secția

comercială, prin decizia nr. 2825 din 12 octombrie 2000, a respins apelul ca

nefondat.

În motivarea acestei decizii,

instanța de control a reținut lipsa valorii probatorii a fișei de calcul depusă

în apel, neconfirmată cu semnătură și ștampila departamentului de specialitate,

precum și constanța neglijenței reclamantei în administrarea probatoriilor și

susținerea cauzei.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 11 C. proc.

civ.

S-a susținut că în mod

greșit apelul a fost respins și s-a menținut hotărârea primei instanțe,

exclusiv pe motivul neconfirmării calculului anexat declarației de apel cu

ștampila instituției, atâta timp cât acesta a fost depus cu adresă de înaintare

semnată și ștampilată, iar tabelul poartă semnătura departamentului care l-a

întocmit.

Totodată, în mod greșit

ambele instanțe nu au avut în vedere împrejurarea necontestării debitului de

către pârâtă.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Hotărârile judecătorești

sunt supuse căilor de atac prevăzute de legea procesuală la data pronunțării

acestora.

Legea procesuală a determinat

riguros căile de atac sub aspectul conținutului acestora, a hotărârilor supuse

fiecărei căi de atac și a termenelor de exercitare.

Din economia dispozițiilor

Codului de procedură civilă, Cartea II, Titlul IV, Secțiunile I și II, rezultă,

cu referire la calea de atac a recursului, în condițiile statuării unui sistem

procedural de protecție a libertății de acțiune, echivalentă disponibilității,

constând în judecarea cauzei în limitele a ceea ce se susține și este probat,

specificul căii de atac a recursului care limitează dreptul de control al

instanței la examinarea hotărârii atacate sub aspectul criticilor formulate,

încadrate corect în motivele conceptualizate în art. 304 C. proc. civ. sau cel

mai puțin încadrabile în cazurile de casare sau modificare determinate de lege.

Reclamanta și-a întemeiat

recursul pe cazul prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., potrivit căruia o

hotărâre este susceptibilă de reformare pe această cale „când hotărârea se

întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a

probelor administrate”.

Însă, pct. 11 al art. 304 C.

proc. civ. a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000,

publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.

Drept urmare, nu poate fi

examinată o hotărâre pronunțată ulterior acestei date, respectiv la data de 12

octombrie 2000, prin prisma unui caz de casare abrogat anterior, la data de 2

octombrie 2000.

Criticile formulate ar putea

fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

cu referire la „aplicarea greșită a legii” în raport de împrejurarea că

reclamanta a susținut că acțiunea este dovedită, ceea ce ar implica o greșită

aplicare a dispozițiilor art. 1169 C. civ., prin tabelul de calcul a îndeplinit

condițiile de admisibilitate a probei.

Astfel, potrivit art. 1169 C.

civ. „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.

Potrivit art. 1170 C. civ.,

între altele „dovada se face prin înscrisuri”, în articolele următoarele fiind

reglementate condițiile pentru ca un înscris să aibă forță probantă.

Ori, tabelul invocat de

reclamantă nu îndeplinește aceste condiții.

Drept urmare, respingând

acțiunea și, respectiv apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe,

instanțele au pronunțat hotărâri legale, nesupuse cazului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.G.M.B., împotriva deciziei nr. 2825 din 12 octombrie 2000 a Curții de Apel,

secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 24 februarie 2005.