ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3126/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă,

reclamanta, Primăria municipiului București, a chemat în judecată pârâta SC S.M.I.

SRL București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să

oblige pârâta la plata sumei de 5.837,31 dolari S.U.A., reprezentând penalități

de întârziere la plata profitului, calculat conform contractului de asociere încheiat

între părți, și evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu, cu cheltuieli de

judecată.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința civilă nr. 49 din 9 ianuarie 2001, a respins cererea

reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că pârâta nu poate fi obligată la plata penalităților de întârziere pentru o

sumă de bani la care aceasta s-a obligat în temeiul unei clauze leonine nulă

absolut.

Pe cale de consecință, s-a respins

și cererea pentru evacuarea pârâtei.

Prin decizia civilă nr. 1002 din 12

iunie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială, s-a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond.

Reclamanta, Primăria municipiului

București, a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

susținând că decizia instanței de apel este nelegală și netemeinică.

În criticile formulate, recurenta-reclamantă

susține, în esență, că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății,

schimbând natura și înțelesul lămurit neîndoielnic al acestuia.

Că în mod greșit, atât instanța de

fond, cât și instanța de apel au reținut nulitatea convenției contractuale

privitoare la profitul minim garantat, respectiv, a clauzei cuprinse în art. 8 alin.

(2) din contractul de asociere, ca fiind o clauză leonină și că, față de acest

aspect, instanța nu putea considera nul contractul în integritatea lui.

Că primăria nu și-a atribuit

totalitatea câștigurilor, ci, dimpotrivă, cota de participare la beneficii este

cu mult mai mică decât cea care s-ar fi convenit, dacă s-ar fi urmat regula

generală în materie de contracte de asociere în participațiune, și anume, aceea

că participarea la beneficii să fie proporțională cu cota de aport.

Recurenta a arătat că, în speță, nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 1513 C. civ., privind clauza leonină.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate,

Curtea constată că acesta este întemeiat.

Între părți s-a încheiat contractul

de asociere nr. 107 din 5 mai 1994, privind exploatarea, restaurarea,

consolidarea, repararea și modernizarea spațiului construit cu altă destinație

decât aceea de locuință, în suprafață de 58,94 mp, situat în București, sector

1.

La art. 8 alin. (2) din contract s-a

stipulat clauza conform căreia asociatul, respectiv, pârâta se obligă să

exploateze întregul bun și să plătească lunar 3% din încasările realizate din

exploatarea bunului, dar nu mai puțin de 250 dolari S.U.A. pe lună, pentru

primul an, și 400 dolari S.U.A. pe lună, pentru restul perioadei.

Prin art. 10 alin. (3) din contract,

s-a prevăzut ca pârâta, pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate sau pentru

executarea necorespunzătoare a acestora, să plătească penalități de 1% pentru

fiecare zi de întârziere pe perioada primelor 30 de zile și de 2% pentru

perioada ce depășește 30 de zile.

Din interpretarea acestor clauze

contractuale nu rezultă că reclamanta ar participa numai la beneficii, nu și la

pierderi, așa cum în mod greșit au reținut ambele instanțe și, deci nu ne aflăm

în prezența unei clauze leonine, prevăzută de dispozițiile art. 1513 C. civ.

Potrivit acestui text de lege „este

nul contractul prin care un asociat își stipulează totalitatea câștigurilor sau

sunt scutiți de a participa la pierdere”.

În speță, părțile au prevăzut și o

sumă minimă, de 250 dolari S.U.A., respectiv, 400 dolari S.U.A. pe lună, pe

care pârâta s-a obligat să o plătească, dar aceasta nu exclude participarea

reclamantei și la pierderi, în condițiile prevăzute de art. 251 C. com., ci

reprezintă o modalitate de imputare, pe seama profitului asocierii, a

propriilor cheltuieli pe care le suportă pentru întreținerea spațiului pus în

asociere.

De menționat că, la baza convenției

dintre părți, a stat principiul libertății de voință a asociaților, care au

stabilit, de comun acord, în condițiile art. 969 C. civ., modul de împărțire a

beneficiilor rezultate din contractul de asociere și imputarea pierderilor.

În mod greșit ambele instanțe au

reținut că reclamantei i s-a atribuit totalitatea câștigurilor, întrucât

aceasta și-a asumat participarea și la pierderi, cât timp a acceptat un procent

minim, adică „nu mai puțin de 250 dolari S.U.A. pe lună, pentru primul an de

asociere și 400 dolari S.U.A. pe lună, pentru restul perioadei (…)”, procent

destinat acoperirii cheltuielilor efectuate pentru întreținerea spațiului ce

formează obiectul asocierii părților.

Față de toate aceste considerente,

în mod greșit ambele instanțe au reținut că prevederile stipulate la art. 8 alin.

(2) din contract, cât și contractul în tot, sunt nule în ceea ce privește condițiile

stipulate în art. 1513 C. civ., privind clauza leonină, fără să se aibă în

vedere faptul că acțiunea reclamantei mai avea un capăt de cerere, evacuarea.

Așa fiind, cum litigiul a fost

soluționat pe excepția nulității clauzei contractuale, conform dispozițiilor art.

312 alin. (4) C. proc. civ., urmează a se admite recursul declarat de

reclamantă, a se casa decizia și a se trimite cauza, spre rejudecarea apelului,

la Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta, Primăria municipiului București, împotriva

deciziei nr. 1002 din 12 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, pe care o casează și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 20 iunie 2003.