ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4284/2003

Deliberând asupra recursului de

față:

Reclamantul, Consiliul Municipal

București, prim primar, a solicitat obligarea pârâtei SC S.M. SRL la plata

sumei de 2.507 dolari S.U.A., reprezentând cota de profit minim garantat

restantă (respectiv, 1071 dolari S.U.A.) și penalități de întârziere de 1436

dolari S.U.A., cât și evacuare pârâtei din spațiul ce constituie obiectul

asocierii.

Motivându-și acțiunea, reclamanta

arată că a încheiat cu pârâta un contract de asociere nr. 73 din 4 iunie 1997,

pentru exploatarea, restaurarea, consolidarea, repararea și modernizarea

spațiului în suprafață de 33,20 metri pătrați, situat în str. N.V., sector 4.

Deși pârâta s-a obligat să plătească

reclamantei 14,12% din profitul net realizat din exploatarea spațiului, dar nu

mai puțin de 90 dolari S.U.A. pe lună, aceasta nu și-a respectat obligația,

astfel încât trebuie să plătească și penalități.

Cu privire la evacuare se susține că

în contract există un pact comisoriu de gradul IV și că acest contract a fost

reziliat de drept, astfel că se impune evacuarea pârâtei.

Tribunalul București, prin sentința

civilă nr. 358 din 19 ianuarie 2001, a respins acțiunea, ca neîntemeiată,

reținând nulitatea absolută a clauzei de la art. 9 alin. (2) din contract ca

fiind o clauză leonină, în sensul că reclamanta nu participă la pierderi.

Această nulitate afectează valabilitatea contractului și cu privire la

penalități. În ceea ce privește evacuarea, s-a considerat că pârâta nu are nici

o culpă, astfel încât nu poate fi evacuată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, susținând că, în mod greșit, s-a considerat clauza de

la art. 9 alin. (2) din contract ca fiind o clauză leonină, în sensul că primăria

și-a atribuit totalitatea câștigurilor sau că nu ar participa la pierderi.

Și extinderea nulității la întreg

contractul este greșită, susține reclamanta, în opinia sa, rămânând valabilă obligația

de plată a cotei de 14,12% din încasări, dacă s-ar considera nulă clauza

privind cota fixă de 90 de dolari S.U.A.

Soluția de respingere a evacuării

este criticată ca nelegală, deoarece reclamanta apreciază că rezilierea

contractului a operat în baza pactului comisoriu de gradul IV, astfel că pârâta

nu mai avea temei pentru a continua folosirea spațiului.

Curtea de Apel București, prin

decizia civilă nr. 23 din 24 ianuarie 2002, a admis apelul reclamantei, a

anulat sentința și, pe fond, a admis în parte acțiunea precizată. A fost

obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 720 dolari S.U.A. în lei

la data plății cu titlu de cotă de profit pentru perioada noiembrie 2000 – 30

septembrie 2001 și 1.955,75 dolari S.U.A. cu titlu de penalități de întârziere

pe perioada septembrie 1997 – septembrie 2001. A fost respins capătul de cerere

privind evacuarea.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 1513

C. civ., nefiind vorba despre o clauză leonină, deoarece reclamanta urma să-și

îndeplinească obligațiile și să suporte cheltuielile aferente acestora și în

situația în care nu se realizau venituri.

Asigurarea unui venit minim garantat

nu echivalează cu o neparticipare la pierderi.

Pe de altă parte, pârâta nu a

denunțat unilateral contractul, deși putea cere renegocierea în schimb, aceasta

a făcut plăți.

Referitor la capătul de cerere

privind evacuarea, instanța de apel a reținut că nu poate fi dispusă, deoarece

contractul de asociere nu a fost reziliat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, susținând motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Se arată că instanța a interpretat

greșit actul dedus judecății, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art.

13 din contractul de asociere încheiat între părți.

Recurenta susține că a dovedit

aprobarea și notificarea rezilierii de drept a contractului, astfel că trebuia

admisă evacuarea.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Conform art. 13 alin. (4) din

contract, în cazul în care un asociat nu-și îndeplinește obligațiile asumate pe

o perioadă mai mare de 3 luni, contractul este reziliat de drept.

Această prevedere reprezintă un pact

comisoriu de gradul IV și nu mai necesită o acțiune în justiție pentru a se

constata rezilierea.

Pârâta nu a achitat cota de profit

pe perioada noiembrie 2000 – 30 septembrie 2001, după ce anterior achitase alte

restanțe doar în urma notificării.

Instanța de apel interpretează

greșit dispozițiile art. 13 alin. (5) și (6) din contract, considerând că ar fi

necesară o nouă notificare și că rezilierea contractului își produce efectele

de drept în 30 de zile de la notificare, dacă în acest termen pârâta nu-și

îndeplinește obligațiile.

În realitate, alin. (5) și (6) ale art.

13 din contract privesc evacuarea și nu rezilierea. De asemenea, și termenul de

30 de zile pentru plată privește tot evacuarea și se admite doar o singură dată,

iar această dată a fost deja consumată pentru alte debite.

Așadar, în cauză, a operat

rezilierea de drept a contractului de asociere și este îndreptățită reclamanta

să solicite și evacuarea pârâtei din spațiu.

Se va admite recursul și va fi

modificată decizia, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, dispunându-se

și evacuarea pârâtei. Urmează a fi menținută soluția instanței de apel cu

privire la despăgubiri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de

reclamantul, municipiul București, prin primar, împotriva deciziei nr. 23 din

24 ianuarie 2002 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică decizia recurată, în sensul

că admite în totalitate acțiunea precizată și dispune și evacuarea pârâtei, SC S.M.

SRL București, menținând soluția de despăgubiri.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 6 noiembrie 2003.